Nov
08
|
Duminică, în timp ce conduceam pe cineva din familie la tren, m-a întâlnit în gară cu deputatul PSD de Botoşani, inginerul Mihai Baltă. Aşa am aflat că în momentul de faţă acesta este vicepreşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor şi că în această calitate are o serie întreagă de responsabilităţi care-i ocupă tot timpul că abia duminica mai dă prin Botoşani.
L-am ascultat politicos, l-am felicitat pentru onoranta funcţie de vicepreşedinte la respectiva Comisie dar am insistat mai mult să-mi spună ce gândesc cei din PSD cu privire la protestele din stradă şi dacă ele vor fi tratate cu seriozitate. Mihai Baltă nu este politician de azi sau de ieri ci de la începutul perioadei postdecembriste şi are o experienţă bogată în administraţia publică ca fost prefect, ca preşedinte al PSD şi mai ales ca parlamentar fiind la al doilea mandat.
L-am apreciat şi-l apreciez pe Mihai Baltă pentru onestitatea sa, pentru seriozitatea cu care a tratat responsabilităţile asumate şi mai ales pentru faptul că numele său n-a fost niciodată asociat cu vreun act de corupţie. În schimb am constatat de fiecare dată că are o gândire de tip socialist şi ca ostaş credincios PSD-ului, apără imaginea partidului chiar dacă această imagine este una compromisă prin fapte reprobabile.
Mi-a spus Baltă că revendicările celor din stradă nu au maturitatea necesară iar tinerii n-au experienţa politică care să le permită a prelua destinele României, adică să guverneze ţara. În momentul discuţiei n-am meditat prea profund la motivaţiile sale pentru că urmăream să mă conving dacă Liviu Dragnea a luat în serios revendicările tinerilor cu care a avut un dialog, mai ales că tinerii au venit la el direct de la preşedintele Iohannis.
Din discuţie mi-am dat seama că nici pe departe PSD-ul nu se gândeşte să dea o atenţie sporită cerinţelor celor din stradă, mai ales că, după cum mi-a spus Baltă, lucrurile au intrat pe făgaşul normal, adică politicienii îşi văd în continuare de afacerile lor şi pun la cale strategia pentru alegerile de la anul.
După despărţire am meditat la ce mi-a spus Baltă legat de imaturitatea politică a tinerilor din stradă şi iu-am dat dreptate. Acei tineri nu aveau abilităţi de a iniţia acte de corupţie, nu trecuseră prin administraţia publică locală şi centrală ca să ştie cum se poate aranja o licitaţie cu dedicaţie, nu ştiu să mintă electoratul ca să le obţină votul, nu cunoşteau cum se leagă cârdăşiile politice transpartinice, direct spus, sunt prea inocenţi şi prost de cinstiţi pentru a putea prelua puterea.
Aşadar, părerea lui Mihai Baltă despre protestele din stradă este şi percepţia politicienilor contestaţi cu atâta vehemenţă de către tineri. Caracatiţa politică a corupţiei care a cuprins ţara va fi greu de ai fi tăiate toate tentaculele, chiar imposibil. DNA se ocupă de corupţia la vârf dar la bază această corupţie face ravagii şi cel mai afectat este cetăţeanul. Iar cetăţeanul rabdă şi tace. Când copii lui au ieşit în stradă să lupte cu corupţia, cetăţeanul a stat acasă şi s-a uitat la televizor Cu o astfel de atitudine civică nu se va schimba nimic în România.
Ce facem închidem 93% din şcoli? Închidem cinematografele şi casele de cultură? S-au închidem doar discotrecile pentru că acolo vin satanbiştii? Raed Arafat şi închiderea nunţilor.
Dar bisericile suntz avizate ISU? Au două ieşiti? Dse ce nu bsunt închise că au fost tragedii şi aici.
Recent Comments