Jun 09

Vă mai amintiţi de spovedania publică a premierului Victor Ponta despre cum a votat el la alegerile prezidenţiale de până acum? Să recapitulăm: în 1992 l-a votat pe Emil Constantinescu şi n-a ieşit, în 1996 din nou cu Constantinescu care a câştigat alegerile, în anul 2000 cu Mugur Isărescu şi a câştigat Iliescu, în 2004 cu Adrian Năstase şi a câştigat Băsescu, în 2008 primul tur cu Crin Antonescu şi în turul doi cu Mircea Geoană şi a câştigat tot Băsescu.
Dacă este să dăm crezare spovedaniei sale, acest politician, care s-a căţărat sacrificând nemilos cariera politică a altora, a ajuns acum liderul social-democraţilor deşi nu l-a votat niciodată pe preşedintele fondator Ion Iliescu.
Şi dacă este să rămânem în sfera paranormalului, a metafizicii, putem spune că Victor Ponta aduce cu el ghinionul pentru toţi cei pe care declară că-i susţine. Şi avem două exemple extrem de proaspete. Ponta s-a dus cu familia la Eurovizion s-o susţină pe românca Paula Seling. Biata cântăreaţă, care spera la un loc onorabil, s-a clasat pe la mijloc seriei de finalişti. Cu Ponta în sală, pe post de susţinător, a avut ghinion mare, mult prea mare ghinion!
Sâmbătă, 7 iunie, Ponta a ţinut să fie prezent în tribuna de la Roland Garros s-o susţină pe Simona Halep în meciul contra rusoaicei Maria Şarapova. Simona a fost la un pas de o mare victorie. Numai că purtătorul de ghinion aflat în tribună şi-a făcut datoria şi Simona a pierdut meciul la mustaţă.
Acum Victor Ponta se pregăteşte să dea asaltul asupra funcţiei supreme în stat: cea de preşedinte al României. Dacă Ponta va reuşi, ghinionul va fi a poporului român care se va trezi izolat în plan extern şi supus unei dictaturi crunte a baronilor social-democraţi în interior.
Rămânând în sfera dictaturii de stânga, să ne amintim de cartea publicată de V.I. Lenin în martie 1902 intitulată „Ce-i de făcut?” Chiar aşa, ce-i de făcut? Să rupem vraja şi să-l izolăm pe aducătorul de ghinioane din viaţa publică votând pe oricare alt candidat care să-i conducă pe români.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia