Sep 06

Să fiu oprit pe stradă şi felicitat pentru emisiunile realizate sau pentru a mi se sugera noi subiecte m-am obişnuit. Dar să fiu abordat strategic de un răspândac al PSD nu mi s-a întâmplat de ceva timp. Duminică, aflându-mă pe Calea Naţională, cam prin dreptul stadionului, am fost oprit de un bătrânel simpatic şi felicitat pentru emisiunile din teren. Adică cele difuzate în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu.
În schimb, bătrânelul s-a arătat nemulţumit că la Presa-n gura lu’ Rotundu nu comentez cum trebuie şi sunt părtinitor. I-am cerut să-mi dea un exemplu. Mi-a răspuns că nu are exemplele la el, zâmbindu-mi complice. Am insistat să-mi spună cu cine sunt părtinitor ca să fiu mai atent pe viitor. N-am reuşit să-l fac să fie mai concret în criticile sale. Bătrânelul arăta a fi un pensionar care la viaţa lui a lucrat la stat, adică a fost bugetar. Desigur, vârsta îl arăta că a lucrat suficienţi ani şi sub comunism şi n-a dus-o defel prost.
Am adoptat o altă tactică. L-am întrebat dacă este corect să spun public că liberalii sunt conduşi de un grup de puşcariabili precum Verginel Gireadă, Ionică Nechifor, primarul de Flămânzi Dan Oloeru, de liberali suspectaţi de evaziune fiscală şi corupţie cum sunt Viorel Grigoraş, Costel Şoptică etc. Bătrânelul radia de bucurie când rosteam aceste nume. Ăsta era, bătrânelul era un  răspândac aflat în solda PSD şi nu voia să audă la emisiunile mele critici aduse PSD-ului. Îi dădeam insomnii!
Dar dacă critic Guvernul Ponta, un guvern de bandiţi, de plagiatori, de şpăgari şi de infractori condamnaţi dar ţinuţi la conducere precum Liviu Dragnea, este corect? Dar dacă arăt botoşănenilor dovezi despre incapacitatea primarului Portariuc de a conduce oraşul fac  bine?
La auzul acestor întrebări bătrânelul s-a posomorât. Mi-a spus doar că nu toate sunt adevărate şi că pun prea mult patos în a le expune public. Da, m-a convins, era un răspândac PSD, aşa că i-am dat şi ultima lovitură.
- De Sorin Oprescu ce părere aveţi? L-am întrebat tatonând terenul. Mi-a spus că poate fi oricând un model de politician, că era mai bun de preşedinte al României decât Iohannis sau Ponta. Picase în capcana întinsă, aşa că i-am dat lovitura de graţie.
- Ştiţi că astă noapte Oprescu a fost arestat de către procurorii DNA iar acum este în arestul Capitalei? A fost prins în flagrant luând mită.
Bătrânelul a rămas cu gura căscată. I-am mulţumit încă o dată pentru aprecierile aduse la reportajelor de la Lumea lu’ Rotundu şi am plecat. Bătrânelul nu se urnise din loc. Lovitura dată cu arestarea lui Oprescu îl marcase vizibil.
Sunt convins că acest bătrânel simpatic face parte din categoria celor care privesc seară de seară la Antena 3. El ar fi vrut să fiu şi eu la Botoşani ce este Mircea Badea pentru Antena 3. De exemplu, aseară la Antena 3 jurnalistul Radu Tudor încerca să demonstreze că Oprescu n-a luat mita în flagrant, că flagrantul n-a fost realizat în momentul când a pus mâna pe bani ci după. Omul acesta intoxica cu bună ştiinţă pe cei care-l urmăreau. El nu le spunea că procurorii DNA au găsit la Oprescu, acasă, banii marcaţi şi că au mai găsit şi alte dovezi de primire a mitei.
Minimalizând flagrantul, Radu Tudor lăsa să se înţeleagă că Oprescu este o victimă a procurorilor DNA precum a ajuns şi Adrian Năstase iar acum Victor Ponta.  Cei ca Radu Tudor, Mircea Badea, Mihai Gâdea se prostituează profesional şi moral pentru că sunt plătiţi regeşte. Pentru ei nu contează răul pe care-l fac societăţii prin a dezinforma sau a mistifica fapte grave de corupţie comise de către cei investiţi de popor prin vot să le conducă destinele.
Ei nu sunt nici în solda PNL, nici a PSD, nici a altcuiva. Sunt în solda mea şi a celor care doresc să cunoască realităţile aşa cum sunt ele şi nu mistificate în interesul cuiva anume. Nu sunt plătit nici de tele’M, emisiunile mele fiind realizate pe cheltuiala mea cu bani din sponsorizări şi donaţii, majoritatea cerându-mi să le păstrez anonimatul de frică să nu fie ameninţaţi de partide sau şefi de instituţii ale statului.
În emisiunile Presa-n gura lu’ Rotundu, care este o emisiune pamflet, comentez evenimentele pe care presa botoşăneană evită s-o facă pentru că ar pierde finanţatorii. Eu nu am ce pierde, aşa că dau în ei ca-n hoţii de cai pe vremuri jandarmii. Dacă nu le convine, n-au decât să renunţe la funcţiile publice, plătite din banii contribuabililor şi să se facă oameni de treabă muncind cinstit.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia