Mar 17

Pe seama comentariului „Radicalismul boşorogilor” am primit mai multe telefoane şi abordat de mai mulţi cititori care au confirmat cele scrise. Am să mă opresc la două astfel de persoane. Jurnalistul Val Guraliuc m-a sunat la prima oară a dimineţii să-mi spună că absolut tot ce am scris pe blogul meu corespunde realităţii, el fiind unul dintre botoşănenii care se află mereu prin Piaţa centrală a oraşului.
Un al doilea cititor, care m-a abordat pe stradă, a ţinut să-i spună că „eroii” comentariului meu ar fi fost mai nimerit să-i fi numit molii şi nu boşorogi. Molii pentru că astfel de personaje lipsite de simţul realităţii rod temeinic şi sistematic credibilitatea partidelor ostile PSD-ului.
Am reflectat asupra acestei observaţii şi am decis că boşorogii mei nu sunt una şi aceeaşi cu moliile. Moliile sunt acele insecte care rod hainele din dulap fără să fie văzute. Ele rod într-o tăcere de mormânt, producând un dezastru care atunci când este descoperit nu mai ai cum să-l repari, să-l compensezi.
În schimb, mi-am concentrat atenţia şi asupra moliilor care rod la credibilitatea publică a unor forme de asociere sau a unei persoane, scopul lor fiind mai degrabă de a face rău şi nu neapărat pentru a obţine anumite beneficii sau favoruri personale. Dacă boşorogii pot fi o specie umană, moliile sunt ceva mai mult, pe scara regnului animal, sunt o familie. O familie formată din mai multe specii.
Molia profesională este acea persoană care roade la prestigiul profesional al colegului de birou, care-şi toarnă colegul la şef numai pentru faptul că acesta este mai capabil ca el. În vremurile comuniste Securitatea îşi racola informatorii din rândul acestor molii. Când nu-şi toarnă colegul sau nu creează diversiuni în colectivul din care face parte, molia îşi sapă şeful turnându-l la şeful ierarhic.
Molia nu va spune direct ceea ce a pus la cale., Ea doar va sugera că dacă colegul de birou ar fi făcut un anume lucru într-un anumit fel instituţia ar fi avut de câştigat. Molia îşi va lăuda colegul şubrezându-i competenţa prin a spune şefului că este băiat bun dar uneori este grăbit, pripit în decizii sau are anumite probleme acasă şi nu este atent la serviciu.
Molia politică este o altă specie, ea fiind un descendent al moliei profesionale comuniste şi a apărut în perioada postdecembristă. Este o specie nouă şi foarte activă. Molia politică este şi etrem de rezistentă, ea neputând fi distrusă cu c u substanţele chimice clasice, adică cu mijloacele politice cunoscute în momentul de faţă. Molia politică atacă în dulapurile cu haine de lux, adică prin partidele importante, cu lideri a căror decizii schimbă mersul societăţii în toate segmentele sale. Aceste molii îşi fac adăpost şi prin mijloacele mass-media, loc de unde pot roade extrem de eficient, adică demolator. Astfel de molii politice au reuşit să distrugă unitatea de monolit a USL-ului şi să-l despartă pe Crin Antonescu de Ponta.
Moliile politice n-au culoare politică. Ele sunt transpartinice, n-au scrupule, n-au morală, nu ştiu ce înseamnă etica în domeniu. Spre deosebire de moliile profesionale, moliile politice rod şi la lumina zilei, sub reflectoarele din studio, cum sunt moliile de la Antena 3.
Şi am să mai aduc în atenţie o specie de molie. Este vorba de molia culturală. Această molie pretinde că are un regim aparte. Ea roade prin medii literare, muzicale, teatrale, în domeniul artelor etc. Molia culturală n-are o scară a valorilor şi nici nu consideră necesar să aibă aşa ceva. Rostul moliei culturale este să distrugă creaţiile altora, să distrugă valorile creative, să-i denigreze pe toţi cei care-i sunt superiori prin opera realizată. Molia culturală n-are operă, n-are creaţie dar se prezintă în societate ca fiind un  geniu cultural supus marginalizării tocmai pentru că, susţine ea, a stârnit invidia breslei.
Molia culturală, atunci când o personalitate din domeniu este răsplătită cu onoruri publice, îi va găsit atâtea imputări că bietul om se va gândi serios dacă se merită să primească acele onoruri.
Ca şi molia profesională, molia culturală roade prin întuneric, adică pe la spate, discret şi alegându-şi ca partener de dialog persoane care la rândul lor sunt nemulţumite de succesul altora. Prin Botoşani această specie este bine reprezentată şi creează mari pagube imaginii culturale a judeţului. Va veni şi vream când voi scrie numele lor cu litere îngroşate spre veşnică pomenire.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia