Sistarea furnizării apei potabile la scări şi blocuri întregi, sancţionându-i practic pe consumatorii buni platnici, a creat un val de ură în rândul botoşănenilor împotriva liberalului Florin Ţurcanu. Acest val de ură a fost alimentat din plin de răspândacii PSD-ului care s-au postat la ieşirea din blocurile sancţionate şi le spuneau locatarilor că PSD-ul nu le-a oprit niciodată apa aşa cum o face liberalul Ţurcanu.
L-am atenţionat prin comentariile mele pe preşedintele Ţurcanu că sistarea furnizării apei nu este soluţia cea mai potrivită, mai ales luată în pragul alegerilor europarlamentare dar n-a dorit să ţină cont. S-a speriat şi a revenit asupra deciziei după ce a luat act de revolta botoşănenilor buni platnici. Dar răul l-a făcut şi niciun botoşănean din cei corecţi la plată şi care s-a trezit fără apă la robinet nu-l va mai susţine electoral pe Ţurcanu şi nu va mai voita cu PNL în vreo împrejurare.
Cei de la Nova Apaserv au comunicat că au revenit asupra deciziei de teama ca să nu apară păduchii. Proşti ca noaptea! Păduchii nu apar peste noapte şi nu la cei obişnuiţi cu curăţenia. La cei mizerabili prin modul lor de viaţă păduchii fac parte din famili. Tot ăştia sunt şi cei răi platnici.
Îl credeam pe Ţurcanu mai pragmatic şi că a învăţat din greşelile grave comise de Cătălin Flutur în perioada când era primar şi se apropiau alegerile locale. Valul de ură luase amploare împotriva a tot ce însemna PDL iar viceprimarul Florin Ghiorghiţă a turnat gaz pe foc cât a putut. Mai întâi a creat duşmănie din partea posesorilor de animale de companie promovând un regulament tâmpit şi inutil. Dar miile de posesori de animale de casă s-au înverşunat asupra PDL-ului şi s-au răzbunat pe Flutur nevotându-l.
Acelaşi Ghiorghiţă voia ca proprietarii de animale de casă să plătească o taxă la asociaţiile de proprietari, considerând animalul un fel de membru ăîn familie. Altă trăsnaie care a stârnit alt val de ură împotriva PDL.
La ura posesorilor de animale s-a alăturat şi ura posesorilor de autoturisme ridicate abuziv de firma HSR, Ghiorghiţă fiind un factor activ în apărarea abuzurilor firmei, deşi ar fi făcut mari servicii partidului dacă ar fi muţit. A ieşit ca păduchele în frunte ori de câte ori a avut prilejul, luând apărarea celor de la HSR şi sporind ura publică împotriva portocaliilor.
Flutur a pierdut alegerile datorită modului în care viceprimarul Florin Ghiorghiţă a procedat cu botoşănenii. Iată că locul lui Ghiorghiţă l-a luat acum liberalul Ţurcanu. În loc ca el să protejeze botoşăneanul corect, a acceptat să fie sancţionat la fel ca răul platnic.
Aşa cum am mai afirmat, decizia celor de la Nova Apaserv susţinută de Ţurcanu a dus la sancţionarea nemeritată a PNL-ului şi spre folosul PSD-ului. Cu o astfel de atitudine publică, Ţurcanu nu va obţine la Botoşani peste 20% la europarlamentare iar imaginea sa publică se degradează accelerat.
Hârâiala zilnică cu cei din PSFD nu-l avantajează. Portariuc trebuie lăsat să-şi rupă singur gâtul, trebuie lăsat să gafeze cât mai mult ca botoşăneanul singur să se convingă ce primar incompetent şi nevrednic a votat.
written by Ioan Rotundu
De ceva timp omul de afaceri botoşănean, fondatorul companiei de construcţii Victor Construct, a început să aibă anumite probleme. Mai întâi primarul Ovidiu Portariuc a oprit lucrările de anvelopare blocuri câştigate de firma lui Victor Mihalachi pe motiv că licitaţia n-ar fi fost tocmai corect organizată. De când l-a lovit corectitudinea pe Portariuc este greu de spus. Primarul este lovit de o corectitudine şchioapă. Când vine vorba de firma Victor Construct, chichiţele sunt repede descoperite sau inventate, numai ca să se găsească o piedică în a-l şicana.
Nu aceeaşi corectitudine l-a dat mustrări de conştiinţă lui Portariuc când a încredinţat fără vreo licitaţie, cum ar fi fost legal, întreţinerea spaţiilor verzi din oraş firmei din Roma, Coornell’s Floor, patronată de Marcel Bârsan. Mai ales că această firmă n-are nici în clin nici în mânecă cu întreţinerea spaţi8ilor verzi.
Dar să revenim la Victor Mihalachi. Nici bine n-a primit vestea că i s-au blocat lucrările de anvelopare blocuri că o altă informaţie a ajuns în presă. ANAF-ul, în urma unui control la firmă a constatat că s-au decontat cheltuieli de transport şi cazare pentru muncitorii care lucrează în ţară, fără ca decontul de cheltuieli să fie corect întocmit. Şi a imputat ANAF-ul toate aceste cheltuieli în sumă de un milion de euro.
Este curată tâmpenie. Un adevărat inspector sau controlor fiscal, cum s-i fi numind el, nu se leagă de felul formularului utilizat, de cum este completat sau cu ce culoare de pix s-a scris. Un controlor profesionist va fi interesat dacă în acea localitate unde s-au dus muncitorii sunt lucrări în derulare, există contract de lucru, s-au încasat bani de la beneficiar şi că acel decont nu-i unul fictiv.
Dar să impuţi toată cheltuiala pe motiv că nişte hârtii au fost completate greşit de nişte oameni care ştiu să pună cărămida în zid şi nu să mânuiască pixul prin birouri, este de acum o bătaie de joc la adresa celor care muncesc. Astfel de controlori ar trebui daţi imediat afară. Ei sunt o frână în calea dezvoltării economice, ei distrug destine umane desfiinţând abuziv locurile de muncă prin a bloca financiar companiile private.
Cunosc bine cum lucrează aceşti puţoi lipsiţi de cunoştinţe profesionale. În cei 24 de ani de activitate privată am întâlnit mulţi tolomaci care o făceau cu mine pe-a deştepţii şi cărora le-am demonstrat că nu aveau habar de legile care le reglementau activitatea şi nici nu ştiau cum să efectueze un control încrucişat pentru a descoperi eventualele fraude.
Dar problema la Victor Mihalachi este abia la început. El va mai suferi astfel de lovituri cât de curând. Omul pregăteşte lansarea postului Tv SOMAX. Deja studiourile sunt amenajate, aparatura montată iar echipa care va asigura realizarea programului de emisie este în încălzire. Se pare că liderii PSD, Ovidiu Portariuc şi Andrei Dolineaschi au simţit că nu vor avea control asupra politicii redacţionale, adică proaspătul mogul Victor Mihalachi nu s-a arătat a fi de partea stângii şi a susţine politica PSD. Mi se pare firesc ca Victor Mihalachi, ca om de afaceri, să fie de partea celor care muncesc şi nu de partea profitorilor, mincinoşilor şi corupţilor din PSD.
Iar pentru că PSD-.ul a realizat încotro va bate politica redacţională, au început să facă ce ştiu ei mai bine: să-l îngenuncheze pe Victor Mihalachi cu controale şi imputaţii inventate. Nu în Victor Mihalachi lovesc canaliile din PSD ci în angajaţii săi, în cei care muncesc să-şi întreţină familia. Dar canaliile social-democrate nu ţin cont de nimic şi demolează vieţi şi destine omeneşti fără a clipi măcar.
De-a lungul existenţei umane, moliile ca ciuma bubonică, holera n-au făcut atâtea victime câte au făcut comunismul în cei aproape 100 de ani de când s-a instalat la putere în bunele ţări. La noi, fiarele comuniste s-au ascuns sub blana social-democraţiei şi continuă cu aceeaşi ferocitate să omoare. Nu neapărat fizic! Moartea prin înfometare, prin distrugerea carierei, prin distrugerea viitorului tău şi a copiilor tăi este mult mai cumplită decât moartea fizică. Iar actualii social-democraţi aşa te distrug dacă nu eşti din tagma lor.
Se apropie sărbătoarea Paştilor iar omul de afaceri Victor Mihalachi are de pătimit. Nu de la ouă roşii ci de la purtătorii de eşarfe roşii!
written by Ioan Rotundu
Un actoraş de mâna a doua, dacă nu chiar a treia, face valuri prin politica românească de vreo trei ani încoace. Oportunistul ipocrit crede că dacă n-a ajuns un reper moral şi profesional în nobila artă care este actoria, nu-i recunoscut de colegii de scenă ca fiind un maestru pentru că n-are talentul necesar care să-l ridice la asemenea rang onorabil, va putea face carieră în politică.
Mircea Diaconu, că la el mă refer, n-are în palmaresul său de actor roluri care să fie considerate memorabile şi de referinţă pentru generaţiile care vin din urmă. A devenit cunoscut datorită unei scenete umoristice cu Toma Caragiu în care Diaconu juca rolul unui muncitor socialist scriitor de fabule cu vădită tentă de critică comunistă.
Mi-l mai amintesc şi din rolul jucat în piesa O scrisoare pierdută în compania unor titani i scenei precum u fost Giugaru, Cotescu, Ştefan Bănică senior. L- jucat pe Brtânzovenescu, un rol scurt, de politician corupt şi oportunist care voia să fie făcut părtaş la masa cu bucate.
Se pare că Diaconu nu s-a mi dezbrăcat de hain acestui personaj caragielean şi chiar o portă cu fală, ridicând personajul la rang de politician modern cu năravuri vechi. După ce a hămăit vreo doi ani la rând pe la Antena 3, criticând deciziile economice şi politice le Guvernului Boc fără a avea habar de rostul cestora, actoraşul nostru a dat din coate printre liberali şi s-a strecurat în primele rânduri, ajungând senator.
În tot cest timp, s- rostuit şi cu funcţii personale, printre care şi cea de director de instituţie teatrală. Ca director şi-a chemat nevasta l masa cu bucate şi ia încredinţat fel de fel de contracte de achiziţii cu bani publici, fără să-i pese că intră în conflict cu legea şi că director de instituţie publică fiind este în stare de incompatibilitate cu statutul de senator.
Când a fost prins cu mâţa-n sac, n- avut bunul simţ să demisioneze. A sfidat legea până în ultimul moment, punând Români într-o situaţie umilitoare în plan european şi aducând ţării grave prejudicii de imagine privind respectarea legilor. Nu i-a păsat nicio secundă, luptând din toate puterile să-şi păstreze privilegiile.
Când, forţat de lege, trebuit să demisioneze din Senat, l-a acuzat pe preşedintele Băsescu de toate relele din lume de parcă Băsescu l-ar fi pus director la teatru şi tot Băsescu i-a chemat nevasta să preia contracte de achiziţii publice. Privindu-l pe Diaconu de astăzi, Brânzovenescu pe cre l-a jucat deunăzi mi se pare fi un politician cu o brumă de onoare, mi ales că-i cere şefului politic socoteală că a lut decizii fără a informa şi restul membrilor din partid.
La Diaconu oricât ai căuta nu vei descoperi nicio urmă de morală, nicio încercare de respect pentru public, fie el spectator sau legător.
Cu dreptul de mai fi ales suspendat pentru trei ani, Diaconu voia cu orice preţ să ocupe un loc eligibil la europarlamentare pe listele PNL. Fie din motivele corecte ale legii, fie din alte motive de partid, Crin Antonescu a decis scoaterea sa de pe listă. Diaconu n-a disperat. El a început să strângă semnături pentru a candida independent de parcă legea i- interzis dreptul de a mai candida numai la PNL şi nu ca o pedeapsă general valabilă pentru că el n-a respectat legile statului şi a devenit incompatibil.
Diaconu şi-a găsit un aliat în persoana premierului Victor Ponta. Ca premier, ca lider de partid, ca om politic şi ca cetăţean care se supune legilor statului, Ponta trebuia să condamne gestul lui Diaconu de a nu respecta legea. Dimpotrivă, Ponta a declarat că-l susţine şi chiar i-a oferit voturi din partea PSD. Constatăm că între Diaconu şi Ponta nu-i nicio diferenţă. Amândoi sunt politicieni care n-au nici un respect faţă de lege, faţă de responsabilităţile publice pe care şi le-au asumat.
Ce fel de premier de ţară poate fi considerat acel politician care vrea să trimită în cel mai înalt organism european pe un infractor condamnat prin lege să nu mai poată candida? Ce respect poate avea acea ţară cu un astfel de premier? Lui Ponta nu-i pasă de ce va suferi ţara, de dispreţul cu care este privită România. Lui îi pasă doar că susţinându-l pe Diaconu loveşte în băsişti şi câştigă electoral. Iar fapta lui Ponta este cu atât mai gravă, cu cât el este cu pregătire juridică la un nivel superior, de doctorat. Dar de la un plagiator nu te poţi aştepta la decizii morale şi responsabile.
Aceşti monştri politici de teapa lui Diaconu şi Ponta sunt creaţia noastră. Noi i-am susţinut să ajungă în vârful politicii româneşti, noi le-am dat aripi când i-am votat, noi i-am încurajat să meargă pe drumul minciunii şi ipocriziei pentru că le-am dat crezare în ce ne-au spus.
written by Ioan Rotundu
Preot aşa cum este cel de la parohia din Teioasa – Darabani, mai rar de găsit pe meleagurile româneşti. Părintele Nicodim Nichita are darul divin de a şti cum să-i fericească pe enoriaşi. Despre darurile sale, ale celor doi fii ai săi şi ale cucoanei preotese am scris. Mi-e teamă că tot mediatizându-i calităţile cu care ursitoarele l-au blagoslovit la naştere şi alţi confraţi ai săi de sutană îi vor copia îndeletnicirile şi, astfel, vom avea pe la parohiile patriei numai Nicodimi aşa cum şi pe la mănăstirile din Decameronul lui Boccaccio apăruseră de sub fustele măicuţelor puişori de călugări rod al dragostei de aproapele său atât de bine consfinţită în Noul Testament.
Dar să dăm glas bisericesc de bună vestire a noii realizări ale unei dintre cele două beizadele popeşti. Flăcăul Titi, investit de tăticul preot dascăl la biserică, este la rându-i un viitor preot. Bietul copil a reuşit să învingă forţele malefice ale diavolului şi după mai mulţi ani de repetenţie a absolvit Seminarul. După care tata preot l-a înscris la facultatea de teologie din Constanţa. Facultatea o urmează prin corespondenţă graţie Internetului, această fostă unealtă a diavolului salvată de un sobor de preoţi care au făcut o sfeştanie cutremurătoare de exorcizare şi au transformat-o într-un sfânt mijloc de propovăduire a credinţei şi ştiinţei teologice.
La Constanţa învăţătura beizadelei este direct proporţională cu bănuţii trimişi de tăticu în contul facultăţii cu titlu de taxe. Cum tăticu n-a sărit nici o plată, beizadeaua va fi în curând licenţiată şi hirotonită preot cu odăjdii cât se poate de oficiale.
Până când acest mult aşteptat moment se va consuma, beizadeaua Titi a dat o raită prin Germania. Probabil să vadă dacă pe la catolici îi rost de ceva mai mulţi euroi decât jumuleşte taică-su de pe la enoriaşii care lucrează prin străinătate şi vin vara în concediu, făcând evlavioase danii părintelui în speranţa că poate va termina odată şi odată biserica cea nouă la care trudeşte de peste zece ani, adunând ban cu ban care apoi dispar în buzunarul preotului cu atâta iuţeală că şi diavolul a început să-l pizmuiască văzându-l cât este de abil.
Prin Germania Titişor n-a făcut nici euroi şi nici pureci că nemţii nu-s duşi de multe ori la biserică, ei mergând mai întâi la muncă iar la distracţie doar în concediu. Dezamăgit de atmosfera care domină credinţa catolică, fiul rătăcitor s-a întors la parohia lui taică-su să-şi însuşească de la părintele arta de a-i ferici pe credincioşi.
Pentru început dascălul Titişor a cumpărat 15 purceluşi şi a pus de-o porcărie bisericească în curtea casei parohiale. Mult s-au minunat creştinii aflând că unul dintre feciorii preotului, cel dascăl la biserică, s-a decis să înfiinţeze o porcărie. Dar cel mai mult se minunează de ce a putut gândi şi întreprinde chiar Titişor. Pe la zece dimineaţa iese frecându-şi puchii de la ochi şi priveşte cu mândrie la godacii care protestează guiţând că ei nu se aşteptau ca devenind membri ai unei porcării popeşti să fie nevoiţi să facă greva foamei.
Enervat de protestele godacilor, într-una din dimineţi Titişor i-a cădelniţat cu o jordie dar râmătorii tot n-au renunţat la proteste. Acum Titi caută un îngrijitor. Vrea să facă un barter. Îngrijitorul să fie un păcătos care să îngrijească porcii iar părintele Nicodim să se roage la Dumnezeu să-i ierte din păcate.
În privinţa protestelor godacilor legate de hrană, Titişor i-a cerut bunului părinte să anunţe în biserică noile condiţii de organizare a praznicelor şi a pomenirilor. Colacii să fie mai mari şi mai mulţi că a hrăni 15 purceluşi, nu-i deloc o treabă uşoară. Fiind şi minori, purceluşii trebuie să se bucure de protecţia enoriaşilor. Când vor ajunge la Ignat, adică la majorat, părintele îi va însura pe la vreun abator iar enoriaşii vor scăpa de griji.
Creştinii din parohie cred că toate aceste lucruri le-au fost orânduite de Domnul aşa că se roagă Domnului să-l ajute pe Titişor să termine mai repede facultatea, să fie hirotonit şi să i se dea o parohie să-i mai fericească şi pe alţi creştini, că ei fac rând la cimitir de atâta fericire din partea familiei preotului Nicodim Nichita.
Dumnezeu să le asculte ruga. Amin!
written by Ioan Rotundu
Pe seama comentariului „Radicalismul boşorogilor” am primit mai multe telefoane şi abordat de mai mulţi cititori care au confirmat cele scrise. Am să mă opresc la două astfel de persoane. Jurnalistul Val Guraliuc m-a sunat la prima oară a dimineţii să-mi spună că absolut tot ce am scris pe blogul meu corespunde realităţii, el fiind unul dintre botoşănenii care se află mereu prin Piaţa centrală a oraşului.
Un al doilea cititor, care m-a abordat pe stradă, a ţinut să-i spună că „eroii” comentariului meu ar fi fost mai nimerit să-i fi numit molii şi nu boşorogi. Molii pentru că astfel de personaje lipsite de simţul realităţii rod temeinic şi sistematic credibilitatea partidelor ostile PSD-ului.
Am reflectat asupra acestei observaţii şi am decis că boşorogii mei nu sunt una şi aceeaşi cu moliile. Moliile sunt acele insecte care rod hainele din dulap fără să fie văzute. Ele rod într-o tăcere de mormânt, producând un dezastru care atunci când este descoperit nu mai ai cum să-l repari, să-l compensezi.
În schimb, mi-am concentrat atenţia şi asupra moliilor care rod la credibilitatea publică a unor forme de asociere sau a unei persoane, scopul lor fiind mai degrabă de a face rău şi nu neapărat pentru a obţine anumite beneficii sau favoruri personale. Dacă boşorogii pot fi o specie umană, moliile sunt ceva mai mult, pe scara regnului animal, sunt o familie. O familie formată din mai multe specii.
Molia profesională este acea persoană care roade la prestigiul profesional al colegului de birou, care-şi toarnă colegul la şef numai pentru faptul că acesta este mai capabil ca el. În vremurile comuniste Securitatea îşi racola informatorii din rândul acestor molii. Când nu-şi toarnă colegul sau nu creează diversiuni în colectivul din care face parte, molia îşi sapă şeful turnându-l la şeful ierarhic.
Molia nu va spune direct ceea ce a pus la cale., Ea doar va sugera că dacă colegul de birou ar fi făcut un anume lucru într-un anumit fel instituţia ar fi avut de câştigat. Molia îşi va lăuda colegul şubrezându-i competenţa prin a spune şefului că este băiat bun dar uneori este grăbit, pripit în decizii sau are anumite probleme acasă şi nu este atent la serviciu.
Molia politică este o altă specie, ea fiind un descendent al moliei profesionale comuniste şi a apărut în perioada postdecembristă. Este o specie nouă şi foarte activă. Molia politică este şi etrem de rezistentă, ea neputând fi distrusă cu c u substanţele chimice clasice, adică cu mijloacele politice cunoscute în momentul de faţă. Molia politică atacă în dulapurile cu haine de lux, adică prin partidele importante, cu lideri a căror decizii schimbă mersul societăţii în toate segmentele sale. Aceste molii îşi fac adăpost şi prin mijloacele mass-media, loc de unde pot roade extrem de eficient, adică demolator. Astfel de molii politice au reuşit să distrugă unitatea de monolit a USL-ului şi să-l despartă pe Crin Antonescu de Ponta.
Moliile politice n-au culoare politică. Ele sunt transpartinice, n-au scrupule, n-au morală, nu ştiu ce înseamnă etica în domeniu. Spre deosebire de moliile profesionale, moliile politice rod şi la lumina zilei, sub reflectoarele din studio, cum sunt moliile de la Antena 3.
Şi am să mai aduc în atenţie o specie de molie. Este vorba de molia culturală. Această molie pretinde că are un regim aparte. Ea roade prin medii literare, muzicale, teatrale, în domeniul artelor etc. Molia culturală n-are o scară a valorilor şi nici nu consideră necesar să aibă aşa ceva. Rostul moliei culturale este să distrugă creaţiile altora, să distrugă valorile creative, să-i denigreze pe toţi cei care-i sunt superiori prin opera realizată. Molia culturală n-are operă, n-are creaţie dar se prezintă în societate ca fiind un geniu cultural supus marginalizării tocmai pentru că, susţine ea, a stârnit invidia breslei.
Molia culturală, atunci când o personalitate din domeniu este răsplătită cu onoruri publice, îi va găsit atâtea imputări că bietul om se va gândi serios dacă se merită să primească acele onoruri.
Ca şi molia profesională, molia culturală roade prin întuneric, adică pe la spate, discret şi alegându-şi ca partener de dialog persoane care la rândul lor sunt nemulţumite de succesul altora. Prin Botoşani această specie este bine reprezentată şi creează mari pagube imaginii culturale a judeţului. Va veni şi vream când voi scrie numele lor cu litere îngroşate spre veşnică pomenire.
written by Ioan Rotundu
În primul rând să definesc ce înţeleg eu prin boşorogi. Pentru mine sunt acele persoane care au ieşit la pensie sau au ajuns la vârsta când nu mai au căutare pe piaţa muncii şi trăiesc doar din venituri sociale, adică din munca altora.
Boşorogii sunt de mai multe categorii. Cea mai numeroasă provine din rândul fostei cale muncitoare, din rândul acelor heirupişti socialişti care munceau în dorul leii dar care erau buni de gură şi tupeişti când se făcea analiza muncii, ei fiind primii care îi criticau pe cei care munceau cu adevărat şi competent. Pe aceşti boşorogi îi întâlneşti prin faţa sediilor asociaţiilor de proprietari, prin pieţe, parcuri şi în general prin locurile aglomerate, criticând la greu pe toţi cei care muncesc şi lăudând politica PSD, semn al nostalgiei pentru perioada când ei erau forţa politică conducătoare dar prost muncitoare.
A doua categorie sunt boşorogii din sistemul bugetar. Aceştia umblă ceva mai spilcuiţi, sunt politicoşi, intră în vorbă tatonându-şi partenerul şi încet, încet începe să laude politica social-democraţilor şi să se vaite de modul în care celelalte partide nu lasă PSD-ul să conducă ţara spre bunăstare şi prosperitate.
Ultima categorie sunt boşorogii care provin din învăţământ, foştii profesori de socialism ştiinţific, lor alăturându-se foştii activişti şi propagandişti ai PCR. Aceştia activează didactic, strategic şi pot fi întâlniţi luând cuvântul pe la adunările publice de cartier, trudesc activ în preajma alegerilor, răspândesc mesajele PSD-ului şi le dă interpretarea cuvenită.
Boşorogii sunt maşina de propagandă a social-democraţilor şi este foarte greu de contracarat prin discursuri p0ublice cu caracter critic la adresa guvernelor socialiste ce se pretind a fi social-democrate.
În aceste zile am asistat la două reacţii publice ale boşorogilor. Una am cunoscut-o trăgând cu urechea prin Piaţa centrală. Primarul Ovidiu Portariuc tocmai ne pricopsise prin cutia poştală din scara blocului cu Raportul său de activitate, un ziar multicolor, tipărit din banii noşptri pentru a ne aduce la cunoştinţă rezultatele muncii sale.
Grupaţi în cercuri de câte 8 sau 10 persoane, boşorogii din piaţă discutau discret că Portariuc n-a ales bine momentul cu Raportul pentru că se anunţă creşteri de preţ şi nu dă bine la popor. Apoi, şopteau boşorogii, a făcut-o prea de oaie cu laudele, multe dintre realizări fiind doar în mintea sa nu şi efective.
A doua reacţia a boşorogilor am cunoscut-o după difuzarea ştirii că şeful PNL Florin Ţurcanu a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Jubilau boşorogii şi căutau capăt de vorbă cu cei din jur ca să le spună ei cum Ţurcanu este un puşcăriaş care trebuie dat jos de la conducerea Consiliului Judeţean Botoşani.
Într-un sondaj de stradă efectuat de un reporter de la Tele’M, un boşorog s-a exprimat că hoţul de Ţurcanu trebuia condamnat pe viaţă. Se vedea clar ura sa împotriva liberalului, deşi boşorogul habar nu avea de ce a fost condamnat Ţurcanu.
Boşorogii, telespectatori fideli Antenei 3, nu vor fi niciodată interesaţi de crearea locurilor de muncă, de dezvoltarea sistemului privat, de comasarea terenurilor agricole pentru a fi lucrate eficient etc. Ei sunt interesaţi de majorarea pensiilor, de creşterea ajutoarelor sociale, de medicamentele gratuite şi compensate pe care le ridică lunar chiar şi când nu au nevoie, de creşterea salariilor la bugetari.
Boşorogii nu vor pomeni de majorările de preţ, de înmulţirea impozitelor şi taxelor dar vor lăuda insistent promisiunile electorale ale PSD, prezentându-le ca şi cum ar fi fost deja realizate.
Pe boşorogi nu-i interesează soarta celor peste trei milioane de români care muncesc pe brânci prin Europa pentru a trimite bani acasă, pentru a-şi încropi în ţară o stare materială care să le permită să trăiască cândva şi fără grijile bătrâneţii. Boşorogii îi urăsc pe cei care muncesc şi care sunt avuţi. Ei vor ca toţi să fie la fel, pentru că aşa era şi în comunism şi n-a murit nimeni de foame, dimpotrivă, toată lumea trăia bine.
written by Ioan Rotundu
Primarul Ovidiu Portariuc pregăteşte să deruleze două afaceri care ar putea crea o gaură importantă în bugetul primăriei. El vrea să cumpere terenurile proprietate privată aflate printre blocuri ca să le amenajeze terenuri de joacă.
Fiind vorba de o proprietate privată, este limpede că nimeni nu poate avea vreun control asupra preţului, într-o astfel de situaţie neputându-se organiza licitaţie publică ci doar o comisie de negociere, comisie care poate fi formată din oamenii de încredere ai primarului.
În principiul ideea nu este una rea. Numai că din capul locului, după cum a pus problema, primarul urmăreşte doar să mai ciupească nişte comisioane. N-ar fi lansat o astfel de suspiciune dar din modul netransparent în care Portariuc a cheltuit banii adunaţi din sponsorizări la două festivaluri mă face să-l suspectez dă pune la cale afaceri oneroase, adică necinstite.
Dacă primarul ar fi venit cu declaraţia că va cere premierului să emită o hotărâre de guvern prin care terenurile dintre blocuri să fie rechiziţionate în interes public, contra unor sume stabilite prin expertize validate de hotărâri judecătoreşti, totul ar fi fost cât se poate de cinstit şi transparent.
Mai există şi varianta schimburilor de teren. Cele mai multe terenuri dintre blocuri nu pot fi folosite în scopuri investiţionale şi atunci s-ar putea cădea la înţelegere cu proprietarul să i se dea teren la margine de oraş şi în suprafaţă mai mare, adică în echivalent valoare.
A doua afacere pe care primarul o pregăteşte este înfiinţarea unei societăţi comerciale în subordinea Consiliului Local cu angajarea a vreo 40 de persoane care să asigure întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu. A se înfiinţa o societate înseamnă a avea director, contabil şef şi alţi funcţionari de birou ceea ce încarcă n ejustificat cheltuielile publice.
Dacă este cu adevărat nevoie de personal îngrijitor al spaţiilor verzi şi de curăţenie a oraşului, problema se poate rezolva extrem de simplu şi la un cost foarte redus. Ori se mai angajează oameni la Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement, ori în structura societăţii Urban Serv se creează un compartiment specializat pentru astfel de lucrări.
Dar Portariuc are un interes propriu sau de partid. El vrea să ofere nişte funcţii de şefi unor apropiaţi ai săi. Împlinirea acestei dorinţe ar însemna folosirea banului public într-un mod neeconomicos.
Am convingerea că ambele intenţii ale primarului vor fi blocate de consilierii locali, care nu au aprobat până acum nicio solicitare a primarului ce era vădit în interesul său personal sau al partidului, respectiv a PSD. Să ne amintim de modul în care consilierii locali i-au blocat înfiinţarea postului de director adj, la Poliţia Locală, post pe care Portariuc voia să angajeze un fost miliţian ce adusese mai multe servicii personale familiei sale.
written by Ioan Rotundu
Vineri, premierul Victor Ponta a trimis Parlamentului un Program cu precizarea că nu este cel pentru guvernare, ci doar un program ca oricare altul. Prin această manevră, Ponta crede că i-a prostit pe români şi că ce s-a scris în acest program sunt doar simple improvizaţii pentru a adormi vigilenţa preşedintelui Băsescu.
Numai că, vorba ţăranului nop0stru, stând prost şi judecând drept, programul nu-i o glumă electorală ci un set de măsuri care ne va usca buzunarul. Cea mai îngrijorătoare este aceea de lărgire a bazei de impozitare.
De când la guvernare ne-am pricopsit cu premierul Victor Ponta, baza de impozitare a tot fost lărgită, lungită şi îngroşată cu noi şi noi impozite şi taxe, că nu mai avem nici chiloţi pe cur. Cu toate acestea, susţinătorii lui Ponta continuă să-l aplaude şi să-l înjure pe Băsescu de impozitarea împovărătoare. Aşa le spun cei de la Antena 3, aşa cred şi ei.
Zilele trecute, discutam cu cineva despre sistemul de impozitare extrem de agresiv şi-mi spunea omul, glumind, că deşi are glicemia mărită, se teme să se înregistreze ca diabetic pentru că nu exclude un impozit şi pe glicemie. Văzând cum a conceput Ponta programul depus la Parlament, chiar că o lărgire a bazei de impozitare şi asupra glicemiei ar fi o soluţie. Peste 70% dintre români au glicemia mărită. Unii ştiu şi tratează totul cu indiferenţă, alţii se îndoapă cu pastile şi injecţii cu insulină.
