Blogul lui Rotundu

„Harnică, plină de viaţă,
Se scula de dimineaţă;
Venea-n grabă la Jurnalul,
Să ne ridice moralul!”
Sâmbătă, a trebuit să respect tradiţia creştină şi să fac parastasul de la împlinirea unui an de la dispariţia celei care mi-a fost soţie de nădejde şi mamă vrednică la copăii: Cornelia Rotundu.
Parastasul s-a organizat la biserica din satul Cândeştiul Rusesc, Cornelia fiind înmormântată în cimitirul satului natal alături de tată-l său. Pregătirea parastasului a avut , pe lângă smerenia care se cere în asemenea împrejurări şi momente tragi-comice. Mama soacră a stabilit de la bun început că la parastas vor veni 70 de săteni. Satul fiind îmbătrânit şi cu multe vădane,  mi-am zis că trebuie să mă orientez spre un meniu potrivit femeilor vârstnice şi cu băutură aşijderea.
Meniul l-am comandat la o firmă de catering din zonă, o anume „doamnă Iulia”, despre care mi s-a spus că este pricepută în astfel de evenimente religioase. M-am înţeles cu doamna Iulia asupra componenţei meniului şi i-am stabilit cantitatea de 70 de porţii. La câteva zile m-a sunat soacra că s-a sfătuit cu câteva vecine, eu le spun bate stafidite prematur de treburile casei în lipsa unui bărbat, şi s-a ajuns la concluzia că trebuie numai 60 de porţii. Eram în dilemă! Ce să-i spun doamnei Iulia ca motiv că am redus numărul de porţii? Am dat-o pe umor şi i-am spus că între timp părintele a mai cărat la cimitir din invitaţi aşa că diminuăm comanda cu zece porţii.
După alte două zile soacra m-a sunat să-mi spună că trebuie 65 de porţii. N-am mai contactat-o pe doamna Iulia că nu mai aveam ce motiv să invoc. Mortul de la groapă nu se mai întoarce ca să-mi crească numărul invitaţilor la parastas, aşa că am lăsat vechea comandă.
Ca băutură am ales să fie ţuică de prună de calitate deosebită, cu gândul ca să-i „umilesc” pe ucrainenii care beau de când se ştiu, ţipirig, adică spirt sanitar. Pentru vin am făcut rost de un sortiment de fetească neagră, vin sec, să meargă la friptura inclusă în meniu.
Pe lângă meniu şi băutură s-au mai pregătit şi pungi cu câte un prosop de bucătărie, un colac, o felie de cozonac, o cutie de chibrituri şi o lumânare, cică aşa este moda în momentul de faţă.
A venit şi ziua de sâmbătă, zi sorocită parastasului. Doamna Iulia a venit cu meniul ei, eu cu ţuica şi vinul meu, soacra cu pomenile ei şi părintele cu slujba lui. La ora 08.30 a început slujba de pomenire. Cam de dimineaţă mi-am zis, dar dacă aşa-i obiceiul?! Părintele a cântat din cartea sa, dascălul a ţinut isonul după cartea lui, iar credincioşii îşi vedeau de discuţiile lor despre cine a mai murit şi cine este acela, dar celălalt,  curiozităţi manifestate faţă de cei veniţi de la Botoşani.
La un moment dat preotul a simţit nevoia să curme discuţiile dintre creştini şi le-a zis-o cu glas dojenitor:
- Dacă vă deranjez discuţiile, spuneţi-mi vă rog să fiu mai atent cu slujba!
Au tăcut dar ochii le curgeau prin biserică să vadă ce n-au mai văzut, mai ales că între timp mai veniseră ceva creştini, aşa că se cam adunaseră vreo 60 iar eu îmi făceam griji că dacă mai vin am cam încurcat-o cu numărul de porţii.
La sfârşitul slujbei care a durat jumătate de oră, părintele a ţinut o predică în memoria Corneliei după care i-a obrăzat pe creştini că la parastas, eu aş zice la pomană, vin mai mulţi dar să vină şi la liturghiile de duminică şi la sărbători.
