May 05

N-am să-i pot înţelege niciodată pe ieşeni, mai ales că se pretind stegarii culturii şi spiritualităţii moldoveneşti, că au acceptat să fie conduşi vreme de 25 de ani de către doi botoşăneni care au ştiut cum să-i facă mieluşei şi să-i exploateze din toate punctele de vedere, inclusiv sexual.
Mă refer aici la Constantin Simirad, născut în Coţuşca noastră, ales primar al Iaşului în 1992 şi a stat în funcţie până în 2003 când a fost înlocuit de către dorohoianul Gheorghe Nichita. Dorohoianul s-a ridicat repede în PSD, înscriindu-şi numele printre primii baroni locali. Ajuns vicepreşedinte al PSD cu responsabilitate pe întreaga Moldovă, Nichita a fost cel care din ordinul lui Geoană i-a mazilit din funcţia de preşedinte PSD la nivel de judeţ pe Constantin Conţac la Botoşani şi pe preşedintele PSD Suceava. Apoi a trecut alături de Victor Ponta şi a fost recunoscut baron local fruntaş al PSD, motiv pentru care Ponta s-a simţit obligat să participe la nunta fiicei lui Nichita, aducându-l şi pe şeful baronilor locali Liviu Dragnea.
Nichita, un anonim subinginer pe la societatea de aprovizionare cu apă a Iaşului, un fel de fost RAJ „APA” de pe la Botoşani, s-a ridicat repede în vârful ierarhiei speculând slăbiciunile ieşenilor, cea mai mare slăbiciune fiind lipsa darului muncii şi comoditatea de a trăi în sărăcie.
Dar să trecem în revistă trăsăturile sale definitorii:
- carierist politic ceea ce i-a asigurat accesul spre vârful puterii
- imoral în familie: şi-a înşelat nevasta, a divorţat de ea şi şi-a luat amantă tânără
- ca primar a distrus spaţiile verzi ale Iaşului şi mai ales a tăiat teii care dădeau Iaşului o atmosferă parfumată şi plină de nostalgii alimentate de istoria locului: a plantat pitici japonezi:
- a devenit încrezut, afişează superioritate faţă de cei din jur, manifestări menite să-i acopere incompetenţa;
- s-a asociat cu lumea interlopă a Iaşului şi este suspectat de acte de corupţie şi luare de mită, fosta soţie declarând că ar avea într-un cont secret peste 20 milioane euro;
- violent faţă de femei, lovindu-şi atât fosta soţie cât şi fosta amantă;
- instabil psihic, lucru recunoscut în faţa procurorilor DNA cărora le-a declarat că avea momente de gelozie pe care nu le putea controla şi de aceea şi-a lovit amanta:
- a folosit poliţiştii locali în scopuri personale etc.
Poate că mai are şi alte trăsături dar acestea le-am desprins în aceste zile de când a intrat în centrul atenţiei publice.
Să vedem ce trăsături definitorii descoperim la primarul nostru Ovidiu Portariuc:
- carierist politic este. Dintr-un necunoscut membru al PSD a ajuns în momentul de faţă secretarul executiv al PSD la nivel de judeţ:
- imoral în familie este. L-a lăsat nevasta din acest motiv şi este încurcat, potrivit unor surse din Primărie, cu o angajată, exact ca şi Nichita;
- a distrus spaţiile verzi, oaza de verdeaţă şi florală de pe Calea Naţională şi a pus în loc nisip, pietre şi nişte arbuşti pitici inobservabili:
- este infatuat, se manifestă superior faţă de cei din Primărie şi din partid, dispreţuieşte pe botoşăneanul de rând;
- colaborează cu lumea interlopă iar amanta unui important interlop lucrează la cabinetul său. Fostul consilier municipal Gheorghe Iavorenciuc a declarat în repetate rânduri că primarul Portariuc este prizonierul unei grupări mafiote;
- stabilitatea psihică rămâne la aprecierea fiecăruia dintre noi. Eu am mari îndoieli că se simte responsabil în tot ce face;
- s-a folosit de poliţiştii locali în interes personal, punându-i să-l supravegheze pe directorul DSPSA Eugen Ţurcanu;
La capitolul violenţă faţă de femei nu am informaţii, aşa că, până la proba contrarie îl consider gentilom.
Se pare că aceste trăsături ale primarilor Nichita şi Portariuc formează portretul robot în raport de care PSD-ul îşi alege candidaţii de primari şi la Parlament, acest portret fiind agreat de şi votat de alegătorii lor .

written by Ioan Rotundu

Apr 22

Zilele trecute am asista la un dialog între un patron şi un angajat al său. Angajatul chiulise câteva zile iar patronul nu-şi mai vedea capul de treburi, aşa că l-a invitat la o discuţie. Angajatul a intrat în birou şi a rostit cu vădită vinovăţie un „Doamne ajută!” Asta l-a scos din sărite pe patron care i-a spus răstit că Dumnezeu îi va ajuta numai dacă cei ca el vor munci conştiincios. „Câtă vreme tu o baţi în cap pe acasă iar treburile de aici n-are cine să le facă, Dumnezeu nu te ajută nici pe tine să ai bani mai mulţi şi nici pe mine să-mi duc treburile la capăt” i-a explicat patronul destul de enervat pe angajatul care spera să primească mai mult de la Domnul decât poate el câştiga prin muncă.
Scena mi-a amintit de formulele de adresare în societate şi faptul că sub acest aspect nu ne-am schimbat cu nimic mentalitatea. În comunism, formula de adresare ce-a mai uzitată era „Să trăiţi!”. Era umilul respect al celui slab faţă de cel puternic sau dovada de recunoaştere a subordonării totale, ştiind că rezolvarea nevoilor tale depind de bunăvoinţa celui salutat astfel.
Mai exista în comunism un salut puţin cunoscut de populaţie. Era formula „Am onoarea!”, folosită ca salut între purtătorii de uniformă a Securităţii. La preot, că şi el se bucura de o formulă de respect diferită de comunul  „Tovarăşe”, salutul era „Săru’mâna părinte!”.
După fuga lui Ceauşescu, în numai câteva zile, formula „Tovarăşe” a fost repede eliminată şi înlocuită cu „Domnul” sau „Doamna”. Măturătoarea de la fostul IJGCL, acum Urban Serv, cunoscută drept „tovarăşa Aneta”, devenise brusc „doamna Aneta” iar proaspăta „Doamnă Aneta” se mira că dimineaţa, la venire, fostul „tovarăş director” devenit „domnul director” nu mai aştepta să-l salute ea şi rostea el repede şi politicos „săru’mâna, doamna Aneta”.
Apoi formulele de adresare au început a se diferenţia, noua clasă a privilegiaţilor democraţiei simţind nevoia să se facă remarcată şi prin modul în care este salutată. Conotaţia formelor de salut a rămas aceiaşi, singura modificare fiind de ordin lingvistic, adică „Să trăiţi, tovarăşe director!” s-a transformat în „Să trăiţi, domnule director!”. Ba chiar diferenţele dintre cei înstăriţi material şi cei mai săraci, acoperite în comunism de formula generală „tovarăşul, tovarăşa”, în democraţie s-au aşezat după puterea banului fiecăruia. Angajata rosteşte „Săru’mâna, doamna patroană!”, iar patroana „Proasta dracului, ce mi-ai făcut ieri*!”
Revenind la discuţia dintre patronul şi angajatul său, constatăm că generala formulă de salkut din comunism „Să trăiţi!” este tot mai mult înlocuită cu actuala „Doamne ajută!” Este o formulă care încearcă să evite evidenţa dintre statutul social al celui slab în faţa celui puternic dar şi o formulă de speranţă că viaţa celui slab, sărac, va deveni mai bună dacă rosteşte magicul „Doamne ajută!”.
Viaţa a demonstrat că Domnul te ajută numai dacă munceşti şi câştigi bani. Dacă stai şi visezi la prosperitatea ce ţi-o va oferi Domnul, numai pentru că l-ai rugat tu să te ajute, vei rămâne tot sărac lipit pământului. Din păcate, în momentul de faţă suntem un popor care înlocuim munca cu ruga către Domnul şi nu ratăm nicio ocazie să atingem moaştele vreunui sfânt, scos la produs bani de către preoţi, aşteptând minunea prosperităţii, ne înghesuim şi ne înjurăm pe la manifestări religioase pentru a ajunge la sarmale şi vin, participăm la pelerinaje pe la mănăstiri şi morminte ale duhovnicilor cu renume rugându-ne pentru sănătate şi viaţă prosperă, blestemându-i pe cei avuţi. Facem orice ca să intrăm în graţiile Domnului, numai de muncă să nu ni se pomenească.
Şi pentru că suntem în perioada când ar trebui să ne salutăm cu „Hristos a înviat!”, această formulă creştină de salut se aude tot mai uţin rostită. Câştigă teren miloaga formulă „Doamne ajută!”, semn că prosperitatea românilor rămâne în continuare sărăcia.

written by Ioan Rotundu

Apr 16

În timp ce în România sunt câteva milioane de pensionari care au pensii lunare cuprinse între 300 şi 1000 de lei, ceea ce cu mari şi dramatice sacrificii abia le asigură existenţa zilei de mâine, 8 parlamentari botoşăneni au semnat pentru susţinerea unui proiect de lege prin care parlamentarii să beneficieze pe lângă pensia de drept şi de pensii speciale.
N-au semnat pentru susţinerea proiectului senatorul PSD Doina Federovici şi senatorul PNL Cornel Popescu, deputaţii Cristian Roman şi Costel Şoptică, cărora merită să le mulţumim că au făcut cinste judeţului.
În schimb, cohorta de infractori, fraudatori de fonduri publice şi de neruşinaţi au semnat pentru pensii nesimţite fără a ţine cont că milioane de români muncesc în condiţii extrem de grele, uneori inumane, pentru a alimenta fondul de pensie ca să asigure nbrua de pensie lunară celor deja pensionaţi.
Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu cunoscut mai bine sub numele de Miky Şpagă, condamnat deja cu suspendare şi cu alte dosare în curs de soluţionare, cu o stare materială şi financiară ce i-ar asigura un trai îmbelşugat câteva secole de acum înainte vrea o pensie specială care la vechimea sa de parlamentar urcă binişor spre 10 mii de lei lunar.
Senatorul PNL Viorel Grigoraş, cel care estre cercetat penal pentru fraudarea Casei Judeţene de Pensii Botoşani cu suma de 7,6 miliarde lei vechi prin decontarea fictivă a cupoanelor de transport gratuit pentru pensionari, vrea şi el pensie specială. Omul a adunat, mai cu pumnul, mai cu fraudarea banilor publici o avere care-i poate asigura un trai dulce întregii familii cât n-au ei ani de viaţă.
Deputatul PNL Verginel Gireadă, condamnat cu suspendare şi cu alte câteva dosare pe rolul instanţelor de judecată suspendate deocamdată datorită imunităţii parlamentare, vrea şi el pensie specială. Cât a fost primarul comunei Mihai Eminescu a jumulit la greu bugetul comunei, sporindu-şi averea familiei. Mai are infractorul Gireadă mari suprafeţe de teren obţinute în condiţii neelucidate de la moştenitorul unui boier. Recent şi procurorii DNA au început să investigheze fraudarea de fonduri publice în perioada cât a fost primar. Dar grosul afacerilor sale încă n-au fost date la iveală. N-o să vă vină a crede când veţi afla cum a fraudat legea fostul primar ajuns deputat liberal şi aspirant la o pensie special de nesimţită.
Eticul şi moralul social-democrat Andrei Dolineaschi, domn’ profesor de filozofie, a semnat cu ambele mâini ca să-şi rotunjească substanţial veniturile la bătrâneţe, uitând subit de doctrina socialistă în slujba căreia s-a pus pentru a se face util cetăţeanului de rând. Sunt convins că atunci când şi-a pus semnătura pe proiectul de lege l-a durut funduleţul de viaţa mizeră a celor care l-au votat. Poate o fi scăpat şi-o lacrimă în stil caţavencian, că doar îi intelectual subţire.
Marea umanistă Tamara Ciofu, deputat PSD, cea care vinde cucuri guguştiucilor din presa locală cu isprăvile sale de parlamentar lipsite de fond, vrea şi ea pensie specială. Ca medic, Ciofu a primit şi va mai primi mită ca să-şi facă datoria. Dar de la mita pacientului la mita din banii publici mi se pare de acum un act de o gravă nesimţire politică.
Gâsculiţa de Zahoreni, cea care a penit Loteria Română în favoarea familiei Voiculescu şi care a fraudat Fiscul, nefiscalizând aparatele de jocuri de noroc ale grecilor, aspiră şi ea la o nesimţită pensie. Deputata PP-DD Liliana Micu, căci despre ea este vorba, este căsătorită cu un om de afaceri, are o avere colosală pe malul Mării Negre pe care nici de acum în 500 de ani n-o poate cheltui. Dar nu degeaba se spune că lăcomia strică omenia. Micu  este un caz special. Ea n-a avut omenie ca să şi-o piardă, în schimb dispune de un exces de nesimţire politică.
Am lăsat-o penultima pe Roxana Anuşcă Ţurcanu, deputat PNL. Obişnuită că-şi satisfacă orice dorinţă oricât de costisitoare ar fi fost ea, de când Florin Ţurcanu a redevenit ce-a fost, adică cioban la oile tătucului, biata femeie trece prin stări de şoc psihic aşa cum trece şi Oana Mizil ştiindu-şi amantul după gratii şi cu riscul ca întreaga avere a lui Vanghelie să-i scape printre degete în favoarea Fiscului.
Dar de ce să muncim noi pe rupte ca să asigurăm pensii speciale acestor târfuliţe politice? Ar fi drept? Nu-i drept!
Şi l-am lăsat lşa urmă pe deputatul PSD Mihai Baltă. Ce caută omul acesta în gaşca nesimţiţilor politici dornici de pensie specială nu găsesc nicio explicaţie raţională. A adunat omul o avere că nici dacă feciorul său Răzvan, considerat „Regele discotecilor”, ar ţine-o tot într-o distracţie vreme de 100 de ani, tot n-ar reuşi s-o risipească.
Dacă patru parlamentari ne-au făcut cinste, alţi opt ne-au făcut de râs. Eu de un singur lucru sunt sigur. Nici un amărât cu pensie de 300 sau 1000 nde lei nu va protesta public la gestul de nesimţire al celor opt aleşi. Se vor consola că nu dau banii de la ei. Aşa este, nu dau de la ei, dau din a celor ce li se cuvin copiilor lor care acum muncesc.

written by Ioan Rotundu

Mar 17

Arestările operate de către procurorii DNA în rândul demnitarilor din statul român a scos la suprafaţă şi micimea caracterului lor. Oamenii aceştia au ajuns să ocupe, promovaţi politic de partidul din care provin, importante funcţii în stat dar şi de reprezentare a României peste graniţă.
La nivelul onor astfel de înalte funcţii se presupune că ocupantul este o persoană extrem de bine pregătită politic şi profesional şi are o puternică personalitate creionată de cariera sa profesională dar mai ales de valorile morale şi etice care-i călăuzesc paşii.
Dfin păcate, la români, promovările se fac în raport de contribuţia financiară şi electorală la partid, de gaşca politică care-l susţine şi nu de respectul de care se bucură în societate. Cu cât personajul ajuns după gratii a deţinut o funcţia mai înaltă în stat, cu atât mai mic s-a dovedit a-i fi caracterul.
Să luăm în discuţie cazul cel mai recent. Cel petrecut luni după amiază la sediul DNA din Bucureşti. Citat să dea relaţii despre activitatea sa de la Comisia de evaluare şi despăgubire a proprietăţilor confiscate de către stat, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, când i s-a adus la cunoştinţă că este reţinut şi i s-a cerut să întindă mâinile să fie încătuşat, s-a opus. A fost nevoie ca mascaţii să-i răsfrângă mâinile la spate şi să-i pună cătuşele. Aşa se explică că Georgescu a fost luni primul demnitar care a ieşit pe uşa DNA cu mâinile încătuşate la spate.
Georgescu, cel care prin deciziile luate a afectat cariere politice şi profesionale, şi-a pierdut imediat cumpătul când s-a simţit jignit în demnitatea sa de erou naţional al luptei împotriva corupţiei, ignorând faptul că şi el făcea parte din acea categorie, doar că o perioadă norocul i-a surâs..
Elena Udrea, ajunsă după gratii într-o cameră din arestul Capitalei, după nişte mofturi de curtoazie cu privire la starea celulei, nu numai că s-a acomodat imediat dar a declarat satisfăcută că-i place la nebunie fasolea gătită la cazanul comun. Ea, care lua masa la Paris şi care purta geantă de 5.000 de euro, iată că se simte mai în largul ei când şterge castronul de zeama de fasole cu resturile de pâine rămase.
Femeia aceasta a crezut că ajunsă demnitar al statului face parte din categoria celor cu înaltă educaţie. Se amăgea doar, pentru că feleşagul ei rămăsese cel cu care plecase în viaţă din Pleşcoiul natal.
Ministrul Finanţelor., Darius Vâlcov, după ce a plecat de la DNA cu ştiinţa că este inculpat pentru luare de mită de vreo 2 milioane de euro când a fost primar al oraşului Slatina, s-a dus glonţ la Antena 3, simţindu-se pe deplin satisfăcut de mocirla morală în care se scaldă răspopitul Mihai Gâdea, Oreste cel dus cu sorcova şi Badea cel răvăşit la cerebel, toţi trei asistaţi şi susţinuţi în comentariile aberante de către Ciuvică, cel care a renunţat la statutul de intelectual respectabil pentru cel de prostituat moral ispitit de banii murdari ai familiei Voiculescu.
În loc să-şi ducă crucea cu demnitate, să continue să-şi respecte statutul de ministru până în ultima zi de activitate, el s-a întors la statutul de primar de provincie obişnuit să înjure birjăreşte când lucrurile nu se potrivesc cu interesele sale.
Când funcţiile în stat vor fi ocupate de persoane educate şi pregătite profesional şi prestigiul ţării noastre în lume va fi unul respectabil. Până atunci vom continua să fim arătaţi cu degetul.

