Ieri am fost oprit de un cunoscut şi întrebat de ce am scris negativ despre jocul supoerbingo şi Voiculescu, pentru că este jocul şi omul care face fericiţi pe mulţi români. N-am polemizat cu concetăţeanul. N-avea rost. El a fost în repetate rânduri victima jocurilor de noroc, începând cu primul salariu din viaţa sa pe care l-a jucat la loz în plic şi a pierdut totul. A urmat Caritasul, pe la Focşani, SOV Invest iar acum trage tare la bingo şi 6/49 sperând să nia potul cel mare. Cu un astfel de om este dificil să polemizezi raţional, pentru că la el primează patima jocului, mirajul câştigului.
Revenind la comentariul meu anterior referitor la jocul de biongo reluat de Voiculescu la Antena 1, nu pot să nu remarc naivitatea oamenilor de a spera în câştiguri iluzorii, Logica lui Voiculescu este una psihologică. El mizează pe faptul că preţul de 3,3 lei al unui bilet pare nesemnificativ pentru omul de rând, dar adunând de la milioane de jucători suma este uriaşă.
Iar omul sărac renunţă la o pâine şi cumpără un bilet atras de panarama celor doi comici ce fac de ruşine umorul românesc. Odată intrat în joc, speranţa câştigului îl ţine aproape şi-l determină să cumpere bilet după bilet. Voiculescu ştie acest lucru şi-l speculează la maximum., mai ales că sărăcia este prietenul bun al jocurilor de noroc iar românii sunt săracii Europei.
Ese profund imoral să exploatezi falsul sentiment al îmbogăţirii pe fondul unei sărăcii naţionale, dar când vine vorba de Voiculescu morala nu poate fi invocată ca etalon valoric uman.
Jocul de bingo este precum clopotul lui Gauss: un set de valori pe un interval dat, valori care urcă şi coboară. Jocul de bingo a pornit modest şi a urcat în ritm accelerat, cota maximă fiind atinsă în momentul în care se acorda un premiu separat pentru cumpărătorii de topuri. De săptămâni bune acest premiu a fost retras, pentru că nu se mai vând topuri care să-l justifice. Altfel spus, vânzările de bilete scad tot atât de repede de cum au crescut.
Am şi un exemplu. În Botoşani, pe Calea Naţională, de la piaţa centrală şi până la gară erau şase vânzători de bilete, acum este doar unul, în zona Stadion. Însă argumentul forte al decăderii jocului l-a constituit nevoia organizatorilor de a extinde vânzările de bilete în mediul rural. Este tactica pe care a practicat-o şi Caritasul de la Cluj. Când jocul a trecut în afara arcului Carpatic, a fost semnalul că piramidalul se prăbuşeşte.
Trecerea vânzărilor în mediul rural este un semnal asemănător.
Sunt şi alte semnale, pentru cine priveşte jocul cu ochii minţii şi nu cu emoţia că se va îmbogăţi, aşteptând să fie sunat de Tociu şi Palade.
N-am jucat şi nu joc la astfel de jocuri de noroc, aşa că pot privi la ele la modul cerebral, detaşat şi nu sub stare emoţională. I-am spus cunoscutului că eu am şi pus o cruce mare jocului de superbingo. Înmormântarea poate fi luna aceasta, cel mult în două luni. Doar dacă românii nu se lecuiesc şi vor continua să joace. Pentru că oricâţi de puţini jucători vor fi, Voiculescu va fi cel care va câştiga. Iar în tot acest timp cei de la Antena 3 o vor face pe lupii moralişti!
Ne caracterizează ca români să profităm din orice şi de pe urma la orice. Oportunităţile ivite pe seama sinistraţilor n-au scăpat profitorilor. Să încep cu ajutoarele. De prin colţuri neaşteptate ale ţării s-au trimis ajutoare pentru sinistraţii din Dorohoi. O parte din ajutoare au fost aduse direct de cei care le-au acordat, altele prin grija trustului Intact, mai exact al Fundaţiei lui Voiculescu, pe care eu îl consider cel mai mare profitor de pe urma sărăciei românilor şi un şarlatan fără pereche.
În sacii cu haine, cei care i-au primit au găsit fel de fel de zdrenţe inutile sau haine prea mici ori prea mari, başca şi obiecte de îmbrăcăminte intime nespălate.
Apoi, cei cu gura mare şi hapsâni au luat din toate şi pe îndestulate, chiar şi lucruri de care nu aveau nevoie. Cei mai cu bun simţ şi cu frică de Dumnezeu au primit ce le-au dat cei din comisie, o comisie formată după ştiinţa şi priceperea primarului Dorin Alexandrescu.
Dacă prin Primăria Dorohoi ar fi fost o minte limpede şi cu putere de judecată, ar fi găsit în tot oraşul o hală în care să fie descărcate şi primite toate ajutoarele. O comisie ar fi inventariat fiecare familie sinistrată cu nevoile sale de primă urgenţă şi le-ar fi introdus în serii de cinci sau zece persoane în hala respectivă pentru a primi cele trebuincioase. Aşa s-ar fi evitat ca profitorii şi hrăpăreţii să ia în dauna celorlalţi. Fiecare şi-ar fi ales hainele potrivite şi totul ar fi fost în regulă. N-a fost să fie, aşa că prin piaţa din Dorohoi au apărut la vânzare obiecte din ajutoare.
Nici la nivelul autorităţilor lucrurile nu stau altfel. De exemplu, în şedinţa de Consiliu judeţean s-au repartizat nişte bani comunelor grav afectate de inundaţii. Printre beneficiari au apărut şi primari de comune unde inundaţiile n-au produs pagube însemnate. Pentru ce s-au dat bani la Săveni? Poate doar pentru că apele Podrigăi şi ale Başeului au spălat găinaţul gâştelor de pe izlaz. Să spună preşedintele Ţşâbuleac câte case a inundat apele Siretului în comuna Corni? Iată, dar, că profitorii sunt peste tot.
Să mai adaug că abia suntem la începutul afacerilor pe seama inundaţiilor, când s-au răsuflat puţine din aranjamentele puse la cale.
Sunt mulţi cei care-şi petrec ore întregi din viaţă în faţa Antenelor lui Dan Voiculescu, sporindu-i astfel averea. Cel puţin cei de la Antena 3 plâng pe umerii sinistraţilor de dimineaţă până seara şi prezintă fel de fel de scene lacrimogene. Numai că în spatele acestei aparente dureri sociale se află o întreagă industrie de făcut bani: publicitatea.
Dan Voiculescu nu se sfiieşte să scoată bani din necazurile românilor, iar angajaţii săi sunt extrem de abili de a masca adevăratul scop al emisiunilor lor.
Numai că din când în când nu pot să rabde să nu se laude cu anumite recorduri de reting. Ce nu spun şi trec sub tăcere este suma intrată în buzunarul lui Voiculescu de pe urma creşterii audienţei. Şi campania de ajutorare a sinistraţilor are menirea de a spolia imaginea lui Voiculescu şi totodată de a obţine bani din publicitate.
În primul rând că ajutoarele adunate de Antene sunt de la oamenii săritori şi nu din banii lui Voiculescu. Dar cine dintre cei care primesc aceste ajutoare mai gândeşte la faptul că în spatele acestora se află o megaafacere?
Cu neruşinare, din când în când însuşi Voiculescu se proţăpeşte pe câte un scaun la emisiunea lui firea sau Gâdea, de pe care plânge cu lacrimi de crocodil pe seama sărăciei în care trăiesc românii, făcând să-i curgă un şir de promisiuni dacă va fi votat să reviină la putere. Şi iar trebuie să remarc că modul său de a se manifesta prinde la români, aducându-i şi mai mulţi bani din publicitate.
Nu mai departe jocul de superbingo, un joc care prinde numai în perioade de sărăcie socială. Profitând de sărăcia românilor, Voiculescu a rerintrodus jocul de bingo, după ce s-a asigurat că are exclusivitate. Cohorte de români cumpără bilete în speranţa că va deveni bogat. Numai că adevărata bogăţie nu la ei se adună, ci tot la Voiculescu.
Şi iar întreb, retoric fireşte, câţi socotesc sumele săptămânale de bani care se adună şi care se acordă apoi sub formă de câştiguri? O socoteală sumară ne arată că săptămânal se încasează cam 100 miliarde lei vechi, iar câştigurile acordate sunt până în 15 miliarde. Restul dispare. Unde? 20% pe impozite la stat, o asumă, nu semnificativă, plata celor care vând şi restul în visteria lui Voiculescu.
Lultima parşivenie făcută de Voiculescu este că a mutat acordarea câştigurilor spre miezul şi după miezul nopţii. Ştiţi de ce? Lumea se cultă şi nu mai răspunde la telefon. În loc de un miliarde de lei se aleg cu cinci milioane, iar Voiculescu face economii în avantajul său.
În urmă cu două săptămâni, din 15 telefoane, 6 n-au răspuns la telefon. În loc de şase miliarde, s-au acordat doar 30 milioane lei- Nu v-aţi întrebat de ce nu se acordă premiu de consolate suma minimă de câştig, adică 500 milioane lei vechi, de vreme ce omul a avut biletul care i-a ieşit din urnă? Pentru că şmecheria este ca să se mai reducă din câştigurile acordate.
Zilnic, la Antene realizatorii de emisiuni plâng sărăcia românilor Numai că cel îmbogăţit este Voiculescu iar săracii tot săraci rămân. Important este că vor continua să stea cu ochii pe Antene, crescând ratingul, minunându-se cât de uman este Dan Voiculescu şi ai lui şi cum le mai plânge ei pe umeri de milă!
Chiar când scriam aceste rânduri, al Antena 3 trăgea tare social-democratul Bănicioiu, cel care când era preşedintele OTPSD era supranumit armăsarul partidului. Trăgea tare pe prefectul de Botoşani care cică nu se pricepe la Coduri. Ticăloşia lui Bănicioiu şi a realizatorului de emisiunea consta în faptul că cel încurcat în coduri era primarul de Dorohoi, DorinAlexandrescu, primar social-democrat. Cine a urmărit emisiunea a rămas cu informaţia că prefectul de Botoşani este un incompetent. Şi câte alte ticăloşii se comit zilnic!
Aşa văzând eu lucrurile, mă întreb cine sunt mai ticăloşi: Băsescu, Boc şi restul din PDL sau Voiculescu şi ai lui? Iar răspunsul meu este că toţi sunt la fel de ticăloşi.
Vă amintiţi de declaraţia de presă a primului liberal botoşănean care este deputatul Florin Ţurcanu? Cu vreo lună în urmă acesta a declarat că în dorinţa de a face economii la bugetul Guvernului Boc este dispus să renunţe la suma lunară de 8.000 lei cu care Parlamentul României îi plăteşte hotelul şi să se mute într-un bordei.
S-au găsit cititori care să-l ridiculizeze şi să spună că, în incultura sa, deputatul a confundat substantivul bordei cu bordel. Că de fapt el într-un bordel şi-ar fi dorit să ajungă, că-i om crescut la stâna din Dracşani, cu lapte, brânză şi zer de oaie, deci se bucură de-o virilitate aparte. Că este aşa, o susţin cei care vor să-l ia în tăbârcă, o confirmă faptul că şi-a lăsat prima nevastă, epuizată de virilitatea sa şi şi-a luat o alta mult mai apetisantă şi rezistentă la potenţa cu izvor pastoral a lui Florin.
Trecând peste ironia savuroasă cu care botoşănenii cu simţul umorului l-au gratulat pe deputatul liberal crescător de oi, am a comenta cu totul altceva. Filmând la Curteşti pentru emisiunea „Lumea lu’ Rotundu” care se difuzează vinerea, începând cu ora 17.00 la Tv SOMAX Botoşani şi care poate fi văzută şi pe Internet, am stat de vorbă şi cu primarul comunei Dumitru Viţel.
L-am întrebat pe primar dacă deputatul Florin Ţurcanu, care locuieşte într-o luxoasă vilă în Hudum, comuna Curteşti, şi-a achitat impozitele şi taxele aferente acestui an.
Nu mică mi-a fost mirarea când primarul Viţel mi-a spus că vila nu este proprietatea lui Ţurcanu, ci este doar închiriată. Numai că Ţurcanu a declarat presei locale, acum un an şi mai bine, că vila respectivă a cumpărat-o cu 100 mii euro. A cumpărat-o când şi-a părăsit nevasta luată cu cununie şi s-a mutat în vilă cu actuala amantă Roxana.
Ce putem deduce de aici? Sunt nouă variante. Prima, aceea că Ţurcanu a cumpărat vila, cum a declarat, dar că n-a încheiat actele prin notariat pentru a nu plăti taxele aferente vânzării-cumpărării, taxe care se ridică la câtea zeci de milioane de lei vechi. A doua variantă, Ţurcanu a minţit că a cumpărat vila, el ocupând-o cu chirie. Dacă este aşa, dorinţa sa de a se muta într-un bordei nu este doar un act de bravură politică ci o anticipaţie.
Se spune că Ţurcanu este plin de datorii. Mai ales de când s-a mutat la vila din Hudum. De dator este dator,, că nici până acum n-a achitat cele 8.000 lei (80 milioane lei) cu care a rămas dator la cameramanul Dumitru Brehuescu (Popică) din perioada campaniei electorale a anului 2008. Dar nu această datorie este marea lovitură a lui Ţurcanu din campaniile electorale ale anului 2008.
Toţi candidaţii la alegerile parlamentare s-au mirat de unde are Florin Ţurcanu atâţia bani să-şi susţină campania. O campanie opulentă, cu un afişaj unicat în istoria postdecembristă botoşăneană, cu pachete dăruite cu generozitate şi cu bani împărţiţi fără vreun sentiment de zgârcenie. Ei bine, filmând la Roma tot pentru „Lumea lu’ Rotundu” am dat peste prezbiterul Bisericii Penticostale, un anume domn Bârsan. De la acesta am aflat că ginerele său, patronul societăţii Dany Emma, a finanţat campania lui Ţurcanu cu o sumă apreciată la cinci miliarde de lei vechi.
Finalul a fost că Ţurcanu a obţinut mandatul deputat iar ginerele lui Bârsan şi-a falimentat societatea, fiind acum în lichidare. Şi aceasta nu-i totul!
După ce-a ţepuit o parte din presa locală în campaniile alegerilor locale şi parlamentare din anul 2008 prin a nu le plăti publicitatea comandată, mai nou Florin Ţurcanu a mai dat o ţeapă fraierilor din presă. Din campaniile anului 2008 cel mai ţepuit a fost cameramanul de la Teleem Dumitru Brehuescu, zis şi Popică, care şi acum mai speră să scoată de la Ţurcanu suma de 80 milioane lei. Din actuala campanie cel tras pe sfoară s-a arătat a fi Bogdan Caliniuc, posesorul unui site mai puţin cunoscut de cititori.
Cum s-a ajuns la această situaţie? Cu vreo două luni în urmă, deputatul fruntaş liberal Florin Ţurcanu a chemat reprezentanţii presei locale pentru a încheia contracte de publicitate în scopul de a fi mediatizată o fotografie a sa şi un număr de telefon de contact. Practic, Ţurcanu voia să poarte o campanie personală de contact cu alegătorii.
Pentru că noi, cei de la Jurnalul, îi ştiam prostul obicei de a comanda publicitate şi a n-o plăti, am încheiat contractul numai pentru o lună de zile şi numai cu plata anticipată. Când s-a expirat termenul şi n-a mai plătit, i-am scos poza de pe site. Alţii, printre care şi Bogdan caliniuc, s-au grăbit să-i mediatizeze fotografia fără a-şi lua şi măsuri de încasare a sumei. Acum umblă după Ţurcanu să le dea banii. N-are omul, că ţine o amantă care-l costă!
Pe de altă parte, trebuie să recunosc că şi Ţurcanu a fost ţepouit de unii de prin presa locală. Sunt posesori de site-uri care n-au cititori într-o săptămână nici cât are Jurnalul într-o oră sau cât Jurnalul într-o jumătate de zi. Exact aceşti posesori de site au cerut şi sumele cele mai mari. Ţurcanu a acceptat condiţiile lor ştiind că oricum nu le va plăti.
Normal, orice persoană interesată de publicitate electronică se informează de traficul pe care îl are acel site, iar dacă este o publicaţie electronică, câţi cititori o accesează zilnic. Apoi, nu plăteşti decât dacă de pe acel site ai primit la rândul tău accesări pe propriul tău mijloc electronic, negociind plata la suta de accesări, cum se practică pe piaţa publicităţii electronice.
Ţurcanu, cu toată măreţia sa de deputat fruntaş liberal şi de licenţiat în drept, fie şi la apelul de seară de pe malul iazului Dracşani, cadrul festiv în care i s-a înmânat licenţa, habar n-are cum trebuie procedat cu publicitatea electronică. Nici consilierii săi, pe care-i plăteşte din banii primiţi de la Parlament sub titlul de sumă forfetară, nu ştiu ce înseamnă publicitate electronică şi cum se angajează ea.
Şi ca să fiu corect până la capăt, cei neplătiţi de Ţurcanu l-au ţepuit şi s-au ţepuit. Ca să nu fie cu supărare.
Un alt ţepouit de Ţurcanu este amicul său de până mai ieri, Gheorghe Iavorenciuc. După ce şi l-a făcut prieten la cataramă, l-a tapat de bani în campania alegerilor din 2008, şi-a sărbătorit ziua de naştere, moca, la restaurantul acestuia din zona gării cunoscut sub numele de „Vatra Românească”, acum Florin Ţurcanu l-a marginalizat în partid şi l-a pregătit pentru pus pe făraş şi aruncat la ghenă. La ultima conferinţă de presă, Ţurcanu l-a discreditat pe Iavorenciuc în faţa reporterilor, dând de înţeles că acesta a devenit pentru PNL un fel de persoană nongrata.
Nici senatorul Gheorghe Marcu, şi el până mai ieri amic la cataramă, n-a scăpat nesăpunit în faţa presei. Şi pe el Ţurcanu l-a descris ca pe un om de paie, care dimineaţa spune una, se întâlneşte cu Vâzdoagă şi spune alta, iar dacă-i iese în cale Macaleţi spune cu totul altceva.
Precum se poate observa, ciobănaşul din Suliţa ajuns deputat fruntaş liberal are multe asemuiri de comportament cu preşedintele Băsescu. Adică tot ce atinge, se ofileşte sub copleşitoarea sa personalitate.
Pentru că şi cu Mihai Ţâbuleac ciobănaşul din Suliţa este prieten la cataramă, ambii făcând declaraţii publice de credinţă veşnică în prietenia lor, aştept ziua în care Ţurcanu îi va trage o căcătură publică şi lui Ţâbuleac. Ar merita Ţâbuleac aşa ceva, că vorba ceea: spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti!
