Feb 09

Ieri, generalul locotenent Florian Coldea, în prezent director interimar al SRI, a fost audiat în Comisia de control a Parlamentului, cu privire la acuzaţiile vare i-au fost aduse de Elena Udrea şi Alina Bica. Cum era de aşteptat, generalul Coldea a negat cu vehemenţă că ar fi vinovat de ceva şi a respins „categoric” toate acuzaţiile care i s-au adus.
Priviţi-l pe acest om şi spuneţi dacă vă inspiră încredere! Mie nu. Are fizionomia omului care este în stare să-ţi bage cuţitul în burtă în timp ce-ţi zâmbeşte şi-ţi vorbeşte politicos. Figura lui se aseamănă foarte bine cu a acelor anchetatori ai Securităţii din zorii instalării comunismului în România, care i-au anchetat şi omorât în bătaie pe fruntaşii politici ai partidelor democratice şi pe floarea intelectualităţii româneşti aruncată în închisoare fără a avea parte de vreun proces corect.
Cine a citit memoriile celor care au rezistat „reeducării” practicată în închisorile de la Piteşti, Gherla, Aiud, Sighet au aflat că erau anchetatori recrutaţi din rândul intelectualilor. Aceştia erau şi cei mai duri în a-i schingiui psihic şi fizic pe încarceraţi. Vorbeau elegant, se exprimau în fraze de oameni culţi dar în realitate erau nişte canali, nişte brutei fără suflet.
Aceste sentimente m-au cuprins când am privit prima oară fotografia generalului Coldea. Stă în firea oricărui militar de carieră, conştient că puterea sa nu poate fi controlată de nimeni, să aibă faţă de civili o atitudine de superioritate. Această atitudine a avut-o Coldea la venirea dar şi la plecarea de la Parlament. Imaginile surprinse de cameramanii de televiziune sunt mai mult decât grăitoare.
Sunt convins că în sinea lui, la dialogul avut cu parlamentarii din Comisia de control, generalul râdea în sinea sa de nepriceperea şi mai ales de idioţenia şi cretinitatea întrebărilor care i s-au pus de către parlamentari.
Firesc ar fi fost ca înainte de a fi chemat generalul în faţa Comisiei să se fi verificat mai întâi cât de reale au fost acuzaţiile care i s-au adus. Iar această verificare nu o putea face decât procurorii militari din cadrul Secţiei militare a Procuraturii Generale a României, la mijloc fiind vorba de importante secrete de stat şi chiar de siguranţă naţională. Ori, hodoronc-tronc, generalul a fost chemat şi întrebat dacă recunoaşte ceva din acuzaţiile care i s-au adus. Le-a respins pe toate, conştient fiind că parlamentarii n-au cum să-i probeze contrariul.
În acet moment, fiind crezut generalul pe cuvânt de cinste militară că alte dovezi nu sunt, înseamnă că Udrea şi Bica sunt nişte mincinoase. Dar dacă afirmaţiile lor sunt reale iar Coldea a minţit în faţa Comisiei de control a Parlamentului, la ce ne putem aştepta în viitor?
SRI-ul are o putere pe care n-o controlează nicio instituţie a statului sau de natură civilă. Nimeni nu ştie ce informaţii au ei şi care dintre acestea le valorifică în interes personal. Au fost cazuri de şefi teritoriali ai SRI implicaţi în acte de corupţie, în jocuri politice. N-avem nicio garanţie că nu mai sunt şi alţii nedescoperiţi. Este la decizia şefului lor Coldea dacă-i dă pe mâna legii sau îi valorifică el în interesul său sau al grupării pe care o reprezintă.
Puteţi crede că generalul Coldea nu l-a determinat pe Dortin Cocoş să-i dea 500 mii euro lui Sebastian Ghiţă pentru am pune pe picioare televiziunea? Cocoş a fost înregistrat şi apoi şantajat. Când n-a mai fost nevoie de el, înregistrările au fost trimise la DNA. Recunoaştem aici modul de lucru al unui serviciu secret de pretutindeni nu numai din România. Că este aşa, dovada vine de la Sebastian Ghiţă care are contracte comerciale cu SRI.
Credeţi că generalul Coldea n-a avut amestec în campania prezidenţială de anul trecut? Eu zic că a avut.  Dovada vine chiar de la preşedintele Klaus Iohannis care a anunţat că vrea să reia dialogul pe tema legilor Big Brodher, considerându-le necesare SRI-ului. În campanie Klaus ne vorbea de libertăţile democraţiei iar acum vrea ca SRI-ul să dea buzna peste noi în casă, la orice oră din zi şi din noapte, fără mandat judecătoresc şi fătă vreo aprobare de la cineva. Probabil că este răsplata sa faţă de SRI pentru susţinerea în alegerile prezidenţiale iar Udrea are dreptate când a lansat o astfel de acuzaţie la adresa generalului Coldea.
Coldea a negat că SRI-ul le-a supravegheat la Paris  pe Udrea şi Bica şi le-a fotografiat. Fostul şef al SRI, George Maior, a avertizat-o pe Udrea că vor apărea acele fotografii în presă. A minţit Udrea, a minţit Maior? Corect ar fi fost ca parlamentarii să-l fi audiat pe Maior înainte de a-l audia pe Coldea. N-au făcut-o, ceea ce ridică multe semne de întrebare.
Udrea va ajunge după gratii iar despre generalul Coldea n-o să mai auzim nimic. Se va retrage discret în umbra unui şef politic ce va fi numit de Parlament la conducerea SRI, de unde va continua să ia noi decizii care să-i întărească puterea. Şi iar mă văd nevoit să revin la declaraţia fostului preşedinte Băsescu când l-a avertizat pe Klaus că el a făcut serviciile secrete funcţionale dar că stă de acum în puterea sa de viitor preşedinte să le ţină sub control pentru ca acestea să nu devină stat în stat.
SRI-ul este deja stat în stat, lucru care se şopteşte în înaltele cercuri politice de vreo doi ani încoace. Priviţi-l din nou pe Coldea şi convingeţi-vă şi singuri.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Priviţi-l şi spuneţi dacă vă inspiră încredere!”

  1. 1. Putin Says:

    Ce facem?……Ne intoarcem de unde am plecat…. din cauza coruptiei nu putem face ceea ce trebuie.

  2. 2. popescu Says:

    vai ce om curat,cinstint,ca lacrima.cum si-a permis d-na udrea sa se ia de un asemenea specimen?

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia