Când am publicat pe site-ul Jurnalului de Botoşani articolul intitulat „Ce preţ s-a pus pe capul lui Mărăndel, şeful BIPI din IJP Botoşani” nu mi-a trecut prin cap cât interes va stârni şi că prin publicarea lui am intrat cu bocancul peste un serviciu secret care monitoriza de mai mult timp activitatea fostului comisar şef Dumitru Aioanei din motive pentru care nu am cum să le public încă. Eu am considerat articolul publicat „un ciot”, ştiind din experienţă că puţinele, săracele mele informaţii publicate vor fi completate pe căi nepublice de către persoane cunoscătoare a evenimentului la care am făcut referire.
Numai că de această dată m-am trezit că inclusiv liderul de sindicat Dumitru Coarnă, care conduce Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual s-a ,arătat interesat de articol şi chiar l-a p+reluat şi postat pe pagina oficială de pe Facebook a sindicatului pe care-l conduce.
Fac precizarea că n-am avut şi nu am ştiinţă despre anumite acţiuni informative ale celor din Serviciul de Informare şi Protecţie Internă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani cu privire la persoana lui Dumitru Aioanei. De altfel, celor din serviciile secrete le este interzis prin lege dialogul cu presa sau să dea publicităţii informaţiile solicitate pentru că aceste informaţii nu sunt publice, ele ajunând pe biroul persoanelor autorizate să le cunoască şi eventual să ia o decizie.
În ce priveşte schimbarea şefului Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, colonelul Cristian Mărculescu cu Răzvan Măgură adus de la Direcţia de Operaţiuni Speciale, decizie luată marţi, 21 ianuarie a.c., nu cred că are legătură cu cele întâmplate la Botoşani cum s-a încercat a se speculat în mediul politic liberal de la Botoşani, eu publicând articolul luni, 20 ianuarie a.c..
Este adevărat că Sorin Mărăndel, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă din IJP Botoşani este subordonat şefului DIPI din MAI şi Răzvan Măgură este noul său dar, din informaţiile mele operaţiunea de monitorizare a activităţii lui Dumitru Aioanei se derulează încă de când era în activitate şi continuă şi după pensionar]e pentru că, aşa cum am arătat prin cele scrise, cei de la DIPI i-au retras dreptul de a mai avea acces la documente clasificate iar Aioanei şi-a pierdut dreptul de a mai fi şef, fiind nevoit să se pensionez]e .De aici şi ura viscerală a lui Aioanei asupra lui Sorin Mărăndel, şeful SIPI din IJP Botoşani. Pe a cărui cap s-a pus un preţ.
Ca o dovadă a celor consumate la Pensiunea Boema consemnate în „ciotul” de articol a venit şi dreptul la replică a patronului de la Tehnic Asist, Mirel Vlas. Specialiştii în analiza informaţiilor, din IJP Botoşani şi MAI au ajuns la concluzia că dreptul la replică nu contrazice cele scrise de către mine ci doar încearcă să-l delimiteze pe patron de eventualele discuţii care se poartă în restaurantul pensiunii, prezenţa sa în local urmând a fi considerată ca fiind în calitate de patron, de gazdă ospitalieră şi nu de participant la anumite aranjament de ordin politic sau de altă natură.
Pot anticipa că în curând vor apărea în spaţiul public informaţii surpriză despre Dumitru Aioanei din perioada când acesta se afla la conducerea Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din IJP Botoşani.
Fostului turnător DNA Suceava al actelor la de corupţie întreprinse de Raluca Stâncescu pe când aceasta deţinea funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi a comisarului şef Cristian Cucoreanu, fost şef al IJP Botoşani, începe să i se facă cunoscută adevărata sa faţă.
Dacă privim lucrurile în această cheie, avem şi explicaţia prieteniei politice dintre acesta şi infractorul Florin Ţurcanu, ajuns şeful ALDE Botoşani şi care se laudă că în realitate el conduce Prefectura Botoşani şi nu cazonul Alexandru Colbu pe care tot el l-a făcut prefect.
written by Ioan Rotundu
Vineri dimineaţă m-am dus la frigider să scot două ouă pentru a le fierbe. Numai că, surpriză, ouăle în loc să fie reci erau la temperatura normală. Aşa am descoperit că frigiderul meu nu mai răceşte. Când am deschis congelatorul carnea era dezgheţată. Aveam o problemă care se cerea rezolvată imediat.. Cum nu aveam cunoştinţe în domeniul serviciilor de frigotehnie, am apelat la câţiva cunoscuţi pentru a-mi recomanda o firmă sau un reparator particular. Îndrumat la firma Gama SRL, situată undeva în apropiere de sediul ISU Botoşani, cel care mi-a răspuns la telefon m-as întrebat ce marcă este frigiderul. Când a aflat că este Artic mi-a spus că ei nu repară aşa ceva dar să mă duc la reprezentanţa Artic.
Reprezentanţa Artic la Botoşani îşi are sediul în zona pieţei centrale. Am sunat şi mi-a răspuns un angajat care mi-a explicat că până miercuri săptămâna aceasta nu poate face nimic. Nu era în localitate. Mi-am adus aminte de frigotehniştii de la cooperaţia de consum. Primul pe care l-am găsit nu mai lucra de patru ani dar mi-a dat numărul de telefon de la un coleg al său mai tânăr. Acesta şi mi-a spus că nici el nu mai repară dar că fiul său, Mihăiţă, a preluat tradiţia familiei.
Mihăiţă mi-a răspuns prompt la telefon. După ce i-am explicat păţania şi i-am răspuns la întrebările ce mi le-a pus, m-a asigurat că în jumătate de oră va fi la uşa mea. Şi a fost! A consultat frigiderul şi verdictul a venit scurt: termostatul căzut, instalaţia de răcire spartă, costul reparaţiei în jurul a 400 lei.
- Mai bine cumpăraţi u nul nou – a fost sfatul său final. Mi-şa recomandat magazinul Altex, cică au frigidere ieftine. I-am plătit tariful de „consultaţie” a frigiderului, după care am decis să merg la magazinul Pro Casa, situat la nici 200 m distanţă de mine.
La Pro Casa am găsit un frigider la preţ convenabil.
- Ce condiţii de livrare aveţi? – l-am întrebat pe băiatul care m-a însoţit.
- Păi, achitaţi suma şi să-l folosiţi sănătos.
- Dar nu asiguraţi transportul? Nu primiţi în loc frigiderul vechi?
- Transportul îl asigură un cetăţean cu maşina. Costă 70 de lei. Frigiderul vechi îl aduceţi că vi-l primim.
Cum şmecherul cu transportul îmi aducea frigiderul la uşa blocului şi nu la uşa apartamentului iar pe cel vechi trebuia să-l cobor eu la uşa blocului, urmând a plăti alt tarif ca să-l ducă la magazin, m-am lăsat păgubaş. Firma Pro Casa îşi face reclamă că asigură transportul la domiciliu a produselor sale. Mincinoasă reclamă!
Mihăiţă îmi recomandase magazinul Altex. M-am dus la cel din zona Kaufland. Culmea, am găsit acelaşi model de frigider ca la Pro Casa şi mai ieftin cu 100 lei. Numai că la condiţiile de livrare mi-au spus că numai luni, adică azi, mi-l poate aduce acasă şi să-l ia pe cel vechi. Mie mi se strica borşul în cratiţă şi se împuţea carnea dezgheţată iar ei mă amânau pe luni. M-am dus nervos la Dedeman.
După ce am trecut în revistă un şir lung de frigidere asistat de vreo trei supraveghetori, am descoperit frigiderul pe care-l văzusem la Pro Casa şi Altex, numai că era cu 200 lei mai scump. Potrivit reclamei făcute pe toate posturile de televiziune şi radio, frigiderul vechi luat la schimb asigură şi o reducere la preţul celui nou. Le-am întrebat pe fetele care-mi ţineau trena de condiţiile de livrare.
Aşa am aflat că este o firmă care se ocupă cu transportul dar contra cost. Frigiderul vechi nu-l primeau pentru că nu sunt în programul celor de la Mediu – mi-a explicat o fată cam doapă la corp. Aşadar, frigider mai scump, transport neasigurat în cost şi pe deasupra îmi rămânea pe cap şi beleaua defectă. Din nou devenisem victimă a reclamei mincinoase.
Cum stăteam dezorientat mi-a sunat telefonul. Un coleg din echipa de la Lumea lu’ Rotundu se interesa dacă am găsit frigider. Aflând că nu. mi-a cerut să revin în oraş că merge cu mine la Flanco.
Din nou în zona Kaufland, de această dată la magazinul Flanco, vecin cu cel al lui Altex. Culmea, am găsit acelaşi model de frigider pe care-l găsisem la Pro Casa, Altex şi Dedeman dar mai ieftin u 100 de lei decât la Altex. Mai mult, îmi lua vechiul frigider scăzând 100 lei din cost. Rămânea problema transportului. Trebuia să aştept vreo patru ore.
Cum nu aveam timp, mi-am făcut socoteala că reducerea de preţ făcută pe seama vechiului frigider îmi acoperea transportul, aşa că l-am cumpărat. Pentru că era ultimul frigider din acelaşi model mi-au mai făcut o reducere de 60 de lei şi mi-au dat garanţie 2 ani,. Am pierdut ceva timp umblând de la un magazin la altul dar n-am ieşit în pierdere.
Dacă acceptam condiţiile de la Pro Casa, Altex sau Dedeman pierdeam cel puţin 200 lei, başca transportul pentru regimul de urgenţă, că nu puteam sta fără frigider pe căldurile astea.
Iată cum cu ajutorul reclamelor mincinoase patronii de lanţuri de magazine cu pretenţie te atrag şi odată intrat în mecanismul lor de convingere, uiţi că ai fost amăgit cu o reclamă mincinoasă şi le cumperi produsele la preţuri mult mai mari decât în oferta reclamei.
Nu cred că inspectorii de la Autoritatea Protecţiei Consumatorului Botoşani nu ştiu de aceste reclame mincinoase dar se feresc să facă controale pentru că aceste firme, la vârf, în opinia mea cotizează la PSD. În schimb, îi controlează la sânge pe chioşcari, buticari, tonetarii din pieţe şi târguri, aplicându-le amenzi care-i duc la faliment.
written by Ioan Rotundu
După ce –e atras o cuvântare consilierilor locali din Manoleasa, mulţumindu-le pentru favoarea de a-l fi declarat „cetăţean de onoare” al comunei, cuvântare din care n-a reieşit ce-ar fi vrut să cuvânteze, ministrul Petre Daea, însoţit de cohorta de social-democraţi, a poposit la Staţiunea Popăuţi.
Aici l-a aşteptat inginerul dr. în zootehnie, ciobanul impostor Ionică Nechifor, pentru a-i da raportul asupra misiunii sale de devalizare a patrimoniului unităţii, până de curând unitate de cercetare în domeniul rasei de ovine karakul. O sursă a mea care a fost permanent în mijlocul evenimentului a observat cu oarecare satisfacţie că la întâlnirea cu Nechifor, ministrul Daea a procedat în aşa fel încât nu a dat mâna cu acesta.
Mai mult, când Ionică Nechifor a început să aiureze despre ce va face al la Staţiune, ministrul l-a întrerupt de câteva ori corectându-l. De exemplu, „marele doctor în ştiinţe zootehnice,” s-a lăudat ministrului că el a obţinut „pielicele breitzwae” înainte de a da oaia la montă. Ministrul a intervenit ironic şi l-a corectat spunându-i că astfel de pielicele se obţin de la sacrificarea oii cu câteva zile înainte ca aceasta să fete, nu înainte de a fi dată la montă.
S-a lăudat Nechifor că va „remonta” staţiunea. Din nou ministrul i-a atras atenţia că remontul este un termen tehnic industrial sau biologic, iar ce vrea el să facă s-ar numi reactivarea activităţii de cercetare.
Modul distant l-a care l-a ţinut ministrul pe Ionică Nechifor a fost observat de mai mulţi participanţi la discuţia purtată, şoşotelile cum că ciobanul nostru nu pare a mai fi în graţiile ministrului fiind tot mai dese.
Ploaia de duminică a cam stingherit desfăşurarea acţiunii de la Staţiunea Popăuţi care nu s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a botoşănenilor ca la ediţiile anterioare. Nici cei din conducerea Direcţiei Agricole de Dezvoltare Rurală Botoşani nu s-au mai arătat a fi atât de euforici de vizita ministrului, aşa cum s-au manifestat la vizitele anterioare ale acestuia.
Descoperind că vizitele în judeţul Botoşani nu sunt neproductive nevoilor sale, ministrul a promis că vas reveni şi în vară. Probabil va dori să guste o pătlăgică roşie de la legumicultorii autohtoni crescută şi coaptă în mijlocul naturii şi nu în solariile pe care le-a promis anul trecut şi care au rămas la stadiul de promisiuni.
written by Ioan Rotundu
Departamentul Centenarului a luat fiinţă în timpul Guvernului Cioloş, mai exact în luna iunie 2016, în scopul organizării în plan naţional şi internaţional sărbătorirea de către poporul român împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Regatului Unit al României, sărbătoare intrată în istorie sub denumirea de Marea Unire înfăptuită la 1 decembrie 1918.
Departamentul a fost stabilit să fie condus de un secretar de stat şi să se afle în structura Ministerului Culturii. În august 2016 şef al Departamentului Centenar a fost numit Florin-Daniel Şandru, profesor de ştiinţe politice şi fost rector al Universităţii Petre Andrei, din Iaşi, instituţie unde este, din septembrie 2015, prorector. Este director editorial al editurii Adenium, din Iaşi, şi director al revistei ”Timpul”, cu o consistentă carieră universitară şi o prezenţă publicistică de marcă.
Imediat după numire, profesorul Şandru şi-a format echipa de lucru şi a început să schiţeze programul marii sărbători. Când în ianuarie 2017 premierul Sorin Grindeanu a emis celebra Ordonanţă 13, profesorul Şandru n-a dorit să fie considerat părtaş la această mârşavă lovitură dată justiţiei şi statului de drept de către Liviu Dragnea şi aliatul său Călin Popescu Tăriceanu şi a demisionat.
După demisia lui Şandru, la conducerea Departamentului Centenar s-a instalat haosul. Noul premier care i-a urmat lui Grindeanu, respectiv Mihai Tudose, a deschis cutia Pandorei la angajările în cadrul departamentului pe criterii politice. Clientela de partid a dat năvală, mai ales că bugetul departamentului era fixat la aproape 200 milioane de lei. Frizeriţe, lucrători de pe la fabricile de mobilă şi service auto au fost angajaţi să organizeze marea sărbătoare a poporului român.
Punctul culminant a fost atins în ianuarie acest an când secretar de stat şi şef al departamentului a fost angajat un fotbalist pe nume Paul Cotârleţ. Bietul tânăr a recunoscut că n-a fost bun ca fotbalist aşa că a decis să se facă politician. A mai recunoscut că nu cunoaşte nici un nume de scriitor sau om de cultură din noua generaţie. Tinerelul a păpat câteva zeci de mii de lei din banii publici după care, recent, a fost demis..
Mai sunt 8 luni până la marea sărbătoare şi Guvernul României încă nu are un program al evenimentelor dedicate Centenarului.. Cei doi şefi de partide care decid în momentul de faţă ce are şi ce nu are voie să facă premierul României Viorica Dăncilă, mă refer la Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, n-au fost şi nu sunt interesaţi de sărbătoare pentru că pe ei îi preocupă situaţia lor penală.
Peste 8 luni se vor împlini 100 de ani de când românii dintre Nistru şi Tisa s-au strâns în braţe frăţeşte şi s-au bucurat că pot trăi împreună sub sceptrul regal şi apoi, prin schimbările de orânduire, sub sceptrul prezidenţial.
În loc bucuria celor 100 de ani să explodeze într-o mare sărbătoare naţională care să impresioneze Europa şi lumea, să se vorbească despre valorile poporului român, noi suntem mai dezbinaţi ca niciodată iar dihonia dezbinării a semănat-o printre noi două canalii politice care din ambiţiile lor pentru putere au îngenuncheat poporul şi-şi bat joc de istoria lui.
În 27 martie se împlinesc cei 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Regalul României. Niciun eveniment organizat la Bucureşti, Iaşi sau Chişinău. Fraţii de peste Prut ar fi avut nevoie de un semnal unionist venit din partea oficialităţilor române care să le încurajeze curentul lor unionist dar aşteptările lor vor rămâne neîmplinite.
Personal, am luat legătura cu un grup de oameni de cultură din Chişinău iar sâmbătă, 17 martie, boi fi în capitala Moldovei pentru a filma un reportaj dedicat acestui eveniment. Este tot ce pot face la nivelul posibilităţilor mele. Dar din partea autorităţilor botoşănene nu s-a anunţat nimic, nici măcar un simpozion istoric prin care să fie marcată sărbătoarea, simpozion la care să fi fost invitată şi o delegaţie de la Chişinău sau raioanele de peste Prut. Cu un prefect fost vânzător de sucuri şi un preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani stăpân peste instituţiile culturale judeţene cum este Costică Macaleţi nu te poţi aştepta la ceva bun.
Voi continua să realizeze şi alte reportaje dedicate Centenarului dar cu o floare nu se face primăvara. Din nefericire, această mare sărbătoare boicotată politic chiar de către cei care ar fi trebuit să-i acorde cinstea cuvenită, va rămâne în istorie ca o mare ruşine naţională. Nu merita acest popor român ca după o sută de ani de zbucium, de jertfe de sânge, de neîmpliniri sufleteşti şi mai ales materiale să suporte o astfel de batjocură. Credeţi că celor două canalii politice le pasă? Eu sunt convins că nu!
written by Ioan Rotundu
 Viorica Afrăsânei s-a stins din viaţă la Spitalul judeţean „Mavromati” din Botoşani după o luptă cu o boală neiertătoare pe care n-a putut-o învinge. Dispariţia ei înseamnă şi dispariţia din peisajul politic botoşănean a singurului reper de etică şi moralitate politică din întreaga perioadă postdecembristă.
De la bun început Viorica Afrăsânei a intrat în politică îmbrăţişând doctrina social-democrată. Spre deosebire de mulţi colegi ai săi de partid ea a înţeles mersul istoric al evenimentelor postdecembriste şi spre ce se îndreaptă societatea românească. A ales calea social-democraţiei pentru a se înscrie ca un factor de echilibru între clasa oamenilor de afaceri care se înfiripa şi masa largă de angajaţi ai acestora despre care era convinsă că va avea nevoie de protecţie socială.
Pornind de la aceste principii ale doctrinei social-democrată, principii a căror rost politic şi social majoritatea colegilor săi de partid nu-l înţelegeau, Viorica Afrăsânei s-a angajat într-un mod determinat în promovarea acestora şi în plan naţional.
Onestitatea ei n-a putut-o contesta nimeni. Atunci când s-a declanşat vânătoarea informatorilor Securităţii, ea a recunoscut public că a colaborat cu fosta Securitate, o colaborare în plan profesional pentru că funcţia sa de angajat la Fondul Funciar o obliga să comunice anumite date şi informaţii Securităţii.
A trebuit ceva timp celor din preajma sa, celor din presa botoşăneană şi mai ales a adversarilor săi politic să înţeleagă că ea n-a fost un informator al Securităţii, adică nu şi-a turnat colegii sau cunoştinţele, ci doar şi-a îndeplinit atribuţiunile de serviciu. A suportat cu stoicism acea perioadă de prigoană şi nu s-a supărat pe nimeni, deşi ar fi avut enorm de multe motive s-o facă.
Ca parlamentar în Camera Deputaţilor vreme de trei mandate (1992 – 2004), a fost şi rămâne singurul parlamentar botoşănean care a făcut cinste întregului judeţ, care ne-a reprezentat competent şi cu demnitate. Dealtfel şi colegii din ţară i-au recunoscut capacităţile de om politic şi au ales-o vicelider al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor în legislatura 2000 – 2004.
Când se afla acasă, adică la Botoşani, la Cabinetul său parlamentar veneau cei necăjiţi pentru că era singurul parlamentar care prelua problemele şi se implica în rezolvarea lor.
Cu adversarii politici locali a avut un comportament corect, chiar colegial, n-a promovat atacuri politice pentru a se face remarcată, n-a lansat în spaţiul public informaţii denigratoare la adresa lor, nu s-a coborât la treapta de jos a mizeriei politice pentru a-şi bârfi adversarii sau concurenţii ca să-şi păstreze poziţiile politice câştigate.
Când în intervalul 1996 – 2000 Jurnalul a lansat iniţiativa „Caravana politică”, toţi şefii de partid fiind invitaţi în diverse comune din judeţ ca să dialogheze cu alegătorii, Viorica Afrăsânei nu şi-a umilit niciodată adversarii ca să se facă ea remarcată, nu a purtat dialoguri tăioase şi a respectat opinia exprimată de reprezentanţii celorlalte partide fără a face observaţii critice.
În mod constant, prin cele scrise în cei 22 de ani de publicistică, când s-au creat dezbateri sau polemici pe tema eticii şi moralei politice, pe Viorica Afrăsânei am folosit-o ca reper valoric în raport de care i-am judecat pe ceilalţi politicieni.
Dispariţia Vioricăi Afrăsânei lasă un mare gol în politica botoşăneană, un gol ce nu poate fi umplut pentru că nu sunt valori umane care să se ridice la înălţimea moralităţii sale.
Am avut în acest an o sigură discuţie cu ea. Mi-a spus atunci că-i este ruşine de ce se întâmplă în PSAD dar că este prea obosită să mai poată lupta cu noua generaţie de politicieni care duc partidul într-o direcţie greşită şi care au creat o ruptură între ei şi electorat.
În volumul ce-l voi lansa în curând intitulat „Doar politicieni sau şi ticăloşi?”, Viorica Afrăsânei are rezervat un loc care-i va cinsti memoria.
Viorica Afrăsânei a dispărut fizic dintre noi dar imaginea sa spirituală este adânc înrădăcinată în conştiinţa colectivă şi va dăinui multe decenii de acum înainte. Unicitatea personalităţii sale îi va asigura această dăinuire. Viorica Afrăsânei s-a comportat cu demnitate până în ultima clipă a vieţii, dovedind încă odată măreţia caracterului său. Odihnească-se în pace!
written by Ioan Rotundu
Marţi, 17 noiembrie, pentru primarul social-democrat de Botoşani, Ovidiu Portariuc, a fost „marţea neagră”. Cine-şi mai aduce aminte, acum vreun an, invitat în studioul Tele’M pentru o emisiune de dezbatere pe teme de administraţie publică, Portariuc a părăsit emisiunea chiar la începutul ei pe motiv că se urmăreşte discreditarea sa ca primar dar şi ca lider al PSD Botoşani.
Mai mult, în zilele următoare l-a chemat în judecată pe realizatorul emisiunii „Dialog deschis” , jurnalistul Ionuţ Poclid, cerându-i acestuia şi daune morale în sumă de 100 mii lei actuali. După mai multe termene de judecată, când Portariuc şi-.a pus martori care să-i susţină realizările ca primar iar jurnalistul a venit cu probe cum că n-a făcut nimic în Botoşani din ce-a promis în campania electorală, s-a trecut la judecata de fond.
Iar marţi s-a dat pronunţarea. Primarul Ovidiu Portariuc a pierdut procesul şi în plus a fost obligat la plata către jurnalist a sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Se pare că între timp Portariuc s-a mai maturizat ân gândire dar şi în plan politic. L-a invitat pe Ionuţ Poclid la o discuţie şi i-a propus o împăcare pe cale amiabilă. Portariuc i-a declarat că nu va face recurs la sentinţa pronunţată de Judecătoria Botoşani şi că-i va achita suma de 8.000 lei.
Mi mult, Portariuc a recunoscut că postul Tv Tele’M a fost echidistant faţă de persoana sa, l-a criticat justificat, spre deosebire de Tv SOMAX unde la adresa sa s-au rostit multe neadevăruri. Portariuc i-a propus lui Poclid să reia colaborarea cu Tele’M, adică să onoreze invitaţiile primite, dar că vrea ca prima sa prezenţă să fie în emisiunea de joi, în acelaşi format în care a fost când a părăsit emisiunea în direct, adică cu Ionuţ Poclid moderator şi cu subsemnatul pe post de comentator politic.
Mi se pare firească pretenţia primarului iar faptul că va accepta din nou dialogul cu media botoşăneană este din partea sa semnatul că i s-au evaporat fumurile puterii şi că mintea i s-a copt suficient ca să-şi dea seama că s-a lăsat furat de valurile tinereţii şi că o apucase pe o cale greşită.
written by Ioan Rotundu
Parchetul de pe lângă tribunalul Botoşani mi-a trimis un drept la replică referitor la informaţiile apărute în articolul intitulat„Botoşani: DNA mai face o breşă în mafia din interiorul Poliţiei. Poate n-o fi iarăşi un fâs!”. Prin cele scrise în articol n-am învinuit cu nimic această instituţie ci am făcut referire la un fost lucrător. Dacă cineva era în situaţia de a trimite un drept la replică, acel cineva putea fi Poliţia Botoşani şi DNA Suceava. Ori aceste două instituţii au tăcut chitic.
Dar să revin asupra dreptului la replică primit care pe bună dreptate corectează o serie de informaţii pe care parţial le-am corectat şi noi ieri, când am aflat că Aura Simion nu este fiica lui Aurel Simion şi folosim acest prilej de a ne mai cere odată scuze pentru eroarea comisă. În acelaşi timp, prin dreptul la replică se evită anumite adevăruri şi se încearcă îndulcirea altora.
Este adevărat că procurorul Aurel Simion a ieşit la pensie în condiţii legale dar el ar mai fi rămas dacă nu se afla într-o situaţie nu tocmai plăcută. Ni se spune în dreptul la replică că Simion n-a fost cercetat în vreo cauză penală. Nu se face aceiaşi afirmaţie şi în cazul unor cercetări administrative.
Nu cred că actualul prim-procuror Raluca Stâncescu n-a aflat ce conţin acele reclamaţii depuse la DNA Suceava şi care îl vizează direct pe Aurel Simion. Reclamaţiile sunt semnate de către agentul de poliţie Cristian-Dan Haureş şi n-au primit curs, fiind puse la dospit. Motiv pentru care poliţistul Haureş s-a adresat DNA Bucureşti şi chiar a fost primit în audienţă la această instituţie la Secţia penală. În aceste reclamaţii sun arătate o serie prelungită de posibile abuzuri comise de Aurel Simion în calitate de procuror.
Şi mai am o nedumerire. Când în Jurnalul s-a scris că după pensionare procurorul Aurel Simion venea prin instituţie, cu borsetuţa sub braţ, şi se interesa de anumite dosare aflate în lucru la foştii colegi n-am primit nici un drept la replică. De ce oare? Întrebare retorică.
Referitor la Mihaela Mihai, mai nou şi Popa, se recunoaşte că aceasta a fost colegă cu Aurel Simion dar numai 6 luni de zile. Dacă tot am fost provocat hai să mai aducem în spaţiul public câteva întrebări. Poate ne spune Parchetul, în următorul drept la replică, din ce motive a divorţat Mihaela Mihai în timp ce era studentă la Bucureşti şi căsătorită cu un fotbalist? Poate aflăm şi în ce context a ajuns prim-procuror la DNA Suceava şi cu a cui sprijin din DNA Bucureşti venit pe filieră politică.
Dacă tot instituţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani face avocatură pentru alte instituţii atunci să ne ajute şi cu restul informaţiilor care ne lipsesc.
Iar dacă în prezent nici un procuror nare fiu sau fiică avocat nu înseamnă că instituţia n-a avut procurori aflaţi într-o astfel de situaţie. Este vorba chiar de Aurel Simion, acum pensionat, care când era activ îl avea pe feciorul Marian avocat şi care a fost angajat în nişe dosare despre care încă n-a venit timpul să facem vorbire.
Şi pentru că tot suntem la capitolul informare publică, este bine de ştiut de către cititori că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stâncescu este fiica fostului ofiţer de Securitate Dan Stâncescu, acum retras la o casă de vacanţă undeva lângă Pojorâta. Şi Raluca Stâncescu a fost căsătorită cu un om de afaceri de care a divorţat.
Sper că aceste informaţii sunt corecte şi n-am să mă pricopsesc iarăşi cu un drept la replică şi la acest comentariu de pe blog.
written by Ioan Rotundu
 Foarte mulţi cunoscuţi ai familiei noastre, unii extrem de apropiaţi, au rămas consternaţi când au aflat de moartea soţiei mele Cornelia. Nu trebuie să se simtă frustraţi cumva că au fost ţinuţi la distanţă de anumite intimităţi ale familiei noastre pentru că nici membrii din familie n-au cunoscut anumite lucruri decât cu puţin timp în urmă.
Soţia a descoperit că are un nodul la sânul stâng în anul 2000. Am discutat atunci varianta de a merge la medic şi a se opera sau a urma un tratament chimio-terapeutic. Nu a fost de acord cu niciuna dintre aceste două variante. A ales să ţinem totul secret, să nu spunem nici copiilor. S-a documentat şi a urmat un tratament naturist, inclusiv a urmat o reţetă cu o substanţă otrăvitoare despre care aflase că ar otrăvi celulele canceroase.
Numai că nodulul s-a dezvoltat fără a-i transmite semnale că organismul său se află sub asaltul celulelor canceroase. Anul trecut, când celulele canceroase au ieşit la exterior, a decis că este momentul să spunem copiilor cu condiţia ca să nu destăinui nimănui din afara familiei situaţia sa.
A lucrat efectiv şi s-a comportat natural, a râs, a glumit cu toţi cei din preajmă sau cu care intra în contact, se comporta vioi, radiind energie dar în interior cancerul lucra fără putinţa de a-l putea stopa prin tratamentul naturist. De vreo cinci ani, pe lângă tratamentul naturist a ales şi calea credinţei, rugându-se pe la moaştele unor sfinţi, participând la turism ecumenic, s-a dus şi în Grecia pentru a ajunge la Muntele Athos dar n-a fost cu putinţă pentru că era femeie iar femeile nu pot urca pe Muntele Athos.
Pe la jumătatea lunii septembrie a început să tuşească într-un mod ciudat. S-a tratat ca pentru bronşită şi n-a dorit să meargă la medic. Când tusa s-a accentuat şi începuse să-i taie respiraţia a acceptat să meargă la Urgenţe. Prietenul nostru de familie, medicul Gelu Apetroaie, a intervenit pentru a fi trimisă la Iaşi, la Clinica universitară de Pneumoftiziologie. Analizele au evidenţiat faptul că se afla în faza de metastază multiplă şi nu se mai putea face nimic.
Am discutat cu profesorul universitar Grigorescu, şeful clinicii, cu medicul de la Terapie intensivă şi mi-au explicat că soţia a fost pentru ei un caz special. Spuneau ei că o astfel de boală nu se poate vindeca dar că prin tratament se poate prelungi viaţa cu vreo zece ani. Soţia a învins cancerul vreme de 15 ani şi acest lucru îi intriga pentru că nu-şi puteau explica rezistenţa organismului. Nu am ştiut niciodată ce tratament naturist a urmat aşa că nu le-am putut spune nimic sub acest aspect.
Nu mi-a dat voie să vin la ea, la Iaşi, decât atunci când îmi va cere. M-a sunat luni seară, 28 septembrie, cerându-mi să vin. Am ajuns marţi dimineaţă. A râs şi a glumit cu mine deşi era ţinută în viaţă de aparate. Mi-am dat seama că nu prinde următoarea dimineaţă şi l-am sunat pe băiatul de la Bucureşti, care lucrează în IT pentru o multinaţională, să ia avionul şi să vină la Iaşi. A ajuns marţi spre seară. Am plecat eu şi a rămas el.
După tratamentul de seară a mai discutat cu băiatul şi a adormit în jurul orei 23. La ora 23.55 de minute băiatul a privit neputincios cum aparatele la care era conectată au căzut rând pe rând. A murit în somn, liniştită şi senină. Tot ce altceva se povesteşte pe seama ei sunt simple fabulaţii.
Mulţumesc sutelor de botoşăneni care şi-au luat rămas bun de la ea, venind la Capela Militară. Le mulţumesc pentru sprijinul moral şi pentru generozitatea la ce au pus pe piept. Mulţumesc în mod special preotului militar Ştefan Grădinaru în care soţia a avut o nelimitată încredere. Dar şi preotul a aflat care este situaţia sa abia când s-a împărtăşit înainte de a pleca la Iaşi.
Adevărata slujbă de înmormântare a avut loc la Capela Militară iar predica preotului a fost o fotografie a vieţii Corneliei exact aşa cum au cunoscut-o toţi.
Înmormântarea de la Cândeşti, unde a dorit să fie îngropată lângă mormântul tatălui său, a fost un ritual despre care mă abţin să comentez dar nu pot să trec peste faptul că acele accente numite obiceiuri locale care vin din perioada Evului Mediu Târziu distonează profund cu nivelul actual de civilizaţie de tip european.
Mulţumesc în mod deosebit firmei de Servicii Funerare Florariu din Botoşani care s-a ocupat de la aducerea sicriului de la Iaşi şi până la coborârea acestuia în mormânt, meniul de post la praznic fiind unul care i-a uluit nu numai pe săteni dar şi pe cei veniţi din ţară.
Mi-a lăsat multe dorinţe pe care voi face tot ce-mi stă în putinţă să i le împlinesc. Sunt dorinţe legate de profesia mea, de copii, de mama ei în vrâstă de 85 de ani, oarbă de 35 de ani, şi care a plâns-o fără a o putea vedea. Să nu se mire nimeni că nu port şi nu purtăm, cei din familie, doliu. A fost una din dorinţele sale exprese. „Viaţa merge înainte şi fără mine!” a fost unul dintre ultimele sale sfaturi.
Dragostea între soţ şi soţie are multiple manifestări dar cea dintre mine şi Cornelia este irepetabilă. Aş vrea să mă amăgesc că mai trăim o viaţă, „dincolo”, dar nu pot. Alta este realitatea!
Foto: În Peştera Scărişoara – iulie 2009
written by Ioan Rotundu
Ieri, Cătălin Flutur, fostul primar al municipiului Botoşani până la alegerile din 2012, a fost citat la DNA Suceava. Nu i s-a luat nicio declaraţie scrisă şi nu i s-a adus la cunoştinţă că ar avea vreo calitate de ordin penal. Pur şi simplu i s-au solicitat explicaţii verbale despre împrejurările în care a aprobat concesionarea unei alei vecină cu clădirea monument Belvedere către patronul imobilului, botoşăneanul Eugen Tudose. Ancheta ar viza infracţiunea de abuz în serviciu.
Cu privire la ancheta a DNA-ului apar o serie de ciudăţenii. Ancheta a pornit de la reclamaţia unui grup de pensionari din zona imobilului Belvedere reprezentaţi de Nicolae Sandu, un înrăit duşman al mediului privat şi un susţinător fervent al social-democraţilor în care el regăseşte atmosfera din timpul regimului comunist după care plânge zilnic.
Iniţial, reclamaţia a fost depusă cu intenţia vădită de a-l şicana pe Eugen Tudose şi a-l împiedica să poată realiza o serie de lucrări de extindere a spaţiului comercial.
Tudose obţinuse o finanţare europeană de 2 milioane de euro ca să reabiliteze imobilul, să-l extindă şi să-l amenajeze restaurant cu spaţii de cazare.
Numai că lucrările nu se puteau derula pentru că nu avea suficient spaţiu de acces pentru maşinile şi utilajele constructorului. S-a adresat Primăriei Botoşani şi a solicitat concesionarea unei alei de 130 mp pentru a o folosi constructorul.
Imediat pensionarii socialişti în frunte cu Nicolae Sandu s-au adresat primarului Flutur să ceară redeschiderea aleii şi încetarea lucrărilor. O cerinţă absurdă pentru că locatarii de la blocurile din spatele imobilului aveau altă cale de acces spre bulevard pe lângă sediul Notariatului Reta Aniţei.
Apoi, ar fi fost o decizie de neiertat ca Primăria să fi stopat lucrările lui Tudose şi acesta să piardă fonduri europene de 2 milioane de euro pentru că aşa voiau pensionarii socialişti manipulaţi de liderii PSD, atunci aflaţi în opoziţie, toată acţiunea petrecându-se în anul 2009.
Prin dezvoltarea afacerii Tudose a creat peste noi zece locuri de muncă şi contribuie anual cu importante sume la bugetul statului, bani din care îşi primesc pensia socialiştii contestatari ai mediului privat, ei dorind revenirea la putere a regimului comunist care să confişte din nou averile chiaburilor.
Anii au trecut, Tudose îşi vede de afacerile sale dar PSD-ul nu uită şi nu iartă. Din nou i-au instigat pe pensionarii socialişti să-l reclame pe Flutur, de această dată insinuând că acesta ar fi fost mituit de Tudose şi că prin concesionarea aleii şi amenajarea alteia pe lângă gardul Liceului de Artă s-a creat Primăriei Botoşani o pagubă de peste 8 mii lei.
Da, s-au cheltuit 8 mii de lei pentru amenajarea unei altei alei dar s-a încasat de pe urma concesiunii către Tudose sume mult mai mari. Numai că pensionarii socialişti nu vor să ştie de acest lucru că nu le pică pe socoteală.
În această vară primarul Ovidiu Portariuc a vânturat în faţa presei acest subiect., acuzându-l pe Flutur că a concesionat terenul la un preţ prea mic. Portariuc vine din mediul privat şi ar fi trebuit să fie primul care să înţeleagă că între a pierde oraşul 2 milioane de euro prin Tudose şi a concesiona pe timp limitat 130 mp de teren era firesc să se facă concesiunea ca să nu se piardă banii., chiar dacă decizia i-a supărat pe socialiştii PSD-ului de la blocurile din zonă.
Pentru că n-a reuşit în cei trei ani şi câteva luni să-l răpună pe Flutur, Portariuc şi-a reactivat celulele socialiste în frunte şi duşmanul capitalismului Nicolae Sandu şi le-a cerut să-şi reînnoiască reclamaţiile. De această dată prin depunere la DNA.
Pe fond, totul se rezumă la o problemă de administraţie locală, de vreme ce nimeni n-a dovedit că la mijloc a fost dare şi luare de mită cum se insinuează acum de socialiştii lui Portariuc.
Spuneam în recentele mele comentarii că DNA Suceava este controlat politic de PSD şi că unele acţiuni ale procurorilor sunt coordonate din umbră politic. Adaug la cele comentate până acum şi cazul Flutur. Cât despre Nicolae Sandu, l-am avut corespondent la Jurnalul mai mulţi ani. Scria pe teme sociale şi de mediu cu multă nostalgie după comunişti. Ştiam că este unul dintre cei care plâng după Ceauşescu dar nu mă interesa ideologia lui şi ura împotriva patronilor pentru că ar fi fost inutil să polemizez cu el. Va muri şi nu va putea înţelege ce s-a întâmplat în decembrie 1989.
Revin la procurorii DNA şi mă întreb cum de în urma percheziţiilor de săptămâna trecută efectuate în sediul CJ şi PNL n-au luat pe nimeni la audieri iar pe baza unei reclamaţii care vrea să aducă în actualitate fapte din 2009 au reacţionat prompt şi au declanşat ancheta.
În schimb, aceiaşi procurori nu s-au sesizat de 3 ani de zile încoace că presa botoşăneană scrie cum primarul Ovidiu Portariuc a strâns bani din sponsorizări pentru festivaluri, bani pe care nu i-a justificat niciodată, inclusiv banii alocaţi de la bugetul primăriei. Nu s-au sesizat nici când s-au adus acei pomi stradali plătiţi la un preş de 100 de ori mai mult decât preţul pieţei.,
Nu i-au interesat nici licitaţiile cu dedicaţie pentru a realiza peisajul selenar de pe Calea Naţională şi nici cum au decurs lucrările de modernizare a străzii Primăverii unde au dispărut mulţi bani din visteria Primăriei.
Pentru ei important şi prioritar este să rezolve reclamaţia pensionarilor socialişti ca să-l scape pe Portariuc de concurenţa lui Flutur. Probabil că aşa sună ordinul primit de la partid.
written by Ioan Rotundu
Dispariţia din peisajul botoşănean al media a postului Tv SOMAX a lăsat un gol care nu va putea fi umplut într-o perioadă apropiată. Primul post local de televiziune din Botoşani, SOMAX a avut un drum sinuos, cu succese şi căderi, dar a rezistat şocurilor. Se pare că de această dată a fost înmormântat definitiv.
În 15 iulie patronul postului, omul de afaceri Victor Mihalachi, a decis încetarea emisiei şi trecerea în insolvenţă a societăţii prin care asigura finanţarea postului. Motivul a fost nivelul ridicat al cheltuielilor şi veniturile extrem de scăzute. Un alt motiv se spune că ar fi fost ca insolvenţa să-i ofere calea legală de a scăpa de o parte din personalul angajat care se dovedise că nu corespundea cu politica redacţională.
Nici bine nu s-a declarat insolvenţa că SOMAX-ul a fost amendat de către CNA cu suma de 10 mii lei pentru difuzarea unor emisiuni gen pamflet în care limbajul folosit a fost unul care ar fi umilit şi limbajul de cartier. Cei doi realizatori ai emisiunilor de tip pamflet, Ionuţ Manole şi Lucian Alexa s-au dovedit a fi responsabili de limbajul execrabil folosit dar amenda a fost aplicată persoanei juridice, adică societăţii.
Iniţial, Victor Mihalachi a urmărit ca prin insolvenţă să curăţe schema de personal de cei doi realizatori şi de alţi angajaţi nepricepuţi în munca de televiziune şi să reia emisia în cursul lunii septembrie pentru a nu pierde licenţa de emisie a postului.
A mai apărut şi intenţia medicului Gabriel Oprişanu de a cumpăra SOMAX-ul dar negocierile au căzut definitiv în momentul în care Oprişanu a pierdut procesul cu firma lui Constantin Pitorac şi se află în situaţia de a-i restitui acestuia suma de peste 400 mii lei.
În 15 octombrie licenţa de emisie expiră iar dacă postul nu reia emisia licenţa este pierdută şi a obţine una nouă înseamnă să fie reluate toate procedurile de la zero, proceduri care sunt extrem de costisitoare. Cum Victor Mihalachi este suspectat de procurorii DNA că l-ar fi mituit pe Florin Ţurcanu ca să obţină anumite lucrări şi să grăbească decontările pentru lucrările efectuate, numai de redeschiderea postului Tv SOMAX nu-i mai are în momentul de faţă.
Tv SOMAX nu-i mitica pasăre Phoenix ca să renască din propria cenuşă, aşa că, răutăcios fiind, tot se are bine Victor Mihalachi ci protopopul Lucian Leonte aşa că-l poate solicita să-i cânte prohodul. Păcat! Păcat de banii investiţi, de efortul depus de către puţinii profesionişti pe care postul i-a avut, de botoşănenii care se obişnuiseră să urmărească anumite emisiuni.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments