May 22
|
Zilele trecute m-am întâlnit cu un vechi coleg de liceu, acum pensionar, cu care nu mă mai revăzusem din perioada comunismului.. Omul era extrem de dezamăgit şi dezorientat pentru că un necaz al vieţii petrecut în urmă cu mulţi ani i-a schimbat viitorul. Un ghinion al vieţii, un moment de rătăcire a minţii, îl împinse în comiterea unei fapte reprobabile.
Măcinat de remuşcări, s-a dus la un stareţ de mănăstire şi i-a dezvăluit fapt. Din acel moment viaţa sa a devenit un calvar pentru că stareţul l-a şantajat metodic şi l-a făcut să-şi piardă nu numai averea dar şi liniştea vieţii. Omul ajunsese la bătrâneţe să-mi dea dreptate când în liceu polemizam cu profesoara de Filozofie pe teme religioase şi afirmam că Religia nu este decât no formă de exploatare a conştiinţei umane în beneficiul unui grup restrâns de privilegiaţi consideraţi lideri religioşi. Ajunsesem la această concluzie după ce citisem cele trei volume ale lui Mircea Eliade „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” dar şi o altă sumedenie de cărţi despre cultura primitivă a diverselor popoare de pe toate continentele.
Stă în firea omului ca din când în când să simtă nevoia de a-şi descărca conştiinţa de ceea ce el crede că ar fi fost un păcat comis cu vorba sau cu fapta. Înainte de răspândirea religiei creştine, această destăinuire se făcea către un prieten de încredere căruia i se solicita şi un sfat sau către un lider spiritual al comunităţii, dacă acesta exista.
Răspândirea religiei creştine asupra mai multor popoare s-a lovit şi de existenţa unor puternice tradiţii populare, bariere culturale peste care creştinismul nu reuşea să treacă. Atunci, propovăduitorii religiei creştine au descoperit că încorporarea acestor sărbători populare tradiţionale în sărbătorile religioase, convertirea lor la creştinism, are eficienţă socială maximă.
Aşa au descoperit reprezentanţii religiei creştine nevoia omului de rând de a-şi descărca conştiinţa de ceea ce el presupunea a fi un păcat. Aşa s-a creat de către liderii creştini un puternic mijloc de dominare a conştiinţei credinciosului, Biserica devenind o puternică instituţie care controla viaţa omului de rând şi putea prin mijloacele create să i-o influenţeze după cum îi dictau interesele. Falsa promisiune că după spovedanie urma iertarea păcatelor contra unor pedepse fizice sau mai ales financiare dădea creştinului convingerea că păcatele sale au fost şterse din evidenţele divinităţii.
De-a lungul istoriei umanităţii, conducătorii de popoare au acceptat cu religia un fel de concubinaj, conştienţi de puterea ei asupra conştiinţei umane şi eficientele mijloace de manipulare de care dispune. Regii, împăraţii, voievozii se lăsau unşi în scaun de cel mai înalt lider religios pentru a crea supuşilor impresia că sunt aleşii, unşii lui Dumnezeu.
În comunism, Securitatea şi Miliţia au realizat repede cât de folositoare le poate fi Biserica prin reprezentanţii ei. De la această nevoie de informare asupra stării de spirit a populaţiei şi de a afla autorii unor fapte infracţionale a pornit colaborarea dintre Securitate şi Miliţie cu preoţii, colaborare care a dus la o decădere morală a preoţilor nemaiîntâlnită în istoria existenţei românilor, dar care colaborare le-a adus linişte şi o viaţă tihnită . Dezlegarea de a se deconspira toţi preoţii colaboratori ai Securităţii va confirma spusele mele de acum.
După 1990, Biserica s-a regrupat prin a-şi canaliza forţele slujitorilor în a contracara imaginea compromisă din comunism dar mai ales de a pune stăpânire deplină pe conştiinţa credincioşilor. Aşa s-a ajuns ca în prezent românii să participe cu miile la diferite evenimente religioase, având credinţa că prin această prezenţă li se iartă din păcate şi va da năvală peste ei bunăvoinţa divinităţii aducându-le prosperitate şi sănătate fără muncă şi fără un minim de cunoştinţe despre cum trebuie protejat corpul uman de excese alimentare, boli şi alte infecţii provocate de microbii şi viruşii de laborator.
Speculând spovedania ca „taină divină”, actualii slujitori ai Bisericii au devenit stăpânii conştiinţei celor slabi de înger, ca să mă exprim în termeni credincioşi Cei mai „slabe de înger” sunt părţile feminine care se duc la preoţi pentru a le povesti ce păcate au comis în ultima vreme. Aşa ajung să fie exploatate financiar şi sexual de preoţi.
Este dovada ignoranţei şi lipsei de educaţie a românilor care în loc să-şi folosească resursele intelectuale pentru a-şi rezolva problemele de familie, de sănătate şi de viaţă, îşi pun toată nădejdea în falsa impresie că preotul le va intermedia la Dumnezeu rezolvarea tuturor greutăţilor. De fapt ei îşi dau bruma de câştig preoţilor fără să conştientizeze că nu primesc nimic înapoi dacă nu rezolvă toate dorinţele prin muncă proprie.
Nevoia de uşurare a conştiinţei de aşa-zisele păcate vine din partea acelor caractere slabe, victime sigure ale liderilor religioşi care le vor exploata cum le va fi mai bine şi mai potrivit intereselor.
Colegul meu s-a dovedit a fi un caracter slab, stareţul la care a apelat l-a simţit repede şi l-a exploatat financiar până l-a adus la sapă de lemn. Îmi aduc aminte de acel călugăr semianalfabet de la Schitul Zosin care mi-a spus că nu pot fi creştin dacă nu am un duhovnic căruia să-i pun pe tavă toate păcatele mele comise cu fapta sau vorba. Incult călugărul, dar şi-a dat repede seama că nu aparţin categoriei a cărei conştiinţe poate fi dominată de cei ca el.
Mai rămâne de lămurit un lucru esenţial: La ce criterii raportăm faptele noastre pentru a stabili dacă am comis un păcat sau nu? Cine este îndreptăţit să stabilească aceste criterii?
Recent Comments