Ieri, primarul Ovidiu Portariuc şi-a primit la primărie invitaţii de la Curtea de Conturi Botoşani care au primit misiunea să verifice creditele angajate de fostul primar Cătălin Flutur şi să constate că sunt credite ineficiente şi inutile, ca să dea bine pentru actualul primar.
Desigur, nici picuraţi cu lumânarea cei care au regizat acest control nu o vor recunoaşte, ei urmând a susţine că este un control tematic ordonat, fără a ne spune şi cine l-a ordonat. Că este un control tematic, de acord, că a fost ordonat iarăşi sunt de acord dar că nu se ştie cine l-a ordonat nu mai pot fi de acord.
Neculai Lupu, actualul director al Curţii de Conturi Botoşani a fost pus în funcţie încă de la înfiinţarea instituţiei. Nu era Lupu cel mai competent economist din Botoşani la acea vreme dar era singurul cumătru că Viorica Afrăsânei, la acea vreme deputat PSD cu mare putere de influenţă la nivel de PSD Bucureşti, locul unde s-a pitrocit cine va ocupa funcţiile teritoriale de director la Curtea de Conturi care tocmai luase fiinţă.
Pus în funcţie de PSD, Neculai Lupu n-a mai putut fi clintit de nici un alt partid pentru că tot timpul PSD-ul a avut grijă ca în fruntea Curţii de Conturi să fie preşedinte un om al lor cum este şi în prezent Neculai Văcăroiu.
De pe postul de director Lupu şi-a servit cu credinţă naşul politic PSD-ul. Primarii PSD n-au avut niciodată probleme serioase de pe urma controalelor efectuate de către inspectorii Curţii de Conturi, dimpotrivă, atunci când la Curte au fost primite reclamaţii la adresa unor astfel de primari că s-au înfruptat din banii primiţi, inspectorii i-au spălat şi prezentat în public ca model de cinste şi corectitudine.
Şi ca să nu fac generalizări, exemplul cel mai proaspăt vine de la Văculeşti, unde primarul Sorin Gânga a fost reclamat că a asfaltat drumul privat care duce la vila sa cu bani publici. Inspectorii trimişi să verifice reclamaţia l-au scos basma curată. Cum să fi fost altfel când la Primăria Văculeşti o odraslă de inspector de la Curte a fost angajată pe un post călduţ şi bănos.
Nu la fel de mumă a fost directorul Lupu şi cu primarii opoziţiei la care a imputat până şi costul felicitărilor adresate membrilor comunităţii cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi pascale. Au voie să-şi felicite sătenii numai primarii social-democraţi că ei au tradiţia felicitărilor din vremurile lui Ceauşescu când trimeteau munţi întregi de telegrame de felicitare.
Sper că am punctat suficient de convingător relaţia directorului Lupu cu PSD-ul ca să puteţi înţelege ce caută inspectorii Curţii la Primăria Botoşani pentru a controla creditele angajate de fostul primar Cătălin Flutur.
Văzându-se clar depăşit în sondaje de Flutur, Portariuc speră să-şi salveze imaginea şi viitorul mandat ponegrindu-l pe Flutur. Aşa că i-a chemat în control ca să constate orice se poate constata ca fiind nod în papură pentru Flutur. După care Portariuc va convoca o conferinţă de presă şi le va spune botoşănenilor că a-l alege pe Flutur ar fi o mare greşeală din partea lor de vreme ce fostul primar a irosit banii bugetului, fluturând actul de control al celor de la Curte drept probă de vinovăţie a lui Flutur.
Măgării de acest fel sunt specifice oamenilor PSD. E drept că până la urmă s-a dovedit de fiecare dată că era doar o minciună dar răul fusese făcut.
Anul trecut aceiaşi inspectori de la Curte au verificat creditele angajate de Portariuc şi au conchis că totul a fost perfect legal. Bieţii inspectori n-au avut ochi să vadă hârtiile şi minte să priceapă că Portariuc a angajat un credit de peste 20 milioane lei cu cea mai mare dobândă din România şi că acest credit a stat nefolosit vreme îndelungată dar Primăria Botoşani a plătit băncii dobânzile cuvenite.
Acum au revenit la Primărie să-şi ducă la bun sfârşit mârşăvia pusă la cale într-un birou al PSD unde directorul Lupu a primit sfaturi cum să procedeze ca să-l discrediteze pe Flutur şi să-l preamărească pe Portariuc.
În politică sunt ticăloşi şi canalii fel de fel dar cei din PSD sun cei mai periculoşi şi lipsiţi de scrupule. Iar dovezile că este aşa sunt cu duiumul.
written by Ioan Rotundu
Săptămâna trecută senatorul PSD Doina Federovici a mai cotcodăcit ouatul unei mărgeluţe. Ea şi-a înfoiat penele în faţa presei locale anunţând că l-a somat pe premierul Dacian Cioloş să rezolve problema bătrânilor de la Căminul social din Truşeşti, cămin rămas fără finanţare din partea Ministerului Muncii.
Iar şi-a arătat senatorul cu fustă ipocrizia politică. Problema Căminului de la Truşeşti nu este buna nouă. Ea s-a creat în vremurile când Ministerul Muncii era condus de către ministrul PSD Rovana Plumb. A cam uitat senatorul PSD de vremurile când îşi rotea cloşul rochiei pe lângă ministrul Rovana Plumb venit la Botoşani să viziteze căminele sociale.
Îi aduc aminte Doinei Federovici de acea vizită la Căminul de copii cu handicap de la Stăuceni unde Rovana cuprindea în braţe pe acei copii nefericiţi şi-i săruta iar ea stătea şi privea cu dispreţ la trupurile firave ale nefericiţilor loviţi de diverse handicapuri fizice. Vizita s-a consumat în 23 octombrie 2014 iar de atunci şi până la demisia Guvernului Ponta a mai trecut aproape un an, timp suficient ca Doina Federovici să intervină la ministru să rezolve definitiv finanţările pentru Căminele sociale de pe raza judeţului Botoşani.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, premierul Ponta a devalizat bugetul ţării pe anul 2015 şi l-a afectat grav pe cel din 2016 prin a acorda pomeni electorale sub forma unor măriri de salariu la bugetari dar şi prin acordarea unor stimulente financiare cu caracter social. Doina Federovici a aplaudat cu satisfacţie partinică această risipă financiară dar nu i-a trecut prin cap că dacă-i hram, hram să fie şi să facă o deplasare la Ministerul Muncii să-i ceară Rovanei Plumb să facă şi ea niţică risipă alocând bani la căminele sociale, inclusiv pentru cele din Botoşani.
În schimb, aceiaşi Doină senator nepricepută în managementul politic s-a răstit la actualul premier Dacian Cioloş să rezolve problema Căminului de la Truşeşti. Guvernul Cioloş este unul de tranziţie dintre Guvernul Ponta şi viitorul guvern care va rezulta din alegerile parlamentare de la toamnă. Prerogativele de premier îi sunt limitate. Dar Doina Federovici, care a cotcodăcit la Botoşani că a ouat multe mărgeluţe legislative, adică şi-a agăţat numele de coada şirului de iniţiatori de legi, putea iniţia un proiect de lege prin care să reglementeze finanţarea acestor cămine. PSD-ul are majoritate parlamentară şi o iniţiativă legislativă a sa în acest domeniu social nu ar întâmpina nicio piedică.
