Blogul lui Rotundu

Ieri, în deplasările mele zilnice pe străzile Botoşaniului am întâlnit un fost camarad din perioada Armatei pe când era grănicer la UM 02940 Timişoara. El a fost la compania de Geniu şi eu la cea de Transmisiuni, specialitatea radiotransmisie. Camaradul lucrează prin Spania de mai mulţi ani şi a venit acasă pentru a rezolva nişte probleme de proprietate la comuna Gorbăneşti, de unde este de loc. M-a asigurat că în Spania citeşte Jurnalul ca mulţi alţi botoşăneni aflaţi pe acolo şi că nu-i scapă nici un reportaj de la Lumea lu’ Rotundu.
M-am bucurat să aflu că în Spania se pot urmări reportajele pentru că în alte ţări nu este posibil din cauza muzicii folosită la generic. De exemplu în Germania reportajele la Lumea lu’ Rotundu nu pot fi accesate pe YouTube. La generic este folosită muzica compozitorului rus Procofiev, muzică patetică. Nu cunosc din ce motive o fi interzis Procofiev în anumite ţări dar ştiu că YouTube m-a avertizat asupra acestei restricţii.
Folosesc această muzică de la începutul emisiunii, adică din aprilie 2010 dar problema cu interdicţia a apărut de acum doi ani.
Aş fi schimbat melodia de la generic dar ea a devenit un reper pentru mulţi telespectatori. De exemplu, ştiu de la doamne că lasă televizorul pe Tele,M şi ele îşi văd de bucătărie. Când aud muzica şi vocea cu invitaţia „Veniţi să vedeţi lumea mea!”, ştiu că începe difuzarea reportajului. N-am găsit o soluţie de a rezolva problema cu muzica lui Procofiev dar ca trebui să-o rezolv cumva.
Revin la fostul meu coleg de armată care mi-a atras atenţia că de starea de corupţie din Poliţie şi inactivitatea poliţiştilor principalul vinovat este chiar mass media. În Spania, dacă un poliţist nu respectă drepturile cetăţeanului sau nu-şi face datoria, riscă să-şi piardă slujba. Camaradul s-a dovedit a fi la curent cu cele scrise în Jurnalul despre corupţia care a cuprins Poliţia Botoşani iar reproşul său este perfect întemeiat.
Am încercat să-i explic că din anul 2000 nu fac altceva decât să fiu un fel de critic al activităţii instituţiilor publice şi să aduc în spaţiul public orice abuz sau activitate de mântuială al acestora. Omul mi-a explicat că în Spania când o instituţie nu-şi face treaba, toată presa scrisă, video şi audio critică instituţia şi nu se abandonează subiectul până ce nu demisionează şeful acelei instituţii.
O fi aşa în Spania, n-am fost pe acolo şi nu ştiu, dar în Botoşani lucrurile stau cu totul altfel. Cum să scrie critic despre activitatea poliţiştilor site-urile de ştiri când ele trăiesc pe seama ştirilor livrate de Poliţie. Dacă Poliţia le impune embargo la ştiri, acele site-uri mor, dispar, pentru că aşa-zisul jurnalist care îl deţine nu ştie să facă altă presă decât să publice comunicatele Poliţiei, ale partidelor şi scurte ştiri despre declaraţiile politicienilor prin conferinţele de presă.
Apoi, majoritatea celor care deţin aceste site-uri sunt în solda unor partide sau practică metode neortodoxe la adresa celor cu bani, în special oameni de afaceri, pentru a obţine venituri din publicitate.  Toţi aceştia nu pot să scrie anumite adevăruri pentru că li s-ar tăia imediat sursele de venit.
În aceste condiţii cine să mă susţină în demersul meu de a dezvălui corupţia din interiorul Poliţiei? Nici unul! Şi mai este o problemă. Ca să cunoşti ce se întâmplă în interiorul Poliţiei nu o poţi face din patul de acasă şi cu laptop-ul în faţă. Trebuie să ieşi în judeţ, să stai de vorbă cu oamenii, cu primarii, cu consilierii locali. Iar ca toţi aceştia să-ţi prezinte situaţia reală jurnalistul trebuie să fie şi el cineva în profesia lui, adică să aibă un nume şi capacitatea de a prezenta faptele aşa cum sunt ele şi nu filtrate politic sau din interese publicitare.
Jurnalul este o publicaţie online de atitudine şi comentarii a evenimentelor din viaţa comunităţii botoşănene şi naţionale. Nu sunt eu în măsură să fac ordine cu activitatea de presă a colegilor. Să facă această ordine cititorii prin a nu-i mai accesa dacă nu-i informează corect sau dacă n-au capacitatea de a comenta evenimentele într-un context mai larg şi cu conexiunile de rigoare.
I-am explicat fostului camarad aceste aspecte. Nu ştiu dacă l-am mulţumit dar n-am alte posibilităţi la îndemână. Zilnic întâlnesc bariere în a face public anumite fapte sau acţiuni ale unor persoane cu munci de răspundere pentru că dau peste fel de fel de înţelegeri, în special de ordin financiar. Jurnalul îmi este singurul mijloc prin care pot comunica cu cititorii şi a le oferi informaţii de interes public.
Poate că vor veni şi timpurile când ce fac eu astăzi va fi susţinut şi de alţi colegi.

written by Ioan Rotundu