Nu ştiu cât de mult va prinde asupra celor prezenţi la parastas dojana părintelui dar ştiu că imediat după veşnica pomenire deja începuseră să plece din biserică pentru a prinde loc la masă.
Legat de veşnica pomenire am avut încă odată prilejul să constat cât de perfect emoţional este pus la punct  un astfel de serviciu religios. Cei din familie am ridicat masa cu colaci, colivă şi ce mai era pus pe ea şi a trebuit s-o mişcăm în sus şi-n jos cât s-a cântat de trei ori „Veşnica pomenire!”. În jurul nostru, cu lumânărio aprinse în mână, ceilalţi au pus mâna unul pe altul, cică să facă comuniune cu masa pomenirii şi prin rude cu decedatul. Spectacolul este impresionant, emoţionant şi fascinant în acelaşi timp.
După ce am plătit serviciul religios, pe dascăl şi pe pălimar, o taxă pentru folosirea Casei praznicale şi lumânările aprinse m-am dus la sală. Deja toate locurile erau ocupate şi era aşteptat părintele să binecuvânteze masa.
Doamna Iulia s-a întrecut pe sine. O ciorbă de perişoare foarte gustoasă, 5 sarmale care au stârnit aprinse comentarii fiind considerate a fi cele mai gustoase din câte s-au servit pe la parastasele anterioare, chiar mai gustoase decât la pomana oferită de doamna ministru Elisabeta Lipă când şi-a înmormântat tatăl, şi el ucrainean din partea locului.
Ceafa la tavă şi salata de varză de asemenea au fost lăudate a fi extrem de gustoase. Ţuica mea n-a prea avut trecere, neavând gust de ţipirig, iar vinul gustat doar pentru că nu avea gustul vinului de ţară. Doar părintele şi-a dat seama că vin i s-a pus în pahar şi a ţinut să-i las o sticlă pentru acasă. După cafea părintele a binecuvântat din nou masa servită şi toată lumea s-a rânduit la sacoşele cu pomeni.
Mulţumesc doamnei Iulia pentru că s-a dovedit a fi o bucătăreasă de top, lucru mai rara pe la ţară, mulţumesc părintelui pentru osteneala de a se scula de dimineaţă, să fie bine primită pomana de către cei prezenţi la parastas şi urez viaţă lungă băbuţelor pricepute la comentariile ulterioare unor astfel de evenimente.
În ce-o priveşte pe Cornelia, după cum o ştiu, cred că nu şi-a putut stăpâni râsul văzând întreaga vânzoleală, ea ştiind că eu nu agreez deloc astfel de obiceiuri pe care le consider primitive .Şi ea, toată viaţa a preferat să respecte memoria celor dragi dispăruţi prin  în intimitate şi fără „mascaradă publică”.
Am plecat din Cândeştiul Rusesc frământat de nişte întrebări: Spunea părintele în predica sa că la moarte spiritul se desparte de corpul material care se întoarce în pământ. Spiritul se ridică la cer şi duce o viaţă veşnică. L-aş fi întrebat pe părinte dacă  spiritul ce pleacă din noi are conştiinţa de sine, are stări emoţionale despre bine şi rău, are simţuri asupra mediului înconjurător şi cum se recunosc între ele. Nu de alta dar ştiind astfel de lucruri despre viaţa veşnică a spiritelor să ştiu la ce mă aştept când îmi va sosi sorocul!
Dar oare preoţii de unde ştiu cum trăiesc spiritele în lumea lor, că în două mii de ani de religie creştină n-am auzit ca vreun preot să se fi întors din lumea acestor spirite să ne povestească cum este acolo!
Închei cu un sfat pentru cei care vor mai avea de organizat parastase: să ştiţi că pe banii voştri se vor găsi mulţi care să vă comande în numele unor mode împrumutate de la alţii! Fiţi chibzuiţi, vă spune asta unul deja păţit!

written by Ioan Rotundu