N-o va face pentru că îi lipseşte motivaţia şi priceperea necesară. În schimb, mult mai pricepută este în a fi ipocrită, aruncând vina asupra oricărei alte persoane numai a vinovatului nu pentru că vinovatul, în situaţia de faţă, stă ascuns în mijlocul PSD-ului.
written by Ioan Rotundu
Un scandal izbucnit la Şcoala nr.13 din Botoşani a ajuns în atenţia mediei naţionale şi ne-a făcut de râs judeţul în faţa întregii ţări. Scandalul a fost provocat de către profesoara de Geografie de la respectiva şcoală, Mihaela Filip, care are copilul în clasa a V-a şi coleg de clasă cu Andrei, elev afectat de Sindromul Down.
Filip a instigat colegii lui Andrei, părinţii elevilor pentru a face presiuni ca Andrei să fie mutat la o altă şcoală. Mai mult, uitând că este mamă şi profesoară, Filip a cerut colegilor de catedră să-l lase corigent pe Andrei ca să-i determine părinţii să-l ia de la şcoală.
Profesoara Filip şi-a permis toate acestea având avantajul puterii prin deţinerea şi a funcţiei de inspector de Geografie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. De pe poziţia de inspector şcolar ea şi-a permis să-şi ameninţe colegii şi să discrimineze un copil numai pentru a crea un confort în plus propriului copil care s-a nimerit să fie coleg de clasă cu Andrei.
Cine este această Mihaela Filip? Este o umilă servitoare a PSD-ului şi mai umilă şi supusă servitoare a inspectorului general al IŞJ Mihaela Huncă (foto) , lideră a PSD care-şi permite să facă politică la vedere prin şcolile din judeţ fără teama că va răspunde în faţa legii. De prefectul Macaleţi nici atâta n-arte a se teme că se au „ghini”.
Când s-au scos posturile de inspector la concurs, Huncă a recurs la un artificiu faţă de lege pentru a crea condiţii ca cel puţin doi dintre viitorii inspectori să fie cam singuri la concurs, unul dintre ei fiind Mihaela Filip.
Pentru participarea la concursul pentru funcţia de inspector şcolar la Geografie, Istorie, Fizică şi Chimie, Huncă a pus condiţia ca participantul să aibă dubă specializare, respectiv istorie-geografie şi fizică-chimie. Prin impunerea acestei condiţii de dublă specializare Huncă l-a eliminat din concurs pe prof.dr. Daniel Botezatu, istoric, şi profesorul dr. Cornel Furtună, care este specializat numai în Fizică nu şi Chimie.
Aşa s-au aranjat lucrurile la IŞJ Botoşani ca posturile de inspector să fie ocupate de oamenii care slujesc cu credinţă PSD-ul şi nu de neaveniţi.
Când a izbucnit scandalul cu Andrei, imediat Huncă a trimis la Şcoala 13 o comisie care să facă verificări. Bineînţeles că membrii comisiei au primit indicaţiile preţioase ca totul să fie O.K.
Ieri, Mihaela Huncă a anunţat public că nimic nu este adevărat că Andrei ar fi discriminat, că profesoara Filip ar fi făcut presiuni la părinţi şi colegii de catedră ca Andrei să fie şicanat şi părinţii să-i să-l mute la altă şcoală. Nimic din tot ce s-a lansat ca acuzaţie la adresa profesoarei-inspector nu s-a confirmat de către Comisia instituită de Huncă.
Numai că adevărul tot a ieşit la iveală iar scandalul a luat dimensiune naţională. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a depus o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a cerut o anchetă serioasă asupra cazului. Cum PSD-ul nu mai are postaci prin instituţiile centrale ale statului care să-i apere pe şefii puşi de PSD, Mihaela Huncă se şi umila sa supusă Mihaela Filip se pot aştepta la nişte consecinţe nu prea plăcute.
Dealtfel Mihaela Huncă mai este cercetară pentru abuz de putere şi funcţie de către un comisar din IJP Botoşani care comisar a disjuns o parte din dosar şi a trimis faptele spre anchetă la DNA Suceava, la mijloc fiind vorba de acte de corupţie săvârşite chiar de şeful IŞJ Huncă.