Un impozit diferenţiat pe glicemie ar fi extrem de avantajos pentru Guvernul Ponta III şi ar aduce bani frumuşei la buget. În fond, cei cu glicemie, potrivit medicilor nutriţionişti care ar putea fi angajaţi de Ponta să-i justifice impozitul, s-au hrănit nesănătos consumând zahăr din abundenţă, contrat avertismentelor din reclame, s-au îndopat cu dulciuri, ciocolată, miere de albine etc., adică au trăit pe picior mare
Un aşa regim alimentar excesiv în glucide, nesăbuit şi contrar avertismentelor privind siguranţa sănătăţii umane promovate de către Ministerul Sănătăţii pe ecranele televizoarelor, trebuie cumva sancţionat. Iată de ce un impozit pe glicemie ar pune capăt consumului abuziv de dulciuri, de zahăr în special.
Impozitul pe glicemie ar duce la scăderea drastică a numărului de bolnavi de diabet „închipuiţi” şi care consumă fondurile sănătăţii îndopându-se cu fel de fel de medicamente pentru protecţia rinichilor, inimii, ficatului şi mai ştiu eu ce atacă nesuferita asta de glicemie care, iată, ar putea fi salvatoare pentru Guvernul Ponta III
Unii chiar au ajuns să se laude cu glicemia. Filmam într-o colectivitate de oameni în vârstă. După filmări, pe o masă au apărut sarmale, felii de cozonac, vin roşu, ţuică de prună şi prăjituri.
Mă îndemnau să servesc, că-s gustoase. Le-am spus că mă feresc de orez şi dulciuri pentru că am glicemia mărită.
- Cât? a fost curioasă o doamnă.
Între 120 şi 150 i-am răspuns eu timid. Doamna a râs cu poftă.
- Eu o am câteodată şi 500 şi mănând de toate.
O altă doamnă s-a lăudat că şi ea o are între 300 şi 400. Mai toţi cei de faţă se lăudau cu o glicemie de peste 200, eu simţindu-mă umilit cu glicemia mea de până la 150.
Dacă Ponta ar aplica acum un impozit pe glicemie diferenţiat în creştere, aş vrea s-o văd eu pe acea doamnă cu glicemia 500 dacă-i mai convine să se laude. Başca, m-aş simţi şi eu răzbunat că au râs de glicemia mea.
written by Ioan Rotundu
Cu câteva zile în urmă m primit un telefon de la un cunoscut jurnalist botoşănean care mi s-a plâns că la ultima şedinţă de Consiliu Local Municipal Botoşani, „pe uşa din dos” a fost făcută cetăţean de onoare poeta şi scriitoarea Lucia Olaru Nenati.
În opinia jurnalistului, Olaru n-ar fi trebuit făcută cetăţean de onoare pentru că activitatea ei de-a lungul vieţii şi opera pe care a creat-o n-ar fi de un nivel aşa de ridicat încât să i se acorde astfel de onoruri.
Ştiu că respectivul jurnalist are o problemă cu Lucia Olaru Nenati din perioada când amândoi au lucrat la ziarul local Clopotul, el reporter, ea redactor şef sau director, nu mai reţin. Sub acest aspect, dacă ar fi ceva de reproşat Luciei Olaru acelaşi lucru i se poate reproşa şi jurnalistului. Amândoi au ridicat în slăvi viaţa economică, socială şi politică de sub regimul comunist.
Dacă după 1990, jurnalistul a preferat mediul politic iar Olaru pe cel cultural, este un mod de opţiune personală. În schimb, cu părere de rău pentru jurnalist, dacă este să punem în balanţă impactul pozitiv asupra culturii botoşănene jucat de Olaru şi de el, meritul Luciei este de departe unul remarcabil.
Chiar dacă n-am avut prilejul s-o cunosc înainte de 1989, să-i cunosc activitatea din perioada comunistă, Lucia Olaru Nenati este o intelectuală de marcă, are un doctorat în domeniul literaturii, are o operă literară care impune respect şi care i-a adus aprecieri în plan naţional şi peste graniţă în Bucovina Ucraineană şi Republica Moldova.
Se spune că evenimentele din decembrie 11989 au găsit-o pe postul de director al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani şi că a fost fugărită de actori pentru că a avut un comportament inadecvat. Nu cunosc acele împrejurări şi nu vreau să le judec după spusele altora. Este posibil ca Olaru să fi avut un exces de zel în aplicarea politicii comuniste în activitatea de la Teatru. Dar mă întreb, cei care acum se cred buricul scriitorimii botoşănene, poeţi sau prozatori, ce atitudine au avut faţă de regimul comunist? Mai toţi au scris în fostul Clopotul poezii şi proză prin care l-au ridicat în slăvi pe Ceauşescu, au lăudat şi aplaudat în împrejurări festive conducătorii comunişti din fruntea judeţului.
Lucia Olaru Nenati şi-a câştigat, prin activitatea prestată şi scrierile sale un loc meritoriu în istoria culturii botoşănene şi dacă sunt voci care i-l contestă, acele voci să privească în spatele lor şi să vadă ce anume le permite să emită valori de judecată morală. Tare îmi este teamă că aceste voci, privind în spate, nu văd decât un imens gol pe care încearcă acum să-l umple cu invidie şi critici nejustificate la adresa celor care chiar au făcut ceva în viaţă pentru a rămâne vii în memoria generaţiilor viitoare.
Nu oricare dintre noi are capacitatea şi resursele intelectuale să ridice temple virtuţii şi săpa temniţe viciului. Roşi de invidie, ei ridică viciul la valoare de virtute, crezând că aşa vor umbri munca şi truda celor la a căror nivel nu se pot ridica.
Am discutat cu mai multe personalităţi ale vieţii noastre publice, cu unii dintre consilierii locali, şi mai toţi mi-au confirmat că acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru Lucia Olaru Nenati este o recunoaştere a valorii personalităţii sale şi o recompensă morală pentru efortul depus în susţinerea culturii botoşănene.
Subscriu acestor opinii cu precizarea că Lucia Olaru Nenati n-a fost declarată cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, fiind introdusă pe uşa din dos pe ordinea de zi a acelei şedinţe de CLM, ci a intrat pe uşa din faţă bucurându-se de toate onorurile publice. Felicitări, stimată doamnă!
written by Ioan Rotundu
Am aflat cu stupoare că viceprimarul PSD Cosmin Andrei i-a ameninţat pe oamenii de afaceri care derulează lucrări cu Primăria Botoşani că dacă mai continuă să acorde publicitate Tele’M-ului şi site-urilor locale care critică activitatea primăriei nu le va mai deconta facturile cu lucrările recepţionate.
O asemenea situaţia s-a mai consumat în spaţiul public botoşănean pe vremea premierului Adrian Năstase. Şi atunci oamenii de afaceri din Botoşani au fost chemaţi la o întâlnire cu conducerea PSD Botoşani pentru a fi atenţionaţi că dacă mai susţină prin publicitate Jurnalul vor avea parte numai de controale. Iar ca cei aflaţi la întâlnire să nu creadă că se glumeşte, de faţă au fost şi şeful Gărzii Financiare, şeful Inspecţiei Muncii, şeful Fiscului şi cel al Poliţiei.
Iată că situaţia din perioada lui Năstase se repetă şi sub tizul său Victor Ponta, la nivel de Botoşani rolul de îngrijitor la WC-ul social-democraţiei, adică de a face treburile murdare, fiind încredinţat viceprimarului Costmin Andrei. Cel puţin doi patroni locali mi-au adus la cunoştinţă că nu mai vor publicitate pe site-ul Jurnalului pentru că şi aşa sunt sătui de controale şi de blocaj financiar cu Primăria Botoşani şi nu mai vor şi alte şicane.
I-am înţeles şi nu-i condamn. De mersul afacerilor firmei lor depinde pâinea multor botoşăneni şi n-am dreptul de a le pune pâinea în pericol adoptând o atitudine de luptă cu inconştientul viceprimar. Ce nu ştie acest Cosmin Andrei este faptul că funcţia pe care o deţine, o deţine vremelnic, după care va redeveni anonimul de altădată. Numai că atunci ne vom plăti şi noi poliţele pe care el le emite în momentul de faţă asupra noastră, a celor din media botoşăneană care nu ridică osanale PSD-ului.
Aş putea să-l fac de căcat şi pe primarul Ovidiu Portariuc şi pe vviceprimarul Cosmin Andrei dezvăluind public încercările lor disperate de a mă mitui ca să nu-i mai critic şi să fiu mai înţelegător cu politica promovată de Guvernul Ponta. N-o fac pentru că atunci aş fi şi eu ca ei: un ticălos.
Au putut constata şi singuri că banii oferiţi de ei, bani publici, nu mi-au închis gura şi nu mi-au schimbat atitudinea faţă de comportamentul lor şi al social-democraţilor în ansamblu pentru că nu vreau să fac parte din galeria aplaudacilor PSD-ului, minţindu-i pe cititorii site-ului Jurnalul şi telespectatorii care-mi urmăresc emisiunile.
Sunt zilnic oprit pe stradă de mulţi botoşăneni care mă felicită şi încurajează pentru modul în care comentez şi prezint public activitatea actuală a politicienilor. Atitudinea lor de apreciere la adresa muncii mele face infinit mai mult decât banii oferiţi de Portariuc şi Andrei.
Dacă faţă de primarul Ovidiu Portariuc am şi o brumă de respect şi-l înţeleg că este prizonierul unei grupări mafiote care-i dictează ce decizii să ia ca primar, pe viceprimarul Cosmin Andrei l-am aşezat într-o altă categorie socială. Pe el îl pot compara cu celebrul personaj al obscurului filozof francez medieval care şi-a construit o teorie despre filozofia vieţii folosind ca personaje centrale anumite specii de animale a căror moduri de viaţă au fost însuşite şi de unii dintre oameni.
Bouridan susţinea că un anumit animal pus între două căpiţe de fân identice, nu se poate decide din care să mănânce, din încăpăţinarea-i caracteristică, şi moare de foame. Aidoma eroului lui Bouridan, Cosmin Andrei nu se poate decide aă aleagă între buna creştere de acasă, educaţia primită în familie şi de la societate şi între imoralitatea şi ticăloşia politicii. Neputând alege, el va dispărea în curând din viaţa publică, precum şi eroul lui Bouridan. Atunci va trebui să dea socoteală pentru faptele sale de acum!
Dacă aş fi francez, i-aş transmite lui Cosmin Andrei următorul mesaj: Monsieur, vous êtes un trou du cul! Cum sânt român, îl avertizez pe acesta că nu mor caii din presa locală când vor cotarle ca el.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments