Apr 29

Părintele Nicodim Nichita, vechiul meu prieten în ale credinţei, fiecare în evlavia lui, n-a prea avut parte de fericire şi bunăstare de pe urma sărbătorii Izvorului Tămăduirii. În urmă cu vreo trei ani, cucoana preoteasă a îmbrobodit-o pe bătrânica pensionară Elena Boz, locuitoare în Darabani, să-i împrumute suma de 1000 lei. Iar bătrâna, ştiind că are în faţă o cucoană preoteasă, i-a dat banii cu condiţia restituirii.
După un timp chiar părintele Nicodim Nichita a contactat-o pe bătrână şi i-a cerut cu împrumut suma de 600 lei. Una peste alta, părintele şi cuvioasa sa cucoană preoteasă au tapat-o pe bătrânica Boz de suma de 1600 lei. Trei ani au trecut de atunci iar părintele n-a dat nici un semn că ar dori restituirea banilor.
Văzând că popa are numai mână de luat şi nu şi de restituit ceea ce nu i se cuvenea, Elena Boz s-a adresat părintelui protopop de Darabani, şi mai cuviosul Constantin Pânzaru. Părintele protopop este cunoscut în zonă ca fiind un excelent om de afaceri. Ştie să scoată banul şi din piatra seacă.
Vineri dimineaţă, când părintele Nicodim sluea în biserică de Izvorul Tămăduirii, fiind cu ochii pe colacii adunaţi pe masa din mijlocul bisericii ca nu cumva să dispară vreunul, a avut surpriza că vadă că-i intră în biserică însuşi protopopul.
Părintele protopop l-a probozit că împrumută bani de la nevoiaşi şi nu-i mai dă înapoi dar cel mai mult s-a supărat pe Nicodim când a descoperit că are la vânzare lumânări aduse de la ruşi şi nu din cele ridicate de la Protopopiat.
Cum s-ar spune, părintele protopop l-a prins în delict flagrant pe Nicodim cum făcea negoţ cu lumânări de la ruşţi, spre câştigul său şi în paguba Protopopiatului. N-am aflat dacă părintele Nicodim a scăpat numai cu probozeala sau părintele protopop i-a aplicat şi o sancţiune financiară, ca pedeapsă pentru lăcomia de care a dat dovadă preacuviosul Nicodim.
După ce părintele protopop  s-a retras din biserică, părintele Nicodim s-a răzbunat pe bătrânica Boz, căreia i-a tras o căcătură popească chiar în faţa altarului.
I-a spus părintele bătrânei Boz că dacă l-a reclamat la protopop nu înseamnă că va primi şi banii daţi cu împrumut..
Dar tot răul bătrânei a fost spre binele altora. De exemplu, după slujba de Izvorul Tămăduirii părintele Nicodim s-a întâlnit cu mai multe persoane printre care şi profesorul Constantin Moroşanu pe care l-a ameninţat că-i poartă slujbele. Cei doi s-au împăcat, s-au pupat iudaic şi şi-au jurat respect reciproc de joi până mai apoi.
Cuprins de un accent de mărinimie, părintele Nicodim a ţinut să-l asigure pe profesor că nici mie nu-mi poartă pică şi că anunţatele slujbe au fost doar aşa, gânduri negre la supărare. Şi ca să mă convingă că nu-mi mai poartă sâmbetele, părintele chiar a ţinut să fie fotografiat cum închină un pahar de ţuică în sănătatea mea.
Şi eu răspund cu sentimente de prietenie la gândurile nobile ale părintelui, drept dovadă că am scris rândurile de faţă şi o voi face ori de câte ori părintele, în cuvioşenia şi evlavia sa îmi va da prilejul.
Doamne ajută, părinte!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia