Blogul lui Rotundu

Zilele trecute m-am întâlnit cu un vechi coleg de liceu, acum pensionar, cu care nu mă mai revăzusem din perioada comunismului.. Omul era extrem de dezamăgit şi dezorientat pentru că un necaz al vieţii petrecut în urmă cu mulţi ani i-a schimbat viitorul. Un ghinion al vieţii, un moment de rătăcire a minţii, îl împinse în comiterea unei fapte reprobabile.
Măcinat de remuşcări, s-a dus la un stareţ de mănăstire şi i-a dezvăluit fapt. Din acel moment viaţa sa a devenit un calvar pentru că stareţul l-a şantajat metodic şi l-a făcut să-şi piardă nu numai averea dar şi liniştea vieţii. Omul ajunsese la bătrâneţe să-mi dea dreptate când în liceu polemizam cu profesoara de Filozofie pe teme religioase şi afirmam că Religia nu este decât no formă de exploatare a conştiinţei umane în beneficiul unui grup restrâns de privilegiaţi consideraţi lideri religioşi. Ajunsesem la această concluzie după ce citisem cele trei volume ale lui Mircea Eliade „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” dar şi o altă sumedenie de cărţi despre cultura primitivă a diverselor popoare de pe toate continentele.
Stă în firea omului ca din când în când să simtă nevoia de a-şi descărca conştiinţa de ceea ce el crede că ar fi fost un păcat comis cu vorba sau cu fapta. Înainte de răspândirea religiei creştine, această destăinuire se făcea către un prieten de încredere căruia i se solicita şi un sfat sau către un lider spiritual al comunităţii, dacă acesta exista.
Răspândirea religiei creştine asupra mai multor popoare s-a lovit şi de existenţa unor puternice tradiţii populare, bariere culturale peste care creştinismul nu reuşea să treacă. Atunci, propovăduitorii religiei creştine au descoperit că încorporarea acestor sărbători populare tradiţionale în sărbătorile religioase, convertirea lor la creştinism, are eficienţă socială maximă.
Aşa au descoperit reprezentanţii religiei creştine nevoia omului de rând de a-şi descărca conştiinţa de ceea ce el presupunea a fi un păcat. Aşa s-a creat de către liderii creştini un puternic mijloc de dominare a conştiinţei credinciosului, Biserica devenind o puternică instituţie care controla viaţa omului de rând şi putea prin mijloacele create să i-o influenţeze după cum îi dictau interesele. Falsa promisiune că după spovedanie urma iertarea păcatelor contra unor pedepse fizice sau mai ales financiare dădea creştinului convingerea că păcatele sale au fost şterse din evidenţele divinităţii.
De-a lungul istoriei umanităţii, conducătorii de popoare au acceptat cu religia un fel de concubinaj, conştienţi de puterea ei asupra conştiinţei umane şi eficientele mijloace de manipulare de care dispune. Regii, împăraţii, voievozii se lăsau unşi în scaun de cel mai înalt lider religios pentru a crea supuşilor impresia că sunt aleşii, unşii lui Dumnezeu.
În comunism, Securitatea şi Miliţia au realizat repede cât de folositoare le poate fi Biserica prin reprezentanţii ei. De la această nevoie de informare asupra stării de spirit a populaţiei şi de a afla autorii unor fapte infracţionale a pornit colaborarea dintre Securitate şi Miliţie cu preoţii, colaborare care a dus la o decădere morală a preoţilor nemaiîntâlnită în istoria existenţei românilor, dar care colaborare le-a adus linişte şi o viaţă tihnită . Dezlegarea de a se deconspira toţi preoţii colaboratori ai Securităţii va confirma spusele mele de acum.
După 1990, Biserica s-a regrupat prin a-şi canaliza forţele slujitorilor în a contracara imaginea compromisă din comunism dar mai ales de a pune stăpânire deplină pe conştiinţa credincioşilor. Aşa s-a ajuns ca în prezent românii să participe cu miile la diferite evenimente religioase, având credinţa că prin această prezenţă li se iartă din păcate şi va da năvală peste ei bunăvoinţa divinităţii aducându-le prosperitate şi sănătate fără muncă şi fără un minim de cunoştinţe despre cum trebuie protejat corpul uman de excese alimentare, boli şi alte infecţii provocate de microbii şi viruşii de laborator.
Speculând spovedania ca „taină divină”, actualii slujitori ai Bisericii au devenit stăpânii conştiinţei celor slabi de înger, ca să mă exprim în termeni credincioşi Cei mai „slabe de înger” sunt părţile feminine care se duc la preoţi pentru a le povesti ce păcate au comis în ultima vreme. Aşa ajung să fie exploatate financiar şi sexual de preoţi.
Este dovada ignoranţei şi lipsei de educaţie a românilor care în loc să-şi folosească resursele intelectuale pentru a-şi rezolva problemele de familie, de sănătate şi de viaţă, îşi pun toată nădejdea în falsa impresie că preotul le va intermedia la Dumnezeu rezolvarea tuturor greutăţilor. De fapt ei îşi dau bruma de câştig preoţilor fără să conştientizeze că nu primesc nimic înapoi dacă nu rezolvă toate dorinţele prin muncă proprie.
Nevoia de uşurare a conştiinţei de aşa-zisele păcate vine din partea acelor caractere slabe, victime sigure ale liderilor religioşi care le vor exploata cum le va fi mai bine şi mai potrivit intereselor.
Colegul meu s-a dovedit a fi un caracter slab, stareţul la care a apelat l-a simţit repede şi l-a exploatat financiar până l-a adus la sapă de lemn. Îmi aduc aminte de acel călugăr semianalfabet de la Schitul Zosin care mi-a spus că nu pot fi creştin dacă nu am un duhovnic căruia să-i pun pe tavă toate păcatele mele comise cu fapta sau vorba. Incult călugărul, dar şi-a dat repede seama că nu aparţin categoriei a cărei conştiinţe poate fi dominată de cei ca el.
Mai rămâne de lămurit un lucru esenţial: La ce criterii raportăm faptele noastre pentru a stabili dacă am comis un păcat sau nu? Cine este îndreptăţit să stabilească aceste criterii?

written by Ioan Rotundu

Campania electorală dă naştere şi la unele evenimente tragico-comice. Rodica Tănase din Viişoara a sunat la Tele’M să ceară ca Lumea lu’ Rotundu sdă vină la Viişoara pentru că primarul îşi bate joc de ea. Mai exact ia pus impozite mari, pe care nui le poate plăti, şi i-a blocat ajutorul social şi alocaţia complementară.
Cel de la tele’M; care a vorbit cu Tănase la telefon m-a sunat să-mi transmită dorinţa acesteia. Cum obişnuiesc ca înainte de a trece la filmări să fac un minim de verificări priind seriozitatea subiectului, am sunat-o pe Tănase ca să cer mai multe detalii. Aşa am aflat că de la primărie i-. comunicat că are de plată impozite locale de peste 2.000 lei dar nimeni din primărie nu vrea să-i spună în ce constă aceste mpozite. Apoi, a adus la primărie adeverinţă de la ANAf că nu are nbiciun fel de datorii din impozite şi taxe dar funcţionarul de la Social, un anume Epure,  nici n-a vrut să se uite la actul adus.
După discuţia cu mine, a doua zi, Tănase s-a rimelat, pudrat, rujat, sidefat unghiile, s-a îmbrăcat cu bluză şi fustă ca să-i rămână buricul gol şi s-a proţăpit în biroul primarului Daniel Hurmuz spunându-i cu satisfacţie că vine Lumea lu’ Rotundu şi o să vadă el ce păţeşte.
Numai că Lumea lu’ Rotundu n-a venit cum credea Rodica noastră pentru că eu l-am sunat şi pe primarul Hurmuz de la care am aflat că Rodica Tănase n-a plătit impozitul pe casă şi teren de mai mulţi ani . Fiind în plată la ajutorul social i s-a blocat plata până la încasarea impozitelor. S-a procedat cum spune legea. Adeverinţa de la ANAF atesta că nu are de plată impozite ţşi taxe la bugetul de stat, dar ea este datoare la bugetul local, motiv pentru care i s-a blocat şi alocaţia complementară.
Aşa stând lucrurile, nu aveam nici un motiv să-i dau satisfacţie Rodicăi de a se vedea filmată la Lumea lu’ Rotundu deşi poate că buricul său ar fi meritat să fie văzut de întreg judeţul şi mai departe.
Problema Rodicăi Tănase am descâlcit-o ulterior. Restantă la impozitele şi taxele locale, ea şi-a făcut socoteala că fiind campanie electorală, de frica votului primarul o să-i şteargă datoria. Socoteala ei de acasă, făcută la buricul gol, nu s-a potrivit cu cea a primarului şi nici cu cea a Lumii lu’ Rotundu.
Să facă bine Rodica să-şi acopere buricul, mai ales că soţul ei munceşte în străinătate, să renunţe la rimel, ruj, pudră şi ojă şi să-şi plătească impozitele că nu toate buricele de neveste a căror bărbaţi sunt plecaţi la muncă în străinătate pot obţine facilităţi fiscale iar la Lumea lu’ Rotundu ca să li se facă reclamă erotică nici atâta.

written by Ioan Rotundu