Apr 23

Ce s-a întâmplat ieri în curtea bisericii SF. Gheorghe n-a fost o slujbă religioasă închinată patronului spiritual al oraşului nostru Sf. Gheorghe ci o eficientă manifestare social-democrată.
În evenimentul consumat în curtea bisericii s-au aflat faţă în faţă puterea dominantă şi calicimea, atmosfera semănând uimitor cu evenimentele creştino-domneşti organizate de domnitorii fanarioţi şi consemnate de cronicarii acelor vremuri.
Pe scenă s-au aflau preoţii cu obrajii lor plesnind de sănătate, îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare şi brodate cu fir de aur şi argint, alături de ei afişând o smerenie plină de ipocrizie cele două parlamentare PSD: Doina Federovici şi Tamara Ciofu, avându-l alături pe primarul Ovidiu Portariuc, secretarul executiv al PSD.
Preoţii, care prin vocea patriarhului lor s-au declarat încă de anul trecut susţinătorii PSD-ului, probabil că s-au simţit onoraţi să aibă alături de ei, pe scena declarată altar, pe cele două parlamentare îmbrăcate în haine cernite, deşi locul lor ar fi fost în faţa scenei.
Dar în faţa scenei s-a aflat puzderia de plebei, sărăcimea comunităţii botoşănene, cu feţe palide şi zbârcite de necazurile vieţii, chipurile unor oameni bolnavi, în majoritatea lor covârşitoare votanţii PSD-ului, care s-au adunat în speranţa că protectorii lor de pe scenă, cei ai puterii politice şi ai puterii lui Dumnezeu, le vor uşura viaţa măcar de acum înainte. Speranţe deşarte, speranţe care se repetă de la an la an şi care nu le trezeşte acelor relicve umane nici o sclipire de inteligenţă că bunăstarea lor nu poate veni de la cei de pe scenă. Practic, cei mai mulţi din acea adunătură aşteptau împărţirea sarmalelor şi a paharului cu vin, mulţumiţi că protectorii lor tot le-au ascultat ruga, aruncându-le în scârbă câteva firimituri la care au renunţat cu zgârcenie de la masa lor bogată.
Dacă preoţii n-ar fi fost înregimentaţi politic în PSD şi ar fi avut o minimă decenţă de moralitate creştină, n-ar fi primit pe nimeni pe scenă. L-ar fi invitat pe primar să adreseze câteva vorbe celor prezenţi, înainte de a începe slujba religioasă, ca să nu se amestece credinţa cu ticăloşiile politicienilor. Iar dacă tot au fost nevoiţi să-i urce pe politicieni pe scenă, măcar să fi pus condiţia ca să fie prezenţi şi politicienii opoziţiei. Nimic din toate aceste reguli de bun simţ şi totul s-a desfăşurat sub controlul politic al celor din PSD.
Revenind la cele două “mironosiţe” parlamentare îmbrăcate în haine cernite, mesajul meu către ele este să le fie ruşine. Au trăite la viaţa lor atâtea scene de promiscuitate morală că dacă ar fi avut un minim de credinţă şi respect pentru memoria Sf. Gheorghe, între a urca pe scenă şi pe podiumul rugului ar trebuie să aleagă rugul.
Dar la politicienii noştri există atâta nesimţire încât nu mai are rost să avem pretenţia de a le cere un comportament etic şi moral.
Sufletul lor este atât de meschin, ipocrit, mizerabil şi alterat moral încât nici diavolul, dacă există, nu ar avea nevoie de el.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia