Sep 03

Încă din mandatul 2000 – 2004, când a fost prefect de Botoşani sub Guvernul Năstase, lui Costică Macaleţ i s-a lipit eticheta de „mutul”. Şi asta pentru că nu are obiceiul de a vorbi iar când este nevoit să deschidă gura o face cu multă zgârcenie.
Am comentat ieri că nu am suficiente informaţii cum că prefectul s-ar ocupa de racolarea primarilor PDL şi PNL la PSD. Tot ieri am primit suficiente informaţii cum că prefectul Macaleţi nu numai că racolează primarii opoziţiei la PSD dar îi şi şantajează într-un mod ordinar.
Într-adevăr, luni, 1 septembrie, prefectul a trecut pe la primăriile din Adăşeni şi Avrămeni şi i-a ameninţat pe primarii PDL Constantin Drăsleucă şi Ioan Bucătaru că dacă nu se înscriu în PSD vor avea parte numai de controale şi amenzi din partea instituţiilor judeţene conduse de şefi puşi acolo de PSD. Cel mai des prefectul îl invocă pe Răzvan Rotaru, pupila sa pusă şef la Garda de Mediu, un interlop periculos şi lipsit de educaţie civică.
Cei doi primari ameninţaţi stau acum în spatele liniei de start şi nu ştiu dacă să fugă spre PSD sau să rămână la partidul sub sigla căruia au fost aleşi primari.
Un alt primar şantajat este cel de la Mihălăşeni. Loredan Buraga a fost ameninţat că dacă nu trece de la PDL la PSD se va pricopsi cu un dosar penal. L-a atenţionat Macaleţ că plângerea penală i-o vor face cei de la Curtea de Conturi pentru că nu a dus la îndeplinire indicaţiile acestora stabilite prin actul de control.
Aşadar, „mutul” de prefect vorbeşte şi încă într-un limbaj de şantaj. Aflat pe muchie de cuţit în a fi destituit de Ponta în ianuarie 2013 pentru că n-a fost în stare să scoată judeţul de sub nămeţi, Macaleţ vrea să-i demonstreze acum premierului că este un bun activist PSD, chiar dacă funcţia nu-i permite să se implice politic.
Nici primarul PDL de Pomârla, Dumitru Chelariu, cel mai vehement contestator a politicii PSD n-a scăpat de şantajul prefectului. Ca să poată obţine finanţarea unui proiect local de aducţiune apă şi canal, primarul a promis că se va înscrie în PSD.
Politica românească postdecembristă se bazează pe politicieni şantajişti, corupţi, infractori, mincinoşi şi mai nou plagiatori.
PSD-ul a fost partidul sub umbrela căpruia s-au oploşit toţi infractorii şi toţi cercetaţii penal sau trimişi în judecată. Guvernul Ponta a fost cel mai prolific guvern în miniştri corupţi, cercetaţi penal, condamnaţi şi chiar miniştri trimişi în judecată păstraţi în funcţie cum este vicepremierul Liviu Dragnea.
Acum, prin mijloace pedepsite de legea penală cum este şantajul, talibanii social-democraţi precum Macaleţ au făcut din corupţia politică în rang de virtute.
Oricât de mult şi-ar dori primarii şantajaţi de Macaleţ să rămână la partidul care i-a propulsat în funcţie, nu vor putea face faţă presiunilor. Şi, atunci, dacă sunt bărbaţi, să discute şi şefii lor de partid că se înscriu în PSD până după alegerile prezidenţiale. Iar la alegeri să-l faulteze pe Po0nta cât le va sta în putinţă.
La minciună răspunzi cu minciună iar la fariseism politic şi ipocrizie la fel. După alegerile prezidenţiale Ponta şi PSD-ul lui vor fi bulgăriţi de toţi românii, care se vor trezi la realitate şi vor constata că cu cât muncesc mai mult cu atât au bani mai puţini din cauza impozitelor şi taxelor. Este un punct de vedere, corect ar fi ca toţi primarii să reziste valului de şantaj şi să-i scuipe pe cei din PSD care le deschid uşa la primărie pentru a-i ameninţa.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia