Oct 18

Astăzi am ajuns din nou în localitatea Vf. Câmpului, localitate considerată fieful agentului şef de poliţie Romică Gorgan. Cum despre poliţistul care râvneşte la statutul de baron local am scris că este suspect într-un dosar în care este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni , drept primă reacţie, poliţistul s-a lăudat că mă prinde el prin zonă. N-am ştiinţă şi pentru ce anume voia să mă prindă.
Pus în temă cu ameninţarea poliţistului, în emisiunea Presa-n gura lu’ Rotundu de vineri, 13 octombrie, l-am anunţat public pe poliţistul Gorgan că în această săptămână voi fi prezent în zonă.
M-am ţinut de cuvânt şi, astăzi, zi de miercuri 18.10.2017, am ajuns în Vf. Câmpului. Gorgan efectua control rutier în intersecţia drumurilor naţionale Suceava – Dorohoi cu Botoşani – Siret. Cum a observat maşina inscripţionată cu titlul emisiunii Lumea lu’ Rotundu, a abandonat controlul, s-a urcat la volanul autoturismului personal, un Opel alb, şi mi-a luat urma, pentru că eu, în loc să merg spre Mihăileni, am făcut la stânga, spre Zvorâştea – Suceava. . M-am prins că Gorgan voia să ştie cu ce rost mă aflu în fieful său, aşa că i-am cerut şoferului să intre în staţia PECO de pe malul râului Siret.
Gorgan a oprit urmărirea şi a întors maşina din nou în intersecţie, reluând controlul. Noi n-am stat în parcarea staţiei PECO decât un minut şi am ieşit din nou în şosea, îndreptându-ne spre intersecţie. Se pare că Gorgan nu s-a aşteptat la o aşa reacţie a noastră. Până să realizeze intenţia noastră de a merge spre Mihăileni, i-a luat ceva timp. A abandonat din nou controlul şi ne-a luat urma. Ne-a condus până spre graniţa cu comuna Cândeşti. Ieşind de sub autoritatea sa de control, a abandonat urmărirea.
Am dedus ce anume voia Gorgan să ştie. Când noi am cârnit spre Suceava, pentru a-l deruta pe el, a crezut că ne ducem la Buda, la Aroşculesei, partenerul său de afaceri ilegale. Oprirea noastră în staţia PECO şi apoi întoarcerea spre intersecţie l-a derutat total.
Urmărindu-ne a realizat că ne ducem spre Mihăileni. Cred că a răsuflat uşurat, văzând că nu staţionez pe raza localităţii Vf. Câmpului.
Dar pentru că omul s-a dovedit extrem de curios să afle motivul trecerii mele prin zonă, îl informez că m-am documentat despre poliţia politică, care se face la Poliţia Vf. Câmpului, infracţiune extrem de gravă prin care Gorgan urmăreşte să descurajeze orice comentariu sau afirmaţie critică la adresa activităţii primarului PSD Maria Huţu. Despre acest subiect voi scrie pe larg într-un articol separat.
Îl mai informez pe agentul de poliţie Romică Gorgan, supranumit Don Juan al comunei, că de la Vf. Câmpului m-am deplasat în localitatea sa de baştină Lozna. Curiozitatea profesiei m-a determinat să verific anumite informaţii la faţa locului.
Aşadar, astăzi, pe raza comunei Vf. Câmpului, agentul de poliţie Romică Gorgan mi-a asigurat paza personală, grija sa faţă de mine fiind atât de mare că a părăsit controlul rutier pe care-l executa pentru a mă escorta. Sincer să fiu, nu m-am aşteptat la o aşa onoare. Dar dacă mi s-a făcut, politeţea îmi cere să-i mulţumesc public, ceea ce am şi făcut.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia