Blogul lui Rotundu

Zilele trecute am asista la un dialog între un patron şi un angajat al său. Angajatul chiulise câteva zile iar patronul nu-şi mai vedea capul de treburi, aşa că l-a invitat la o discuţie. Angajatul a intrat în birou şi a rostit cu vădită vinovăţie un „Doamne ajută!” Asta l-a scos din sărite pe patron care i-a spus răstit că Dumnezeu îi va ajuta numai dacă cei ca el vor munci conştiincios. „Câtă vreme tu o baţi în cap pe acasă iar treburile de aici n-are cine să le facă, Dumnezeu nu te ajută nici pe tine să ai bani mai mulţi şi nici pe mine să-mi duc treburile la capăt” i-a explicat patronul destul de enervat pe angajatul care spera să primească mai mult de la Domnul decât poate el câştiga prin muncă.
Scena mi-a amintit de formulele de adresare în societate şi faptul că sub acest aspect nu ne-am schimbat cu nimic mentalitatea. În comunism, formula de adresare ce-a mai uzitată era „Să trăiţi!”. Era umilul respect al celui slab faţă de cel puternic sau dovada de recunoaştere a subordonării totale, ştiind că rezolvarea nevoilor tale depind de bunăvoinţa celui salutat astfel.
Mai exista în comunism un salut puţin cunoscut de populaţie. Era formula „Am onoarea!”, folosită ca salut între purtătorii de uniformă a Securităţii. La preot, că şi el se bucura de o formulă de respect diferită de comunul  „Tovarăşe”, salutul era „Săru’mâna părinte!”.
După fuga lui Ceauşescu, în numai câteva zile, formula „Tovarăşe” a fost repede eliminată şi înlocuită cu „Domnul” sau „Doamna”. Măturătoarea de la fostul IJGCL, acum Urban Serv, cunoscută drept „tovarăşa Aneta”, devenise brusc „doamna Aneta” iar proaspăta „Doamnă Aneta” se mira că dimineaţa, la venire, fostul „tovarăş director” devenit „domnul director” nu mai aştepta să-l salute ea şi rostea el repede şi politicos „săru’mâna, doamna Aneta”.
Apoi formulele de adresare au început a se diferenţia, noua clasă a privilegiaţilor democraţiei simţind nevoia să se facă remarcată şi prin modul în care este salutată. Conotaţia formelor de salut a rămas aceiaşi, singura modificare fiind de ordin lingvistic, adică „Să trăiţi, tovarăşe director!” s-a transformat în „Să trăiţi, domnule director!”. Ba chiar diferenţele dintre cei înstăriţi material şi cei mai săraci, acoperite în comunism de formula generală „tovarăşul, tovarăşa”, în democraţie s-au aşezat după puterea banului fiecăruia. Angajata rosteşte „Săru’mâna, doamna patroană!”, iar patroana „Proasta dracului, ce mi-ai făcut ieri*!”
Revenind la discuţia dintre patronul şi angajatul său, constatăm că generala formulă de salkut din comunism „Să trăiţi!” este tot mai mult înlocuită cu actuala „Doamne ajută!” Este o formulă care încearcă să evite evidenţa dintre statutul social al celui slab în faţa celui puternic dar şi o formulă de speranţă că viaţa celui slab, sărac, va deveni mai bună dacă rosteşte magicul „Doamne ajută!”.
Viaţa a demonstrat că Domnul te ajută numai dacă munceşti şi câştigi bani. Dacă stai şi visezi la prosperitatea ce ţi-o va oferi Domnul, numai pentru că l-ai rugat tu să te ajute, vei rămâne tot sărac lipit pământului. Din păcate, în momentul de faţă suntem un popor care înlocuim munca cu ruga către Domnul şi nu ratăm nicio ocazie să atingem moaştele vreunui sfânt, scos la produs bani de către preoţi, aşteptând minunea prosperităţii, ne înghesuim şi ne înjurăm pe la manifestări religioase pentru a ajunge la sarmale şi vin, participăm la pelerinaje pe la mănăstiri şi morminte ale duhovnicilor cu renume rugându-ne pentru sănătate şi viaţă prosperă, blestemându-i pe cei avuţi. Facem orice ca să intrăm în graţiile Domnului, numai de muncă să nu ni se pomenească.
Şi pentru că suntem în perioada când ar trebui să ne salutăm cu „Hristos a înviat!”, această formulă creştină de salut se aude tot mai uţin rostită. Câştigă teren miloaga formulă „Doamne ajută!”, semn că prosperitatea românilor rămâne în continuare sărăcia.

written by Ioan Rotundu