Blogul lui Rotundu

Foarte mulţi cunoscuţi ai familiei noastre, unii extrem de apropiaţi, au rămas consternaţi când au aflat de moartea soţiei mele Cornelia. Nu trebuie să se simtă frustraţi cumva că au fost ţinuţi la distanţă de anumite intimităţi ale familiei noastre pentru că nici membrii din familie n-au cunoscut anumite lucruri decât cu puţin timp în urmă.
Soţia a descoperit că are un  nodul la sânul stâng în anul 2000. Am discutat atunci varianta de a merge la medic şi a se opera sau a urma un tratament chimio-terapeutic. Nu a fost de acord cu niciuna dintre aceste două variante. A ales să ţinem totul secret, să nu spunem nici copiilor. S-a documentat şi a urmat un tratament naturist, inclusiv a urmat o reţetă cu o substanţă otrăvitoare despre care aflase că ar otrăvi celulele canceroase.
Numai că nodulul s-a dezvoltat fără a-i transmite semnale că organismul său se află sub asaltul celulelor canceroase. Anul trecut, când celulele canceroase au ieşit la exterior, a decis că este momentul să spunem copiilor cu condiţia ca să nu destăinui nimănui din afara familiei situaţia sa.
A lucrat efectiv şi s-a comportat natural, a râs, a glumit cu toţi cei din preajmă sau cu care intra în contact, se comporta vioi, radiind energie dar în interior cancerul lucra fără putinţa de a-l putea stopa prin tratamentul naturist. De vreo cinci ani, pe lângă tratamentul naturist a ales şi calea credinţei, rugându-se pe la moaştele unor sfinţi, participând la turism ecumenic, s-a dus şi în Grecia pentru a ajunge la Muntele Athos dar n-a fost cu putinţă pentru că era femeie iar femeile nu pot urca pe Muntele Athos.
Pe la jumătatea lunii septembrie a început să tuşească într-un mod ciudat. S-a tratat ca pentru bronşită şi n-a dorit să meargă la medic. Când tusa s-a accentuat şi începuse să-i taie respiraţia a acceptat să meargă la Urgenţe. Prietenul nostru de familie, medicul Gelu Apetroaie, a intervenit pentru a fi trimisă la Iaşi, la Clinica universitară de Pneumoftiziologie. Analizele au evidenţiat  faptul că se afla în faza de metastază multiplă şi nu se mai putea face nimic.
Am discutat cu profesorul universitar Grigorescu, şeful clinicii, cu medicul de la Terapie intensivă şi mi-au explicat că soţia a fost pentru ei un caz special. Spuneau ei că o astfel de boală nu se poate vindeca dar că prin tratament se poate prelungi viaţa cu vreo zece ani. Soţia a învins cancerul vreme de 15 ani şi acest lucru îi intriga pentru că nu-şi puteau explica rezistenţa organismului. Nu am ştiut niciodată ce tratament naturist a urmat aşa că nu le-am putut spune nimic sub acest aspect.
Nu mi-a dat voie să vin la ea, la Iaşi, decât atunci când îmi va cere. M-a sunat luni seară, 28 septembrie, cerându-mi să vin. Am ajuns marţi dimineaţă. A râs şi a glumit cu mine deşi era ţinută în viaţă de aparate. Mi-am dat seama că nu prinde următoarea dimineaţă şi l-am sunat pe băiatul de la Bucureşti, care lucrează  în IT pentru o multinaţională, să ia avionul şi să vină la Iaşi. A ajuns marţi spre seară. Am plecat eu şi a rămas el.
După tratamentul de seară a mai discutat cu băiatul şi a adormit în jurul orei 23. La ora 23.55 de minute băiatul a privit neputincios cum aparatele la care era conectată au căzut rând pe rând. A murit în somn, liniştită şi senină. Tot ce  altceva se povesteşte pe seama ei sunt simple fabulaţii.
Mulţumesc sutelor de botoşăneni care şi-au luat rămas bun de la ea, venind la Capela Militară. Le mulţumesc pentru sprijinul moral şi pentru generozitatea la ce au pus pe piept. Mulţumesc în mod special preotului militar Ştefan Grădinaru în care soţia a avut o nelimitată încredere. Dar şi preotul a aflat care este situaţia sa abia când s-a împărtăşit înainte de a pleca la Iaşi.
Adevărata slujbă de înmormântare a avut loc la Capela Militară iar predica preotului a fost o fotografie a vieţii Corneliei exact aşa cum au cunoscut-o toţi.
Înmormântarea de la Cândeşti, unde a dorit să fie îngropată lângă mormântul tatălui său, a fost un ritual despre care mă abţin să comentez dar nu pot să trec peste faptul că acele accente numite obiceiuri locale care vin din perioada Evului Mediu Târziu distonează profund cu nivelul actual de civilizaţie de tip european.
Mulţumesc în mod deosebit firmei de Servicii Funerare Florariu din Botoşani care s-a ocupat de la aducerea sicriului de la Iaşi şi până la coborârea acestuia în mormânt, meniul de post la praznic fiind unul care i-a uluit nu numai pe săteni dar şi pe cei veniţi din ţară.
Mi-a lăsat multe dorinţe pe care voi face tot ce-mi stă în putinţă să i le împlinesc. Sunt dorinţe legate de profesia mea, de copii, de mama  ei în vrâstă de 85 de ani, oarbă de 35 de ani, şi care a plâns-o fără a o putea vedea. Să nu se mire nimeni că nu port şi nu purtăm, cei din familie, doliu. A fost una din dorinţele sale exprese. „Viaţa merge înainte şi fără mine!” a fost unul dintre ultimele sale sfaturi.
Dragostea între soţ şi soţie are multiple manifestări dar cea dintre mine şi Cornelia este irepetabilă. Aş vrea să mă amăgesc că mai trăim o viaţă, „dincolo”, dar nu pot. Alta este realitatea!

Foto: În Peştera Scărişoara – iulie 2009

written by Ioan Rotundu