Jun 09

M-a umflat râsul când l-am auzit pe Victor Ponta afirmând că el luptă pentru protejarea şi consolidarea democraţiei în România. Cum să nu râzi la auzul unei astfel de trăsnăi ieşită din gura lui Ponta dar în acelaşi timp declaraţia sa trebuie privită cu toată seriozitate. Ponta este recidivist în privinţa respectării principiilor democraţiei şi a separaţiei puterilor în stat.
Să nu uităm că Ponta a vennit la putere pe fondul unor continui şi susţinute proteste de stradă organizate de militarii rezervişti cărora Ponta le promisese că dacă preia guvernarea va desfiinţa DNA-ul, ANI şi Curtea Constituţională. Protestele au fost ilegale şi nicio autoritate a statului nu le-a reprimat, deşi legal avea acest drept.
Când opoziţia a anunţat proteste, Ponta a i-a ameninţat că-i va aresta, îi va trimite după graţii, va scoate în stradă forţele PSD-ului pentru a-i zdrobi definitiv, dezvăluindu-ne o mică părticică din democraţia pentru care luptă el..
Să nu uităm că după ce a format guvernul a pus la cale acea lovitură de stat împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Dacă Ponta nu şi-a atins atunci scopul din cauza românilor care s-au simţit responsabili şi n-au votat pentru validarea referendumului de demitere a preşedintelui.
Atât de mult s-a dăruit Ponta luptei de apărare a democraţiei în august 2012 că prin Liviu Dragnea, PSD-ul a pus las cale acel diabolic mecanism de fraudare a votului la referendum. Doar refuzul masiv al românilor de a merge la vot a salvat atunci Preşedinţia României de la lovitura de stat.
Referendumul de atunci şi încercările ulterioare din Parlament de a bloca activitatea DNA-ului, ANI şi a Curţii Constituţionale ne-a ajutat să înţelegem pentru ce fel de democraţie luptă Ponta. Aşa cum corect a sesizat ziarul elveţian Blick prin articolul „Premierul României are imunitate la corupţie”, ştim acum că Ponta apără democraţia corupţiei.
Dacă în august 2012 lovitura de stat a fost dejugată de români prin modul lor de a nu se prezenta la referendum, situaţia de faţă este cu totul alta şi mult mai favorabilă lui Ponta. De această dată loviturile pe care Ponta şi camarila sa le pregăteşte a le da DNA-ului, CSM-ului şi ÎCCJ nu trebuie să fie validate prin votul popular. Chiar şi demisionând din funcţia de premier Victor Ponta are o putere extrem de mare în Parlament. Prin majoritatea parlamentară de care dispune Ponta va putea modifica Codul penal şi Codul de procedură penală, lăsându-i pe procurorii DNA-ului fără o parte din obiectul de activitate.
Un astrfel de demers al lui ponta va fi sprijinit şi de cele două rude ale sale prin alianţă: procurorul general Tiberiu Niţu şi ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc cărora trebuie să-l alăturăm şi pe preşedintele Senatului, Călin Tăriceanu.
Mai există şi posibilitatea reluării pe ordinea de zi a Legii privind amnistia şi graţierea unor fapte, lăsându-i pe procurorii DNA fără obiectul infracţional în unele dosare dar şi scoţându-i din închisoare pe miniştrii şi politicienii de vârf condamnaţi deja pentru acte de corupţie, întărindu-şi astfel forţele pentru a apăra democraţia dorită de el şi al său PSD şi nu adevărata democraţie.
Ponta este perfid şi şiret. Afirmând că el apără democraţia, îi face pe toţi cei care n-au puterea înţelegerii situaţiei politice, pe îndobitociţii Antenei 3, să creadă că el într-adevăr le apără libertăţile. Nu le spune şi de cine!
Minciunile lui Ponta au prins mai mult la un segment important de români decât adevărurile rostite de opozanţii săi. Ponta este abil în a manipula conştiinţa celor slab educaţi dar care merg consecvent la vot şi susţin PSD-ul. Ştie să le alimenteze aşteptările fără a le oferi mare lucru.
Să mai adăugăm că mecanismul propagandistic pus la punct de Ponta şi baronii din PSD s-a întărit şi cu participarea tot mai activă a lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi numărul doi în stat.
Chiar ieri Tăriceanu explica ziariştilor că imunitatea parlamentarului este de fapt un avantaj al alegătorilor şi nu un privilegiu al aleşilor. Cică imunitatea îl apără pe parlamentar de abuzurile puterii, făcând trimitere directă la justiţie, putând astfel să poată reprezenta interesele alegătorilor care l-au trimis în Parlament. Câtă ipocrizie şi minciună!
Astfel de vorbe prind uşor la oamenii simpli pentru că ei nu-şi pun problema că alesul lor a fost prins cu corupţia în buzunar, considerând că nu pe ei i-au furat. O judecată primitivă, lipsită de profunzimea inteligenţei ca să-şi dea seama că orice furt de bani publici înseamnă că de la ei s-a furat acel ban.
Poziţia pe care s-a situat Tăriceanu îmi dă de gândit la ceva mult mai grav. Tăriceanu este înlocuitorul preşedintelui Iohannis, dacă acestuia i se întâmplă ceva. N-aş rămâne siderat să aflu că PSD-ul are un plan prin care Tăriceanu să ajungă la Cotroceni, poziţie de pe care să poată apăra mult mai bine democraţia pe care o apără acum Victor Ponta.
Închei amintind încă odată că Ponta controlează Parlamentul prin majoritatea de care dispune şi că poate oricând adopta legi care să blocheze activitatea DNA-ului şi a ÎCCJ că despre ANI, de când a fost arestat Georgescu, nu mai auzim să mai acţioneze în vreun fel. Iar prin atacurile parlamentare la adevărata democraţie poporul nu poate interveni decât numai dacă iese masiv în stradă ca să protesteze, ceea ce nu cred că se va întâmpla având în vedere că PSD-ul controlează orice mişcare cât de mică şi o poate repede anihila. puse la cale de Victor Ponta, Tiberiu Niţu, Robert Cazanciuc, Călin Tăriceanu et compania sunt viitoarele acţiuni ale procurorilor DNA. Ei încă mai pot para atacurile dacă acţionează ferm şi imediat. Dacă întârzie s-ar putea să fie învinşi definitiv de corupţie şi desfiinţaţi.
Cât despre susţinătorii lui Ponta, am pentru ei un mesaj: Salvaţi democraţia corupţiei! Aţi mai salvat şi democraţia lui Iliescu pentru care  plătim şi acum cu toţii.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia