Mar
02
|
Patriarhul Daniel a recurs la o campanie de amploare pentru a lămuri părinţii să-şi dea copii la ora de Religie. Recunoscut ca fiind un manager de excepţie pentru a conduce afacerile BOR, ridicând aceste afaceri la un rang de prosperitate de invidiat şi de către cei mai buni manageri de la companiile multinaţionale. Patriarhul Daniel, ca să-i convingă pe părinţi să-şi înscrie elevii de ora de Religie a angajat o întreagă echipă de vedere din diverse domenii. Nume ca Dan Puric, Ana Blandiana, Sofia Vicoveanca, Daniel Buzdugan etc., apar în spoturi publicitare rostind texte menite să-i înduplece pe părinţi să nu-şi retragă copii de la ora de Religie.
Dacă Dan Puric şi Sofia Vicoveanca sunt percepute ca personalităţi cu manifestări religioase, prezenţa lui Daniel Buzdugan, cunoscut şi simpatizat pentru umorul său din perioada de glorie a Grupului „Divertis” dă spotului publicitar o cu totul altă conotaţie decât de tentă religioasă.
Şi despre Ana Blandiana am rezerve că va convinge prea mulţi părinţi să-şi oblige copilul să stea smirnă la ora de Religie ca să-l înspăimânte preotul cu poveşti despre Iad. Pe vremea când Ana Blandiana umbla prin ţară, a poposit de câteva ori şi la Botoşani. Invitată la emisiunile de pe Somax, Blandiana n-a intrat în direct decât numai după ce a băut 200 ml de Whisky. Primul a avut-o invitată Traian Apetrei, la acea vreme redactor şef. Bietul Traian cu o jumătate de oră înainte de emisiune umbla nebun să găsească o sticlă de whisky. Când a fost rândul meu s-o am invitată, ştiam de acum dorinţa Anei Blandiana şi eram pregătit.
Revenind la campania publicitară, să încercăm să deducem motivele pentru care Patriarhia a declanşat-o. Motivele sunt mai multe şi de ordin comercial, unul singur, mai pe la coada priorităţilor, fiind de natura credinţei.
Orele de Religie sunt ţinute de către preoţi. Când Patriarhia a simţit că la catedrele de Religie au început să intre profesori de filozofie sau istorie, au tratat cu premierul Ponta şi ministrul Educaţiei şi a obţinut acel celebru Ordin al ministrului Educaţiei prin care profesorul de Religie nu putea ajunge la catedră dacă nu avea aprobarea de la preotul paroh. Cum să dea preotul o astfel de aprobare când el era cel care ţinea astfel de ore?!
Preoţii care ţin ore de Religie sunt plătiţi din fondul ministerului Educaţiei. În schimb, ei nu mai beneficiază de normă întreagă la biserică. Aici este marea pierdere a BOR. Preoţii pierzând catedra de Religie prin lipsă de elevi, pierd o parte substanţială de venituri salariale care ar trebui compensate de Patriarhie. În momentul de faţă Patriarhia face economii serioase din banii primiţi de la bugetul de stat cu titlu de salarii pentru angajaţii Bisericii.
Numai că orele de Religie ţinute de preoţi, cel puţin până în momentul de faă, n-a fost decât o caricatură de orar. În zilele de sărbătoare, când avea înmormântări sau alte evenimente la biserică, preotul nu venea la ore. Ori era suplinit de un alt profesor, ori elevii erau lăsaţi de izbelişte şi făceau gălăgie de nu se puteau desfăşura celelalte ore.
Îmi aduc aminte că în urmă cu puţini ani, pe când era profesor la Şcoala Bajura, Constantin Moroşanu, pentru că preotul Buhăianu avea înmormântare şi n-a venit la oră iar copii făceau o gălăgie infernală, a ieşit de la clasa unde avea oră şi le-a spus elevilor din clasa a IV-a să se ducă la „Cabinetul de Religie”. Elevii au întrebat unde este cabinetul, iar profesorul le-a spus că la biserică. Elevii l-au ascultat, s-au dus la biserică, dar era totul încuiat pentru că preotul ducea mortul la groapă. Aşa că elevii s-au apucat de scris pe gardul bisericii cu cretă fel de fel de dorinţe: „Vrem, colaci!”, „Vrem colivă!” şi alte dorinţe mai „speciale”. Când a venit preotul şi-a pus mâinile în cap văzând ce stă scris pe gardul bisericii.
În fond, Patriarhul Daniel nu pentru a-i îndoctrina religios pe copii, pentru a-i forma în spiritul credinţei ortodoxe se luptă cu părinţii ci pentru as-şi da copii las ora de Religie, ci pentru a apăra interesele financiare ale Patriarhiei şi ale preoţilor, venituri generate de existenţa orelor de Religie.
Copiii din familiile ce aparţin altor culte, până acum au adus la şcoală adeverinţă de la pastorul lor cu nota care urma a fi trecută în catalog. Pastorii cultelor n-au primit în şcoli ore plătite pentru că n-au încăput de preoţii ortodocşi. De când ora de Religie a devenit opţională, copii celor care sunt adepţii altor culte sunt educaţi la biserica lor şi fără a fi plătiţi de la buget. Şi preoţii ortodocşi să-i atragă pe copii la biserică şi să le insufle credinţa în Dumnezeu, fără a primi vreun ban de la buget. N-o vor face pentru că interesul lor este comercialo-financiar şi mai pe la urmă cel al actului de credinţă.
Mă gândesc că echipa publicitară, ca să aibă şi mai mare efect, să fie completată cu unul dintre actorii de la Vacanţa Mare, că tot se bucură ei de succes la nivelul acelor părinţi pe care-i vânează şi Patriarhia să-i convingă să-şi înscrie odraslele la ora de Religie. Axinte din „Leana şi Costel” este mult mai popular la nivel de ţară decât Sofia Vicoveanca, o cântăreaţă de succes zonal.
Recent Comments