Mar
11
|
Contrar presupunerilor mele, sâmbătă, la Congresul istoric al PSD, nevasta şoferului, senatorul Doina Federovici, a fost aleasă vicepreşedinte al partidului, adică a ajuns şi sub Dragnea, politic, nu vă ducă gândul la alte trăsnăi.
Ce anume a recomandat-o pe Doina Federovici să ajungă în conducerea unui partid format din infractori dovediţi precum Liviu Dragnea, conducătorul suprem, din cercetaţi penali pentru luare de mită sau fraudare de fonduri publice, din incompatibili, impostori şi alte specimen umane cu pantaloni şi fustă certate cu etica şi morala societăţii? Să recapitulăm ce s-a scris prin presă şi o să ne cam lămurim ce fel de „marfă politică” este Doina Federovici.
Şi-a început cariera de viitoare penalistă cu traficul de influenţă. Potrivit spuselor fostului agent de poliţie Dan Haureş, Federovici a fost cea care a intervenit la conducerea IJP Botoşani pentru ca inspectorul Mihai Cliveţ să nu fie scos afară din sistem pentru comiterea mai multo infracţiuni de abuz de putere şi lovirea subalternilor.
La intervenţia senatorului Federovici, comisarii şefi al IJP Cristian Cocoreanu şi Viorel Şerbănoiu doar l-au sancţionat disciplinar pe inspectorul năbădăios şi l-au mutat de la Poliţia Rurală Flămânzi la cea din Hlipiceni ca, apoi, să-l promoveze imediat la IJP Botoşani ca ofiţer de cercetare judiciară.
În aprilie 2015, în calitatea sa de secretar al Comisiei juridice din Senat, a fost implicată în scandalul neridicării imunităţii senatorului Dan Şova. Citez din presa vremii: „În întocmirea înscrisurilor pentru ridicarea imunităţii senatorului Dan Şova un rol important l-a avut şi senatorul PSD de Botoşani, Doina Federovici, în calitatea sa de secretar al Comisiei juridice. Ştim ce scandal s-a iscat în dimineaţa când cererea de ridicare a imunităţii lui Şova trebuia dezbătută în plen iar procesul verbal cu concluziile Comisiei juridice nu ajunsele la Biroul Permanent al Senatului pentru că secretarul Doina Federovici nu era de găsit la Senat.”
În presa botoşăneană s-a scris apăsat cum şi-a ridicat Doina Federovici din leafa de şofer a soţului şi indemnizaţia sa de parlamentar ditamai vila în Săliştea – Stăuceni. Avea să dezlege enigma Florin Ţurcanu, după ce l-au săltat mascaţii şi l-au dus încătuşat la DNA Suceava. Vila a construit-o Marcel Bârsan, patronul firmei Cornell’s Floor Roma, intermediarul afacerii fiind deputatul liberal Verginel Gireadă, şi el un infractor dovedit.
Gireadă i-a făcut astfel nevestei şoferului un mic cadou în amintirea USL-ului, alianţă politică care a propulsat în Parlamentul României pe toţi penalii liberali şi social-democraţi printre care şi Verginel Gireadă de la Botoşani. Mână pe mână se spală şi împreună obrajii de iese o mândreţe de vilă ce umbreşte şi castelele din poveştile populare!
Se spune că la DNA Suceava s-ar afla un dosar în cercetare pe numele Doinei Federovici dar aceasta având imunitate parlamentară, dosarul stă în aşteptare. Ceva pare să fie adevărat pentru că nevasta şoferului ar fi în divorţ de soţ, tactică aplicată cu succes de toţi penalii de top. Divorţează, trec averea pe celălalt soţ ca să nu poată fi confiscată, aşa că prinde hoţul şi recuperează paguba dacă mai poţi!
Cu un aşa palmares, nici că se putea ca Doina Federovici să fi rămas pe din afara grupării penale care a confiscat viitorul ţării. De sâmbătă, Doina Federovici a înscris judeţul Botoşani în galeria naţională a judeţelor care au dat ţării parlamentari penali şi corupţi care fură la greu averea ţării, declarând sus ţi tare că ei nu fac altceva decât să respecte democraţia, s-o apere, să respecte statul de drept şi să-l apere de justiţia care în mod abuziv nu-i lasă pe parlamentari să conducă ţara aşa cum a fost voinţa poporului în alegerile din decembrie 2016, voinţa poporului fiind de fapt 18% dintre românii cu drept de vot.
Mândria judeţului Botoşani că i-a dat ţării pe Iorga, Eminescu, Luchian, Enescu, Onicescu, Antipa, Suşter, Brândză, Piliuţă, Achiţenie a dispărut din momentul în care o viitoare penalistă a fost cocoţată în fruntea ţării, implicând acest judeţ în susţinerea grupării mafiote care a pus stăpânire pe ţară. Nu-i departe vremea când acest popor umilit şi batjocorit îi va judeca pe toţi aceşti penali. Votanţii PSD-ului din judeţul Botoşani să fie mândri că au impus-o pe listă şi pe Doina Federovici, umilind valorile noastre istorice moştenite din moşi-strămoşi.
L-am întrebat pe moş Grigore, înţeleptul nostru popular, ce părere are de alegerea Doinei ca vicepreşedinte al PSD. Mod Grigore a suflat pipa, a turnat o nouă doză de mahorcă rusească, a tras un fum şi, privind în zare, cu vocea lui tabagică mi-a spus: „Ce face un politician cu curu’ nu face un popor cu capul” E părerea lui moş Grigore, nu a mea!
Recent Comments