written by Ioan Rotundu

Mar 11

Mihai Tincu (foto), patronul lungului şir de societăţi cu „Rapsodia” în titulatura lor, dar şi implicat politic începând cu anul 2012, a postat la articolul intitulat „Centrul istoric şi imobilele petele de rugină” următorul comentariu: „N-am prea inteles din textul dumneavoastra de ce ar trebui sa fiu exclus din PSD ? Pentru ca nu va plac spatiile Rapsodiei? Nici mie nu-mi place cum scrieti dar n-as fi indraznit niciodata sa va cer sa n-o mai faceti. In fond dintr-asta mancati o paine (paine mancati, nu ?) Oricum , mi-a placut textul cu visele onirice. E ca si cum ai spune cercul Rotund.”
În primul rând ţin să-i mulţumesc că a rămas cititor fidel Jurnalului, cu ani în urmă dându-ne şi câte o mână de ajutor. În ce priveşte faptul că nu-i face plăcere despre ce subiecte abordez şi conceptul folosit, este dreptul său dee cititor să facă aprecieri. Dar ţin să-i atrag atenţia că, potrivit contorului public al site-ului, zilnic numărul de cititori oscilează între 6 şi 10 mii, alteori chiar mai mulţi. Toţi aceştia apreciază ce scriu şi cum scriu. Aşa că, pentru o pată de mucegai nu dărâmi locuinţa, tratezi pata.
Sigur că îmi câştig pâinea şi din activitatea publicistică. Câştig o pâine neagră, dar o câştig cinstit. Azima, cozonacul, tortul le mănâncă cei care sunt patroni şi au în cont sute de mii de euro adunaţi din evaziune fiscală, situaţie în care se află şi Mihai Tincu.
Ca patron, a falimentat rând pe rând mai multe societăţi, toate cu datorii la stat. În întreaga lume oamenii de afaceri caută soluţii să eludeze legea şi să dea statului cât mai puţini bani. Şi Mihai Tincu a procedat la fel, lucru pentru care nu-l condamn, dimpotrivă, îi apreciez abilitatea.
Dacă este să condamn pe cineva, atunci îi condamn pe inspectorii fiscali care au dat dovadă de incompetenţă profesională, neştiind cum să verifice un circuit financiar într-o societate cu capital privat şi unde s-au dus banii încasaţi din producţia vândută.
În ce priveşte excluderea din PSD, ar fi ceva normal dacă şi partidul din care face parte ar fi descoperit respectul faţă de alegători. Mihai Tincu este consilier municipal, ajungând în această funcţie cerând electoratului botoşănean să-l voteze.
A fost votat dar dumnealui nu pare să-i şi umple cu respect pe cei care l-au votat. De vreme ce ridică mâna şi votează sancţiuni pentru botoşănenii care nu respectă legile în vigoare, este imoral din partea sa să nu respecte legile urbanismului, lăsând clădirea proprietatea firmei ce-o patronează neîntreţinută. Strică imaginea acelui perimetru de pe strada Săvenilor. Dacă proprietarul clădirii ar fi fost un om simplu, aş fi înţeles, dar Mihai Tincu este o persoană publică cu statut de reprezentare a comunităţii din care face parte. Acest statut îl obligă să fie un exemplu, inclusiv în modul prin care-şi administrează afacerile private.
Şi eu, şi Mihai Tincu, ne-am petrecut copilăria şi ne-am format profesional şi ideologic în regimul comunist. Numai că el a pus umărul la construcţia socialismului multilateral dezvoltat şi a reprezentat clasa muncitoare cu rol de conducător iar eu am lucrat din prima zi de activitate numai în mediul privat.
Pentru că singura proprietate privată, rezultat al unei forme de asociere în scop de obţinerea a profitului,  care a rezistat în regimul comunist a fost cooperaţia de consum. N-am înţeles nici atunci şi nici acum de ce Ceauşescu   nu a naţionalizat averea cooperaţiei de consum şi s-o treacă în proprietate publică, având şi salariaţii ei, ca şi muncitorii, tripla calitate de proprietar, producător, şi beneficiar. Pe hârtie, pentru că în realitate n-a avut nimeni nimic.
Mihai Tincu s-a adaptat repede la economia de piaţă, are simţul înmulţirii banului, mai ales dând cu tifla statului prin a nu plătit impozitele şi taxele, dar ideologic a rămas tributar vechiului regim comunist. Aici ne deosebim şi din această cauză nu-i place cum scriu. Adevărul doare, mai ales când sunt demascaţi impostorii şi profitorii de favoruri publice obţinute prin fraudă morală.
Dar dacă tot este considerat Mihai Tincu sfetnicul de noapte al primarului Ovidiu Portariuc, să-i sugereze acestuia să-i cumpere ruina. Ne-ar costa mai puţin decât cele 800 mii de euro pe care Portariuc intenţionează să-i dea părintelui Teodor Candrea pe paragina ce-a fost odată Bucuria copiilor. E o sugestie!

written by Ioan Rotundu

Feb 26

După ce ieri toată ziua s-a purtat trufaş şi a bravat faţă de jurnaliştii iscoditori despre anchetarea de cptre DNA a surorii şi mamei sale, răspunzând gen „Hai, mă, voi sunteţi serioşi? Eu vizitez un spital”, spre seară Vitor Ponta s-a plâns pe reţeaua de socializare că sora şi mama sunt supuse unui linşaj public.
Măi, să fie, dar când Antena 3, la ordinul său, îi linşa public pe Traian Băsescu şi fiica lui Ioana pentru terenurile cumpărate la Nana, se bucura ca un drac împeliţat.
Problema este una  destul de serioasă. Sora sa, Alexandra Herţanu, după ce a ieşit de la DNA, la întrebarea dacă era conştientă de ce făcea soţul său, a răspuns trufaş că ea este conştientă tot timpul. Se pare că în familia Ponta toţi sunt caracterizaţi de o doză de tupeu iar Victor este posesorul celei mai mari doze.
Sora şi cumnatul sunt implicaţi în activităţi de fraudare a fondurilor europene şi de evaziune fiscală. Încă nu ştim cu certitudine care este prejudiciul dar se anunţă a fi unul consistent, de ordinul milioanelor de dolari, că aşa s-au obişnuit să fure cei din gaşca politică de vârf.
Şi dacă ne-am fi aflat într-o ţară africană, odată ce familia premierului este anchetată pentru grave infracţiuni de corupţie acesta ar fi demisionat. La noi, premierul Victor Ponta devine tot mai trufaş şi mai tupeist pe măsură ce tot mai mulţi membri din familia sa ajung să fie anchetaţi de către procurorii DNA.
Un personaj ca Ponta., suspectat de implicaţie în sinuciderea procurorului Panait, de măsluire a anchetei privind marea afacere Mega Power, de pregătire a unei lovituri de stat, de fraudare a unui referendumului, de blocare a votului de pentru cei din diaspora, dovedit ca plagiator  etc. , este imposibil să nu fi fost la curent cu afacerile membrilor din familia sa. Nu era vorba de oricine ci de mamă, soră şi cumnat.
Cum mai poate Ponta sămai reprezinte România înm calitate de premieri la întâlniri internaţionale sau să primească premieri din alte ţări când toţi aceştia ştiu că membri ai familiei sale sunt implicaţi în fraudare de bani publici şi comunitari.
Constituţional, preşedintele Klaus nu are nicio pârghie de acţiune spre a-l demite sau forţa să demisioneze. Numai Ponta este cel care poate decide să demisioneze ca un gest de onoare. Dar la Ponta nu putem vorbi de onoare.
Ciudat mai este şi altceva. Deşi Ponta continuă să fie un arogant şi să-şi trateze adversarii politici cu superioritate, românii continuă să aibă încredere în el. Un sondaj recent îl situează la încredere pe primul loc pe preşedintele Klaus, pe locul doi pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi pe locul trei Victor Ponta.
Ce să mai înţeleagă străinii de la noi? Mama şi sora fură banii poporului iar poporul declară că are încredere în cel care reprezintă familia de hoţi.
Şi ca totul să fie in stilul lui Caragiale, cum spuneam, ieri după amiază Ponta s-a bocit precum babele pe contul său de socializare că familia sa este linşată public. Dar când furau banii noştri cum se simţeau?

written by Ioan Rotundu

Jan 29

Un drept la replică primit pe mailul redacţiei ne-a oferit prilejul de a constata cât de lipsiţi de cultură generală sunt unii funcţionari ai statului, mai ales dacă şi-au început cariera pornind de la o şcoală profesională absolvită în sistemul comunist, sistem care i-a promovat apoi în funcţii de răspundere pentru că aveau „origine socială şi profesională sănătoasă”.
Înainte de 11989, Anton a fost miner, deci săpător profesionist, de unde şi îndeletnicirea sa actuală de a-i săpa pe cei din primărie, de-a băgat frica în ei.  Deşi cu dosar „sănătos”, în regimul comunist n-a mai apucat să promoveze în vreo muncă de răspundere. Faptul că pe site-ul oficial al Primăriei Frumuşica stă postat că a fost secretar începând cu anul 1985, este o minciunică de impostor, pentru că el a ocupat funcţia de secretar prin 1996.
Dar, ca să pot comenta dreptul său la replică, îl reproduc mai jos:

Domnule Redactor Sef,
Subsemnatul Anton Petru, din satul Vlădeni Deal, comuna Frumuşica, judeţul Botoşani, având funcţia publica de secretar al comunei Frumuşica, văzând că în Jurnalul de Botoşani din data de 21.01.2015, ziaristul Rotundu Ioan, fără să se documenteze, din cel puţin doua surse sigure, a scris un articol tendenţios, defăimător, denigrator şi umilitor la adresa secretarului comunei Frumuşica, făcîndu-mă terorist, drac şi hot, punându-l într-o lumina foarte proasta, prin articolul „Teroriştii” din Primăria Frumuşica, fără a mi se cere şi punctul meu de vedere, faţă de cele afirmate, încâlcind astfel CODUL DEONTOLOGIC AL ZIARISTULUI ADOPTAT DE CLUBUL ROMÂN DE PRESĂ precum şi CODUL DEONTOLOGIC  S.C NORD MEDIA IMAGE S.R.L., făcând prin acesta articol jocul murdar al unor oameni fără scrupule, de aceea in virtutea aflari adevarului, solicit expres dreptul la replică şi publicarea tot în acelaşi ziar
 şi cu acelaşi zel şi interes acest drept.
DATA:27.01.2015
ANTON PETRU
Absolventul de ştiinţe juridice „la distanţă” de fondul cunoştinţelor, nu dispune de capacitatea profesională de a face diferenţă între ce înseamnă o „normă juridică cu caracter de reglementare” şi un statut de cuprinde principii de etică profesională cu caracter de recomandare pentru un grup de aderenţi.
În puţinătatea cunoştinţelor sale juridice, Anton confundă cele două Coduri deontologice cu reglementările juridice, ceea ce nu-i este permis dacă avem în vedere statutul său de jurist al instituţiei Primăriei Frumuşica.
Spre ştiinţa sa, măcar de acum înainte, îl informăm că fiecare jurnalist are propriul cod deontologic după care se ghidează în activitatea publicistică iar codul său este apreciat sau sancţionat de către cititori. Desigur, codul adoptat cu cât este mai integrat valorilor sociale cu atât jurnalistul este mai respectat pentru ceea ce publică.
Spune Anton că am scris „un articol tendenţios, defăimător, denigrator şi umilitor” la adresa sa. Bag seamă că bietul jurist n-are capacitatea de a face diferenţă între o ştire de presă, un reportaj şi o recenzie a unui reportaj televizat. Îi recomand DEX-ul pentru a afla ce înseamnă un reportaj.
Articolul la care face referire, fiind no recenzie a unui reportaj televizat, o avancronică nu necesita o documentare pentru că ea fusese realizată în cadrul filmărilor. Aşa că, scorneala lui Anton cu verificarea din două „surse sigure” nu este decât o altă dovadă că omul este departe de modul în care se diferenţiază între ele modalităţile de exprimare în presă. Omul nu ştie că o declaraţie a unui oficial, funcţionar mediocru, mai răsărit sau înalt al statului nu se verifică din alte surse pentru că acea declaraţie este generatoare de informaţie oficială. Urmând raţiunea iraţională a lui Anton,  reporterii acreditaţi la Preşedinţie şi Guvern ar trebui să verifice din două „surse sigure” tot ce declară preşedintele Klaus şi premierul Ponta.
În reportajul firmat la Frumuşica şi intitulat „A fost sau n-a fost mită?”, viceprimarul Dumiutru Baciu a făcut o declaraţie prin care a sintetizat atmosfera creată în instituţie de Petru Anton prin comportamentul său. O astfel de declaraţie este oficială şi nu se mai verifică sub aspectul informaţiilor oferite.
Cică l-am făcut „terorist”, afectându-i grav imaginea. Cuvântul terorist era menţionat în ghilimele, adică citat din spusele altora şi nu rezultatul unei concluzii a mea. Dacă nu-l puneam în ghilimele puteam fi acuzat de plagiat precum Ponta.
Îl mai informez pe secretarul Petru Anton că la reportajele televizate nu există drept la replică, reportajul fiind un act de creaţie ce cuprinde concluzii filtrate prin capacitatea profesională realizatorului de a surprinde şi prezenta privitorului un aspect, în cazul de faţă social. Un reportaj televizat poate să placă sau nu privitorului iar dacă nu-i trezeşte interesul telespectatorilor , realizatorul este trimis la plimbare de către patronul postului de televiziune.
Prin acest drept la replică secretarul Petru Anton a întărit opiniile exprimate de către participanţii la realizarea reportajului că are un caracter conflictual şi întreţine în primăria frumuşica o atmosferă tensionată.
Un funcţionar a-l statului răspunde în faţa oricărui cetăţean contribuabil pentru tot ce face sau i se reproşează şi nu redactează drepturi la replică. Nu-i place să fie criticat, să plece acasă şi nu-l va mai deranja nimeni cu nimic. Dar câtă vreme este plătit din banul public, să tacă şi să se supună cerinţelor publicului şi nu publicul să se supună mofturilor sale, cum vrea Petru Anton.
În final, ca jurist ce pretinde a fi, îi mai recomanda ca pe viitor să se informeze când se adresează unei redacţii cine şi cum decide în interiorul acesteia pentru a nu se mai băga singur în gura lupului.

written by Ioan Rotundu

Jan 22

Calitatea umană a mediului politic botoşănean s-a degradat tot mai mult în ultimii ani dar s-a accentuat inacceptabil din vara anului 2012 încoace. În fatidica vară a anului 2012 administraţia publică locală şi mediul parlamentar a primit o infuzie de persoane cu un statut moral şi profesional atât de degradat încât oricărui om normal îi vine greu să creadă că o societate sănătoasă la cap cum pretindem noi, botoşănenii, că suntem putea vota asemenea specimene umane.
A fost votate atunci ca primari persoane condamnate sau aflate în curs de cercetare penală iar ca preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani a fost votat Florin Ţurcanu, liberalul care la acea vreme nu avea alt merit decât că se manifestase violent faţă de contracandidaţi şi că se remarcase prin afaceri personale oneroase. Acum, că a fost condamnat, este contestat de către tot mai mulţi botoşăneni, uitând prea repede că ei l-au propulsat în actualul scaun şi i-au dat puterea în mână.
Ca parlamentari au fost votate personaje controversate şi cu statut social şi profesional îndoielnic. Roxana Anuşcă, nevasta oierului, Doina federovici – nevasta şoferului, Şerban Mihăilescu – şpăgarul, Verginel Gireadă – infractor cu cazier etc, sunt politicieni trimişi în Parlament prin votul majoritar al botoşănenilor iar acum ne fac de râs în faţa ţării.
Iată că neruşinarea unora dintre ei a întrecut orice limite. Condamnat definitiv pentru infracţiuni comise ca primar la Primăria comunei Mihai Eminescu, actualul deputat PNL şi-a manifestat dorinţa de a candida la alegerile din 2016 la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani.
Neruşinatul, în ignoranţa lui izvorâtă din statutul de fost tractorist, după ce şi-a bătut joc de o comună întreagă, după ce a fraudat moral un Colegiu de alegători ca să ajungă deputat, vrea acum să se aşeze în fruntea judeţului. La cât tupeu are neruşinatul şi la câtă prostie bântuie mintea unor alegători turmentaţi în drum spre vot de către ţuica oferită de către susţinătorii candidatului, nu m-aş mira ca Gireadă să ocupe şi această funcţie.
Dar nu neruşinarea şi tupeul său mă îngrijorează ci indiferenţa cu care botoşănenii au primit vestea că infractorul Verginel Gireadă vrea să-l înlocuiască la conducerea judeţului pe proaspătul condamnat Florin Ţurcanu, ambii membri ai PNL.
Locul lui Verginel Gireadă ar fi fost după gratii şi nicidecum în Parlament, pentru că el mai are dosare pe rolul instanţelor de judecată, dosare suspendate pentru că a primit imunitate parlamentară. Un alt dosar se află în anchetă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, dacă nu cumva a şi fost înaintat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie competentă să-i ancheteze pe parlamentari.
Faptele de care este acuzat Verginel Gireadă în acest ultim dosar sunt extrem de grave şi ele sunt fotografia spectrului infracţional în care s-a scăldat Gireadă cât a fost primarul comunei Mihai Eminescu.
Cunosc bine ce acuzaţii i se aduc în acest ultim dosar şi faptul că Gireadă şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani este de datoria mea ca cetăţean al acestui judeţ să iau atitudine şi să feresc judeţul de la o altă mare ruşine pe care am şi suportat-o prin condamnarea lui Florin Ţurcanu.
După ce voi începe publicarea infracţiunilor de care este acuzat, o să vă cruciţi cine este cel care vrea să conducă judeţul şi să ne reprezinte în faţa ţării. Stau şi mă întreb unde este atitudinea civică a botoşănenilor care se mândresc cu valorile umane date de judeţul nostru acestei ţări şi cum de pot răbda ca personalitatea acestor valori umane să fie terfelită, călcată în picioare, umilită de un profitor atât de mizerabil moral cum este acest Verginel Gireadă?
Oameni buni, treziţi-vă la viaţă până ce cancerul  imoralităţii acestor politicieni nu va da în metastază şi va distruge definitiv şi iremediabil imaginea comunităţii întregului judeţ!

written by Ioan Rotundu

Jan 11

Viorel Dimachi este un prosper om de afaceri din zona comunelor Văculeti şi Brăeşti, omul având magazine şi baruri care de-a lungul anilor i-au rotunjit frumos averea şi de pe urma cărora şi-a ridicat o mândreţe de vilă pe B-dul Eminescu din Botoşani.
De la bun început postdecembrist Dimachi s-a înscris în PNL şi a ajuns să fie cunoscut în zona celor două comune ca un liberal de ispravă, care susţinea interesele cetăţenilor în faţa monopolului social-democrat deţinut de primarii care s-au succedat la nivelul comunei Văculeşti. Ani l-a rând liberalul Dimachi a luptat împotriva monopolului puterii deţinut de PSD-istul Tudoruţă despre care se credea că va ieşi din sediul primăriei doar pe năsălie.
Rezultatul eforturilor liberalului Dimachi şi ale altor minţi democratice din comuna Văculeşti au făcut ca în urma alegerilor din 2008, Tudoruţă să piardă primăria şi primar să fie ales democrat-liberalul Iulian Vlas. În patru ani, cât Vlas a fost primar, faţa comunei Văculeşti a început să se schimbe. Dar social-democraţii s-au mobilizat puternic în alegerile din 2012 şi beneficiind de sprijinul liberalilor, cu care formau USL-ul, PSD-ul a recuperat primăria pentru pădurarul Sorin Gânga şi fostul primar Tudoruţă care a devenit viceprimar.
Din nou comuna a început să se întoarcă la viaţa mizeră pe care  localnicii au dus-o sub primarii PSD. Primarul PSD Sorin Gânga, de la instalarea în funcţie, o ţine numai în chefuri şi afaceri oneroase pe bani publici iar investiţiile începute de primarul Vlas au fost în mare parte abandonate. Chiar Dimachi m-a solicitat în toamna anului trecut pentru a reclama cum primarul Gânga şi-a bătut joc de cetăţenii vecini cu strada principală a satului Văculeşti, cărora primarul le-a închis accesul la stradă prin supraînălţarea terasamentului prin asfaltare, fără a crea şi căi de acces în şi din curtea oamenilor.
Cunoscut luptător împotriva destrăbălării morale şi financiare promovată la nivel de comună de primarii PSD, Dimachi era considerat portavoce a cetăţenilor în Consiliul Local care le promova şi apăra interesele.
Dar a venit perioada campaniei  electorale pentru alegerile prezidenţiale şi Ponta a emis celebra ordonanţă a migrării politice. Ce s-a întâmplat cu Dimachi nu ştiu, dar cert este că el a cedat ameninţărilor primarului Gânga şi s-a înscris în PSD. Aşa a ajuns cerberul liberal, luptător de ispravă împotriva satanei roşii care a pătruns în viaţa cetăţenilor precum un cancer să lustruiască pantofii primarului PSD Gânga, cel pe care până nu demult îl condamna public pentru modul său incompetent în care conduce comuna.
Se spune prin sat că Dimachi ar fi fost ameninţat de Gânga că dacă nu trece la PSD îi va distruge afacerile, ţinându-l în control de dimineaţă până seara, pentru că şefii lui de la PSD Botoşani i-au promis că-i trimit în sprijin toate unităţile cu drept de control de la nivelul judeţului.
Probabil, şi aici fac doar o speculaţie, afacerile lui Dimachi, ca ale majorităţii întreprinzătorilor privaţi, nu sunt tocmai curate. Ceva evaziune fiscală s-o fi practicând, aşa că între a-şi păstra afacerile şi a face politică contra primarului, Dimachi a ales să treacă la PSD. Numai că decizia sa a schimbat raporturile de forţe în CL iar acum primarul dispune de o majoritate de vot şi trece prin CL orice-i pofteşte inima.
Câtă vreme în CL era o majoritate a opoziţiei, abuzurile şi ilegalităţile primarului erau stopate în mare parte. Acum, că dispune de propria majoritate, nimic nu-i mai stă în cale, dovadă chiolhanurile prelungite cu zeci şi sute de invitaţi. Omul acesta conduce primăria aşa cum administra pădurea. Ce nu ştie el este că din pădure puteai fura fără să se vadă, din banii publici, mai devreme sau mai târziu, tot ce fură sau risipeşte acum va trebui să dea socoteală. Guvernarea PSD nu-i veşnică!
În ce-l priveşte pe Dimachi, ca om credincios ce se consideră şi care a ridicat o troiţă la şoseaua ce duce spre Dorohoi, din egoism pentru propriile interese nu i-a trădat numai pe săteni ci şi propria credinţă în Dumnezeu. Păcat!

written by Ioan Rotundu

Dec 11

Ieri, la Curtea de Apel Suceava, s-a dat pronunţarea în dosarul în care Florin Ţurcanu s-a judecat în recurs pentru infracţiunea de fals intelectual. Decizia judecătorilor, definitivă de această dată, a fost condamnarea lui Ţurcanu la şase luni închisoare cu suspendare şi doi ani şi jumătate termen de încercare. Dacă în interiorul termenului de încercare Ţurcanu ajunge să mai fie judecat şi condamnat pentru orice altă infracţiune, atunci la pedeapsa aplicată i se va adăuga şi cele şase luni închisoare cu suspendare.
Condamnarea îl pune cu funcţia la dispoziţia, ca să nu spun cheremul, prefectului PSD Costică Macaleţ. Potrivit Legii alegerilor locale condamnarea nu-i afectează funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani pentru că nu i s-a aplicat şi pedeapsa complementară de interzicere a exercitării drepturilor civile, respectiv dreptul de a alege şi a fi ales. Conform Statutului aleşilor locali, prefectul poate invoca pierderea respectului şi moralităţii de ales local şi poate dispune eliberarea sa din funcţie şi provocarea de noi alegeri.  Numai că potrivit  Legii alegerilor electorale locale Ţurcanu va putea candida şi el pentru un nou mandat de preşedinte al CJ, întrunind condiţiile stabilite prin legea invocată.
E drept, nu-i va fi uşor să-şi facă campanie pentru că va fi puternic atacat pe tema infracţionalităţii şi a condamnării sale. Cred că nici PNL Botoşani nu-i va susţine o eventuală candidatură, fiind opriţi de la Bucureşti pentru că ar suna prost susţinerea unui candidat condamnat cu „lucrul bine făcut” al lui Klaus, chiar dacă acesta nu va fi şi preşedintele PNL dar vor fi urmaşii săi.
Efectul condamnării este, aşadar, mai mult în plan moral, dar cum Ţurcanu  nu este tipul de caracter care să fie dominat de remuşcări şi să recurgă la gestul necugetat de a-şi curma viaţa de ruşinea şi oprobiul public, ori de pierderea funcţiei şi odată cu ea a privilegiilor, nu este cazul de a ne face griji despre funie şi săpun.
Cândva fruntaş în satul său natal Dracşani, Florin Ţurcanu a fost cuprins de dorinţa de mărire, de a avea putere, de a fi cineva, încălcând cel mai elementar sfat izvorât din înţelepciunea populară: Nu te ridica cizmare mai sus decât calapodul! Pentru Ţurcanu, mirajul politic al ascensiunii pe scara socială s-a dovedit a fi doar o Fata Morgana. A avut o tresărire de succes când a ajuns în fruntea PBL şi parlamentar în Camera Deputaţilor dar n-a ştiut cum să gestioneze aceste victorii şi să-şi consolideze poziţia prin a demonstra echilibru în acţiunile de viitor.
Acest duş rece cu condamnarea la închisoare cu suspendare vine cam târziu pentru el dar nu este şi demolatorul carierei sale. Botoşănenii, ca majoritatea românilor, au tendinţa de a pactiza cu cel ajuns la necaz, oricât de mult rău le-ar fi făcut. Mai mult, chiar sunt în stare să manifeste sentimente de compasiune şi din milă să-i întindă o mână de ajutor. Aceste manifestări colective le am în vedere când afirm că este posibil ca Ţurcanu să obţină un mandat de preşedinte dacă va găsi o cale de a candida iarăşi. Ţurcanu nu se aşteaptă să fie hulit şi exclus din societate, motiv şi pentru prefectul Macaleţ de a medita dacă îl demite sau nu din funcţia de preşedinte al CJ.
În ce priveşte eticheta de infractor care i se va lipi de acum înainte, va trebui să se obişnuiască cu ea. O astfel de etichetă nu mai este demult timp o ruşine, mai ales de când însuşi fostul premier Năstase a intrat oficial în rândul categoriei infractorilor. Aş putea spune că în ziua de astăzi a fi infractor înseamnă a fi în rând cu lumea bună.
În ce-i priveşte pe duşmanii lui Ţurcanu de la PSD, aceştia ar face bine să se abţină de la orice fel de comentarii şi calificative pentru că infractorii cei mai mulţi sunt în partidul lor.
Dacă Florin Ţurcanu a fost condamnat pentru nişte jocuri politice pentru care alţii au fost promovaţi chiar miniştri de rang înalt, cum este Liviu Dragnea baron de Teleorman, nici la nivel de Botoşani lucrurile nu stau altfel. Derbedeul politic social-democratul Răzvan Rotaru, pupila prefectului Costică Macaleţ, este mult mai destrăbălat moral şi infracţional numai că este, cel puţin deocamdată, nepedepsit. Asta nu înseamnă că nu va şi fi! Ieri a fost pedepsit Florin Ţurcanu, răul cel mic, mâine va veni rândul lui Răzvan Rotaru, răul cel mare.
Aş încheia cu un mesaj pentru Florin Ţurcanu. Decât să accepte ca prefectul să-l tolereze în continuare preşedintele CJ ca să-l poată şantaja cum vor fi interesele sale şi ale PSD-ului, mai bine să demisioneze demonstrând că odată cu condamnarea nu şi-a pierdut şi onoarea. Demisionând, ar lăsa loc de bună ziua către botoşăneni!

written by Ioan Rotundu