Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii introdus de procurorul general al României. Procurorul general a cerut ÎCCJ să stabilească printr-o decizie a sa care soluţii date de instanţele de judecată, la contestaţiile profesorilor privind majorările salariale, sunt cele corecte, pentru că unele instanţe au admis pretenţiile profesorilor iar altele le-au respins.
Iar ÎCCJ a stabilit că soluţia corectă este admisibilitatea cererilor privind revendicările de majorări salariale cu 50%, aşa cum s-a stabilit prin legea promulgată de preşedintele Băsescu în anul 2008 şi neaplicată apoi de guvernarea PDL – PSD.
Faptul că profesorii au avut şi vor avea în continuare câştig de cauză nu înseamnă că vor primi şi banii. ÎCCJ a reglementat prin decizia sa modul de soluţionare, obligatoriu pentru instanţele de grad inferior, dar nu poate obliga Guvernul Boc şi la plata acestor majorări salariale.
Plata devine obligatorie prin sentinţele pronunţate de instanţe şi rămase definitive, primind putere executorie. Iar cel care ar trebui să plătească banii este angajatorul, în cazul de faţă Inspectoratele şcolare şi nu Guvernul Boc. Guvernul doar trebuie să asigure fondurile necesare prin Ministerul Educaţiei. Dar… există un dar!
În perioada Guvernului Năstase instanţele de judecată au dat câştig de cauză unor persoane ce-au cerut drepturi salariale de la buget. Ce-a făcut premierul Năstase ca să nu plătească acei bani? A emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care a statuat că banii se pot plăti de la unităţile bugetare numai dacă aceste unităţi au alocat prin bugetul anual plata sumelor
Dacă sumele nu sunt cuprinse în bugetul anului în curs, ele vor fi prevăzute în bugetul anului următor. Dar legea nu prevede nici o sancţiune dacă în anul următor nu se fac prelevările, aşa că plata se poate amâna de la an la an.
Acum premierul Boc susţine că nu poate face plata sumelor stabilite prin sentinţele judecătoreşti pentru că nu sunt sume prelevate în bugetul anului în curs. Aşa că plata se va face la anul, sau poate… la mulţi ani!
Nici executarea silită nu este posibilă pentru că pe conturile la Trezorerie nu se aplică popriri ale executorilor judecătoreşti, fapt legiferat tot de Guvernul Năstase. Tot în perioada Guvernului Năstase, executorul judecătoresc botoşănean Dinu Secrieru a vrut să execute Poliţia Botoşani. Numai că popirea sa pe contul Poliţiei nu a fost validată de Trezorerie.
S-ar putea sechestra şi vinde la licitaţie publică bunurile unităţii plătitoare. Numai că la sumele pe care le au de primit profesorii, nici dacă va fi sechestrată şi Ada Macovei şi vândută la strigare, tot nu se acoperă nevoile de plată.
Chiar dacă blocarea unor astfel de plăţi a fost concepută şi pusă la punct de către premierul Năstase, cei din PSD strigă acum că Guvernul Boc nu respectă hotărârile judecătoreşti. Nu le respectă pentru că aşa a învăţat de la Năstase.
În fond, ticăloşi sunt şi unii şi alţii, dar problema care se pune şi care este crucială, de unde se vor lua miliardele de lei pentru a se plăti profesorii? Răspuns: de la angajatorii şi cei care muncesc în sectorul privat, căci ei duc greul veniturilor la buget.
Tot românul ştie că Mihai Eminescu este cel mai mare poet al nostru dar puţini sunt cei care ştiu că publicistica poetului este cam tot atât de mare ca şi poezia sa. Eminescu a fost un fin observator al vieii sociale şi economice a României, dar mai ales un critic neiertător al clasei politice.
Într-unul din articolele sale Eminescu spunea că istoria unui popor o putem cunoaşte urmărindu-i prezentul. Se referea la faptul că avem obiceiul de a conserva proastele obiceiuri, de a fi recalcitranţi la nou şi conservatori asupra principiilor de viasţă, etice şi morale, păgubitoare.
Suntem la o distanţă de 20 de ani de perioada comunistă, dar mentalităţile acelei epoci dăinuie în noi, ne urmăresc în prezent, căutăm să le impunem cu cerbicie tinerilor generaţii, deşi n-au nimic actual în ele.
Când veşmintele nemţeşti au pătruns prima dată la noi, cei cu iţari şi cămeşoaie îi priveau pe cei îmbrăcaţi nemţeşte cu dispreţ. Vedeau în ei trădătorii portului strămoşesc. Acum, dacă am vedea pe stradă un român în iţari şi cămeşoaie, ne-am uita la el ca la urs. Ne-au trebuit peste două sute de ani ca să acceptăm hainele nemţeşti şi să ne fălim cu eleganţa lor.
:Şi acum să intru în fondul problemei. Am adus ăîn discuţie portul uniformei în şcoală. Mai bine zis încercarea Adei Macovei de a obliga părinţii să cumpere uniformă la copil. Puţini ştiu că preţul unei astfel de uniforme s-ar ridica peste cel al unui costum nou de magazin şi chiar de firmă. Este limpede că se conturează o afacere.
Numai că s-au găsit comentatori care să apere uniforma şcolară. Cică nu este permis ca un elev să vină la şcoală îmbrăcat cu haine mai scumpe ca ale profesorilor. Apoi, zic ei, uniforma este purtată şi în ţările capitaliste.
Şi, iată, am ajuns la trecutul care ne urmăreşte în prezent. La noi uniforma, ca peste tot în ţările socialiste, avea menirea de a depersonaliza elevul şi a-l obişnui să fie un bun executant al ordinelor partidului. Învăţătorul, profesorul era obişnuit..şŞi mai este, să intre în clasă şi să ascule zborul muştei, privind la elevii ce stăteau smirnă în bancă, toţi cenuşii la îmbrăcăminte, dar cu cravata roşie la gât sau insigna de utecist în piept. Şcoala comunistă a avut şi părţi bune, mai ales sub aspectul calităţii învăţăturii, dar sub aspectul formării personalităţii a fost catastrofală. Iar acum suferim şi dăm tribut prin copii noştri.
Uniforma la elevi a fost şi înainte de comunişti. Dar era uniformă de licean şi numai la şcoli cu prestigiu. Elevul purta uniforma cu mândrie şi era privit cu admiraţie că este elevul acelui liceu. Numai că toate aceste instituţii şcolare erau de ordin privat. Cum de ordin privat sunt şi şcolile capitaliştilor unde uniforma este tradiţională, a devenit un brand.
A introduce din nou uniforma în toate şcolile, şi mai ales în şcoala generală, ar însemna să insuflăm din nou copilului sentimentul de egalitate socială cu cel bogat. Iar când va ieşi din uniforma şcolară va constata că viaţa este cu totul diferită, iar el nu este pregătit să-i facă faţă.
Înţeleg să fie introdusă uniforma la „Laurian” sau la „Eminescu”, unde ar fi o cinste pentru fiecare licean. Dar să introduci uniforma la Liceul textil, industrial ori la cel din Darabani, nu mai avem de-a face cu prestigiul instituţiei şcolare ci cu o egalizate socială falsă.
Ştiu că sunt printre noi mulţi nostalgici ai uniformei şcolare şi ai salopetei muncitoreşti timp Fidel Castro sau Mao Tze Dum, dar să facă bine aceştia şi să înţeleagă că uniforma nu-i face bogaţi pe profesori.
În şcolile capitaliste profesorii sunt prieteni cu elevii, fie unii săraci şi alţii bogaţi. La noi stăruie o atmosferă de răceală sufletească, de unde şi deruta care stăruie în rândul elevilor, violenţa şi manifestările ciudate. Elevul trebuie să vadă în profesor un prieten, un sfătuitor, pentru că petrece mai mult timp cu el decât cu părinţii. La noi nu este aşa. Să schimbăm relaţia elev – profesor şi atunci vom discuta şi despre prezenţa uniformei şcolare în anumite instituţii. Dealtfel ea a şi fost introdusă, dar la unităţile şcolare private..
În ce-i priveşte pe nostalgicii epocii apuse, va veni vremea când vor descoperi că progresul nu se realizează privind în spate. Iasr fabricile şi uzionele socialiste, unde ne făceam că muncim nu vor mai învia. Degeaba le doresc unii comentatori.
Protestele profesorilor au încetat. Deocamdată si-au primit salariile, dar viitorul nu le este deloc favorabil. În urma acestor proteste mi-a rămas un gust amar. Şi cum să nu fie aşa când auzi că floarea intelectualităţii judeţului strrigă lozinci formulate într-un limbaj de mahala. Iată o mostră: „Funeriu, te iubim/ Că ca tine nu găsim!”. Este vorba de o lozincă ligament din care rezultă cuvândul „Că cat”
Poate fi considerat un astfel de limbaj ca aparţinând elitei intelectuale? Eiu zic că nu. Iar aceşti oameni au misiunea nobilă de a educa generaţiile de elevi, copii noştri. Mai poate fi considerată misiunea lor ca fiind una nobilă? Şi iar zic că nu.
Au demonstrat lipsă de demnitate, de civilizaţie şi au recurs la teribilisme demne de copii de cartier sau de prin canale. În copilărie am văzut filmul intitulat „Iarna cheienilor”. Un trib de indieni au protestat în faţa unui fort militar pentru a li se recunoaşte dreptul la viaţă pe pământul lor. Au făcut-o cu demnitate, stând mândri şi tăcuţi, privind la soldaţi fără teama că-i vor împuşca. Bătrânul tribului, cu părul şi barba ninse, a stat alături de membrii tribului până când oboseala l-a răpus şi s-a prăbuşit. Până şi soldaţii americani au fost impresionaţi de stoicismul şi demnitatea bătrânului. Profesorii ieşiţi la protest n-au impresionat pe nimeni. Au demonstrat doar că sunt un potenţial pericol pentru educaţia copiilor noştri.
Profesorii s-au întors la catedră, dar cine va suporta salariile pentru perioada cât n-au lucrat? Deocamdată nu se ştie. Dar ce ştiu eu este că inspectorul general Ada Macovei este vinovată de întreaga mascaradă. În primul rând că a lăsat procesele intentate de profesori pe mâna unor jurişti slabi, incompetenţi şi nu a cerut Ministerului Educaţiei, cu insistenţă, ajutorul. A aşteptat ca dezastrul să se producă şi apoi să scâncească nevinovată.
Nici când profesorii au ieşit în prima zi să protesteze, Macovei nu s-a arătat interesată să rezolve conflictul din faşă. A lăsat totul per seama primarului Flutur, a prefectuilui Roman şi nu s-a dus la minister să stea sluj în antecamera ministrului până ce vedea rezolvat conflictul.
În timp ce profesorii protestau în stradă, ce preocupări avea Macovei? Una dintre ele era problema automatelor de cafea din şcoli. Cică trebuie scoase. Dar cum au ajuns acolo? Cine a dat aprobare? Macovei tace, dar vrea să facă ordine. Eu cred că mai degrabă este o atenţionare a patronilor de automate că ceva comision trebuie să ajungă şi la sediul IŞJ, nu numai la directorii de şcoli.
Profesorii protestau, iar Ada Macovei transpira la întocmirea unei documentaţii prin care să-l convingă pe prefect să-i fie alături la introducerea uniformelor în şcoli în mod obligatoriu. Pentru Macovei nu contează şi ce părere au părinţii, elevii, contează ce a decis ea. Şi mai contează ceva?! Ceva ce mie îmi miroase a comision de la vreun confecţioner aflat în criză de producţie.
Când ai protestatari la uşă, nu mai ai timp să te ocupi de automate de cafea sau de uniforme şcolare. Macovei a avut totuşi timp.
Pentru că Ada Macovei a lăsat procesele la voia instanţei, mai bine zis a judecătorilor, pentru că n-a fost în stare să gestioneze protestul profesorilor şi să-l rezolve imediat, pentru că are preocupă aducătoare, în opinia mea, de comisioane trebuie să-şi dea demisia. A demonstrat incompetenţă şi nu mai are ce căuta în această funcţie.
Însă Macovei nu va demisiona. Ministrul Funeriu, considerat de protestatari un „Că ca t” nu i-o va cere. Partidul pe care îl reprezintă de asemenea. Iar ea nu va demisiona pentru că erste din aceeaşi plămădeală ca şi Adrian Severin, ambii sunt români. Iar demnitarii români nu demisionează.
Pe seama protestelor profesorilor mai sunt lucruri de adus în discuţie, Fapte consumate în culise. Le voi aduce în prim plan, chiar dacă unora nu le va plăcea.
Protestul cadrelor didactice din unele instituţii de învăţământ din Botoşani se apropie de două săptămâni, fără ca vreo parte din cele impliucate să dea semne că ar vrea rezolvarea conflictului.
Problema cheie se află, cum am mai spus, la nivelul Ministerului Educaţiei. De acolo trebuie să vină banii, dacă este legal şi corect să vină. Numai că ministrul Funeriu n-a dat semne că ar fi interesat de protestele de la Botoşani sau Suceava. Nici şeful său, premierul Emil Boc, n-a considerat că ar fi cazul să-l cheme la ordin şi să găsească o soluţie de rezolvare. Sub acest aspect membrii Guvernului Boc dau dovadă de o crasă nesimţire şi indiferenţă faţă de câteva sute de dascăli, fie ei şi din nordul Moldovei.
În tot acest timp cât Guvernul Boc are alte preocupări decât cele sociale, cei din PSD storc capital politic. La Botoşani, deşi ştie exact cine trebuie să rezolve problema, senatorul Marcu caută prin ortice mijloace să-l scoată ţap ispăşitor pe primarul Cătălin Flutur. Primarul primeşte şi transmite mai departe fondul de salarii, nu el îl calculează şi nici nu el stabileşte formele de salarizare.
Dar Marcu speră că dacă nu-l poate submina pe Flutur cu activitatea ce-o prestează ca primar, măcar să-i erodeze imaginea punându-i în cârcă fapte care nu-i aparţin.
Şi cei din PSD Bucureşti au simţit că-i rostul de a aduna ceva capital politic. Aşa că Pontra a anunţat o moţiune de cenzură simplă împotribva ministrului Fu7neriu. Numai că depunerea moţiunii nu rezolvă fondul problemei, adică nu aduce profesorilor bani de salarii.
În tabăra profesorilor stăruie deruta. Ieri, aruncau vorbe grele asupra primarului Flutur şi a prefectului Roman, ceea ce nu le va aduce cinste şi respect mai mult. Iar cel care turna gaz pe foc era Răzvan Rotaru, interlopul de talie europeană, cum îl consideră unii, ajuns preşedinte al tineretului social-şldemocrat.
Este penibil să vezi ditamai profesorii cu pretenţie şi rezultate profesionale respectabile să devină vuvuzela lui Răzvan Rotaru împotriva reprezentanţilorputerii în plan local.
Episodul de ieri mi-a adus aminte de un altul, consumat cu mulţi ani în urmă şi tot în faţa Prefecturii Botoşani. Era prin vara anului 1996, în prerajma alegerilor locale, iar muncitorii de pe platforma industrială ieşiseră la grevă împotriva Guvernului Văcăroiu, aflat la putere. Sandu şi Dănuţă, care conduceau la Botoşani filiala PSDR a lui Cunescu, ameţiţi bine pe terrasa lui Dănuţă de lângă clădirea Judecătoriei, au ajuns la concluzia să cumpere câteva sute de covigoi şi să-i împartă greviştilor ca din partea PSDR.
Oamenii le-au aruncat cu covrigii în cap şi i-au huiduit. Deşi erau muncitori şi nu intelectuali cu pretenţie.Ieri, profesorii, ar fi trebuit să-l fugărească pe Rotaru din preajma lor, să se delimiteze de orice conotaţie politică în protestul lor şi să nu devină unealta de lucru a opoziţiei. N-au făcut-o, devenind penibili.
Părinţii care au elevi la liceele şi şcolile respective au devenit iritaţi de protestul prelungit al profesorilor. Două săptămâni de cursuri restante care vor fi recuperate pe seama efortului intelectual suplimentar al elevilor, ajungându-se la suprasolicitare, ceea ce nu va fi corect.
Şi tot ieri s-a mai consumat un episod care ar trebui să dea de gândit profesorilor. Liderul de sindicat al CNSLR Frăţia Marius Petru a fost prins în flagrant luând mită 40 mii euro.
Pentru greviştii din Botoşani este semn rău. Flagrantul lui Petru poate fi un semnal negativ al Guvernului Boc transmis liderilor de sindicat, corupţi şi putrezi bde bogaţi. Iar fără spijin sindical în plan naţional, protestatarii de la Botoşani nu vor obţine mare lucru. Să dea Dumnezeu să nu fie aşa!.
Mă aşteptat ca la cele două comentarii ale mele referitoare la protestele profesorilor să fiu contrazis cu argumente, cu opinii bine fundamentate, logice şi pragmatice.
Aseară am citit şi eu comentariile nevalidate de administratorul de site şi m-am crucit luând act de cum se poate exprima un cadru didactic. Chiar dacă exprimarea, cred ei, au făcut-o sub anonimat, pretenţia lor intelectuală, poziţia socială ocupată, calitatea de formatori ai vieţii, îi obligă să se exprime într-un mod civilizat, demn şi într-un limbaj elevat.
Numai că cei care nu şi-au văzut comentariile validate au folosit un limbaj de care s-ar fi jenat şi un boschetar, să nu mai spun de un borfaş de cartier obişnuit să vorbească în jargon.
Mă întreb ce caută la catedră astfel de oameni şi care sunt căile lor de comunicare cu elevii? Ne mirăm că elevii din ziua de astăzi au un comportament violent fizic şi de limbaj. Limpede, asta învaţă de la profesorii lor.
De precizat din capul locului că nu toţi profesorii trebuie asimilaţi acestei categorii. Tot respectul pentru cei care-şi fac datoria aşa cum au văzut la dascălii lor, chiar dacă şi ei suferă de aceleaşi lipsuri financiare ca toţi salariaţii bugetari.
Lipsiţi de capacitatea de a raţiona cu inteligenţă, comentatorii la care fac referire sunt, probabil, şi cei vizaţi de actuala reformă să fie daţi afară din sistem.
Eu ce scriu zilnic, semnez şi sunt supus judecăţii a mii de cititori. Nu mă ascund sub vreun pseudonim pentru că am curajul să-mi asum public opiniile exprimate. Profesorii comentatori cu limbaj infecţios nici măcar sub anonimat n-au fost în stare să-şi asume exprimarea unei opinii.
Am fost un elev premiant din clasa I-a şi până la ultimul curs de specializate absolvit acum doi ani şi accept orice provocare publică venită din partea oricărui profesor de a ne măsura cunoştinţele de cultură generală şi am curajul să-l înfrunt chiar şi pe terenul disciplinei în care este specializat. Cine are curajul să-mi arunce mănuşa!
Sunt zilnic oprit pe stradă şi felicitat pentru reportajele televizate difuzate sub titlul de Lumea lu’ Rotundu. Sunt zilnic încurajat să scriu editoriale şi comentarii pe blog pentru că scriu realităţi şi nu articole obediente unuia sau altuia.
Ce-ar fi vrut domnii profesori, să le cânt în strună ca să mă laude? N-am nevoie de astfel de laude. Comentariul de ieri de pe blog a avut peste 2000 de accesări dar numai vreo trei au comentat injurios şi pornografic. Raportul este net favorabil mie.
Iar dacă îmi exprim opinii, o fac pentru că acest drept mi l-a dat Constituţia României şi un vreun domn profesor ca să-i cânt în strună. Nimeni şi nimic nu-l opreşte pe acel profesor nemulţumit de opiniile mele să şi le exprime pe ale sale. dacă este capabil!
