Mar 12

Departamentul Centenarului a luat fiinţă în timpul Guvernului Cioloş, mai exact în luna iunie 2016, în scopul organizării în plan naţional şi internaţional sărbătorirea de către poporul român împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Regatului Unit al României, sărbătoare intrată în istorie sub denumirea de Marea Unire înfăptuită la 1 decembrie 1918.
Departamentul a fost stabilit să fie condus de un secretar de stat şi să se afle în structura Ministerului Culturii. În august 2016 şef al Departamentului Centenar a fost numit Florin-Daniel Şandru, profesor de ştiinţe politice şi fost rector al Universităţii Petre Andrei, din Iaşi, instituţie unde este, din septembrie 2015, prorector. Este director editorial al editurii Adenium, din Iaşi, şi director al revistei ”Timpul”, cu o consistentă carieră universitară şi o prezenţă publicistică de marcă.
Imediat după numire, profesorul Şandru şi-a format echipa de lucru şi a început să schiţeze programul marii sărbători. Când în ianuarie 2017 premierul Sorin Grindeanu a emis celebra Ordonanţă 13, profesorul Şandru n-a dorit să fie considerat părtaş la această mârşavă lovitură dată justiţiei şi statului de drept de către Liviu Dragnea şi aliatul său Călin Popescu Tăriceanu şi a demisionat.
După demisia lui Şandru, la conducerea Departamentului Centenar s-a instalat haosul. Noul premier care i-a urmat lui Grindeanu, respectiv Mihai Tudose, a deschis cutia Pandorei la angajările în cadrul departamentului pe criterii politice. Clientela de partid a dat năvală, mai ales că bugetul departamentului era fixat la aproape 200 milioane de lei. Frizeriţe, lucrători de pe la fabricile de mobilă şi service auto au fost angajaţi să organizeze marea sărbătoare a poporului român.
Punctul culminant a fost atins în ianuarie acest an când secretar de stat şi şef al departamentului a fost angajat un fotbalist pe nume Paul Cotârleţ. Bietul tânăr a recunoscut că n-a fost bun ca fotbalist aşa că a decis să se facă politician. A mai recunoscut că nu cunoaşte nici un nume de scriitor sau om de cultură din noua generaţie. Tinerelul a păpat câteva zeci de mii de lei din banii publici după care, recent, a fost demis..
Mai sunt 8 luni până la marea sărbătoare şi Guvernul României încă nu are un program al evenimentelor dedicate Centenarului.. Cei doi şefi de partide care decid în momentul de faţă ce are şi ce nu are voie să facă premierul României Viorica Dăncilă, mă refer la Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, n-au fost şi nu sunt interesaţi de sărbătoare pentru că pe ei îi preocupă situaţia lor penală.
Peste 8 luni se vor împlini 100 de ani de când românii dintre Nistru şi Tisa s-au strâns în braţe frăţeşte şi s-au bucurat că pot trăi împreună sub sceptrul regal şi apoi, prin schimbările de orânduire, sub sceptrul prezidenţial.
În loc bucuria celor 100 de ani să explodeze într-o mare sărbătoare naţională care să impresioneze Europa şi lumea, să se vorbească despre valorile poporului român, noi suntem mai dezbinaţi ca niciodată iar dihonia dezbinării a semănat-o printre noi două canalii politice care din ambiţiile lor pentru putere au îngenuncheat poporul şi-şi bat joc de istoria lui.
În 27 martie se împlinesc cei 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Regalul României. Niciun eveniment organizat la Bucureşti, Iaşi sau Chişinău. Fraţii de peste Prut ar fi avut nevoie de un semnal unionist venit din partea oficialităţilor române care să le încurajeze curentul lor unionist dar aşteptările lor vor rămâne neîmplinite.
Personal, am luat legătura cu un grup de oameni de cultură din Chişinău iar sâmbătă, 17 martie, boi fi în capitala Moldovei pentru a filma un reportaj dedicat acestui eveniment. Este tot ce pot face la nivelul posibilităţilor mele. Dar din partea autorităţilor botoşănene nu s-a anunţat nimic, nici măcar un simpozion istoric prin care să fie marcată sărbătoarea, simpozion la care să fi fost invitată şi o delegaţie de la Chişinău sau raioanele de peste Prut. Cu un prefect fost vânzător de sucuri şi un preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani stăpân peste instituţiile culturale judeţene cum este Costică Macaleţi nu te poţi aştepta la ceva bun.
Voi continua să realizeze şi alte reportaje dedicate Centenarului dar cu o floare nu se face primăvara. Din nefericire, această mare sărbătoare boicotată politic chiar de către cei care ar fi trebuit să-i acorde cinstea cuvenită, va rămâne în istorie ca o mare ruşine naţională. Nu merita acest popor român ca după o sută de ani de zbucium, de jertfe de sânge, de neîmpliniri sufleteşti şi mai ales materiale să suporte o astfel de batjocură. Credeţi că celor două canalii politice le pasă? Eu sunt convins că nu!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia