Blogul lui Rotundu

Miercuri, după ce am venit din Munţii Apuseni, am trecut pe la Hotel Maria cu gândul de a face o baie la piscină, afară fiind anunţate 34°. Mare mi-a fost surpriza să aflu că piscina este în reparaţie. Un tânăr de la barul grădinii de vară, văzându-mă că mă îndrept spre curtea interioară m-a strigat cu o voce înţepată:
- Alo, domnu’, unde mergeţi?
- La piscină, i-am răspuns din mers.
- Nu este voie. Se lucrează
- Cum, pe căldura asta piscina este închisă?
- Da, se lucrează de ceva timp la ea.
- Cât mai durează lucrările?
- Nu ştiu. Nu-i treaba mea!
La răspunsurile înţepate ale tânărului ignorant m-am întors şi am intrat prin restaurantul pustiu. Pustie era şi recepţia hotelului. Am ieşit din hotel şi am intrat pe aleea care duce la grădina cu piscina. Într-adevăr se lucra de către doi muncitori care târau după ei un furtun. Mă aşteptam la orice dar ca piscina să fie închisă pe caniculă nu. Oricare ar fi fost motivul închiderii el nu se justifică decât prin proasta administrare a întregului complex hotelier.
Cu grădina de vară goală, cu piscina închisă, cu grădina ce împrejmuia piscina desfiinţată şi cu restaurantul pustiu, Liviu Manole, cel care a creat acest complex cândva o bijuterie ce strălucea pe imaginea Botoşaniului şi care devenise un fel carete de vizită a municipiului, are a se întoarce în mormântul din cimitirul satului în care s-a născut, respectiv Rediu de Rădăuţi Prut.
După decesul lui Liviu, întregul complex hotelier şi de alimentaţie publică a nintrat într-o criză de imagine. Doina, soţia lui Liviu, a intrat în conflict cu fiica Aniţa de la moştenire şi s-au chemat în judecată. Nu interesează cine a pus stăpânire pe complex. Regretabil este că totul a încăput pe mâna nepriceperii care afectează grav întreaga activitate.
Am ieşit din complex simţind o mare dezamăgire pentru efortul depus de Liviu ca să ofere botoşăneanului un confort recreativ civilizat şi cu uşoare nuanţe rustice. Nimic n-a mai rămas din acele exponate rustice achiziţionate de Liviu precum căruţa cu evreul Şmil şi alte obiecte care ilustrau preocupările gospodarului de la sat.
La ieşirea de pe aleea care permite accesul spre hotel dinspre bulevardul Mihai Eminescu, chiar la colţ, cândva se afla aplicat pe o bucată de stâncă un medalion cu chipul mamei lui Liviu, Maria. A dispărut acel medalion. A rămas doar o fotografie aplicată pe un panou alăturat, un fel de reclamă care te anunţă că hotelul îţi oferă şi piscină. Care piscină?!

written by Ioan Rotundu