Jun 11

Miercuri am văzut prin presa de curte a PSD-ului un comunicat al PSD Botoşani prin care îi anunţa pe botoşăneni că există marele pericol ca ţara să încapă pe mâna unei puteri PDL – Băsescu. Şi aminteau autorii comunicatului faptul că PNL vrea să dea jos Guvernul Ponta pentru a instaura un guvern terorist de factură PDL – Băsescu cu premier Cătălin Predoiu, fost ministru de Justiţie care a contrasemnat toate legile Guvernului Boc prin care s-au tăiat salariile, pensiile şi s-a majorat TVA-ul.
Cruntă ameninţare pluteşte deasupra viitorului naţiunii române, dacă este să ascultăm de glasul liderilor PSD Botoşani. Numai că aceşti ticăloşi încă nu s-au lecuit de manipularea conştiinţei cetăţeanului neavizat asupra uriaşului mecanism de corupţie şi furturi din banii publici pus la cale de trei ani de către PSD şi Guvernul Ponta.
Nevasta şoferului, adică senatorul Doina Federovici, Ovidiu Portariuc – fiul văcarului de Vlăsâneşti şi Andrei Dolineaschi – un intelectual ratat şi-au unit forţele izvorâte din otrăvitoarea ideologie a ciumei roşii şi încearcă să-şi acopere hoţiile şi fraudarea banilor publici prin a inventa pericole care n-au existat niciodată decât în mintea lor de politicieni ticăloşi.
Guvernul Boc n-a tăiat nici un leu din pensii. A încercat, dar Curtea Constituţională a anulat orice demers legislativ în această direcţie. Deci, autorii comunicatului,  mint ca nişte escroci ce sunt . Da, s-au tăiat din salariile bugetarilor. Exista două soluţii ca ţara să nu intre în colaps economic. Să dea afară 500 de mii de bugetari s-au să reducă salariile cu 26%. Băsescu – Boc au ales tăierile de salarii, fiind mai miloşi. Dacă era Guvernul Ponta dădea afară 500 de mii de bugetari şi dădea vina pe Guvernul anterior, pentru că indiferent cine ar fi fost la putere pe timpul crizei mondiale financiare nu avea altă soluţie. Şi majorarea TVA-ului a fost o măsură necesară.
Dar ticăloşii tac şi nu spun nimic legat de faptul că după ce USL a venit la guvernare din mai 2012, n-a majorat imediat salariile cu toate tăierile, n-a restituit imediat banii reţinuţi de Guvernul Boc, n-a diminuat TVA-ul la cota anterioară de 19%, n-a creat acel milion de locuri de muncă promise, n-a majorat pensiile nici măcar cu cota prevăzută prin lege.
În schimb, Guvernul Ponta a introdus impozitul pe venitul agricol, ceea ce i-a împovărat pe ţărani şi i-a determinat să dea pământul pe nimic în arendă, a introdus taxa pe stâlp care a produs o majorate de tarife la servicii, a majorat taxele şi impozitele locale cu 25%, a introdus impozitul pe profesiile liberale şi pe drepturile de autor lovind în sutele de mii de liber profesionişti, a introdus impozitul forfetar care a dus la desfiinţarea a peste o sută de mii de societăţi mici şi şi-au închis afacerile alte peste o sută de mii persoane fizice autorizate etc.
Despre toate acestea nevasta şoferului, fiul văcarului şi intelectualul rata nu amintesc nimic, crezându-ne prea tâmpiţi să ţină minte toate acestea.
Dar ticăloşiile lor sunt mult mai grave. De trei ani ţara este prădată mai ceva ca pe vremuri bogaţii de către bandele de tâlhari. Jumătate dintre preşedinţii de Consiliu judeţean ai PSD sunt după gratii sau arestaţi pentru furt din banii publici şi europeni. Chiar în timp ce colegii lor de partid erau arestaţi, cei încă în funcţii furau milioane de euro.
De la formarea Guvernului Ponta peste 125 miniştri au fost anchetaţi, arestaţi, condamnaţi sau decoraţi incompatibili ori în conflict de interese. Istoria modernă a României, cea fondată de Cuza la 1859, n-a mai consemnat vreun guvern atât de corupt. PSD-ul are acum al doilea premier şi lider de partid anchetat penal, Năstase fiind şi condamnat în două rânduri. Nici un alt partid nu mai poate fi considerat atât de corup ca actualul PSD, nici un alt Guvern nu poate fi considerat atât de corupt şi infracţional ca Guvernul Ponta.
Desigur, toate guvernele au furat din banii publici, au avut demnitari corupţi, inclusiv Guvernul Boc, dar nici un alt guvern nu se poate compara cu ticăloşiile Guvernului Ponta. Predoiu a contrasemnat legile Guvernului Boc, dar n-a furat şi n-a comis abuzuri, n-a iniţiat lovituri de stat.
Nu-l consider pe Predoiu un bun viitor premier pentru că nu a demonstrat astfel de calităţi. Dar raportat la Ponta este de o mie de ori mai bun pentru că este cinstit.
Guvernul Boc n-a luat în parlament apărarea colegilor dovediţi corupţi şi a ridicat imunitatea oricui a cerut-o DNA-ul. PSD-ul îşi apără corupţii, îşi apără şeful corup şi dinamitează democraţia ca să-i apere de puterea legii infractorii pe care-i adăposteşte în partid.
Îi invit pe ticăloşii autori ai acelui comunicat să-i arate negru pe alb ce nu este adevărat în acest comentariu al meu. Aştept!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia