Sâmbătă şi duminică, la Vf. Câmpului, s-a desfăşurat Ediţia a XI- a Festivalului-concurs al dansului popular moldovenesc. Acţiunea a fost finanţată rin Uniunea Europeană – Fondul european pentru dezvoltare regională şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Nu cunosc costul total, dar se apreciază că s-au cheltuit în jurul la 100 mii lei, o contribuţie având-o şi sponsorii locali proveniţi din rândul oamenilor de afaceri.
Festivalul are rolul de a promova activităţile de marketing şi a produselor turistice specifice zonei Vf. Câmpului. Aşa se şi ecxplică finanţarea UE şi a MDRT.
În prima zi au fost activităţi specifice tinerilor, un fel de seară a tineretului, grosul activităţilor fiind rezervate pentru ziua de duminică. Festivalul a fost deschis cu o paradă a tuturor formaţiilor de dansuri participante. În fruntea alaiului s-a aşezat primarul liberal Aurel Ungureanu, care s-a remarcat mai mult prin talentul său de a compune epigrame.
Fost ofiţer în Armata Română, devenit colonel în rezervă, primarul aşezat în fruntea alaiului arăta precum un tambur major din vremurile lui Moş Teacă. În spatele său veneau călăreţii ce-au încălecat caii din celebra herghelie a patronului de la Elsaco, Valeriu Iftimie, herghelie aflată la Ionăşeni, sub pădure.
Desigur, asistenţa formată din mulţimea pestriţă adunată ca la paradă, a fost impresionată iar primarul Ungureanu şi-a mai trecut în cont ceva sporuri electorale, spre disperarea democrat-socialei Maria Huţu care-şi vede tot mai mult micşorate şansele de a mai candida la anul din partea USL.
Evenimentul în sine a fost unul bine gândit şi construit în plan cultural. Totul ar fi fost la superlativ dacă nu şi-ar fi băgat coada politicienii.
Pe scenă, ca să cuvânte adunării, au urcat prefectul Cristian Roman şi deputatul liberal Florin Ţurcanu. Locul lor nu era la un astfel de eveniment cultural. Dacă trebuia respectată moda discursurilor publice, era suficient ca pe scenă să urce profesorul local Dănuţ Huţu, devenit directorul Direcţiei de Cultură Botoşani. Mai avea dreptul, ca şi organizator, să vorbească publicului primarul Ungureanu, citind şi o improvizată epigramă.
Dar prefectul Cristian Roman, despre care se spune că vrea să candideze la preşedinţia CJ, liberalul deputat Florin Ţuzrcanu, şi el candidat la preşedinţia CJ, n-aveau a urca p+e scenă. Chiar dacă discursul lor n-a fost unul pur politic.
În timp ce Ţurcanu îngâna nişte vorbe, publicul făcea glume pe seama burţii sale. Dacă-şi va mai arăta mult burta pe la astfel de festivităţi, Ţurcanu va deveni preşedintele CJ cam pe la Calendele greceşti.
Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, s-a trezit la realitate în privinţa protejatului său Miluţă Jijie. Bună dimineaţa, domnule preşedinte! V-aţi trezit cam târziu, dar este bine că v-aţi trezit. Moleşeala postului călduţ ocupat în fruntea judeţului v-a ţinut cam mult în pat.
Acum, că v-aţi dat seama ce nulitate profesională aţi promovat în fruntea celei mai importante instituţii de cultură, nu numai din judeţ ci şi din ţară, ca să vă mai spălaţi din ruşinea care v-a învăluit obrajii, trimiteţi-l pe protejat înapoi la fabricat tractoraşe şi motoraşe, şuruburi cu cap pătrat şi şaibe ovale, că doar la asta se pricepe. Iar toate aceste piese pe care le-a confecţionat în comunism să le confecţioneze de acum înainte la pensie, ca nu cumva să mai pângărească şi alte locuri sfinte nouă, botoşănenilor iubitori de cultură şi civilizaţie.
Însă, domnule preşedinte, odată ci specialistul în tractoraşe şi motoraşe faceţi bine şi curăţaţi Memorialul Ipoteşti şi de buruiana numită Marius Ştefanache. Omul acesta s-a dovedit a fi o piază rea a universului eminescian.
Vă aduc aminte, domnule preşedinte, că acest Ştefanache este cel care pe bază de rudenie a pângărit şi întinat universul eminescian de la Ipoteşti, plantând în acest univers simboluri maramureşene ce n-au nimic comun cu viaţa şi opera poetului.
Îl suspectez pe acest şarlatan că nu ar fi restaurator de profesie, cum pozează, ci mai degrabă un distrugător de valori incunabule. Voi veni cu explicaţii asupra acestei afirmaţii.
Îl mai suspectez pe acest fraudator de nobile profesii că ar fi un fel de Buşniţă. Prea strigă omul în gura mare „hoţul” şi prea mulţi sunt cei care-l suspectează de dispariţia unor obiecte de valoare din muzeul de la Ipoteşti.
Apoi, omul are manifestări freudiene. I-a făcut avansuri funcţionarei CJ trimisă la Ipoteşti pentru oarece inventariere şi a încercat să-i impună acesteia vrerea sa în privinţa existenţei sau inexistenţei unor exponate De mai mult timp se vorbeşte prin oraş că la Ipoteştoi se pot închiria cu ora nişte căsuţe unde te poţi destrăbăla. Iar cheia unei astfel de căsuţe se poate obţine mulţumind buzunarul şui Ştefanache.
Iată, domnule preşedinte, doar câteva şi semnificative motive să daţi de rostul acestui pezevenghi ce tulbură liniştea universului eminescian.
Promit să vă ajut şi cu alte isprăvi lipsite de nobleţe ale acestui viclean
şarlatan care l-a transformat pe netrebuinciosul Miluţă Jijie într-o obială a sa. Dacă tot v-aţi dat jos din par cu gânduri nobile la universul eminescian, puneţi pe făraş tot găinaţul uman de acolo şi aruncaţi-l la coşul istoriei ce nu vă va elogia deloc pentru ce a-ţi făcut până acum pentru cultura botoşăneană.
Succes, domnule preşedinte!
Miluţă Jijie, economistul specializat în producţia ratată de tractoraşe şi motoraşe pentru uz agricol a comemorat moartea poetului Mihai Eminescu într-un mod extrem de cernit pentru încă doi angajaţi ai Memorialului Ipoteşti. Mai explicit, Miluţă a mai trimis în judecată doi angajaţi ai instituţiei, numărul celor trimişi în judecată învârtindu-se în jurul unei treimi din totalul angajaţilor.
N.am reuşit să aflu exact ce au pe conştiinţă cei doi angajaţi, dar dacă Miluţă a luat o astfel de decizie, înseamnă că cei doi, ca şi ceilalţi trimişi în judecată, au comis grave abateri. În lumina documentelor de partid în care lucrează Miluţă, cu certitudine că aceştia au încălcat Codul eticii şi echităţii sale, Cod bine însuşit de Miluţă în mediul muncitoresc de la falimentatul Mecanex.
Că Miluţă va ajunge să-i trimită în judecată pe toţi cei aflaţi în organigrama instituţiei nu m-aş mira. În fond angajaţii asta şi-au dorit: un manager cu mână de fier şi minte de oţel în formă de şurub cu cap pătrat. Alceva nu pot eu să mă dumeresc. Când toţi aceşti angajaţi sunt citaţi la termenele de judecată, cine-i va mai prepara lui Miluţă cafeluţa cea aburindă, că „Gogoşivca parfumată” are alte îndeletniciri şi n-a mai dat pe la Ipoteşti de când îi hăul şi părăul?
Şi mai am o nedumerire. Volumul de proză semnat de Valentin Coşereanu şi intitulat „Eminescu realitate şi sublimare poetică”, apărut sub îngrijirea şi finanţarea Muzeului Naţional al Literaturii Române şi prefaţat de Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Române, l-am cumpărat de la Ipoteşti, îm 11 iunie a.c., cu preţul de 32 lei.
Preţul i-a uimit pe mulţi dintre cei veniţi din ţară pentru a participa la Simpozionul anual de istoria masoneriei de la Botoşani. Şi cum să nu-i uimească, când această carte se adresează intelectualilor, care din leafa lor de bugetari nu prea îşi pot permite s-o cumpere. Era de aşteptat ca o astfel de carte să aibă un preţ mai mic, adică finanţat de Memorial.
Vineri, 17 iunie, când a trebuit să plec la Blaj pentru a filma partea a doua a reportajului eminescian intitulat „Chemarea străbunilor”, m-am dus la Ipoteşti să mai cumpăr două volume, cu destinaţie de cadou pentru cei din Blaj.
Numai că de această dată preţul de vânzare a fost de 36 lei/buc. Am întrebat muzeografa de ce s-a majorat preţul. Mi-a explicat că domnul manager Miluţă Jijie a aplicat o cotă de adaos comercial. Dacă aşa stau treburile, bădiţă Miluţă, matale confuzi marfa cu ambalajul şi cultura cu comerţul de şaibe şi şuruburi.
Credeam că bădiţa Miluţă va rămâne în istoria culturii botoşănene ca singurul manager specializat pe tractoraşe şi motoraşe pus să mecanizeze opera şi memoria poetului Eminescu, dar el va rămâne şi ca singurul culturnic provenit din mediul muncitoresc care a aplicat adaos comercial la preţul de editare al cărţii, caz unicat în România postdecembristă.
Aşa stând lucrurile, cred că a cam sosit momentul ca preşedintele Consiliului judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac, protectorul lui Miluţă, să-i cheme pe cei de la Guiness book pentru a-i omologa lui Miluţă ineditele recorduri iundividuale. Merită, pe cinstea mea!
În 15 iunie vom comemora 122 de ani de la moartea celui mai mare poet al românilor: Mihai Eminescu. Mă aşteptam ca memoria să-i fie cinstită şi respectată şi de consilierii noştri judeţeni, iar comemorarea să fie marcată prin cumpărarea de către Consiliul Judeţean Botoşani a trupului de pădure unde se află celebrul lac pe care poetul l-a cântat în poeziile sale într-un mod nemuritor.
Din păcate, aşa cum omagierea naşterii poetului la 15 ianuarie a.c. n-a adus nimic nou din partea consilierilor judeţeni pentru a marca sărbătoarea, lucrurile se repetă şi acum la comemorare.
Am mai scris despre faptul că pădurea unde se află lacul eminescian a fost revendicată şi a trecut în proprietatea medicului veterinar botoşănean Vasiliu. Mi s-a părut de bună credinţă acest Vasiliu, de vreme ce după ce a devenit proprietar n-a blocat accesul turiştilor spre lac. Mai mult, omul s-a arătat deschis faţă de Primăria comunei Mihai Eminescu şi a propus primarului Verginel Gireadă un schimb de teren. Adică să dea primăriei trupul de pădure cu lacul şi să primească în compensare un teren vecin.
Dar primarul Gireadă, din motive necunoscute încă, n-a acceptat schimbul. Problema lacului a preluat-o Consiliul Judeţean Botoşani, mai exact preşedintele Mihai Ţâbuleac şi consilierii judeţeni.
Nu pot să nu amintesc de faptul că acest preşedinte Ţâîbuleac şi nişte consilieri judeţeni inculţi şi duşmani ai culturii eminesciene au pous în fruntea celei mai reprezentative instituţii eminesciene din ţară. Memorialul Ipoteşti, un economist specializat în producţia de tractoraşe şi motoraşe agricole.
Decizia consilierilor judeţeni botoşăneni a produs stupoare la nivelul Academiei Române, a Uniunii Scriitorilor din România, a Ministerului Culturiio şi tuturor românilor îndrăgostiţi de poezia eminesciană.
De parcă Eminescu n-a fost suficient de umilit chiar acasă la el., iată că din nou nişte netrebnici de consilieri judeţeni l-au preţăluit pe Eminescu la suma de 75.000 lei. Atât au considerat ei că ar merita să se plătească pe bucata de pădure unde se află lacul.
Proprietarul, medicul veterinar Vasiliu, a cerut două miliarde de lei vechi. O sumă onestă aş spune eu. Eminescu nu are preţ. Iar dacă pentru cel mai de valoare om de cultură român s-a cerut două miliarde de lei vechi, această sumă trebuia achitată imediat şi lacul cu pădurea preluate de Consiliul Judeţean Botoşani şi predate spre administrare Memorialului Ipoteşti.
Pe Eminescu nu-l poţi preţălui după numărul copacilor sau suprafaţa lacului ori a terenului. Locul are încărcătură spirituală de inestimabilă valoare. Vasiliu a cerut pe încărcătura spirituală a locului un preţ simbolic. Putea cere zeci de miliarde de lei.
Cheltuim zeci de miliarde de lei pe nimicuri, pe pietruiri de drumuri care devin mai greu de circulat ca înainte de pietruire, alocăm sute de miliarde de lei pentru asfaltări care ţin un an sau doi, aruncăm miliarde de lei pe achiziţii de bunuri la preţuri exorbitante etc. şi ne zgârcim la două miliarde de lei pentru ca Eminescu, brandul cultural al României, să fie cinstit şi comemorat acasă la el în toată splendoarea creaţiei sale literare.
Dacă aş fi în locul medicului Vasiliu, m-aş simţi juignit de preţul stabilit de consilierii judeţeni şi aş cere o sumă dublă. Iar netrebnicii de consilieri judeţeni care au necinstit creaţia eminesciană să-şi vândă averile dobândite ilicit şi să plătească pentru a spăla judeţul de ruşinea care i-au adus-o.
Cât timp vom mai răbda să fim umiliţi de nişte consilieri judeţeni semianalfabeţi cultural, cât timp vom mai răbda ca ceea ce avem noi mai scump: cultura, să fie terfelită de nişte neisprăviţi care s-au trezit aleşii noştri numai că alţi ticăloşi politici i-au pus pe nişte liste?
Fac apel la botoşăneni ca la anul să nu mai votăm nici o listă cu consilieri, dacă pe acea listă se va regăsi vreun netrebnic actual care şi bate joc de valorile umane şi culturale cu care ne mândrim în faţa lumii.
Voi avea grijă ca atunci când va începe campania electorală lista acestor neisprăvţiţi duşmani ai culturii noastre să fie publicată zilnic, ca să nu-i uităm cumva şi să ne scape iarăşi pe vreo listă de partid.
O parte dintre şcolile din judeţele Botoşani şi Suceava au rămas fără fond der salarii pentru luna martie. Iar învăţătorii, profesorii au început protestele, fiecare unitate şcolară după cum a crezut de cuviinţă şi pe măsura curajului cadrelor didactice. Situaţia nu este una naţională, de unde şi nepriceperea multora în a înţelege fenomenul.
În fond, orice speculaţie de seama faptului că nu s-a alocat un fond de salarii corect calculat este falsă. Fondul de salarii atribuit şcolilor pentru trim. I 2011 a fost corect stabilit şi în concordanţă cu noua Lege a educaţiei.
Răspunsul la toate aceste disfuncţiuni trebuie căutat în altă parte. Mai exact la unele instanţe de judecată. Unii lideri de sindicat din învăţământ au avut iniţiativa de a contesta în instanţă diminuarea lefurilor pe anul 2001 şi anularea unor sporuri. Iar o parte dintre judecători au admis capetele de cerere şi au obligat conducerile de şcoli să restituie sumele reţinute.
M-am interesat cum a fost posibil ca unii judecători să nu ţină cont de legile statului privind măsurile anticriză şi să dispună plăţi de la bugetul public fără a avea şi dovada că există resursele financiare necesare. Aşa am aflat că multe dintre soluţiile de obligare la plată au fost pronunţate de judecători cu soţii sau rude cadre didactice.
Pentru că astfel de hotărâri s-au pronunţat de către instanţele de judecată din câteva judeţe din ţară, iar căscaţii de jurişti de la Inspectoratele şcolare nu şi-au făcut datoria de apărători ai instituţiilor bugetare pe care le reprezintă, plata sumelor reţinute s-a făcut în lunile ianuarie şi februarie 2011. Cum fondul de salarii alocat nu cuprindea astfel de sume, plata s-a făcut din fondul de salarii al lunii martie. Iată de ce acum profesorii nu iau salariile.
În prezent Procurorul general al României a iniţiat o acţiune juridică în interesul legii şi probabil hotărârile pronunţate de judecători vor fi anulate iar cei care au primit sumele reţinute anul trecut să fie obligaţi să le restituie din nou. Se va crea o nouă bulversare, o nouă serie de nemulţumiri şi proteste.
Dar cum pe la noi procesele durează şi ani de ztile, există riscul ca cei care au primit banii în plus pe lunile ianuarie şi februarie să nu mai primească salarii pe martie. Doar dacă Ministerul Educaţiei va aproba un transfer de sume din trim. IV, timp în care se vor clarifica şi conflictele create în aplicarea unor legi.
Practic, judecătorii au decis să se răzbu8ne pe Guvernul Boc într-un mod viclean. Cum nu puteau pronunţa sentinţe ca să-şi ia ei banii reţinuţi înapoi, s-au folosit de acţiunile profesorilor. Numai că ei au lovit în bugetul public, mai exact în interesele celor care muncesc în afara sistemului bugetar. Pentru că dacă Guvernul Boc va rămâne obligat la plata sumelor reţinute, atunci va trebui să recurgă la majorări de impozite şi taxe. Iar cei care vor suporta majorările sunt cei care muncesc în sfera privată. Ceea ce nu ar fi corect.
Dacă tot vorbim de solidaritate socială, atunci această solidaritate să fie valabilă şi pentru toţi bugetarii, deci şi pentru cei din învăţământ sau din alte instituţii publice.
Iar profesorii ar trebui să conştientizeze că nu pot cere bani de unde nu sunt şi că sunt nişte victime ale răzbunării judecătorilor.
