Blogul lui Rotundu

Fostul brancardier la Spitalul Sf. Gheorghe din Botoşani, ajuns deputat PSD prin votul celor care au beneficiat de pomenile electorale şi care acum protestează pentru că li s-au majorat salariile în minus, amicul Costel Lupaşcu, că la el mă refer, a anunţat organizarea unui concurs de desen intitulat “Teatrul Mihai Eminescu văzut prin ochi de copil’
„,Bine mă canalie”, ar fi scris bădiţa Caragiale dacă ar fi trăit în epoca Dragnea, ce concurs organizezi tu pe seama unei clădiri pe care partidul tău a adus-o la stadiul de ruină? În realitate avem o este o dovadă de un tupeu ieşit din comun. De şase ani de zile clădirea teatrului stă mărturie a incompetenţei fostului primar PSD Ovidiu Portariuc şi a consilierilor municipali ai acestui partid.
Cum poţi cere tinerilor talentaţi la desen să aibă o viziune de finalitate a renovării teatrului, adică cum va arăta clădirea, când ai în faţă un monument istoric care nu poate suferi modificări de arhitectură. Dacă ar fi fost vorba de construcţia unei clădiri noi, da, ar fi fost interesant de aflat cum ar arăta în viziunea lor modernă o astfel de clădire cu destinaţie culturală.
Bietul brancardier habar nu are despre regimul imobilelor declarate monumente istorice şi cum se face conservarea acestora. Cică a organizat concursul cu prilejul zilei de 2 mai, cunoscută drept Ziua Naţională a Tineretului, scopul declarat fiind „în Anul Centenarului trebuie să ne gândim la un lucru esenţial pentru noi toţi, de aceea trebuie să respectăm și să promovăm simbolurile locale.”
Dacă în anul Centenarului loazele social-democrate care condus PSD-ul la nivel de judeţ ar fi adus fonduri ca lucrarea să fie finalizată până la 1 decembrie, atunci deputatul Lupaşcu are fi fost îndreptăţit să fi organizat un concurs pe seama teatrului, de exemplu ce piesă de teatru să fie jucată la inaugurare pentru ei, tinerii.
Cum PSD-ul continuă să blocheze continuarea lucrărilor, ca să-l compromită pe primarul Cătălin Flutur, teatrul adus la stadiul de ruină de către proasta administrare a Botoşaniului de către echipa PSD va continua să fie o ruşine pentru noi toţi.
Pentru cei din PSD va continua să fie o mândrie şi motiv de a mai organiza ceva concursuri.
Cultura botoşăneană, cândva o mândrie în plan naţional şi peste hotare, a ajuns acum la cheremul unei neveste de şofer, a unui brancardier, un tractorist, un şofer, a un interlop şi a două impostoare. Nu s-au ridicat ei la nivelul culturii judeţului, au adus cultura la nivelul lor.

written by Ioan Rotundu

Dan Doboş a luat note maxime la concursul pentru postul de manager al Orchestrei Rapsozii Botoşanilor, atât la teorie cât şi la partea practică. N-am habar cine au fost examinatorii dar după cum l-au notat pe concurent îmi dau seama că tot concursul n-a fost decât îndeplinirea unei formalităţi ordonată de preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, social-democratul Costică Macaleţi.
Dan Doboş a obţinut al doilea mandat de manager fără ca în primul mandat să fi înregistrat rezultate manageriale măcar la nivel  modest. A preluat Orchestra de la maestrul Ioan Cobâlă într-o perioadă când formaţia avea deja un prestigiu naţional şi internaţional, era invitată la Televiziunea Naţională, la festivaluri de muzică populară în ţară şi în străinătate.
Din momentul în care la cârma orchestrei a fost numit Dan Doboş, prin voinţa personală a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, ajuns infractor cu iminent statutul de recidivist, Orchestra Rapsozii Botoşanilor n-a mai fost luată în seamă.
Solist vocal de duzină şi cu un repertoriu format cântând pe prispă la nunţi, Dan Doboş s-a dovedit a fi abil în a se pune bine cu politicienii ajunşi în funcţii de decizie. I-a cântat lui Ţurcanu pe la întrunirile electorale de prin judeţ „Frumuşel îi ciobănaşul” iar Ţurcanu l-a răsplătit cu funcţia pe care, iată, o va mai deţine patru ani.
Dacă orchestra a ieşit din elita muzicii populare româneşti odată cu pensionarea forţară a maestrului Ioan Cobâlă, în schimb ea s-a remarcat prin cântec şi voie bună pe la festivalurile din judeţ organizate de primari. Când era de cântat la un festival unde în faţa scenei luau loc liderii PSD-ului, Dan Doboş ieşea în pagubă pentru că nu îndrăznea să ceară bani. Dacă se nimerea ca primarul să fie liberal, negocia tariful, aşa cum a făcut şi la spectacolele organizate de primarul comunei Coţuşca, Dan Vezeteu, Doboş neţinând cont că fiind fiu al satului ar fi putut cânta şi fără plată.
În momentul de faţă membrii orchestrei pot fi întâlniţi pe la nunţi, spectacolele organizate în municipiul Botoşani, pentru botoşăneni, fiind tot mai rare spre deloc.
Pentru notele proaspăt primite şi reinvestirea în funcţie Doboş a devenit adânc îndatorat preşedintelui Costică Macaleţi, şeful său de la judeţ care-i asigură păpica, aşa că imediat ce va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare, vocalistul nostru manager va putea fi întâlnit dând spectacole în beneficiul electoral al PSD-ului.
M-am săturat să tot repet că de opt ani încoace instituţiile botoşănene de cultură au fost politizate iar profesioniştii în domeniu trecuţi la munca de jos. Cât a fost preşedinte le Consiliului Judeţean Botoşani, liberalul Mihai Ţâbuleac a decapitat de specialişti Memorialul Ipoteşti, punând manager un economist format la şcoala muncitorească de la fostul Mecanex, specializat în numărarea şuruburilor La Direcţia Judeţeană de Cultură l-a pus director pe un profesoraş de ţară, Dan Huţu, care nici astăzi n-a priceput care-i este rostul în această funcţie.
Pe Ţâbuleac l-a urmat liberal Florin Ţurcanu care l-a păstrat pe economistul muncitoresc Miluţă Jijie la Memorial şi în plus l-a scos pe lipitorul basarabean de cioburi de la subsolul Muzeului Judeţean şi l-a pus director la Centrul Judeţean de Promovarea Tradiţiilor Populare, promovându-l apoi director la Muzeul Judeţean Botoşani.
Costică Macaleţi, proaspătul social-democrat ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani i-a pus gând rău profesoarei Cornelia Viziteu, directorul Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” Botoşani. Cică trebuie pensionată. Sunt curios pe cine a pregătit PSD-ul să-i ia locul. Oricine ar fi, ce a făcut profesoara Viziteu pentru promovarea comorilor ascunse în rafurile bibliotecii, pentru susţinerea culturii botoşănene, nu va reuşi un altul decât numai dacă va fi un specialist în domeniu şi nu un trimis al partidului, ca recompensă pentru serviciile aduse.
În momentul de faţă este dificil să mai vorbim de o activitate culturală adevărată la nivel de judeţ. Avem comori culturale nevalorificate  pentru că cei care ar trebui să le dea rost, adevăraţii specialişti, sunt ţinuţi la distanţă de politic.

written by Ioan Rotundu

Cu ceva timp în urmă, trecând pe la sediul Editurii Agata Botoşani, directorul Ion Istrate mi-a dăruit un volum proaspăt ieşit de sub tipar. Volumul purta semnătura directorului dar din lipsă de timp n-am avut posibilitatea de a arunca o privire şi asupra conţinutului pentru a-mi da seama ce cuprinde.
Duminică am reuşit să mă edific asupra conţinutului şi am rămas profund impresionat de modul în care directorul Istrate a găsit de cuviinţă să pună în valoare creaţiile şi meritele unor personalităţi botoşănene.
Intitulat „Gheorghe Burac – seva din rădăcinile gliei strămoşeşti” volumul deschide începutul colecţiei intitulată „Marcăm stejarii”, colecţie în care autorul Ion Istrate îşi propune să prezinte acele personalităţi ale judeţului care s-au remarcat printr-o contribuţie creativă meritorie la îmbogăţirea tezaurului cultural al judeţului Botoşani pe secţiunea, pornind de la scrieri literare şi monografice până la cele publicistice şi de ştiinţă.
Volumul dedicat lui Gheorghe Burac înmănunchează mai multe articole apărute de-a lungul timpului în publicaţiile botoşănene şi care definesc personalitatea complexă a profesorului Burac, un autor de carte şi scrieri monografice de o rigurozitate şi meticulozitate ştiinţifică exemplară.
Modul în care a fost conceput volumul pune în evidenţă calităţile autorului Ion Istrate de a fi un atent observator asupra mijloacelor media pentru a localiza acele scrieri care fac trimiteri la personalităţile locale, a le selecta şi arhiva pentru ca apoi, cum am precizat, să formeze un volum care să apară în colecţia deja inaugurată cu Burac şi intitulată „Marcăm, stejarii”.
Iniţiativa este una unicat în istoria culturii botoşănene postdecembriste şi de o remarcabilă valoare prin reconstituirea personalităţii celui vizat pe baza consemnărilor publicistice apărute de-a lungul vremii.
Volumul dedicat profesorului Burac este o arhivă preţioasă care va menţine vie pentru mult timp de acum înainte imaginea profesorului dar şi împrospătarea cunoştinţelor cititorului despre vechile publicaţii botoşănene în care au găzduit acele articole.
Salut iniţiativa directorului Editurii Agata, Ion Istrate şi aştept ca şi alte nume de personalităţi să fie aşezate în colecţia „Marcăm stejarii”, ridicându-i valoarea documentară.

written by Ioan Rotundu

Cu câteva zile în urmă m primit un telefon de la un cunoscut jurnalist botoşănean care mi s-a plâns că la ultima şedinţă de Consiliu Local Municipal Botoşani, „pe uşa din dos” a fost făcută cetăţean de onoare poeta şi scriitoarea Lucia Olaru Nenati.
În opinia jurnalistului, Olaru n-ar fi trebuit făcută cetăţean de onoare pentru că activitatea ei de-a lungul vieţii şi opera pe care a creat-o n-ar fi de un nivel aşa de ridicat încât să i se acorde astfel de onoruri.
Ştiu că respectivul jurnalist are o problemă cu Lucia Olaru Nenati din perioada când amândoi au lucrat la ziarul local Clopotul, el reporter, ea redactor şef sau director, nu mai reţin. Sub acest aspect, dacă ar fi ceva de reproşat Luciei Olaru acelaşi lucru i se poate reproşa şi jurnalistului. Amândoi au ridicat în slăvi viaţa economică, socială şi politică de sub regimul comunist.
Dacă după 1990, jurnalistul a preferat mediul politic iar Olaru pe cel cultural, este un mod de opţiune personală. În schimb, cu părere de rău pentru jurnalist, dacă este să punem în balanţă impactul pozitiv asupra culturii botoşănene jucat de Olaru şi de el, meritul Luciei este de departe unul remarcabil.
Chiar dacă n-am avut prilejul s-o cunosc înainte de 1989, să-i cunosc activitatea din perioada comunistă, Lucia Olaru Nenati este o intelectuală de marcă, are un doctorat în domeniul literaturii, are o operă literară care impune respect şi care i-a adus aprecieri în plan naţional şi peste graniţă în Bucovina Ucraineană şi Republica Moldova.
Se spune că evenimentele din decembrie 11989 au găsit-o pe postul de director al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani şi că a fost fugărită de actori pentru că a avut un comportament inadecvat. Nu cunosc acele împrejurări şi nu vreau să le judec după spusele altora. Este posibil ca Olaru să fi avut un exces de zel în aplicarea politicii comuniste în activitatea de la Teatru. Dar mă întreb, cei care acum se cred buricul scriitorimii botoşănene, poeţi sau prozatori, ce atitudine au avut faţă de regimul comunist? Mai toţi au scris în fostul Clopotul poezii şi proză prin care l-au ridicat în slăvi pe Ceauşescu, au lăudat  şi aplaudat în împrejurări festive conducătorii comunişti din fruntea judeţului.
Lucia Olaru Nenati şi-a câştigat, prin activitatea prestată şi scrierile sale un loc meritoriu în istoria culturii botoşănene şi dacă sunt voci care i-l contestă, acele voci să privească în spatele lor şi să vadă ce anume le permite să emită valori de judecată morală. Tare îmi este teamă că aceste voci, privind în spate, nu văd decât un imens gol pe care încearcă acum să-l umple cu invidie şi critici nejustificate la adresa celor care chiar au făcut ceva în viaţă pentru a rămâne vii în memoria generaţiilor viitoare.
Nu oricare dintre noi are capacitatea şi resursele intelectuale să ridice temple virtuţii şi săpa temniţe viciului. Roşi de invidie, ei ridică viciul la valoare de virtute, crezând că aşa vor umbri munca şi truda celor la a căror nivel nu se pot ridica.
Am discutat cu mai multe personalităţi ale vieţii noastre publice, cu unii dintre consilierii locali, şi mai toţi mi-au confirmat că acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru Lucia Olaru Nenati este o recunoaştere a valorii personalităţii sale şi o recompensă morală pentru efortul depus în susţinerea culturii botoşănene.
Subscriu acestor opinii cu precizarea că Lucia Olaru Nenati n-a fost declarată cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, fiind introdusă pe uşa din dos pe ordinea de zi a acelei şedinţe de CLM, ci a intrat pe uşa din faţă bucurându-se de toate onorurile publice.  Felicitări, stimată doamnă!

written by Ioan Rotundu

Nu prea cred în coincidenţe pentru că încă din şcoala generală am fost obişnuit de profesorii de gimnaziu să mă bazeze pe argumentele ştiinţei. Dealtfel, despre zona fenomenelor paranormale aveam să aflu şi să citesc câte ceva mult mai târziu, după ce am absolvit şcoala medie.
Totuşi, ieri, mi s-a întâmplat un lucru ciudat în zona din fala Uverturii Mall. În jurul orei 09.00 mă îndreptam spre redacţie.. Numai ce am trecut de semaforul din intersecţia Mall-ului că am şi fost abordat de un cetăţean din Ştefăneşti. Omul a ţinut să-mi mulţumească pentru reportajele realizate anul trecut despre mafia care domină Primăria Ştefăneşti şi mai ales să-mi mulţumească pentru că nu m-am lăsat cumpărat de către secretarul Stelică Neagu sau primarul Ştefănel Rusu.
Mai spunea omul că de atunci, cei din Ştefăneşti când au probleme cu funcţionarii din primărie îi ameninţă că aduce Lumea lu’ Rotundu să facă dreptate. Aşadar, pentru cei din Primăria Ştefăneşti sunt folosit de localnici pe post de bau-bau.
Desigur, m-am simţit măgulit de cele spuse de orăşeanul din Ştefăneşti dar am vrut să aflu cum de au văzut ei reportajele de vreme ce în târgul de pe malul Prutului nu se receptează postul Tv Tele’M. Omul mi-a spus că lumea le vizionează de pe site-ul Jurnalului, după ce sunt postate pe You Tube.
Înarmat cu o astfel de energie pozitivă am plecat spre Editura Agata pentru a-l contacta pe directorul Ioan Istrati în vederea procurării de la acesta a ultimului număr din revista literară Luceafărul.net pentru a o prezenta la revista presei. Am rezolvat şi această problemă cu brio.
În timp ce treceam din nou prin faţa Uverturii Mall, chiar în locul în care am fost abordat de dimineaţă m-a oprit jurnalistul Val Guraliuc. Discutam cu el despre „dosarul Traian Apetrei” (mai exact despre nota proastă pe care i-a acordat-o la lucrarea de manager al Teatrului Eminescu profesorul Cornel Furtună) când a dat buzna peste mine un bătrânel isteric care a început să-mi adreseze fel de fel de invective.
Luat prin surpriză, nu l-am recunoscut din prima. Apoi mi-am dat seama că este Liviu Buiuc, cel pus director interimar la Filarmonica Botoşani de către un grup de interesaţi să-l înlăture de la conducerea instituţiei pe directorul legitim Mihai Sârbu.
În acelaşi loc, adică tot în faţa Uvertura Mall am mai avut o întâlnire cu Buiuc şi am constatat atunci, după modul în care s-a manifestat şi dialogat că omul are o problemă de coerenţă în gândire. Fiind vorba de o persoană publică, am scris pe blog un articol în care mă întrebam dacă omul nu este cumva senil.
La întâlnirea de ieri, Buiuc, în vorbele sale repezite şi greu de înţeles, susţinea că cineva din Franţa i-a l-a anunţat că un jurnalist de la Botoşani l-a făcut senil. Nici rândul trecut, nici de această dată Buiuc nu ştia cum mă cheamă şi habar nu avea de existenţa publicaţiei Jurnalul sau de emisiunile mele televizate. Probabil că omul trăieşte în dizarmonia muzicii sale şi este străin de realităţile lumeşti.
Că este aşa, a confirmat-u cu puţin timp în urmă consilierul local Cornel Furtună care a pus problema într-o şedinţă de lucru dacă este normal ca din banii publici să fie plătit un director care a întrerupt concertul pentru a se adresa spectatorilor cu problemele sale personale.
Revenind la întâlnirea mea, pentru că Buiuc se manifesta agitat, coleric, a atras atenţia celor trei poliţişti locali care asigurau ordinea în parcarea din faţa Mall-ului. interesant a fost că vreo doi trecători care au auzit vorbele rostite de Buiuc s-au oferit să-mi fie martor, dacă-l chem cumva în judecată.
Le-am mulţumit şi le-am spus că nu am obiceiul de a mă judeca cu oamenii care au probleme cu uzul raţiunii. Pentru că Buiuc continuat să se agite, atât eu cât şi Val Guraliuc l-am părăsit pentru a nu crea o atmosferă de bâlci.
Am mai reţinut că Buiuc n-a citit cele scrise de mine până acum referitoare la persoana sa ci doar reproducea mecanic ce a fost informat din Franţa. Că Jurnalul sau Blogul lu’ Rotundu sunt citite şi în străinătate ştiu şi poate oricine să se convingă verificând statistica de pe trafic.ro Dar mă văd nevoit să reţin şi faptul că într-un post public a fost pus şef o persoană care are probleme de responsabilitate asupra faptelor, chiar dacă numai interimar.
Cum spuneam, nu cred în coincidenţe, dar ieri, în faţa Uvertura Mall, mi-a fost dat să fiu implicat într-un şir de evenimente la un interval scurt de timp. Fiind vorba de evenimente plăcute şi neplăcute, trag concluzia că zona nu este una controlată de o energie negativă. Cel mult poluată efemer de trecerea celor ca Liviu Buiuc. De această dată mă întreb legitim: O fi numai senil sau doar trăieşte într-o lume a sa pe care eu nu o înţeleg?!

written by Ioan Rotundu

Grupul de presiune care s-a format în interiorul Filarmonicii Botoşani pentru a-l îndepărta de la conducere pe directorul  Mihai Sârbu şi-a atins scopul. Sârbu a fost detronat iar în locul său a fost adus Liviu Buiuc, un biet senil muzician a cărui carieră, onorabilă dealtfel, a intrat în istoria muzicii botoşănene. Fost muzician de valoare, în momentul de faţă Buiuc este un bătrânel care nici măcar de prins muşte nu mai este în stare.
La concertul de Anul Nou, care a avut loc la începutul lunii ianuarie, bătrânelul nostru, în senilitatea sa, a început să peroreze despre un complot creat în scopul desfiinţării Filarmonicii. Imaginaţia sa bolnăvicioasă a stârnit rumoare în sală. Câţiva dintre spectatori s-au ridicat şi au plecat pe motiv că ei au venit să asculte concertul şi nu cuvântarea bolnăvicioasă a unui frustrat.
Proaspăt instalat la conducerea instituţiei, Buiuc a intrat repede în conflict cu unii consilieri municipali. Eu nu pe Buiuc îl condamn ci pe acei consilieri care-şi fac de lucru cu senilitatea unei bătrâneţi adusă în spaţiul public cde o grupare interesată să-şi facă de cap în spatele acestuia.
Dacă este să vorbim cu adevărat despre un complot pus la cale la Filarmonica Botoşani, atunci acest complot s-a născut din interesul unor instrumentişti de a-l înlocui pe Mihai Sârbu din funcţia de director pentru ca ei să poată să-şi promoveze în linişte şi pace interesele lor personale şi de gaşcă. Nu pot fi acuzat că sunt un susţinător al lui Mihai Sârbu pentru simplul fapt că nu l-am întâlnit personal niciodată dar l-am apreciat şiu-l apreciez pentru calităţile sale manageriale. A reuşit să scoată Filarmonica din rahatul financiar în care s-a aflat iar drrept recompensă, unii membri ai formaţiei muzicale l-au săpat prin spate şi apoi prin faţă ca să-l îndepărteze de la conducere.
Faptul că această gaşcă de instigatori au reuşit să-l detroneze pe Sârbu şi să pună în loc o paiaţă senilă este de fapt începutul declinului financiar al instituţiei. Îşi vor da seama de acest dezastru instrumentiştii când nu vor mai avea bani de salarii, bani de deplasare, bani de întreţinerea şi înnoirea recuzitei.
Se pare că cel mai înverşunat duşman al lu8i Sârbu ar fi un anume A., un frustrat şi profitor care încearcă acum, cu disperare, să pătrundă în rândul unui ordin secret. În nemernicia sa, instigatorul crede că morala şi principiile valorice de viaţă ale acestui ordin sunt ca şi caracterul său mârşav. Sper din toată inima ca membrii acestui ordin să nu gireze cu statutul lor moral intrarea în ordin a unui astfel de instigator la dezordine instituţională pentru a profita în scop personal.
În ce priveşte paiaţa Buiuc, cred că onorabilii noştri consilieri municipali vor pune cât mai repede capăt interimatului acestuia la conducerea Filarmonicii Botoşani şi vor aşeza în scaunul acestei importante instituţii muzicale o personalitate care să poată reprezenta cu cinste şi conduce cu pricepere instituţia. Măcar această instituţie să fie ferită de politizare şi de amestecul ticăloşilor din politica botoşăneană.

written by Ioan Rotundu

Înainte de 1989, Eugen Tudose era măcelar în hala de carne. Vindea carnea de porc, ascunzând sub ea bucăţi de slănină, învelea osul sub carne ca să pară marcă şi fura la cântar ca orice neisprăvit ce ţinea securea de coadă.
Carte n-a prea învăţat, doar cât să adune şi să scadă în defavoarea clientului. Nici la capitolul educaţie n-a excelat şi nu excelează nici acum la bătrâneţe. Singurul lui talent, ca a mai tuturor celor cu puţină carte şi multă impertinenţă şi tupeu a fost să facă bani, furând şi înşelând pe oricine a putut.
A cumpărat clădirea unde acum funcţionează restaurantul şi hotelul Belvedere. Deşi monument istoric, a renovat, refăcut şi adăugat la clădire tot ce a crezut el de cuviinţă. Nu l-a deranjat nimeni de la Direcţie de Cultură şi Patrimoniu, pentru a-i cere socoteală.
Tudose crede că dacă are bani, legea nu mai are putere asupra lui. Ciocoi semianalfabeţi ca el cred că dacă au bani li se cuvine orice. Ei nu conştientizează că banii nu le aduc respect, onoare sau le completează lipsa de cultură şi educaţie. Iar când ajung după gratii se comportă la fel ca şi pungaşul de duzină.
Spuneam că la Belvedere a renovat clădirea, după care a ridicat chiar în faţa ei şi la stradă o şandrama de terasă mai slută decât un cort ţigănesc. Nu i-a dat nimeni autorizaţie dar nici nu l-a tras nimeni la răspundere că a construit în faţa unei clădiri declarată monument istoric. Dealtfel, la cultura şi educaţia sa, nu cred că Eugen Tudose poate pricepe ce înseamnă o clădire monument istoric. Şi am dreptate când fac o astfel de apreciere.
După retrocedare, Tudose a cumpărat de la proprietar şi casele Antipa, de asemenea clădiri monument istoric. Le-a renovat şi pe acestea, ttot fără a obţine cuvenitul aviz de la Direcţia de Cultură şi Monumente, deşi casele sunt monument istoric şi au pentru Botoşani o simbolistică aparte
Acum, după renovare, vrea să le transforme  într-un Cazinou. Pentru el numele de Grigore Antipa nu înseamnă nimic. Şi nici n-ar putea însemna ceva pentru un măcelar obişnuit să ţină satârul de coadă şi să dea scurt şi îndesat ca să taie osul.
Cu puţina sa brumă de educaţie, când fost întrebat de un reporter de la Tele’M dacă vrea să facă Cazinou, el a replicat că poate face şi WC-u public, pentru că este casa lui. Iată dovada că bani are, cinste şi educaţie nu!
Dacă cei de la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu şi-ar fi făcut datoria, acum Eugen Tudose era după gratii şi nu mai făcea WC-u din casa în care s-a născut şi a copilărit unul dintre marii savanţi nai României şi ai lumii.
Cum cei de la Cultură au ei însăşi o problemă de cunoaştere a civilizaţiei spaţiului botoşăneană, de respect pentru valorile arhitecturale autohtone, ar trebui ca legea să le fie aplicată mai întâi lor pentru neglijenţă în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu.
Parveniţi ca Eugen Tudose au existat ăn toate epocile istoriei. Să ne amintim de Costea Chiorul bogasierul din cartea Ciocoii vechi şi noi a lui Nicolae Filimon. Şi el era needucat dar îmbogăţit prin fraudă. A sfârşit cu urechile  ţintuite în cuie de poarta publică unde se pedepseau neisprăviţii ca el. Suntem acum o altă civilizaţie. Tudose ar trebui pedepsit, nu ţintuit de urechi într-un loc public, ci mai întâi impozitată averea adunată prin fraudarea statului şi apoi condamnat la muncă publică obligatorie în folosul comunităţii.  De exemplu, să spele WC-ul public de la piaţă, că tot are o cultură de căcat şi vrea să facă WC-u din casele Antipa.

written by Ioan Rotundu

Am scris editorialul „Curva deputat” explicând că expresia nu viza viaţa sexuală a celor nominalizaţi ci calitatea lor de politicieni, avându-se în vedere expresia arhicunoscută „Politica este o curvă”.
Potrivit DEX-ului, politicianul nu este considerat numai a fi o curvă ci „Persoană care face din politică un mijloc abil şi demagogic de realizare a intereselor”  Dacă în conţinutul editorialului pomenit m-am referit la deputaţii Roxana Anuşcă şi Verginel Gireadă, de această dată mă voi referi la o politiciană de rang mai micuţ, dar extrem de eficientă în domeniu.
Cătălina Lupaşcu era până mai ieri o biată anonimă, director de grădiniţă, care în loc să se ocupe de educaţia copiilor cocheta cu anumiţi bărbaţi. Nu ştiu dacă această experienţă acumulată la grădiniţă i-a deschis calea spre o carieră politică, dar de cum a fost descoperită de fostul preşedinte PNL Liviu Câmpanu, Cătălina Lupaşcu a urcat repede treptele politicii spre funcţii tot mai importante. Când Ţurcanu a primit de la Câmpanu ştafeta preşedinţiei PNL, Cătălina Lupaşcu a figurat pe inventarul de predare.
Tot deschizând şi închizând farmecul trusoului politic în faţa cui a trebuit, Cătălina a ajuns vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Considerată a fi o persoană lipsită de cultură generală, cu o educaţie fragilă, slab pregătită profesional dar cu ambiţii politice deosebite, ca vicepreşedinte al CJ Cătălina n-a reuşit nimic spectaculos. Doar că s-a ales cu porecla de „Gogoşica parfumată”
Porecla a primit-o când a făcut parte din comisia trimisă de fostul preşedinte al CJ Mihai Ţâîbuleac la Memorialul Ipoteşti pentru a fi mazilit din funcţia de director eminescologul Valentin Coşereanu. Pentru că se plimba ţanţos pe holurile Memorialului, privind tâmp la tot ce vedea şi nu înţelegea, funcţionarii de aici au comparat-o cu o „Gogoşică parfumată”, aluzie la fizicul său de femeie plinuţă.
Prin accederea la putere a USL, Cătălina a ajuns inspector şcolar adj., deşi nimic din activitatea s-a profesională n-o recomanda pentru o astfel de funcţie. Şi-a îndeplinit cu cinste rolul de ruşine a corpului didactic botoşănean iar acum a pus ochii pe postul deţinut de Ion Ilie, cel de director la Centrul Judeţean de Conservarea Tradiţiilor Populare.
Dacă Gogoşica va ajunge în acest post, instituţia fiind considerată una care joacă un rol crucial în păstrarea şi conservarea comorilor noastre culturale tradiţionale, atunci şi această redută a culturii adevărate se va prăbuşi.
Politica este o curvă iar Cătălina face politică. Politicienii sunt demagogi care urmăresc doar realizarea intereselor lor iar Cătălina este politician.
Iată pe mâna cui vrea preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu să dea tradiţiile noastre culturale, cercetarea ştiinţifică a acestora şi conservarea lor. Dar să nu ne mirăm pentru că şi Ţurcanu este politician.

written by Ioan Rotundu

În urma protestelor publice a mai multor botoşăneni ce ţin la prestigiul valorilor umane culturale şi ştiinţifice pe care judeţul nostru l-ea dat României şi lumii, Florin Ţurcanu a renunţat în a-i mai acorda poetului Mihai Eminescu titlul post-mortem de „cetăţean de onoare a judeţului Botoşani”.
Faptul că na luat seamă la aceste proteste mă face să cred că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu mai are o brumă de respect pentru aceste valori ale noastre, ceea ce îl umanizează dar nu-l şi poate ierta de păcatul – sacrilegiu-atentat comis la adresa personalităţii marelui poet.
Mă număr printre cei care au luat atitudine fermă de condamnare a gestului preşedintelui Ţurcanu de a-l declara pe poet „cetăţean de onoare” post-mortem, exprimându-mi opinia că poetul nu poate fi extras din universalitatea culturală a lumii, loc pe care şi l-a câştigat într-un mod prestigios prin creaţiile sale poetice, pentru a foi pus alături de o serie de personaje care nu înseamnă nimic pe lângă acest titan al poeziei româneşti, cunoscut şi ca un publicist virulent, spaimă a politicienilor din vremurile sale de la care se pare că i s-a tras şi moartea.
Opinia mea şi a altor botoşăneni ce au un cuvânt de spus în apărarea culturii noastre autentice a demonstrat că abuzurile impostorilor pot fi curmate din faşă, dacă o astfel de atitudine a societăţii civile este exprimată cu hotărâre şi fermitate.
Pasul înapoi făcut de Florin Ţurcanu, poate şi datorită sfaturilor primite de la cei din preajma sa, mai atenţi la imaginea publică a instituţiei Consiliului judeţean şi a celor care se află în fruntea sa, este o izbândă a puţinilor botoşăneni care nu se lasă intimidaţi de puterea politică a acestor impostori ajunşi în nfruntea judeţului prin fraude morale şi grave atentate la valoarea personalităţilor judeţului care de-a lungul timpului au construit cu efort intelectual şi migală profesională imaginea de care azi Botoşanii se bucură în plan naţional.
Eminescu nu poate fi coborât dintre aştri pentru a i se acorda un titlu onorific de duzină, propunere venită din partea unei persoane şi mai de duzină. Eminescu este atât de mare în dimensiunea valorică a creaţiilor sale încât cultura universală l-a acceptat în rândurile sale fără a-i contesta vreodată acest drept de care puţini români se bucură.
Eminescu este pentru români un Dumnezeu, este sfinţenia sufletului românesc, este sublimul naţiei, este perfecţiunea spiritului nostru. Lui Dumnezeu credincioşii nu-i pot acorda titluri şi onoruri, deci nici lui Eminescu!
Eminescu a ridicat temple virtuţii culturale româneşti şi a aruncat în tenebrele istoriei tot ceea ce era nonvaloare.
Eminescu este nemurirea noastră, a românilor, după cum spune poetul moldovean Grigore Vieru în versurile cântate de regretaţii soţi Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ţurcanu voia să-l coboare pe Eminescu printre muritori, acordându-i o hârtie şi un titlu fără însemnătate, o încercare de terfelire a memoriei poetului dar şi a imaginii culturii naţionale oprită la timp de nişte voci puţine dar puternice.

written by Ioan Rotundu

Florin Ţurcanu, împăratul ales preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a lansat năstruşnica idee ca poetul Mihai Eminescu să fie declarat, post-mortem, cetăţean de onoare a judeţului Botoşani. Iar propunerea vine la 124 ani de la moartea poetului. În tot acest interval de timp, niciunui demnitar al judeţului Botoşani sau al oraşului în care s-a născut poetul nu i-a trecut prin cap o astfel de omagiere. Nu că n-ar fi fost capabili să gândească la astfel de onoruri, ci din  respectul pe care l-au purtat marelui poet.
Dimensiunea culturală a poetului este de rang universal, numele său a devenit bun al culturii universale, personalitatea sa se află atât de sus pe scara valorilor culturale universale încât a o coborî la nivelul titlului de „cetăţean de onoare” ar fi o impietate ce nu poate fi vreodată iertată.
Propunerea venind de la Florin Ţurcanu, fiul unui şofer şi modest crescător de oi din localitatea Dracşani, el însuşi de o modestie a cunoştinţelor culturale greu de acceptat pentru statutul său de demnitar val judeţului, este o altă gravă jignire adusă dimensiunii valorice a poetului.
Personalitatea poetului Mihai Eminescu n-are nevoie de omagierea lui Florin Ţurcanu, de titlurile acestuia, ci Florin Ţurcanu vrea să-şi lege numele de cel al marelui poet, atitudine ce uimeşte şi consternează.
În modestia cunoştinţelor sale de cultură generală şi aproape inexistente despre încă nedescifrata filozofie promovată de poet în scrierile sale, Florin Ţurcanu se crede zeul culturii româneşti şi de pe acest înalt soclu vrea să-şi manifeste mărinimia de a acorda onoruri, sperând ca istoria să-i aşeze numele lângă cel al celui onorat. Este rodul unei gândiri primitive dar care exprimă, şi o spun cu profund regret, dimensiunea gândirii celor care l-au propulsat într-o astfel de funcţie votându-l.
Dacă Erasmus i-ar fi contemporan lui Ţurcanu şi l-ar cunoaşte, cred că ar reface întreaga sa creaţie numită „Elogiul nebuniei”. Căci Ţurcanu, prin demersul său, nu face altceva decât să demonstreze exaltarea, vecină cu nebunia, la care l-a împins propulsarea neaşteptată în diferite funcţii publice.
Credeam că ne ajunge faptul că ne-am făcut de râs în faţa Ţării, când l-am ales pe Ţurcanu să ne reprezinte judeţul care a dat României primele patru valori umane din istoria modernă: Iorga, Eminescu, Enescu şi Luchian. Credem că ne-am revenit din „de Ira” publică care a cuprins judeţul în ziua alegerilor locale de anul trecut, că ne facem mea culpa şi încercăm să reparăm ce-am stricat atunci. Iată că nu este aşa! Nonvalorile votate atunci continuă să ne domine viaţa noastră publică şi în momentul de faţă.
Dacă „turma” care l-a votat pe Ţurcanu n-are fereastra conştiinţei de sine deschisă respectului pentru propriile noastre valori, ar trebui ca măcar reacţia vehementă a celor care încă pretind că reprezintă adevărata Cultură botoşăneană să-i dea fiori semianalfabetului ce bate la poarta universului eminescian pentru a se înfrupta neruşinat din gloria poetului.
Fostul preşedinte Ţâbuleac i-a dat două palme poetului, numind şef peste opera acestuia pe un modest economist ridicat din rândul clasei muncitoare, specializat în numărarea şuruburilor cu cap pătrat sau rotund. Iată că Ţurcanu vrea să-i de un şut în fund prin a-l onora, crede acelaşi Ţurcanu, cu un titlu ce-l va coborî pe pot în rândul muritorilor mioritici asemenea fiilor de oieri din Dracşani.
Culmea, n-am auzit nicio voce care să ia atitudine, care să apere dimensiunea valorică a poetului, dimensiune ce va fi umbrită nemeritat de hidoşenia gândirii ţurcănene, izvor al  a unui spirit neevoluat.
Ţurcanu pare să-şi fi luat în serios rolul de „Împărat” şi a început să împartă privilegii, crezându-se unsul lui Dumnezeu, aşa cum se crede că sunt adevăraţii împăraţi ai lumii. După ziua de 15 ianuarie, când omagiem naşterea poetului, urmează ziua de 24 ianuarie, cea a Unirii. Prilej pentru Ţurcanu să-l declare cetăţean de onoare al Botoşanilor şi pe Alexandru Ioan – Cuza. Va urma Ştefan cel Mare. Iar, ca între împăraţi, să se consulte cu Traian şi să-i acorde un astfel de titlu şi lui Decebal, care şi-a luat gâtul pentru ba face loc istoriei să dea naştere poporului român. Popor din care face parte şi Florin Ţurcanu, împăratul împărţitor de onoruri. Doamne, pe mâna lui l-am dat pe Eminescu?

written by Ioan Rotundu