Sep 14

Ziarul Evenimentul Zilei a publicat lista cu masonii care îndeplinesc demnităţi în cadrul Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim din cadrul Ritului Scoţian Antic şi Acceptat cu intenţia declarată de a provoca un scandal în interiorul Masoneriei. Când am luat act de existenţa acestui articol am râs de naivitatea celor de la Evenimentul Zilei, în mod special de convingerea lor că au pus mâna pe un mare secret.
Respectiva listă nu este nicidecum „un mare secret” al Masoneriei Române pentru simplul fapt că ea a fost trimisă în format imprimat şi online la toate lojile masonice din ţară a căror număr depăşeşte 400. Iar la aceste liste ajunse în loji au avut acces orice mason curios din numărul total de peste 7 mii. Unde o fi secretul pe care l-au devoalat cei de la Evenimentul Zilei? Doar în mintea lor de manipulatori ai informaţiei în scop de a crea senzaţie.
Am preluat de pe Facebook articolul care circula sub egida „senzaţionalului” şi l-am publicat ieri pe site-ul Jurnalului tocmai pentru a-mi da seama cât de interesant este el pentru oamenii de rând. Am mai explicat şi cu alte ocazii, Jurnalul are un program special care-mi oferă date statistice despre cititori, date care nu sunt destinate publicităţii dar care mă ajută să înţeleg ce segment de cititori avem, nivelul lor de cultură şi înţelegere, localizarea geografică şi informaţii de ordin sociologic.
Ei bine, articolul despre Masonerie n-a stârnit nicidecum senzaţie şi nici n-au fost postate comentarii defavorabile la adresa Masoneriei, dovadă că maturitatea educaţională a cititorilor Jurnalului este una de grad superior. Doar un comentariu era postat la ora când scriem acest text, semnat Aristotel,  formulat astfel: „Nu prea am auzit de ei să aibă funcţii publice…. Doar dacă sunt tot la secret! Să fie sănătoşi! Cine are ceva cu ei? Poate confraţii din alte balcoane si loje!!!!!!!! E o hăcuială între trupe de mercenari!”
Comentariul cuprinde o doză mare de adevăr. Demnitarii care au fost aleşi de curând în fruntea Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim sunt nişte tehnicieni în aplicarea ritualurilor pentru cele 33 de grade ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Nu sunt persoane publice, nu deţin funcţii importante în instituţiile statului, sunt doar nişte angajaţi în diferite locuri de muncă la stat sau în sistem privat care ştiu să rămână discreţii şi să nu iasă ca păduchele în frunte.
Tot aceşti demnitari se ocupă şi de lojile de perfecţie, ateliere unde activităţile desfăşurate sunt total diferite decât în lojile regulare ale Masoneriei albastre sau simbolice cum mai este denumită. Dacă în lojile albastre discuţiile politice sunt interzise cu desăvârşire, în lojile de perfecţie se iau anumite decizii care pot avea implicaţii în actul de administraţie publică sau în politică.
Masoneria albastră este consemnată de jurnaliştii de specialitate, de cei specializaţi în a studia fenomenul Masoneriei, drept Masoneria de nivel I. Lojile de perfecţie sunt de nivel II iar deasupra acestui nivel mai sunt două. Masonii ce aparţin nivelului inferior nu cunosc activitatea fraţilor din nivelurile superioare.
Din păcate, î n ultima perioadă în Masoneria Română au pătruns profani care au crezut că Masoneria le oferă funcţii în instituţiile publice, în partid.
Aceştia n-au nici un respect pentru valorile morale ale Francmasoneriei, nici nu le cunosc, ei fiind doar nişte oportunişti de conjunctură care după ce îşi dau seama cu ce se ocupă Masoneria îşi fac  bagajul şi pleacă. Probabil un astfel de impostor a pus la dispoziţia celor de la Evenimentul Zilei şi lista în cauză, crezând în mintea lui de ignorant că face o mare dezvăluire despre secretele Masoneriei, secrete care nu sunt dezvăluit celor din nivelul I şi II.. .
Despre un astfel de impostor pătruns în Masoneria botoşăneană am să vă ofer detalii într-un articol viitor, acest impostor cu educaţie la limita de jos a omului de rând, fiind şi un activ personaj politic care s-a strecurat în funcţii publice pe uşa din dos, aşa cum a devenit şi mason.
Sunt scriitor de carte şi reportaje masonice şi cunosc bine fenomenul masonic atât la nivel de Botoşani cât şi în plan naţional. Nu pot sta pasiv când constat că nişte impostori semianalfabeţi vor să calce pe urmele marilor masoni botoşăneni care au înfăptuit Unirea Principatelor şi au participat din plin la ridicarea prestigiului cultural şi ştiinţific al judeţului nostru. Am zis ca să priceapă cei care au demnitatea responsabilităţii umane!

Foto: Cornelia şi Ioan Rotundu la lansarea volumului “Masoneria botoşăneană”

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia