May
14
|
În ultima perioadă, fie în Senat, fie în Camera Deputaţilor, parlamentarii au pe ordinea de zi şi aprobă într-o veselie legi care să le rezolve problemele, inclusiv cele de familie. Iar românii privesc năuciţi la toate acestea şi n-au nicio reacţie de protest, de parcă ar fi şoarecele paralizat de ochii şarpelui şi aşteaptă muşcătura fatală.
Neruşinarea şi impertinenţa parlamentarilor a întrecut orice limită a bunului simţ, nu mai au nicio jenă faţă de alegători şi îşi fac legi care să le asigure lor tihna şi traiul îmbelşugat, urmând ca de pe acest piedestal pe care şi-l construiesc acum să ne privească cu compătimire, dacă nu cu acelaşi dispreţ cu care Elena Ceauşescu îi privea pe românii aşezaţi la cozile interminabile.
Unii parlamentar i-a plecat fata zburdalnică la discotecă şi i-a venit în zori de zi. Aşa că a iniţiat un proiect de lege ca fetele şi băieţii minori să nu mai poată merge la discotecă sau alte distracţii decât numai însoţiţi de către unul din părinţi. Iar colegii săi din Camera Deputaţilor i-au votat tâmpenia, fără să gândească o clipă că şi ei ar putea fi în postura de paznic la discotecă al propriului copil. Iar ca legea să fie neaoş românească, obligaţia ca minorii să fie însoţiţi la distracţii de către unul din părinţi revine organizatorului evenimentului.
În condiţiile în care soţul doarme în Parlament iar fata vrea musai la distracţie şi o însoţeşte mama, care mamă atrage atenţia altor bărbaţi aflaţi la discotecă şi o invită la dans, apoi la o cafea, apoi la o plimbare şi apoi o înghesuie prin vreun colţ de clădire sau chiar în patul parlamentarului care va afla de aventura nevestei, ce legi vor mai iniţia? Desigur, se poate şi invers, bărbatul să meargă la discotecă şi să-i fugă ochii după prospături ajungându-se să nu-i mai placă de nevastă, cât o fi ea de parlamentară.
Şi mai bizar, un senator vrea să fie amendaţi părinţii a căror copii câştigă un ban pe seama participării la spectacole sau alte evenimente culturale, ori apare într-un spot publicitar, dacă nu s-a obţinut aprobarea Protecţiei Copilului. De ce să-mi cenzureze Protecţia Copilului talentul fiului sau fiicei şi de ce dacă aceştia au posibilitatea să câştige un ban distrându-se, trebuie să-mi dea voie o birocrată din această instituţie, o acritură care habar nu are ce-i acela talent artistic? Iată o altă dovadă de idioţenie parlamentară.
În acest început de săptămână l-am auzit şi pe ministrul Sănătăţii, acest Don Juan al PSD. Nicolae Bănicioiu, că la fiecare sală de fitnes să se afle câte un medic. Faptul că Gabriel Codabiţă a fost la o sală de fitnes dintr-un hotel şi i s-a făcut rău, Bănicioiu a ajuns la concluzia că trebuie medici la aceste săli. De plătit nu-i va plăti ministerul ci proprietarul de sală. Aşa stând lucrurile, muncitorul cu boală cardiacă ar trebui supravegheat la lucru de un medic cardiolog, femeile însărcinate şi care lucrează să fie supravegheate de un ginecolog, că oricând i se poate face rău. O gândire cretină. Nu generalizezi un caz individul, nu pedepseşti o întreagă comunitate dacă doi membri ai ei s-au cotonogit reciproc şi nu pui câte un poliţist la fiecare uşă de apartament unde locuiesc scandalagii. Ei măsuri punctuale şi nu le generalizezi.
Despre iniţiativa acelui parlamentar liberal ca să fie închise supermarketurile sâmbăta şi duminica pentru că aşa i-au cerut lui ţăranii din piaţa de unde-şi face cumpărăturile l-a făcut pe premierul Ponta să râdă cu gura până la urechi. Legea a fost respinsă, dar liberalii s-au făcut de râs.
O altă lege aprobată în Senat, iniţiată de un parlamentar care trecând pe lângă un bloc s-a trezit cu un lighean de zoi în cap, stabileşte că aruncatul de apă sau gunoaie pe geamul locuinţei, ori de chiştoace de ţigară pe stradă se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei. Amenzi aberante şi niciodată încasabile la buget, dar respectivul parlamentar este mulţumit acum că a obţinut o lege care să-l protejeze de zoile gospodinelor mai puţin educate civic.
Ce n-a priceput parlamentarul orgolios este că o astfel de lege nu-i dezobişnuieşte pe români de anumite deprinderi şi că nimic nu se va schimba în comportamentul lor pentru că exact cei vizaţi prin această lege n-o vor citi vreodată sau se vor speria de amenzi ca s-o respecte. Vor râde şi-i vor face în ciudă păstrându-şi obiceiurile.
Despre legile care să le asigure pensii speciale, să-i ferească de încătuşare şi arestare, nu mai are rost să insist cu comentarii.
Judeţul nostru are 12 parlamentari. Aţi auzit vreunul condamnându-şi colegul care a iniţiat legi imorale? Eu unul, nu!
Recent Comments