Sâmbătă, cât am fost prezent la lucrările Simpozionului Naţional de Istorie Masonică de la Memorialul Ipoteşti mi-a fost dat să aud lucruri incredibile emanate din puţul gândirii proletare a managerului Miluţă Jijie, cel care s-a specializat în economia socialistă a producţiei de tractoare şi l-a înlocuit de la conducerea Memorialului pe dr. cercetător eminescolog Valentin Coşereanu. E drept că Jijie n-ar fi ajuns în asemenea funcţie nici dacă s-ar mai fi reîncarnat de trei ori de acum înainte, dacă nu i-ar fi surâs norocul în viaţă.
Iar norocul i l-a scos în care pe Mihai Ţâbuleac, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, omul care urăşte cultura cu atâta înverşunare încât a desfiinţat Secţia de artă a Muzeului judeţean, trimiţând la subsolul clădirii tablourile care ar face cinste şi onoare oricărui alt muzeu sau colecţionar particular din întreaga lume.
Aşa s-a ajuns ca judeţul Botoşani, care a dat ţării cei mai renumiţi pictori din istoria existenţei naţiunii române să nu mai aibă o Secţie de artă, tablourile pictorilor fiind puse la putrezit şi mucegăit prin diferite subsoluri de clădiri din Botoşani.
Cu o personalitate construită sută la sută în mod proletar, vreme de peste 30 de ani cât Miluţă Jijie a lucrat ca economist la Mecanex Botoşani, acesta îl urmează cu sfinţenie pe şeful judeţului, contribuind după puterile sale,la distrugerea mitului eminescian.
Pentru că la un anume eveniment s-a venit cu propunerea ca să fie adus Eugen Simion să vorbească publicului ce va fi prezent la Ipoteşti, Miluţă s-a arătat contrariat, întrebând cine este acest Simion. I s-a spus că Eugen Simion este critic literar şi preşedintele Academiei Române. Jijie n-a fost impresionat de poziţia socială a acestuia şi a venit cu varianta că publicului prezent îi poate vorbi şi un profesor de limba română de la un liceu din Botoşani. Omul a gândit proletar, cum a fost educat.
În manageriatul său de tip proletar a dat şi peste o graficiană. Când a văzut pe o copertă de carte o lucrare grafică, nişte linii strâmbe ce simbolizau un drum al eternităţii, din nou Jijie s-a arătat intrigat. În opinia sa un elev de clasa a VIII-a ar fi tras mai corect şi mai sigur cu rigla acele linii şi nici n-ar fi cerut un pumn de bani că-i lucrare grafică de excepţie. Proletarul nostru n-a priceput mesajul lucrării grafice. Cum să admire el nişte linii strâmbe, când vreme de 30 de ani a văzut proiecte de piese realizate cu rigurozitate matematică?
Aproape zilnic Miluţă descoperă noi contradicţii cu universul său de proletar format în lupta de realizare a planului cincinal în patru ani şi jumătate. Miluţă a învăţat din viaţa sa de proletar că totul trebuie să fie normat, încadrat în program şi contabilizat la bănuţ. El şi-a propus să facă ordine şi cu cercetătorii, restauratorii pe care nu de puţine ori îi vede gândind aiurea, fără a da din pix pe coala de hârtie. Miluţă vrea să normeze munca cercetătorilor eminescologi, aşa cum era normată şi munca muncitorilor din fabrica unde s-a călit în lupta proletară cu elementele şi rămăşiţele umane ale regimului burghezo - .moşieresc.
Miluţă va stabili câte pagini trebuie să scrie zilnic un cercetător şi câte lucrări grafice trebuie să facă un grafician. El nu admite munca în salturi, pierderile de timp cu moftul denumit meditaţie creativă, pentru că el răspunde de banii statului şi nu-i poate risipi pe orice tâmpenie debitată în miez de noapte de un aiurit care se crede cercetător eminescolog.
Memorialul Ipoteşti se îndreaptă spre un dezastru cultural, iar ce s-a făcut în 15 ani de muncă se va risipi poate până la sfârşitul acestui an. Dar nu contează. Principalul este că managerul Miluţă Jijie veghează cu vigilenţă proletară ca banul public să nu mai fie risipit pe necunoscuţi lui ca Eugen Simion sau pe nişte hârtii mâzgălite şi denumite pompos lucrări grafice.
