Nov 29

Cel mai nordic orăşel din România, Darabaniul, este cuprins de patimi politice deosebite. În întreaga perioadă postdecembristă oraşul a fost condus când de primari liberali când de cei social-democraţi. Cel mai vizibil, atât prin pregătirea profesională de inginer dar mai ales prin diplomaţia de care dă dovadă în disputele politice rămâne Cornel Aroşoaie.
Dacă primarul social-democrat Cornel Aroşoaie conduce în zonă organizaţia PSD şi face jocurile politice prin consiliul local, opoziţia formată din liberali şi democrat-liberali este destul de fragmentată. Fostul primar liberal Gheorghe Burlacu s-a cam muiat în a face politică iar fostul deputat democrat liberal Stelică Strugaru joacă la două capete. Datoriile uriaşe acumulate la Primărie îl determină să stea la taifas de taină cu primarul Aroşoaie, să obţină bunăvoinţa acestuia de-al mai păsuri cu datoriile ceea ce primarul acceptă dar nu fără a obţine un profit politic.
Cu toate aceste mici sau mari jocuri politice de culise, opoziţia a reuşit să obţină în zona Darabanilor rezultate mulţumitoare pentru ca Iohannis Klaus să ajungă preşedintele României.
Vestea de duminică seara cum că Iohannis a câştigat alegerile i-a şocat pe social-democraţi şi i-a scos în stradă pe liberali. Pesediştii, care se pregătiseră de mare chiolhan la pensiunea lui Aciubotăriţei, primind vestea cu tristeţe au considerat că tot merită să-şi înece necazul. Când s-au îndreptat spre pensiune, spre surpriza lor restaurantul era deja ocupat de liberalii în frunte cu Liviu Andronic, care sărbătoreau victoria. Pesediştii s-au dus spre casă, cu codiţa între picioare, nutrind gând de răzbunare asupra liberalilor.
De parcă n-ar fi fost îndeajuns chermeza liberalilor din seara de duminică a alegerilor prezidenţiale, social-democraţii au trebuit să mai suporte un afront, în fieful lor de partid de această dată. Primarul comunei Rădăuţi Prut, Liberalul Viorel Nichiteanu, a organizat în cinstea lui Klaus masă mare la Darabani.
Chiolhanul, la care au fost invitaţii liberalii din zonă, respectiv Rădăuţi Prut, Păltiniş şi Darabani în frunte cu şeful de la Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost organizat la pensiunea consilierului local PSD Nenişcu.
Din nou social-democraţii au fost umiliţi în propria casă că nici pamfletarul locului, „intelectualul Haha” cum îi place să se intituleze, n-a mai avut replică.
Printre cei mai înverşunaţi oponenţi ai social-democraţilor din Darabani se află prof. Constantin Moroşanu. Profesorul, care a fost mulţi ani la rând corespondent la mai multe ziare botoşănene, printre care şi Jurnalul, are acum propriul ziar onlain Dărăbăneanul.ro în care consemnează mai tot ce se mişcă prin urbe dar mai ales sunt vizaţi social-democraţii.
Moroşanu este fondatorul Asociaţiei Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa şi, la zilele de importanţă istorică, cum este Ziua Naţională a României, organizează în Darabani întâlniri cu românii din Ucraina şi republica Moldova. Când Moroşanu este în graţiile primarului Aroşoaie, atunci primarul îl sprijină în organizarea acestor evenimente. Când Moroşanu l-a călcat pe bătătură, primarul îi boicotează organizarea.
Pentru luni, 1 Decembrie, profesorul Moroşanu a invitat la Darabani oficialităţi române din Ucraina şi Moldova ca să sărbătorească împreună Ziua Naţională  României. Dar Moroşanu a contribuit din plin în zonă la succesul lui Klaus, ceea ce l-.a supărat rău pe primar. Aşa că la sărbătoarea de luni, primarul Cornel Aroşoaie nu va participa. Mai mult, a pus lacăt pe uşa Casei de cultură ca nu cumva Moroşanu să organizeze evenimentul în această sală. Aşa că Moroşanu a stabilit ca evenimentul să fie organizat în restaurantul democrat-liberalului Stelică Strungaru, ceea ce poate fi interpretat politic.
Este rândul primarului să fie pe fază şi banii pe care Strugaru îi va încasa de pe urma evenimentului să-i depună la casieria primăriei pentru a mai micşora din uriaşa datorie adunată din neplata impozitelor şi taxelor. Nu de altza, dar un ghiont dat celor din opoziţie ar mai îndulci din înfrângerea suferită de pe urma lui Victor Ponta.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia