Jun 15

Pentru că firmei Conrec SA i s-a expirat contractul de întreţinere a străzilor în municipiul Botoşani, Primăria Botoşani a organizat o nouă licitaţie publică de încredinţare a acestor lucrări.  La licitaţie s-au înscris trei cunoscute firme botoşănene care au ofertat sumele următoare: Tehnic Asist 13 milioane de lei, Transporturi Auto – ]4,95 milioane lei şi Conrec – 15,95 milioane lei.
Este cunoscută tehnica firmelor de a oferta sume mici pentru a câştiga licitaţia, după care vin cu corecţii financiare care dublează sau chiar triplează preţul ofertat şi cu care a câştigat licitaţia. Precum se poate observa, firma lui Mirel Vlas, Tehnic Asist, a ofertat suma cea mai mică, ceea ce, dacă se păstrează criteriul de bază al desemnării câştigătorului, o face câştigătoarea licitaţiei.
Să ne ferească Dumnezeu să fie aşa. Implicată până peste cap în afacerile cu Primăria Mihai Eminescu în perioada când primar era infractorul Verginel Gireadă, firma aceasta are o puzderie de păcate care ar trebui ispăşite pritr-o penitenţă publică, adică să lipsească o perioadă de pe la astfel de licitaţii.
În alegerile din 2012, locale şi parlamentare, patronul Mirel Vlas a sponsorizat cu o sumă consistentă, vreo 500 milioane lei, campania soţiei lui Gireadă, Antoneta Gireadă, pe care a făcut-o primarul comunei Eminescu, firma Tehnic Asist avându-şi sediul social şi unităţi de cazare şi alimentaţie publică pe raza comunei, mai exact în localitatea Cătămărăşti Deal.
Spun surse din primărie că firma plăteşte foarte puţini bani cu titlu de impozite şi taxe pe clădiri pentru că aceste impozite sunt mult subdimensionate. O fi aşa, n-o fi, cert este că patronul Mirel Vlas i-a făcut oameni pe soţii Gireadă: pe ea primar şi pe el deputat PNL.
Dar mapa profesională a firmei este mult mai interesantă. Cu ani în urmă a asfaltat o bucată de drum în satul Dracşani, lucrare prost efectuată şi prost gestionată financiar, aşa că primarul Costinel Ciubotaru a dat cu subsemnatul la Parchet. A scăpat de belea pentru că a migrat politic la partidul aflat la putere.
A mai asfaltat firma drumul sătesc Dealu Crucii – Davidoaia din comuna Vorniceni, primar atunci fiind social-democratul Ovidiu Corleciuc. Lucrarea prost şi incomplet executată s-a soldat cu trimiterea primarului în judecată dar şi cu demisia acestuia care nu şi-a mai dus mandatul până la capăt.
O altă lucrare, şi ea contestată calitativ, a fost asfaltarea drumului sătesc din Copălău. Când Jurnalul a scris despre proasta execuţie a lucrărilor, firma l-a plătit pe inspectorul de la Inspecţia de Stat în Construcţii, inginerul Viorel Ciobanu, să-i facă reclamă publicitară într-un clip televizat.
Este popsibil ca Mirel Vlas să aibă trecere la primarul Ovidiu Portariuc, pentru că în alegerile din 2012 a sponsorizat USL-ul cu o sumă importantă de bani, de acei bani beneficiind şi PSD-ul, implicit candidatul de atunci la Primăria Botoşanji,,Ovidiu Portariuc.
Firmele Conrec şi Transporturi Auto au o bogată experienţă în întreţinerea străzilor din municipiul Botoşani şi oferta lor exprimă o sumă mult mai apropiată de realitate decât oferta firmei Tehnic Asist. Mihai Vrăjitoru de la Conrec a avut probleme când Portariuc a fost instalat primar. Ştiindu-l rudă cu Cătălin Flutur, Portariuc ar fi dorit să-i rezilieze lui Vrăjitoru contractul dar n-a avut temei legal. S-ar putea ca de această dată să-l elimine din cursă.
Constantin Conţac a ofertat o sumă medie, are experienţă în domeniu (străzile Împărat Traian şi Tudor Vladimirescu pot fi văzute şi acum  cum au fost asfaltate şi cum trotuarele au fost executate, lucrările fiind considerate de bună calitate chiar de specialiştii din domeniu) dar el a fost preşedinte al PSD şi n-a avut relaţii prea cordială cu familia Portariuc: seniorul şi juniorul.
O sursă m-a atenţionat că deputatul liberal  Verginel Gireadă, aflat într-o relaţie specială cu cu senatorul PSD Doina Federovici, ar fi intervenit ca licitaţia să ajungă la Tehnic Asist. De va câştiga Tehnic Asist, atunci sursa a avut gura aurită.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia