O parte dintre şcolile din judeţele Botoşani şi Suceava au rămas fără fond der salarii pentru luna martie. Iar învăţătorii, profesorii au început protestele, fiecare unitate şcolară după cum a crezut de cuviinţă şi pe măsura curajului cadrelor didactice. Situaţia nu este una naţională, de unde şi nepriceperea multora în a înţelege fenomenul.
În fond, orice speculaţie de seama faptului că nu s-a alocat un fond de salarii corect calculat este falsă. Fondul de salarii atribuit şcolilor pentru trim. I 2011 a fost corect stabilit şi în concordanţă cu noua Lege a educaţiei.
Răspunsul la toate aceste disfuncţiuni trebuie căutat în altă parte. Mai exact la unele instanţe de judecată. Unii lideri de sindicat din învăţământ au avut iniţiativa de a contesta în instanţă diminuarea lefurilor pe anul 2001 şi anularea unor sporuri. Iar o parte dintre judecători au admis capetele de cerere şi au obligat conducerile de şcoli să restituie sumele reţinute.
M-am interesat cum a fost posibil ca unii judecători să nu ţină cont de legile statului privind măsurile anticriză şi să dispună plăţi de la bugetul public fără a avea şi dovada că există resursele financiare necesare. Aşa am aflat că multe dintre soluţiile de obligare la plată au fost pronunţate de judecători cu soţii sau rude cadre didactice.
Pentru că astfel de hotărâri s-au pronunţat de către instanţele de judecată din câteva judeţe din ţară, iar căscaţii de jurişti de la Inspectoratele şcolare nu şi-au făcut datoria de apărători ai instituţiilor bugetare pe care le reprezintă, plata sumelor reţinute s-a făcut în lunile ianuarie şi februarie 2011. Cum fondul de salarii alocat nu cuprindea astfel de sume, plata s-a făcut din fondul de salarii al lunii martie. Iată de ce acum profesorii nu iau salariile.
În prezent Procurorul general al României a iniţiat o acţiune juridică în interesul legii şi probabil hotărârile pronunţate de judecători vor fi anulate iar cei care au primit sumele reţinute anul trecut să fie obligaţi să le restituie din nou. Se va crea o nouă bulversare, o nouă serie de nemulţumiri şi proteste.
Dar cum pe la noi procesele durează şi ani de ztile, există riscul ca cei care au primit banii în plus pe lunile ianuarie şi februarie să nu mai primească salarii pe martie. Doar dacă Ministerul Educaţiei va aproba un transfer de sume din trim. IV, timp în care se vor clarifica şi conflictele create în aplicarea unor legi.
Practic, judecătorii au decis să se răzbu8ne pe Guvernul Boc într-un mod viclean. Cum nu puteau pronunţa sentinţe ca să-şi ia ei banii reţinuţi înapoi, s-au folosit de acţiunile profesorilor. Numai că ei au lovit în bugetul public, mai exact în interesele celor care muncesc în afara sistemului bugetar. Pentru că dacă Guvernul Boc va rămâne obligat la plata sumelor reţinute, atunci va trebui să recurgă la majorări de impozite şi taxe. Iar cei care vor suporta majorările sunt cei care muncesc în sfera privată. Ceea ce nu ar fi corect.
Dacă tot vorbim de solidaritate socială, atunci această solidaritate să fie valabilă şi pentru toţi bugetarii, deci şi pentru cei din învăţământ sau din alte instituţii publice.
Iar profesorii ar trebui să conştientizeze că nu pot cere bani de unde nu sunt şi că sunt nişte victime ale răzbunării judecătorilor.
Profesorii, în dorinţa de a obţine grade profesionale sau de a promova ori a beneficia de gradaţii de merit recurg la fel de fel de fraude intelectuale. O astfel de fraudă este scrierea unor cărţi.
O carte scrisă înseamnă o şansă în plus la gradaţia de merit sau la obţinerea unui grad superior în calificarea profesională.
Numai că nu toţii profesorii, autori de carte, scriu cu adevărat cărţile cu care se împăunează. Zilele trecute un editor de carte mi-a explicat cum recurg profesorii la fraudele intelectuale.
De exemplu, îşi aleg un titlu de carte şi recurg la o persoană pricepută care să-i creeze pe calculator o copertă de carte. Cu coperta virtuală şi câteva pagini de texte şterpelite de ici de acolo se prezintă la o tipografie din Iaşi sau chiar şi din Botoşani, unde tipăresc două, trei exemplare din mult râvnita carte.
Cu exemplarele în geantă se prezintă la directorul de şcoală sau liceu şi-şi întocmeşte un dosar în care anexează coperta cărţii, nici măcar cartea în conţinutul ei, dosar care ajunge la IŞJ şi care primeşte binecuvântarea ca autorul să beneficieze de meritele cuvenite unui autor de carte.
Acesta este un caz fericit, dar sunt şi situaţii când profesorul amator de merite profesionale tipăreşte doar coperta pe care o anexează la dosar, fără a mai munci să fure de ici, de acolo şi un text de câteva pagini.
Este uimitor cum mecanismul funcţionează de câţiva ani şi nimeni din cadrul IŞJ nu a avut curiozitatea să verifice şi ce cuprinde cartea a cărei copertă au primit-o odată cu dosarul.
Aceste coperte - cărţi nu au ISBN, adică număr de înregistrare la Biblioteca Naţională a României, nu au CIP, adică clasificarea la Biblioteca Naţională, nu sunt scoase de o editură autorizată de Ministerul Culturii şi nici nu au menţionată tipografia unde au fost tipărite. Ori fără toate aceste elemente, cartea nu există iar autorul ei nu poate beneficia de nici un merit profesională.
Să facă bine IŞL Botoşani şi să verifice pe toţi autorii de carte şi va avea o mare surpriză. Iar pentru că frauda intelectuală s-a soldat cu drepturi financiare obţinute prin fals, profesorii în cauză trebuie daţi şi pe mâna procurorilor. Pentru că nu este drept ca un profesor care munceşte ani de zile să scrie o carte cu caracter ştiinţific, documentar sau monografic să fie puşi pe picior de egalitate cu aceşti farsori.
Iar pe viitor ar trebui ca cei de la IŞJ să ceară autorului să depună un exemplar din carte la sediul instituţiei, pentru a se forma o bibliotecă documentară care să devină instrument de lucru pentru cei interesaţi. Aşa se va afla şi cine dintre autorii de carte fură din munca altora, făcându-şi din plagiat un merit profesional personal.
Vineri, săptămâna trecută, sub controlul şi îndrumarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani (?!) s-a ales conducerea Comitetului de părinţi la nivel de judeţ.
Printre cei care au candidat la funcţia de preşedinte al acestui Comitet s-a aflat şi Cătălin Rotundu, fiul meu, viceprimar PDL de Dângeni şi membru al Comitetului de Organizarea şi Desfăşurarea Alegerilor la nivel de judeţ în PDL.
Nu-mi explic de ce alegerea conducerii Comitetului de părinţi se desfăşoară sub controlul IŞJ, al inspectorului general în spacial, de vreme ce acest organism nu este subordonat acestei instituţii, nu este unul politic, ci aparţine de societatea civilă. N-am găsit o explicaţie logică în acest sens, dar nu despre acest aspect mi-am propus să comentez.
Premergător acestor alegeri, Ada Macovei, inspectorul general al IŞJ, a dus o luptă pe viaţă şi pe moarte în rândul conducerilor de şcoli din judeţ ca să desemneze delegaţi din rândul părinţilor care să voteze candidatul susţinut de persoana sa. Referitor la băiatul meu, Macovei a încercat mai întâi să-l folosească ca mijloc de a mă convinge că nu mai scriu critic la adresa sa.
Pentru că n-a putut obţine de la mine o astfel de promisiune, a încercat prin orice mijloace de a bloca alegerea lui Cătălin.
Strategia sa de a-mi închide gura n-a reuşit dar i-a reuşit parţial boicotul în alegerea băiatului în funcţia de preşedinte. Însă, cu toată cerbicia sa de a se opune, cei prezenţi în sală l-au ales pe Cătălin vicepreşedinte. Iar cei care l-au votat în această funcţie au fost părinţii delegaţi din partea şcolilor din Botoşani.
Preşedintele Comitetului de părinţi a fost ales un preot fdin Flămânzi, susţinut de Ada Macovei prin prof. Negrii, directoarea Grupuzlui Şcolar Flămânzi.
Ca mulţumită că a fost ales, părintele a ţinut o predică religioasă şi n-a pomenit nimic despre ce va face el, ca reprezentant al părinţilor, în susţinerea educaţiei elevilor şi care îi este poziţia faţă de mult controversata Legea a educaţiei. Părintele n-a dorit să-şi supere şefa, criticându-i legea promovată de partidul pe care-l reprezintă, adică PDL.
În urma alegerilor de vineri de la sediul IŞJ, se desprinde clar concluzia că aceste Comitete de părinţi sunt un apendice politic al partidului aflat la putere, de unde şi bătălia partidelor politice de a nu fi depolitizată conducerea şcolilor.
În ce mă priveşte, chiar dacă băiatul a fost ales vicepreşedinte al acestui Comitet la nivel de judeţ, nimic nu mă va opri să scriu în continuare despre activitatea infracţională a Adei Macovei.
Căci Ada Macovei este o infractoare în libertate, de vreme ce numirea sa în funcţia de inspector general al IŞJ Botoşani s-a făcut cu încălcarea legii. De la numirea în funcţie şi până în prezent, în mapa sa profesională s-au arhivat şi alte ilegalităîţi. Ada Macovei este şi o infractoare de ordin moral, de vreme ce statutul său de educator şef al judeţului este compromis prin comportamentul său social şi profesional. Dar despre toate aceste aspecte voi scrie la timpul cuvenit.
Luni, săptămâna aceasta, s-a deschis anul şcolar. N-a fost şcoală scăpată din ghearele celor de la IŞJ Botoşani spre a nu fi desfiinţată în care să nu fi avut loc şi o slujbă religioasă. La Şcoala nr. 11 Botoşani, spre exemplu, slujba era ţipată în megaoaie, că locatarii de la blocurile din spatele şi lateralele şcolii în loc de cruce adresau înjurături.
Şi în mediul rural preoţii şi-au îmbrăcat sutanele şi s-au dus prin clase pentru a-i binecuvânta pe elevi şi a sfinţi noul an şcolar. Unii preoţi au sfinţit şi şcolile neautorizate sanitar, contrar dorinţei ministrului Funeriu care şi le-ar fi dorit închise. Pentru că ziua de luni am petrecut-o în cea mai mare parte prin judeţ, am avut ocazia de a discuta cu mai mulţi învăţători şi profesori. Toţi, dar absolut toţi, şi-au exprimat nemulţumirea pentru lefurile dijmuite de Guvernul Boc, dar cel mai mult pentru măsurile abuzive ale celor de la IŞJ Botoşani care au desfiinţat şcoli fără nici un fel de justificare socială, punând copii de grădiniţă şi clasele primare să meargă zilnic pe jos mulţi kilometri.
În tot acest periplu al meu prin judeţ, am dat peste un preot tânăr, şi el nemulţumit de ciuntirea lefurilor de către Guvernul Boc. Părintele tocmai ieşea într-o clasă, când am dat nas în nas. Pentru că ne cunoşteam, l-am întrebat cum i-a mers şfetania. Mi-a răspuns, cu destulă seriozitate, că a ţinut o slujbă de exorcizare a portocaliilor pătrunşi în şcoli pe diferite căi.
A recunoscut că nu este uşor să scapi de diavolii portocalii, care nu se lasă exorcizaţi chiar aşa uşor.
În acelaşi tom i-am răspuns şi eu că exorcizarea ar fi trebuit s-o înceapă cu sediul IŞJ Botoşani. Stafiile roşii, vopsite acum portocalii, acolo îşi au sălaşul şi de acolo pornesc să bântuie judeţul. Numai că, pentru a le putea fugări, este nevoie de slujba unui sobor de preoţi care au ţinut un post lung şi şi-au curăţat trupul şi sufletul de propriile păcate.
Am râs amândoi, dar exorcizarea sediului IŞJ şi a şcolilor de lichelele portocalii trebuie luată în serios. O astfel de exorcizare nu se poate realiza prin slujbe popeşti, ci prin solidaritate socială la grevă şi alte forme de protest care să ducă la înlăturarea de la putere a Guvernului Boc. Părerea mea!
Pe site-ul Jurnalului de sâmbătă, 1 mai, am publicat articolul intitulat „Părinţi care nu vor democraţie în şcoală - mutilarea personalităţii copilului este o formulă educaţională acceptată”. Articolul s-a bucurat de atenţia unor cititori care şi-au exprimat şi un punct de vedere. Vreau să le mulţumesc pentru modul civilizat prin care şi-au exprimat opiniile, arătând că o dispută publică se poate purta şi civilizat, fără injurii sau insulte şi fără jigniri. Mă bucur că am reuşit să transmit cititorilor mesajul că pe site-ul Jurnalului nu se poate comenta decât în condiţiile unui respect reciproc. Cum disputa mi s-a păruit una extrem de interesantă, am considerat să-mi exprim şi eu un punct de vedere.
Să admitem că prin introducerea uniformei şcolare elevul sărac se va simţi; egal cu cel bogat. Dar când se va termina cu uniforma va trăi o mare dramă a vieţii, un şoc psihologic. Pentru că cel bogat nu-l va mai băga în seamă atunci când va fi încălţat şi îmbrăcat cu produse de firmă. Bogatul se va duce în lumea lui, iar săracul va rămâne cu deznădejdea vieţii sale. Este drept să-i dai unui copil de şcoală speranţe care nu se vor realiza niciodată sau să-i creezi iluzii că este egalul bogatului ca apoi să constate că viaţa este altfel organizată ?
Asta vor profesorii şi părinţii care au trăit în epoca comunistă. Aparţin acelei epoci şi am urât de mic copil numărul matricol şi uniforma. Am citit Fabrica morţii, această Istorie a Holocaustului de la Auschwitz 2-Birkenau până în clasa a IV-a. N-am înţeles mare lucru la acea vreme, căci am ctcit-o fără a avea puterea înţelegerii acelei drame care a schimbat cursul istoriei. Dar m-a impresionat tatuarea pe braţul evreilor a numărului de deţinut.
În mintea mea de copil s-a făcut asocierea cu numărul matricol de la braţ, ceea ce m-a făcut să-l urăsc. Iar de acest număr matricol n-am scăpat decât după ce-am absolvit liceul. Nu vreau ca elevii de astăzi să devină un număr matricol în evidenţele şcolii şi pe stradă, nu vreau să-i văd pe toţi îmbrăcaţi într-o uniformă care-i depersonalizează, care le fură identitatea şi care le dă speranţe deşarte.
Să mai adăugăm faptul că introducerea uniformelor va deveni o formă mascată de afaceri pe seama banilor părinţilor. La Grupul Şcolar “Gheorghe Asachi” din Botoşani s-a introdus obligatoriu o vestă. Ştiţi cât a costat: 50 lei, în timp ce un costum de serie pentru adulţi costă 100 lei. Acum acele veste au fost aruncate la coşul de gunoi, dar părinţii au scos banul. Când se va afla de introducerea uniformelor şcolare, va începe şi bătălia croitorilor pentru comenzi. Va începe „cumpărarea” directorilor de şcoală, iar comisionul oferit va fi scos tot din buzunarul părinţilor.
Dacă în comunism statul subvenţiona preţul uniformelor şcolare, în capitalism nu va mai fi o astfel de facilitate. Dimpotrivă, uniforma nemaifiind de serie, ci la comandă individuală, va fi mai scumpă. Başca preţul speculativ. Se vorbeşte de milioane de lei o uniformă. Mulţi părinţi n-au bani să-şi pornească copilul la şcoală, să-i cumpere rechizitele necesare. Va avea bani de uniformă? Nu va avea şi vor apărea noi drame în rândul acestor copii, pentru că se vor găsi învăţători şi profesori care să-i obrăzească zilnic că vin la şcoală fără uniformă.
De ce avem nevoie de toate aceste şocuri psihologice pentru elevi şi părinţi? Ce mecanism diabolic funcţionează în noi ca să nu mai scăpăm de aceste nelegiuiri specifice zonei Balcanice? Este povara trecutului comunist. Este povara unei epoci istorice în care bunicii şi părinţii actualilor elevi au trăit cu falsa impresie că toată lumea este egală şi că singura diferenţă este puterea raţiunii fiecăruia de a înţelege lecţiile predate şi de a-şi făuri un rost în viaţă. În fond totul nu era decât o şarlatanie. Pentru că din rândul proletariatului s-a ridicat burghezia prezisă de Lenin, acea pleiadă de activişti ai PCR, care aveau alte privilegii în viaţă decât muncitorul şi ţăranul.
Prea repede cei de vârsta mea au uitat că până în 1990, la facultate intrau copii de activişti PCR şi ai ştabilor din fruntea instituţiilor statului şi mai puţin, tot mai puţin, fii de muncitori şi ţărani.
Acum istoria se repetă. Fii bogaţilor ajung licenţiaţi fără ca măcar să ştie unde este sediul facultăţii care le-a eliberat diploma. Cei săraci n-au bani să suporte cheltuielile a patru ani de facultate. Şi atunci la ce bun să le creăm impresia că sunt egali cu bogaţii, numai că poartă aceiaşi uniformă, când viaţa i-a despărţit din faşă. Săracul cu pelinci din cârpe iar bogatul că pelinci înnobilate cu diamante.
Cred că trebuie să vedem realităţile vieţii aşa cum sunt ele şi să nu le falsificăm. Nu ne mai obligă nimeni să zugrăvim viaţa altfel de cum este ea. Ne-am câştigat această libertate şi cred eu că trebuie să beneficiem de ea.
Introducerea uniformelor în şcoli nu va însemna mai multă deşteptăciune la elevii din familiile bogate. Uniforma nu va salva de la umilinţă pe profesorul sau profesoara îmbrăcaţi sărăcăcios. Pentru că după orele de şcoală elevul din familia bogată va fi tot impertinent, insolent şi bădăran cu profesorul întâlnit pe stradă. Comportamentul lor nu se va modifica prin introducerea uniformei în şcoală. Educaţia lor este o problemă de clasă socială. Ei aparţin ciocoilor noi, şi până ce această clasă de parveniţi nu se va civiliza de la sine, progeniturile lor nu vor putea fi educate cu o amărâtă de uniformă şcolară.
Eu cred că nu-i drept să transmitem asupra copiilor povara trecutului nostru. Dacă tot vream să fim europeni, să fim în toate şi nu pe bucăţi prost selectate.
