Oct
26
|
Ieri, în cimitirul din Cândeşti a fost înmormântat Mihai Oleniuc. Decedat la vârsta de 90 de ani neîmpliniţi doar cu 17 zile. Oleniuc a fost tatăl multiplei campioane olimpice şi mondiale de caiac-canoe Elisabeta Lipă, Oleniuc pe numele de acasă, fostă colegă de şcoală cu soţia mea Cornelia. Bătrânul Oleniuc a murit la Bucureşti, la reşedinţa fiicei sale care în momentul de faţă este chestor în cadrul Ministerului de Interne şi care la data decesului tatălui său se afla într-o deplasare oficială în Germania.
Bătrânul a cerut cu limbă de moarte, cum se spune în popor, ca să fie înmormântat acasă, în cimitirul din satul Cândeşti. Aşa cum spuneam înmormântarea a avut loc ieri.
Tradiţia ucrainenilor din Cândeştiiul rusesc cum este numit satul dintre râurile Molniţa şi Siret şi care a fost sub stăpânire austriacă, graniţa imperiului fiind pe râul Molniţa, este una ciudată. Ei cred că cel îngropat în cimitir preia paza acestuia până la următorul îngropat care-l eliberează din această responsabilitate din lumea morţilor. Cum soţia mea Cornelia era ultima înmormântată, cei din sat mi-au spus că sufletul ei stă de pază la poarta cimitirului şi chiar dacă i-a venit schimbul prin înmormântarea lui Mihai Openiuc, sufletul ei nu pleacă de la poarta cimitirului până nu primeşte dezlegare de la preot.
Aşa se face că ieri, după ce Mihai Oleniuc a fost coborât în criptă, preotul a venit la mormântul soţiei pentru a face o slujbă prin care a schimbat garda de la poarta cimitirului. Sufletul soţiei a fost eliberat din „serviciul de pază” şi instalat cel al lui Mihai Oleniuc. Ca bun creştin ce mă consider îi urez „serviciu uşor” şi fără evenimente, adică să nu-i plece careva din perimetru.
Îmi pare ciudat tot acest ritual de vreme ce problema sufletului omenesc este una extrem de complexă şi greşit unii dintre noi, aş spune că majoritatea, consideră sufletul ca pe un fel de entitate fizică ce hălăduieşte în lumea de dincolo. Ne amăgim că ne ducem din această viaţă pentru a trăi în veşnicie într-o alta.
Nu există nicio dovadă despre existenţa sufletului dincolo de moarte dar ne place să credem în aşa ceva şi am creat fel de fel de ritualuri pe seama morţii celor dragi nouă.
Acum o mie de ani, filozoful persan Omar Khayam a scris un volum, de catrene despre filozofia vieţii pe pământ. O filozofie extrem de profundă pentru acele vremuri. Închei comentariul meu cu un vers dintr-un astfel de catren: „De la duşi-n cale lungă, nimeni n-a primit vreo veste”.
Mă întreb, din curiozitate omenească, ce se petrece în lumea morţilor din cimitirele unde nu s-a instituit acest sistem de pază şi unde preotul nu dă dezlegare de schimbare a gărzii de la poartă?
Recent Comments