Banul public va fi drămăluit cu ştiinţă managerială şi asta este important. Miluţă nu va admite risipirea banului public pe moftul numit cultură. Bravo Miluţă, fii proletar până la pensie! Cu o leafă de peste 6.000 lei lunar (60 milioane lei vechi) vei avea şi o pensie proletară pe măsură. Să te bucuri de ea tot aşa cum se bucură cultura botoşăneană de ştiinţa ta managerială!
Puţini români ştiu că părinţii lui George Enescu, Maria şi Costache Enescu, au avut la Liveni o moşie frumuşică şi un conac. Actuala Casă memorială din Liveni este într-adevăr casa în care s-a născut şi a copilărit compozitorul. Naşterea fiului George este înregistrată la Primăria Cordăreni, cu martori de faţă, aşa cum cereau regulile acelor vremuri. Actul de naştere este eliberat de Primăria Cordăreni pentru că la anul naşterii compozitorului, respectiv 19 august 1881, satul Liveni făcea parte din comuna Cordăreni.
Cu timpul, Maria şi Costache Enescu au ridicat un conac în satul Cracalia, la vreo patru kiulometri distanţă de casa din Liveni. Au ridicat acest conac pentru că în această zonă aveau şi moşia. Am discutat luni, 14 iunie 2010, cu primarul comunei George Enescu, doamna Angela Grădinaru – Toma, dacă după decembrie 1989 a apărut prin zonă vreun moştenitor care să revendice averea.
Primăriţa nu ştie câte hectare cuprindea moşia lui Costache Enescu. Conacul nu mai există. I-au dat foc comuniştii şi au arat locul. Regimul comunist nu voia să se ştie că marele compozitor provine dintr-o familie avută. Nu dădea bine cu politica promovată de regim.
Cum moşia lui Costache Enescu a existat până la venirea comuniştilor la putere, firesc se naşte întrebarea unde a dispărut. Primăriţa susţine că în registrul agricol nu nai figurează date despre averea familiei Enescu. Şi totuşi cineva ţine pământul, pentru că primăria n-are teren în proprietatea sa care să fi provenit din averea familiei Enescu. Sub acest aspect avem o enigmă,
Casa memorială, respectiv cea în care s-a născut compozitorul, se află în inventarul Muzeului Judeţean Botoşani. Terenul din jur, o livadă extrem de frumoasă, în suprafaţă de vreo 30 de ari este în inventarul primăriei comunei George Enescu ca proprietate publică.
Din familia compozitorului nu mai trăieşte nici un moştenitor. În ultima parte a vieţii, mama sa Maria, pe numele de acasă Maria Cosmovici, s-a despărţit de Costache şi s-a dus la părinţii săi din localitatea Mihăileni. Dealtfel aici va fi şi înmormântată, la 1909, când a decedat.
Din partea mamei mai există o nepoată, care are peste 90 de ani şi care trăieşte în oraşul Rădăuţi Bucovina. Chiar şi la această vârstă, nepoata vine din când în când la Mihăileni, la mormântul bunicii sale şi deci a mamei lui Enescu şi îl întreţine.
Casa bunicilor lui Enescu din Mihăileni este în prag de a se autodemola. Grădina, în jur de 30 de ari, este deţinută în coproprietate de nişte vecini care au cumpărat-o de la un moştenitor, rudă îndepărtată cu familia Cosmovici, părinţii mamei lui George Enescu.
Aşadar, averea părinţilor marelui compozitor din Liveni şi cea a bunicilor săi din Mihăileni s-a risipit în cele patru zări, stăruind asupra ei doar nişte enigme care nu mai pot interesa decât doar pe nişte istorici biografi.
La Mihăileni am stat de vorbă cu profesorul pensionar Aurelian Gavriloaie, care încearcă să scrie o monografie a localităţii Mihăileni. Numai că nici domnul profesor nu deţine date prea multe despre familia Cormovici, bunicii compozitorului. Timpul a lucrat, şi nu în favoarea biografiei compozitorului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, poate fi mândru de realizarea sa prin a-l unge şef peste Memorialul Ipoteşti pe economistul mecanic Miluţă Jijie (foto). De cutreiera Ţâbuleac lumea-n lung şi-n lat, ca Făt-Frumos din poveste, că nu găsea pentru Memorialul din Ipoteştii lui Eminescu un manager mai potrivit.
Calificat vreme de peste 32 de ani, după cum singur a declarat, în mediul muncitoresc de la fosta uzină socialistă Mecanex, Miluţă face şi la Ipoteşlti ce a învăţat la Mecanex. Pentru dânsul, între opera eminesciană şi confecţionarea pompelor la Mecanex nu-i nici o diferenţă, în calitatea sa de economist el constatând doar costul muncii socialmente necesară lucrului realizat. Că Eminescu a lucrat în plan spiritual, iar el la Mecanex în cadru proletar, pentru Miluţă diferenţă constă doar în modul literal de a scrie cele două cuvine. El este manager, nu filozof! El a fost pus la Memorialul Ipoteşti să scoată bani pe seama lui Eminescu, nu să cheltuiască pentru a fi cunoscut poetul.
Iar ca să scoţi bani de pe urma celui care a scris cele trei Scrisori, Luceafărul, Epigonilor mei este greu, că aşa ceva nu se mai vinde, n-are căutare pe piaţă. Cine mai vrea o Cătălină îndrăgostită de o stea, fie ea şi Luceafărul, când la numai câţiva kilometri peste deal de Ipoteşti, în pădurea de la Stâna Baisa stau pe margine de şanţ atâtea Cătăline, dispuse oricând la sex natural şi unul platonic, idealist.
Miluţă s-a „coborât în jos”-ul puţului gândirii sale proletare şi a găsit acolo că-i mai practic să scoată bani din activităţi lumeşti şi nu din aiureli meditative şi conferinţe susţinute de persoane care vorbesc o altă limbă decât cea obişnuită lui la Mecanex. Omul s-a asociat cu primarul comunei Mihai Eminescu, tractoristul Verginel Gireadă, că proletar la proletar trage şi mecanic la mecanic. Iar în urma asocierii lor s-a născut o distracţie pe cinste. O distracţie numită chermeză, cum numai în vremurile de glorie comunistă se mai organizau şi participau Miluţă şi Verginel.
Aşa s-a ajuns ca 1 Mai muncitoresc să fie sărbătorit în curtea Memorialului Ipoteşti cu grătare pentru mici, cu bere şi cu muzică populară. Iarba din curte a devenit loc de parcare pentru autoturismele de lux ale şmecherilor, iar în locul şoaptelor sfioase ale vizitatorilor respectuoşi faţă de geniul eminescian s-au putut auzi înjurăturile birjăreşti ale celor care n-au deschis în viaţa lor o carte de poezii de-a lui Eminescu.
La nici 50 de metri de arena teatrului de vară, unde se recită la ceas de seară şi noapte poezia eminesciană, se află bisericuţa familiei Eminovici şi cimitirul unde sunt înmormântaţi şi părinţii poetului. Liniştea morţilor a fost tulburată într-un mod grosolan şi lipsit de respect pentru cei din cripte. S-a comis o profanare a memoriei poetului şi a părinţilor săi, dar cui să-i pese. Domnului preşedinte Ţâbuleac, proletarilor Jijie şi Gireadă? Lor n-au cum să le pese pentru că vin din lumea clasei politice ticăloşite, o lume în care respectul pentru valorile naţionale a fost înlocuit cu neruşinarea.
Preşedintele Ţâbuleac poate fi mândru şi a doua oară. În 15 iunie se comemorează moartea poetului. Chermeza luzi Miluţă poate fi semnalul asupra modului în care va fi comemorat poetul. Este un început de manelizare a activităţilor de la Ipoteşti şi de alimentare a orgoliului nemăsurat al preşedintelui Ţâbuleac.
N-am auzit vreo voce de intelectual botoşănean să protesteze asupra a ceea ce s-a consumat sâmbătă, 1 Mai, la Memorialul Ipoteşti. Ne-am imbecilizat noi sau ne-au imbecilizat politicieni ca Ţâbuleac, Jijie şi Gireadă? Nu ştiu ce să cred!