Poate că în urma acestui scandal şi ministrul Educaţiei, Curaj, va avea curajul să facă ordine prin IŞJ Botoşani ca angajaţii instituţiei să poată respira din nou liberi şi nu aer social-democrat. Cum îi obligă în prezent Mihaela Huncă.
written by Ioan Rotundu
Cu o situaţie electorală în ceaţă, în loc ca liberalii să caute căile de dialog cu românii pentru a strânge cât mai multe simpatii care să se transforme în voturi pentru candidaţii locali, ei au iniţiative care stârnesc indignare naţională şi atrag multă ură asupra partidului.
Apariţiile publice ale demagogului Eugen Nicolaescu provoacă greaţă multora dintre noi. Neruşinat lăudător al USL-ului în perioada premergătoare alegerilor locale şi parlamentare din 2012, şi mai neruşinat lăudător al premierului Ponta după ce acesta l-a făcut ministrul Sănătăţii, Nicolaescu a devenit un aprig critic la adresa liderilor PSD imediat ce PNL a ieşit din coaliţia numită USL.
Omul acesta a arătat ţării întregi că nu are niciun fel de principii morale, că nu se dă înlături de la nimic murdar dacă acel nimic îi oferă posibilitatea de a ieşi ca păduchele în frunte şi de a se căpătui cu ceva putere aducătoare de parale.
Nu cred că poate vreo unul dintre noi uita marea ţeapă pe care Nicolaescu a dat-o bugetului ministerului Sănătăţii cu acel Program de verificare a sănătăţii tuturor românilor. Milioane de euro, bani cu care se puteau salva multe vieţi, au ajuns în buzunarul patronilor de laboratoare de analize medicale. Nici în ziua de astăzi nu se cunoaşte care era starea de sănătate a românilor stabilită în baza acelui Program. Pur şi simplu peste 20 milioane de euro s-au cheltuit doar pentru că aşa a gândit contabilul ajuns ministrul Sănătăţii.
Iar acum demagogul-contabil a pitrocit un alt plan de a căpuşa banii strânşi din sudoarea celor care muncesc pentru a se forma fondul de sănătate. Vrea el o Agenţie de stat, instituţie sigură de fituit banii publici, pentru a ne învăţa cum să prevenim anumite boli. Iar dacă nu vom participa la lecţia de sănătate oferită de contabilul Nicolaescu ca prevenţie, acesta a hotărât că de ne îmbolnăvim de cancer sau inimă o să ne plătim tratamentul. Nu vom avea bani, o să pierim cu zile pentru că aşa vrea un nebun ajuns parlamentar susţinut în demersul său legislativ de alţi nebuni din PNL.
M-am crucit ieri când am auzit-o pe Alina Gorghiu că legea iniţiată de Nicolaescu este un început bun pentru sistemul de sănătate al românilor. Fata asta este inconştientă de ce zice şi ce face. Numai faptul că s-a arătat o susţinătoare a lui Nicolaescu, cel mai ticăloşit politician, ne arată că ea nu are nimic din calităţile care se cer unui mare om politic lider de partid.
Dacă Gorghiu ar fi gândi cât de cât, ar fi ieşit public şi ar fi declarat că PNL-ul se delimitează de iniţiativa lui Nicolaescu pe care îl vor exclude din partid. Ori, Gorghiu şi alţi parlamentari liberali cu mintea-n colţuri au semnat alături de Nicolaescu. Iniţiativa a fost lansată în prag de alegeri locale. Cine dracu’ să mai voteze cu candidaţii PNL când ia act la ce-l aşteaptă din partea liberalilor, când află că poate muri cu zile dacă nu are bani să-şi plătească tratamentul pentru că aşa i s-a năzărit unui nebun susţinut de alţii de aceiaşi teapă ca el.
Alina Gorghiu n-a învăţat nimic din ce-a pătimit fostul PDL pe vremea când mai era la guvernare şi se apropiau alegerile locale şi parlamentare din 2012. Aeriana ministru al Mediului, Sulfina Barbu, a iniţiat în prag de alegeri o lege prin care-i obliga pe români să facă grătar numai în locuri împrejmuite precum lagărele, locuri aflate departe de verdeaţa pajiştii şi a pădurii. A stârnit atunci ura multor iubitori de grătar la sfârşit de săptămână.
Premierul Boc avea bani să reîntregească salariile tăiate la bugetari dar aştepta nu se ştie ce. Ponta şi Antonescu, co-liderii USL, ştiau de această rezervă bugetară şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să dea jos Guvernul Boc pentru a fi ei cei care să reîntregească salariile tăiate. Au reuşit iar Boc şi al său PDL s-a ales doar cu ura bugetarilor.
Toate aceste greşeli politice au atras din partea românilor o sancţiune severă la vot. Aşa vor păţi şi liberalii, pentru că prostia şi nebunia se plătesc cu vârf şi îndesat. Mai ales că pe ei nu-i va da jos PSD-ul cum l-a dat pe Boc, ei se dau jos singuri!
written by Ioan Rotundu
Constat cu adâncă amărăciune că nu numai politicienii s-au ticăloşit ci şi slujitorii în sutană pe care în mod obişnuit îi numim preoţi. Iată o nouă dovadă a ticăloşiilor de care sunt în stare cei la care am făcut referire.
Unul dintre cei mai mari demagogi postdecembrişti din politica românească, şi-l numesc aici pe liberalul Eugen Nicolaescu, a iniţiat un proiect de lege pe motiv de prevenţie în îmbolnăvire. Numai că prin conţinutul viitoarei legi sunt prevăzute de fapt o serie de condiţionări în tratarea unor boli precum cancerul. Vrea fostul ministru al Sănătăţii ca bolnavii de cancer sau de boli cronice care nu s-au supus unor obligaţii generate de programele de prevenţie a îmbolnăvirii să-şi suporte costul tratamentului. Fie cancer pulmonar, mamar, fie bolnavi cardiovasculari, cu sau fără venituri financiare, Nicolaescu vrea să-i lase să moară în chinuri groaznice pentru că prin legea propusă aceşti bolnavi nu vor mai beneficia de tratament gratuit.
Iar în susţinerea legii sale de o cruzime greu de imaginat pentru o minte umană de nivel secol XXI, de fapt o lege criminală, s-au aliat şi patru liberali botoşăneni, toţi cu o carieră politică construită pe principii străine de etică şi morală dar aflate sub incidenţa legii penale.
S-au raliat demagogului liberal de rang naţional infractorul liberal Verginel Gireadă, un tractorist care a ştiut să speculeze imaturitatea politică a comunităţii de care aparţine, care a ştiut cum să folosească minciuna şi ipocrizia pentru a pătrunde în sfera înaltei puteri. Din tractorist, Verginel Gireadă a ajuns primarul comunei Mihai Eminescu, funcţie din care s-a comportat ca vechilul pe moşie şi de pe urma căreia s-a pricopsit cu o condamnare penală definitivă şi cu alte dosare pe rolul instanţelor de judecată. Iar după condamnare, nemaiputând deţine funcţia de primar a lăsat-o moştenire nevestei sale, totul fiind posibil cu complicitatea alegătorilor din comună inconştienţi de viitorul lor şi al copi8ilor lor. Iar Gireadă, dacă tot a devenit infractor cu acte în regulă, şi-a propus să ajungă Parlamentar, deziderat îndeplinit tot cu complicitatea votanţilor botoşăneni care au susţinut prin votul or gaşca de infractori propusă în 2012 de USL pentru a merge în Parlament.
Lui Gireadă i s-a alăturat deputatul liberal Costel Şoptică, om de afaceri care derulează contracte publice cu primarii PSD din judeţ, care a dat mai multe ţepe financiare unor instituţii publice şi care neplătind obligaţiile fiscale la stat şi-a declarat firmele în insolvenţă înfiinţând altele noi pentru a încheia alte contracte pe banii publici.
Al treilea parlamentar liberal, senatorul Viorel Grigoraş, a semnat susţinerea legii criminale el fiind la rându-i un potenţial infractor pentru că a ţepuit Ministerul Muncii, prin firma sa de transport călători, cu suma de peste 7 miliarde lei vechi.
Acestor trei liberali li s-a alăturat Raluca Turcan, de acasă Tatarcan, iberala botoşăneană care şi-a clădit cariera politică începând-o p0rin a primi lecţii în intimitatea oferită de Teodor Stolojan.
Iată, dar, cine sunt liberalii care au grijă de „sănătatea noastră” prin a ne lipsit de finanţarea gratuită în caz că suntem bolnavi de cancer sau alte boli incurabile.
Acestor ticăloşi politici în costum, care spre ruşinea multora dintre noi ne reprezintă la cel mai înalt nivel legislativ naţional, să-i alăturăm şi pe ticăloşii în sutană. Protopopul de Dorohoi, Stelian Ciurciun şi cu protopopul de Botoşani, Lucian Leonte s-au plâns către Agenţia de ştiri Agerpres că unii preoţi o duc greu, la biserica la care slujesc nemaifiind săvârşite botezuri sau cununii de ani de zile.
Ce n-au spus aceşti criminali morali la adresa adevăratei credinţe este că tarifele practicate de către preoţi pentru serviciile religioase au ajuns la sume insuportabile de către oamenii de la sate, mai ales de către tinerii lipsiţi de venituri financiare substanţiale. O cununie religioasă a ajun să-l coste pe naş peste 1000 lei, aşa că tinerii nu mai găsesc naşi şi preferă traiul fără cununia religioasă, de obicei în concubinaj.
De născut nu mai nasc că n-au cu ce-şi creşte copilul. Condamnarea avortului de către slujitorii Bisericii nu asigură condiţii de creştere a unui copil.
Mii de copii trăiesc drama unei vieţi infernale pentru că părinţii n-au cu ce-i hrăni, îmbrăca, purta la şcoală şi-i abandonează la stat în cel mai fericit caz. Asta în cazul fericit când asistentul social de la comună sau oraş este milos şi întocmeşte actele necesare de preluare în plasament maternal a copilului chinuit de familie.
Nu cunosc în judeţul Botoşani nicio parohie rurală în care preotul să se fi arătat interesat de copii chinuiţi în familii cu probleme. Încercările de la oraş de a se crea centre sociale de către preoţi au fost doar false etichete de imagine a Bisericii, în spatele acestor încercări ascunzându-se de fapt interesele financiare ale preotului.
Să anunţe cei doi protopopi că la bisericile din raza lor de competenţă serviciile religioase sunt gratuite şi atunci vor avea şi botezuri, şi cununii, că de înmormântări nu aduc vorba pentru că nu duc lipsă. De vreme ce preoţii sunt lefegii la stat, adică bugetari, firesc ar fi să nu încaseze niciun leu pentru serviciile religioase. Dar ei au institut tarife înrobitoare pentru că numai aşa pot avea maşină luxoasă, casă de vacanţă, apartament la oraş şi locuinţe pentru copii.
În ultima perioadă se poate observa că parohiile încep să fie moştenite de fii preoţilor şcoliţi prin seminarii şi cu diplome în Teologie obţinute pe căile încurcate al Domnului ca să nu-şi dea seama credinciosul de rând cum este păcălit.
Vă provoc la un experiment. Repetaţi experimentul de acum aproape 2500 de ani făcut de filozoful grec Diogene. Aprindeţi o lumânare şi umblaţi ziua în amiaza mare printre oameni să găsiţi un preot credincios. Veţi trăi trista experienţă să nu-l găsiţi! Cum nici Diogene n-a găsit un omul căutat
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments