Cine a urmărit de două săptămâni încoace programul TV Somax, a putut constata că în ziua de vineri, de la ora 17.00 se difuzează un reportaj intitulat „Lumea lu’ Rotundu”. Reportajul este realizat de subsemnatul şi vizează, cu preponderenţă, activităţi economice şi sociale ale unităţilor administrative din judeţ. Conform programului stabilit cu cei din conducerea TV Somax, filmările le fac lunea iar montajul în zilele următoare. Aşa că ieri eram programat pentru filmări, numai că ziua am început-o prost de dimineaţă. Ca temă de lucru aveam de realizat un reportaj despre încercările disperate al Obştii Dracşani de a-şi recupera iazul în suprafaţă de vreo 725 ha.
Încă de dimineaţă m-a sunat un cetăţean din Mihăileni să-mi spună că poliţistul de acolo îşi face de cap. Omul voia să ajung mort-copt la Mihăileni, neacceptând vreo amânare. Nici bine n-am scăpat de el, că m-a sunat un altul din Vf. Câmpului. Avea el ceva de reclamat la adresa autorităţilor locale, dar să nu se ştie că de la el li se trage. L-am expediat şi pe acesta şi am plecat la filmări.
Conform panului pe care mi l-am făcut, am început a filma cu Mihai Popa, preşedintele Obştii. Omul, încâlcit în explicaţii şi cu multe vorbe condimentate, numai nu voia să înţeleagă că reportajul are o întindere limită în timp şi că el trebuie să relateze sinteza faptelor, fără detalii şi picanterii. Pe când înregistrarea era în toi, m-a sunat un reporter să-mi spună despre un fapt mărunt. Telefonul a bruiat înregistrarea, aşa că am tăiat o pare din ea şi am reluat-o.
Nici cu fostul prefect Alexandru Simionovici nu mi-a fost uşor. Nici în ruptul capului n-a vrut să-l filmez acasă, în curte, pe terasă sau chiar pe trotuar lângă fard. S-a temut să nu filmez lucruri pe care să le interpretez apoi. Omul este păţit, aşa că suflă şi-n iaurt. Am filmat sincronul într-un bar din apropiere şi m-am dus la Dracşani.
Aici am făcut un fel de pregătire cu directorul societăţii Piscicola SA, în ideea de a fi scurt şi la obiect. Dar Gheorghe Nistor, din momentul în care am început filmarea, numai n-a vrut să răspundă la întrebările directe şi sensibile. Orice aş fi întrebat eu, el tot la digul de 500 m lungime şi nu ştiu cât înălţime ajungea. Exact ca în schiţa lui Caragiale elevul care orice-l întreba profesorul el ajungea la castravetele cu 98% apă.
Iar ca ziua să se încheie cum a început, adică prost, n-am terminat filmările, rămânându-mi o codiţă şi pentru astăzi. Dar nu-mi pare rău. Socoteala mea di redacţie nu s-a potrivit cu cea din teritoriu. Voiam să iasă un reportaj serios, pe măsura celor trei prefecţi intervievaţi. A ieşit ceva mai bun. Un reportaj cu multe dileme, cu multe întrebări şi răspunsuri printre rânduri, cu personaje pătimaşe şi logică interesantă, cu concluzii pe măsură.
Cine va fi interesat să-l urmărească, o va putea face vineri, 23 aprilie, de la ora 17.00 pe TV Somax iar pe Internet se poate accesa dând clik pe linkul de pe site-ul Jurnalului pe care scrie Somax. Vizionare plăcută!
După o răsărire în plan politic, când a ajuns din viceprimar la Suliţa şef de cabinet parlamentar la deputatul Liviu Câmpanu, liberalul Florin Ţurcanu a fost nevoit să se reîntoarcă în comuna natală, reluându-şi activităţile sale de fermier cu oi şi vaci.
Apoi, când PNL Botoşani s-a rupt prin plecarea preşedintelui Mihai Ţâbuleac la PD, iar preşedinte PNL a devenit deputatul Liviu Câmpanu, Ţurcanu a ajuns din nou în vârful partidului. Cum, necum, în cursul anului 2007 a fost promovat în funcţia de secretar Cancelarie Prefect în cadrul Instituţiei Prefectului Botoşani.
Numai că venit de la ferma sa din satul Dracşani, Ţurcanu nu prea arăta a orăşean şi cu atât mai puţin a demnitar în cadrul Prefecturii.
Potrivit lui Constantin Rotaru, în acea vreme secretar în cadrul Biroului Permanent Judeţean al PNL, acesta şi cu inginerul Dan Constantinică, preşedintele organizaţiei comunale PNL Gorbăneşti, l-au luat pe Ţurcanu şi l-au dus la un magazin pentru a-l dezbrăca de ţinuta rurală şi a-l îmbrăca nemţeşte, cum spuneau pe vremuri ţăranii la hainele de orăşean. Pe cheltuiala lor, cei doi i-au cumpărat lui Ţurcanu pantaloni, pulover, cămaşă, el purtând un fel de trening pe care-l considera haină de gală. Toate acestea s-au consumat în anul 2007, înainte de sărbătoarea Floriilor.
Apoi, Ţurcanu a fost preluat de cumătrul său, Costel Calistru, patronul societăţii Dalbera, cea care producea la acea vreme, la greu, alcool la negru incinta fostului SPA – Secţia de Producţie Alimentară, vecină cu Termica. Cumătrul Calistru i-a cumpărat costume, cămăşi, chiloţi, cravate iar, seara, când Ţurcanu i-a fost oaspete, a constatat că are şosetele sparte la vârful degetului mare. A scos omul din şifonier un set de şosete noi şi i le-a dăruit.
A nu se înţelege că Florin Ţurcanu era sărac lipit pământului şi nu avea bani să-şi cumpere de îmbrăcat. Bani avea, dar nu avea gust în a-şi cumpăra de îmbrăcat şi nici nu îndrăznea să calce prin magazinele de lux.
Legat de modul în care Ţurcanu a devenit licenţiat, iată ce mi-a relatat acelaşi Constantin Rotaru. Acesta susţine că l-a însoţit pe Ţurcanu la mall-ul din Iaşi, unde s-a întâlnit cu un profesor universitar de la Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir” care, contra sumei de 150 milioane lei vechi, i-a dat foia matricolă cum că a absolvit facultatea de drept. Totodată i-a recomandat lui Ţurcanu să-şi obţină licenţa pe la o facultate din Ardeal, pentru că el nu n-avea cum să-i obţină şi diploma. Rotaru susţine că pe Ţurcanu l-a mai costat 100 milioane lei. Şi a obţinut diploma de licenţă de la o facultate din Alba Iulia.
Diploma i-a fost înmânată chiar pe malul iazului Dracşani, unde Ţurcanu a organizat un chef pe cinste. Mai susţine Rotaru că pe diploma de licenţă a lui Ţurcanu, luna eliberării este „februari”, în loc de februarie, aşa de beţi erau cei care „l-au licenţiat”.
Când relaţia Rotaru – Ţurcanu s-a deteriorat, Rotaru l-a ameninţate pe Ţurcanu că dacă se declară în Parlament că este licenţiat în drept, povesteşte la presă cum a ajuns să obţină diploma. O perioadă, pe site-ul Camerei Deputaţilor la Florin Ţurcanu figura profesia de asistent veterinar, acum scrie licenţiat în drept, motiv pentru Rotaru să-mi relateze cele consemnate în comentariul de faţă.
În urma publicării unor articole ce-au avut la bază informaţiile oferite de AJOFM, unii tineri şi-au exprimat opinia că decât să muncească pe 500 lei şi să-i îmbogăţească pe patroni, mai bine stau acasă. În primul rând că o astfel de concepţie nu poate veni decât din partea celor care nu munca îi interesează, ci câştigul. Dar ca să câştigi, trebuie să ai cunoştinţele necesare să faci faţă cerinţelor locului de muncă în cauză.
Sunt cel mai în măsură să-mi exprim o impresie despre gradul de pregătire al tinerilor de astăzi. De ani de zile încerc să formez reporteri din rândul proaspeţilor absolvenţi de liceu şi facultate. Din păcate nu se găsesc prea mulţi tineri care să aibă cât de cât aplecare spre o astfel de profesie. În primul rând cunoştinţele lor de cultură generală sunt la pământ. N-au vocabular şi, deci, n-au putinţa de a exprima conţinutul unei informaţii şi pe înţelesul altora. N-au priceperea de a putea selecta importanţa unei informaţii din noianul zilnic cu care un reporter se confruntă. Aceste neajunsuri sunt consecinţa lipsei de lectură în şcoala generală şi liceu.
Ruşinos este şi faptul că nu ştiu să dialogheze, modul lor de a aborda o discuţie fiind foarte sărac şi limitat în a pune întrebări, iar cuvintele folosite sunt în majoritate suburbane, de cartier, de tipul jargoanelor folosite prin baruri şi discoteci.
Aceşti tineri n-au puterea de concentrare asupra a ceea ce trebuie să facă, n-au ambiţia profesională de a face azi un acelaşi lucru mai bine ca ieri. Cafea, ţigară, discuţii inutile în baruri, petrecere la discotecă până în zori de zi.
Mai dureros este faptul că proaspeţii absolvenţi de facultate, indiferent de specializare, n-au cultură civică şi politică, nu cunosc cele mai elementare noţiuni despre puterile în stat şi administraţia publică a ţării. Ies de pe băncile facultăţii jurişti care nu ştiu să redacteze o simplă cerere de chemare în judecată, economişti care n-au pus mâna în viaţa lor pe un formular de bilanţ, jurnalişti care n-au scris în cei patru ani de facultate un articol şi care n-au nerv pentru a deveni un bun reporter.
Toţi aceşti tineri vor salarii mari din prima zi, fără a şti să facă ceva concret. Suntem într-o economie de piaţă. Patronul nu plăteşte ziua de muncă precum sunt plătiţi funcţionarii la stat. Ţi-ai făcut treaba în mod calificat, ai contribuit la prosperitatea firmei, eşti plătit corespunzător. Ştiu informaticieni care au salarii lunare de peste 30 milioane lei, dar muncesc de dimineaţă până seara. Ştiu economişti plătiţi cu zeci de milioane de lei, dar îşi storc creierii toată ziua cum să reducă cheltuielile şi să eficientizeze activitatea firmei. Sunt tineri care la vârsta de 30 de ani deţin funcţii importante într-o companie. Dar aceştia sunt foarte puţini. Sunt cei care au învăţat prin bibliotecile facultăţii şi nu şi-au pierdut vremea prin baruri şi la discotecă.
Recent am mai învăţat ceva. Marian Moroşan a fost dat afară de la ziarul unde lucra, pentru că a încercat să publice concluziile unei anchete ce lezau interesele patronilor de ziar. Din septembrie anul trecut şi până în 15 ianuarie anul acesta n-a lucrat. L-am „recuperat”, ştiind că este un bun reporter pe anchete. I-am şi publicat articolele refuzate la ziarul unde a lucrat. Mai mult, cu încredere, i-am dat informaţii asupra derulării unor alte anchete.
Nu ştiu ce-a fost în capul său, dar la sfârşit de lună a plecat înapoi la ziarul de unde a fost dat afară. Anchetele care trebuia să le finalizeze la mine, parţial le-a finalizat şi publicat în ziarul la care s-a întors, deşi a fost dat afară într-un mod ruşinos. Numai că ce s-a publicat, a fost trunchiat şi denaturat sensul. Altfel spus, au fost cosmetizate după nevoile politicii redacţionale impusă de patroni.
Indubitabil, Marian Moroşan este un reporter de investigaţie talentat şi care-şi exercită profesia cu suflet. Din păcate, munca sa este umbrită de interesele patronilor în slujba cărora şi-a pus condeiul. Oricât de valoros ar fi un angajat, dar dacă în spatele său nu se află cineva care să-i pună în valoare cunoştinţele, roadele muncii, ştiinţa sa nu face doi bani. Lecţia primită de la Moroşan a fost binevenită. Chiar îi mulţumesc!
Acum iar caut să formez reporteri. Şi iar m-am lovit de acei absolvenţi de liceu şi facultate care vor leafă mare, dar care nu ştiu să lege două fraze. Peste jumătate din reporterii mediei locale actuale s-au format la Jurnalul. Nici ei nu ştiau mare lucru când au început să lucreze ca reporter. Au avut în schimb dorinţa de a învăţa, de a se realiza profesional.
De vreo cinci ani încoace, absolvenţii de liceu sau facultate îţi bagă în faţă diploma. Cunoştinţe profesionale, ioc!
Nu aceasta-i calea de progres economic şi social.
În urma articolului „Popescu muşcă, dar cu colţii altora” unii dintre cititori au simţit nevoia să-şi facă cunoscută propria opinie. Normal, de vreme ce acesta este şi rostul rubricii ce permite postarea de comentarii. Dar una este să-ţi exprimi o opinie vizavi de subiectul abordat şi cu totul altceva este să denigrezi, numai din plăcerea de a-ţi satisface anumite nevoi psihice interioare, de cele mai multe ori morbide. Alţii comentează din dorinţa de a apăra pe unul sau altul, din amiciţie sau din spirit de breaslă.
Mă opresc asupra comentariului semnat de cineva „Cristal”, conceput în forma următoare „Domnule Rotundu v-aţi făcut un obicei să denigraţi persoanele ce nu vă convin. Eu ştiu că o informaţie primită trebuie verificată încă din trei surse pentru a putea fi publicată, ceea ce dv. nu faceţi. Aţi scris în articol nenumărate neadevăruri legate de cei trei liberali, neadevăruri ce pot fi probate cu acte. Bine ar fi să verificaţi ceea ce scrieţi sau să vă lăsaţi de meserie.”
În primul rând, ce-am scris în acel articol este o abordare a eticii şi moralei ce ar trebui să-i caracterizeze pe politicieni, măcar şi într-un procent simbolic, de salvare a aparenţelor. Cei trei liberali menţionaţi în articol, în cârdăşie cu Câmpanu au falsificat rezultatele alegerilor, scoţându-l pe acesta din urmă preşedintele PNL Botoşani în defavoarea lui Cornel Popescu, care i-a fost contracandidat. Din martie şi până acum au tăcut, fiind autori şi tăinuitori ai falsului comis.
Acum, când Câmpanu i-a marginalizat, neacordându-le unele favoruri sau privându-i de unele beneficii politice, cei trei au dezvăluit public falsul comis în martie a.c., cerând conducerii centrale a PNL să anuleze alegerile, adică să-l revoce pe Câmpanu din funcţia de preşedinte PNL. Concluzia mea a fost că trei imorali, infractori de ordin politic, au devenit peste noapte morali şi clamează respectarea eticii politice, părându-mi-se total nefirească atitudinea lor.
Ce era de verificat, din trei surse cum crede comentatorul, pentru a-mi exprima o opinie bazată chiar pe afirmaţiile publice ale celor trei. Altceva l-a deranjat pe comentator: adevărul, care doare cel mai mult. Şi-l mai informez pe comentator că nu scrie nicăieri ca un ziarist să-şi verifice informaţia din una, două, trei sau mai multe surse. Pur şi simplu el trebuie să aibă ferma convingere că a aflat adevărul.
Din ce surse ar fi trebuit să verifice acel reporter al TVR realitatea filmului cu Remeş şi Avram, ca să-l publice? Dacă preşedintele Băsescu face o afirmaţie în conferinţa de presă, la ce sursă să mă duc să-l verific dacă a spus sau nu adevărul? Sunt mulţi cei care acuză după ureche, fără să cunoască măcar un crâmpei din adevărata muncă a unui ziarist.
Am mai publicat un articol intitulat „Păcatele şefilor Poliţiei botoşănene”, susţinând că toţi şefii aflaţi în fruntea IJP Botoşani, de după 1990 încoace, au fost mai mult sau mai puţin implicaţi în mafia locală cu alcool. Şi iar s-au găsit comentatori care să mă acuze că am făcut afirmaţii fără probe. Nu pot ca de fiecare dată, când îmi exprim o opinie sau aduc o acuzaţie publică să recapitulez sursa informaţiilor ori să reiau scrierile jurnalistice mai vechi.
Cu toate acestea, fiind vorba de acuzaţii aduse şefilor de poliţie care s-au succedat la Botoşani, am reluat publicarea unor anchete mai vechi, de prin 2002, care au probat la acea vreme afirmaţia mea din articolul incriminat de către unii comentatori.
De fiecare dată când noi am publicat pe site-ul Jurnalului anchete legate de corupţia locală, cu implicarea unor personalităţi de seamă şi a unor demnitari publici, s-au găsit şi comentatori care să ne împroaşte cu noroi. Pe unii îi cunoaştem, pe alţii nu.
Însă ceea ce ne doare mai mult este faptul că funcţionari publici, în timpul programului, plătiţi din banii contribuabililor, ne citesc pe Internet şi introduc comentarii denigratoare, uneori, culmea, chiar şi împotriva propriilor şefi. Aceşti funcţionari, cu gândire măruntă, nu pot să conştientizeze efortul depus de către cineva în a asigura publicarea informaţiei de interes general, care mai pune cât de cât oprelişte corupţiei, abuzurilor şi indiferenţei funcţionarului public faţă de cetăţeanul contribuabil.
Ştiu un funcţionar din Prefectura Botoşani care nu face altceva toată ziua decât să vâneze greşelile gramaticale strecurate în textele publicate pe site-ul presei locale. În presa electronică prioritate are difuzarea informaţiei. Dacă acel funcţionar doreşte să se simtă împlinit psihic în ziua respectivă citind texte fără greşeli gramaticale, să acceseze site-ul Academiei Române sau a facultăţilor de filologie. Dar şi acolo va găsi greşeli gramaticale.
George Pruteanu numeşte o astfel de gândire ca fiind scârnavă. Nu ne simţim demobilizaţi de astfel de comentarii, dar nici nu ne simţim în al nouălea cer de bucurie. De aceea vom continua să luăm atitudine publică şi să ne apărăm imaginea publică, îndeajuns de şubrezită de către colegii care scriu numai dacă simt mirosul banului.
Spre fericirea noastră, şi poate ca o motivaţie pozitivă, comentatorii cu gândirea scârnavă sunt cam patru, cinci la un număr de cititori pe articol ce, uneori, se măsoară în mii. La aşa o proporţie, existenţa lor devine nesemnificativă.
Ori de câte ori am scris vreun articol despre dosarul lui Conţac întocmit de către DNA, am fost acuzat că o fac din slugărnicie faţă de persoana sa sau pentru bani. Ce nu ştiu acei comentatori este faptul că n-am nici un motiv anume să iau apărarea lui Conţac în faţa DNA, ci poate dimpotrivă. În primul rând, dezvălui acum, în urmă cu aproape doi ani preşedintele Conţac a fost cel care a luat decizia, la sugestia directorului Vasile Bânzar, de a dirija toată publicitatea CJ-ului către Monitorul. Era lovitura care mi s-a dat pentru că l-am acuzat pe acest Bânzar de implicare în anumite aspecte mai puţin corecte şi că este depăşit intelectual pentru nivelul actual care se cere unui funcţionar public, mai ales director. L-am acuzat atunci pe preşedintele Conţac că prin decizia luată încalcă Legea 544 privind liberul acces al cetăţeanului la informaţie, în sensul că a luat cititorilor Jurnalului dreptul la informare privind activitatea CJ, dirijându-i spre Monitorul.
Apoi, acelaşi preşedinte Conţac, după ce i-a dat „aripi” în PSD fiului meu, când au intrat în conflict deschis, fiul fiind directorul publicaţiei Evenimentul de Botoşani, l-a chemat în judecată. Iar mie mi-a reziliat contractul de publicitate ce-l aveam încheiat cu firmele sale.
Aşa stând lucrurile, iar preşedintele Conţac poate confirma, ce credeţi că m-ar determina să scriu în favoarea preşedintelui Conţac?
Două ar fi motivaţiile. Prima, aceea că dosarul lui Conţac la DNA este o făcătură politică. Întotdeauna am analizat evoluţia evenimentelor şi din altă perspectivă. De exemplu, dacă în locul lui Conţac ar fi fost o altă persoană. Conţac are bani şi se va descurca. O altă persoană, onestă, ar fi ajuns victimă nevinovată a intereselor politice meschine şi a Justiţiei, fiind poate condamnată pe nedrept. Iar presa l-ar fi linşat mediatic, numai din dorinţa senzaţionalului.
În faza când era cercetat, preşedintelui Conţac i s-a sugerat să dea unei anumite persoane un telefon ce costa vreo mie de euro şi dosarul va fi închis, că n-are suport. Conţac ar fi „donat” acel telefon, dar s-a temut ca nu cumva să-i fie înscenată o dare de mită.
Ştiu multe despre DNA. Ştiu cum a fost „săltat” botoşăneanul Cuciureanu de la aeroportul Băneasa şi pentru ce anume, dar eliberat imediat pentru că cineva l-a dojenit pe şeful DNA că a sărit calul. Ştiu cum a ajuns acelaşi Cuciureanu să fie condamnat în dosarul privind fostul PETROM, strămutat la Cluj. Un procuror s-a folosit de relaţia amicală cu un magistrat clujean şi l-a „ars” pe Cuciureanu, ca răzbunare că acesta l-a învins pe Mocanu în dosarul Comaliment.
Ştiu cum a ajuns Gheorghe Mocanu, din inculpat în onorabil director al Comaliment. Un anume procuror a fost atras într-o cursă şi filmat într-un hotel anume din Botoşani în timpul unui act sexual. Filmuleţul a făcut minuni, iar Gheorghe Mocanu a rezistat eroic în fruntea Comaliment, dijmuindu-i averea.
Ştiu cum cei de la DNA l-au scos de sub urmărire penală pe Paul Mustaţă, prea onorabilul director de la Fisc. Mai ştiu şi cum, în urmă cu ceva timp, din Botoşani pleca spre Bucureşti, via DNA, o maşină, de regulă o dată pe săptămână, încărcată full cu alimente şi alte cele.
Mai adăugaţi la toate aceste, scandalul iscat pe seama DNA, prin dosarele fabricate la ordinul preşedintelui Băsescu şi veţi avea imaginea acestei instituţii, cu mult mai fioroasă decât cea a vechii Securităţi. Mai fioroasă, pentru că nu te anchetează în beci, smulgându-ţi unghiile sau presându-ţi degetele la încheietura uşii. Te terorizează psihic, te distruge moral, de aduce în situaţia de a-ţi pune capăt zilelor de ruşinea publică.
Cu DNA-ul am eu treabă, nu cu Conţac. În opinia mea Conţac este o victimă, iar eu, din ce-am scris până acum, consider că am exprimat adevărul. Comentatorii care au ceva răfuieli cu familia Conţac nu m-au combătut cu argumente în afirmaţiile scrise. S-au limitat să mă acuze că am scris pentru bani. Este placa răsuflată folosită împotriva jurnaliştilor de către cei ce nu le convin cum sunt scrise anumite lucruri şi care au anumite răfuieli personale cu unele demnităţi publice. Nu voi mai lua în seamă astfel de afirmaţii, mai ales lipsite de probe. Timpul a lucrat şi lucrează în favoarea mea, în sensul că ce-am scris s-a adeverit.
