Wordpress Themes
Mar 06

Că titlul de doctor a ajuns să fie obţinut mai uşor decât în vremurile comuniste un examen de licenţă nu mai pune nimeni la îndoială acest fapt. În învăţământul românesc s-au degradat multe lucruri pe care străinii nici nu şi le pot închipui.
Aşa se face că examenul de licenţă nu-l mai susţii cu o lucrare la care să munceşti pe brânci în ultimul an de facultate. Cumperi lucrarea de la profesorul coordonator sau de pe Internet. Oricum nu se va uita nimeni la ea, ci la banii pe care va trebui să-i depui la casierie sub formă de taxe sau să-i bagi în buzunarul profesorului examinator.
Aşa se face că s-a umplut România de licenţiaţi şi doctori în ştiinţe. Unii poate pe merit, dar ce valoare mai are diploma lor de vreme ce alături de el stau alte câteva zeci sau sute cu diplomă de acelaşi rang şi proşti grămadă!
Nu cunosc în ce condiţii şi-a luat Ada Macovei doctoratul în ştiinţele chimice, dar cunosc în ce împrejurări a ajuns la şefia Inspectoratului Judeţean şcolar Botoşani. Nu cunosc titlul tezei sale de doctorat şi ce descoperire ştiinţifică a realizat în domeniul chimiei de a fost răsplătită cu titlul de doctor, dar ştiu că a ajuns inspector general fără ca la data numirii să îndeplinească prevederile legii.
Iar ajunsă în funcţia supremă a învăţământului botoşănean, proaspăta femeie de ştiinţă, fără titlurile ştiinţifice de inginer şi academician (poale le deţine şi n-am aflat noi încă) s-a apucat de înfăptuit reforme. Cei cunoscători susţin că s-a apucat de înfăptuit cele mai ticăloase lucruri prin care sunt afectate vieţile a zeci de elevi din clasele primare, chiar puse în pericol. Ce face doamna doctor chimistă? Face alchimie din unele şcoli săteşti, desfiinţându-le şi punând mogâldeţe de copii ca la vârsta de şase ani să meargă zilnic pe jos kilometri cât nu face savanta noastră într-un an de zile.
Despre astfel de cazuri consumate în pragul anului şcolar deschis în toamna trecută am scris. Din cauza protestelor părinţilor şi a autorităţilor locale, asupra desfiinţării unor şcoli săteşti s-a revenit, la altele nu. Iar savanta pregăteşte ca din toamnă să desfiinţeze alte şcoli săteşti.  De această dată având şi tupeul de a anunţa public că nu se va mai potrivi la protestele părinţilor.
Fata asta, cu tot doctoratul ei, este de o inconştienţă crasă şi de ordin penal, situându-se la marginea infracţiunii de omor cu bună ştiinţă. Căci dacă în această iarnă nu s-a întâmplat nici o nenorocire, adică să moară vreun elev de frig pe drumul spre sau dinspre şcoală, nu înseamnă că acest lucru nu se poate întâmpla.
Şi aşa cum am mai spus, de va muri vreun copil în astfel de împrejurări, criminalul, nu moral, ci fizic, este savanta noastră chimistă. Căci ea a semnat şi va semna deciziile de desfiinţare a şcolilor. O sfătuiesc pe savantă să ia plaivazul în mână şi o foaie de maculator şi să calculeze ce-i mai ieftin: cumpărarea unui microbuz, angajarea unui şofer, combustibilul consumat şi piesele de schimb sau menţinerea pe post a unei învăţătoare şi evitarea de a se pune în pericol vieţile elevilor? O informez de pe acum că-i mai ieftin menţinerea învăţătoarei. Dar procurarea de microbuze şcolare este o afacere pe banii publici, dirijarea lor către primării este o altă afacere, iar exploatarea lor ultima verigă din lanţul acestor afaceri.
Nu grija de acele mogâldeţe de elevi ca să înveţe carte o mână în luptă pe chimista noastră, ci înfăptuirea fără crâcnire a indicaţiilor venite de sus pentru a-şi păstra postul de şefă.
Generaţiile de aur ale scriitorilor români precum Alecu Russo, Agârbiceanu, Slavici, Panait Istrate, Ion Creangă. Vlahuţă etc. s-au format învăţând în clase comasate. Nici unui ministru al Educaţiei din acele vremuri, sau revizor şcolar, nu i-ar fi trecut prin cap să desfiinţeze şcoala sătească. Chiar şi cu un elev, şcoala funcţiona. Acum nu se mai poate. Educaţia a fost înrobită eficienţei economice de nişte doctori în ştiinţă gen Ada Macovei. Doamne, dă-le lor o pedeapsă pe măsură şi ocroteşte acele mogâldeţe de copii pe care-i năpăstuieşc prin deciziile lor sclerozate!

Feb 03

Prin publicarea pe site-ul Jurnalului a articolului intitulat „Profesorii vor să-i educe pe elevi după metodele bolşevicului Macarenko” s-a născut o vie dispută cu privire la modul actual de educaţie a elevilor în şcoli. Că s-au aprins spiritele pe seama unei astfel de teme este bine, pentru că din dezbateri publice se pot afla multe lucruri utile, se pot scoate la iveală multe disfuncţionalităţi ale sistemului.
Cred că în învăţământul actual, învăţătorii şi profesorii sunt împărţiţi în două tabere: pedagogii de modă veche şi cei de modă nouă, care luptă să-şi facă loc în sistem şi să se impună profesional. Pedagogii de modă veche sunt adepţii unui act educaţional mai aspru în constrângeri, o limitare a libertăţilor elevului. Este adevărat că libertăţile democratice, pe la noi le-am interpretat fiecare după cum am avut interesul. În învăţământ, libertăţile democratice au afectat grav respectul faţă de cel aflat la catedră. Dar nu putem să nu observăm că o parte din vină aparţine şi celor de la catedră, care au continuat să-şi exercite profesia după metodele pedagogice însuşite de-a lungul carierei, fără a ţine cont că o parte dintre aceste metode nu mai sunt de actualitate.
Şi a mai apărut un fenomen, hazliu chiar, dacă n-ar fi adus la consecinţe extrem de negative în procesul educaţional. Din dorinţa de a părea moderni, de as fi consideraţi europenizaţi, de a-şi câştiga simpatia elevilor şi a-şi crea un renume de „băiat de gaşcă”, unii dintre pedagogii vechi au alunecat în extrema cealaltă, a depersonalizării autorităţii profesionale. Aşa au apărut profesorii care merg la băut cu elevii, care închid ochii la elevii ce se comportă şmechereşte şi vorbesc vulgar, care acceptă bani şi atenţii materiale pentru a da note mari odraslei de bani gata, pentru a trece cu vederea comportamentul grotesc.
Apoi avem tabăra cealaltă, a pedagogilor din noua generaţie, aşa-zişii postdecembrişti. Ei au venit de pe băncile facultăţii cu o altă mentalitate, cu o altă concepţie despre relaţia profesor-elev. Acestor pedagogi le este indiferent cum învaţă şi se comportă elevul, problema lor acută fiind nevoia de bani. Iar pentru bani fac compromisuri de orice fel, fără să-şi facă procese de conştiinţă. Între generaţia tânără şi cea de modă veche se află un continuu conflict. Cei vechi nu vor să părăsească de bună voi cârma şcolii, cei noi se simt frustraţi că ei, moderniştii, nu sunt lăsaţi să se desfăşoare, să-şi pună în aplicare învăţăturile aducătoare de reforme.
Cum s-ar spune, avem un conflict între generaţii: pe de o parte un conflict pedagogi – elevi şi un conflict pedagogi vechi – pedagogi noi. Peste aceste două conflicte domină incompetenţa şefilor de sistem. Şi mă refer aici la voinţa clasei politice de a reforma sistemul educaţional, nu cu vorbe ci cu alocare de bani, la ministrul Educaţiei care ar trebui să reformeze regulamentele şcolare şi să armonizeze legislaţia internă cu cea europeană, la responsabilii cu programele şcolare şi editarea manualelor, care au încărcat atât de mult programele şcolare că elevii au de ales între surmenajul intelectual sau a fugi de la ore la bar ori săli de Internet.
Cu poliţia asmuţită asupra elevilor aflaţi prin baruri şi săli de Internet nu rezolvăm fondul problemei. Aceştia sunt elevi ce au părinţii bogaţi, iar cu bani îşi rezolvă orice problemă.
Dacă directorul de şcoală sau de liceu, dirigintele de clasă ar avea tăria morală să-i exmatriculeze pe aceşti elevi, care sunt şi lideri de grup, atrăgând după ei la rele şi pe alţi colegi, fenomenul ar putea fi mult restrâns iar profesorii ar dobândi mai mult respect. Numai că nu se recurge la exmatriculări pentru că este vorba de băietul lui cutare, iar acel cutare are grijă de domnul director, domnul diriginte, domnii profesori.
În acest comentariu m-am referit la relaţiile profesor – profesor şi profesor – elev, dar mai există relaţiile profesor – părinte, elev – părinte şi ele extrem de importante, mai ales că în ultimii ani în viaţa de familie au intervenit modificări majore de ordin social, greu de explicat de către psihologi şi sociologi pentru că aceste mutaţii nu sunt suficient studiate asupra consecinţelor.
Închei reproducând comentariul semnat de „Trandafir”, un fel de îndemn pentru profesori: „Rostul articolului este ca profesorii să-şi facă datoria cum trebuie, să nu mai bea cot la cot cu elevii, să-şi impună respectul prin cunoştinţe şi nu să-l câştige cu poliţia şi să lase grevele pe seama muncitorilor. Vor numai drepturi şi treabă ioc. La Internet elevii învaţă ceea ce profesorii lor nu ştiu să le spună.” În mare parte comentatorul are dreptate.

Nov 12

Ilie Ivanache, primarul liberal de Ungureni, mi s-a plâns că Maria Ţiprigan, lidera Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar l-a ameninţat că dacă nu decontează angajaţilor din învăţământ cheltuielile de transport, îl va acţiona în judecată. Ţiprigan i-a vorbit pe un ton de şef care dă ordine ce nu acceptă să nu-i fie executate, tratându-l pe primar ca pe o slugă a sindicatului pe care-l păstoreşte.
Cine îl cunoaşte pe primarul de Ungureni, ştie că acesta este un om cumsecade, politicos şi amabil, săritor la nevoie şi milos cu nevoiaşii. Dacă ar fi bani în bugetul local, nimic nu l-ar împiedica să deconteze aceste cheltuieli, aşa cum o face de ani de zile. Numai că bugetul comunei este secătuit, iar de la judeţ n-are a primi bani. Pe Ivanache l-a durut faptul că Ţiprigan i-a vorbit pe un ton răstit, fără a avea măcar un minim de informaţii despre starea bugetului local şi a problemelor cu care se confruntă comunitatea.
I-am spus primarului că n-are rost să-şi amărască zilele din cauza lui Ţiprigan. Sunt lucruri mult mai serioase de rezolvat în comuna Ungureni, decât să-şi piardă vremea dialogând cu o persoană rămasă cu mentalitatea stană de piatră în regimul comunist, deşi îi place să se joace de-a liderul de sindicat într-un sistem democratic.
Această Ţiprigan, care se crede buricul pământului în materie de sindicat , confundă statutul unui primar ales prin votul a mii de localnici, cum este cazul lui Ivanache, cu statutul său de cucoană aşezată cu curul pe scaunul de lider de sindicat, imediat după 1990, şi de unde nu s-a mai ridicat, considerându-se aşezată acolo pe viaţă.
Cât despre logica sa de a pătrunde mersul treburilor în democraţie, n-am a face aprecieri pozitive pentru simplul fapt că n-am găsit nici un temei de curmei. Femeia asta nu l-a ameninţat pe primar, ci pur şi simplu l-a şantajat, aşa cum o face şi cu alţi primari slabi de îngeri. Numai că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Odată şi odată tot se sparge. Ţiprigan şi-a cam trăit traiul de lider de sindicat şi şi-a cam păpat mălaiul. Vremea ei şi a urmaşilor urmaşilor comuniştilor care sunt social-democraţii de astăzi a cam trecut.
Trăim vremuri grele şi nu poţi face continuu pomeni din banul public, pentru că sunt probleme mult mai grave care se cer rezolvate într-o comunitate locală. Nu-i departe vremea când cheltuielile de transport vor trebui suportate de profesori, aşa cum şi le suportă fiecare alt angajat la stat, dar mai ales în mediul privat. Va trebui înţărcată Bălaia şi cu acele tichete cadou. Cum milioane de angajaţi muncesc pentru leafa lunară, fără a le mai adăuga patronul şi alte favoruri, aşa vor trebui să-şi primească leafa şi cei din învăţământ. Cum milioane de angajaţi plătesc impozitele la stat, din toată sărăcia lor, aşa trebuie să şi le plătească şi profesorii.
De ce madam Ţiprigan n-a luat foc când am scris că directorul şcolii din Ungureni are neplătite impozite ţi taxe locale de peste 40 milioane lei veci? Directoarea vrea şi ea decontarea cheltuielilor de transport, căci vine la serviciu dintr-un sat aflat la 3 km de Ungureni. Ţiprigan n-a zis pentru că directoarea se numeşte Enacache, este soţia unui important lider social-democrat, adică este din şatra sa, cum ar spune ţiganul.
Ţiprigan n-a protestat nici când s-au desfiinţat şcoli care nu trebuiau desfiinţate, nici că sunt şcoli a căror tavan riscă să cadă peste elevi, nici că microbuzele şcolare s-au dat unde nu era nevoie de ele iar în alte comune elevi de clasele I – IV merg zilnic pe jos kilometri întregi.
Câtă vreme ministrul Educaţiei a fost social-democrata Ecaterina Andronescu, Ţiprigan s-a dat la fund cu protestele şi revendicările, acceptând supusă directivele ministeriale. Acum a prin glas din nou. Madama să facă ciocul mic, pentru că după 6 decembrie nu PSD-ul va guverna.
Suntem în criză economică şi nu pomenile sociale ale PSD-ului ne va scoate din ea. Ne trebuie un guvern de dreapta, tăios, care să ne oblige la muncă chiar şi pe bani puţini şi care să subţieze drastic rândul bugetarilor. În vremea lui Ceauşescu munceau zece milioane de români şi erau bugetari numai un milion. Acum muncesc 4,5 milioane de români şi aveam 1,6 milioane de bugetari.  Nu putem merge aşa la infinit!
Îi sfătuiesc pe primari să nu cedeze nici unei forme de şantaj venită din partea oricărui lider de sindicat, fie el şi cu numele de Ţiprigan. În rezolvare au prioritate problemele generale ale comunităţii locale, iar din comunitatea locală fac parte şi cei din învăţământ. După rezolvarea problemelor de interes general, se pot rezolva şi cele secvenţiale şi apoi punctuale. Îmi permit să dau acest sfat pentru că ştiu ce probleme are de rezolvat fiecare unitate administrativă din judeţ, cât de complicate sunt unele, iar decontarea cheltuielilor de transport şi acordarea tichetelor cadou sunt la coada lor.

Sep 17

În urmă cu doar două zile, mai exact în 15 septembrie, am publicat comentariul intitulat „Lucruri necurate prin IŞJ”. Afirmam în acel comentariu că într-un birou din incinta Consiliului Judeţean Botoşani, probabil în cel al vicepreşedintelui Cristian Achiţei, s-a întocmit o listă cu priorităţile în investiţiile şcolare, listă ce a fost înaintată guvernului spre aprobare.
Când am publicat acest comentariu, n-aveam certitudinea că toate informaţiile primite pe surse sunt şi corecte, pentru că există pioni otrăviţi. Mă refer la acele persoane, gata oricând să-ţi şoptească despre o informaţie „tare”, numai că ţi se plasează informaţii false, pentru a le scrie şi a te discredita.
Spre a nu cădea în astfel de capcane, atunci când am informaţii greu, sau chiar imposibil, de verificat, le scriu pe blog. Imediat se vor găsi doi, trei cititori care să vină cu completări, beneficiind astfel de un ajutor nesperat.
Informaţiile prezentate în acel comentariu s-au dovedit a fi corecte. Iar confirmarea am obţinut-o ieri, de la primarul din Săveni, Relu Târzioru. Primarul a recunoscut că licitaţia pentru construcţia campusului şcolar a ajuns să fie câştigată de către MBB, societatea de construcţii a lui Adrian Bidaşcă, consilier municipal al PDL Valoarea investiţiei se ridică la peste 100 miliarde lei vechi, ceea ce nu-i de ici de acolo.
Până în momentul de faţă, cei de la MBB au executat lucrări de vreo 25 miliarde, dar bani n-au văzut. Cum, necum, deşi primar liberal, Tărzioru s-a învârtit binişor şi a ajuns să înscrie pe lista secretă şi o poziţie privind Campusul şcolar Săveni, fără ca cei de la IŞJ să aibă habar. Nici măcar preşedintele PDL, Cătălin Flutur n-a ştiu de acest aranjament, deşi, după ce s-au alocat banii, s-a lăudat că PDL-ul a dat bani şi la primari liberali.
Faptul că a fost trecut pe listă nu i-a dat primarului Târzioru certitudinea că va primi şi banii. Aşa că s-a urcat în maşină şi s-a dus la sediul PSD din Bucureşti, unde o persoane importantă l-a introdus la cineva de la vârful ministerului Educaţiei, care se ocupa de alocarea banilor pentru investiţii. Primarul n-a dorit să-mi divulge numele persoanelor din PSD, care l-au ajutat, dar ce este cert, e că i s-a repartizat zece miliarde de lei. Cinci miliarde le-a primit şi le-a virat celor de la MBB. Mai urmează alte cinci.
Toată orchestraţia s-a făcut fără ca cineva din conducerea IŞJ Botoşani să cunoască despre aceste învârteli. Când au primit de la ministerul Educaţiei lista aprobată, s-au acuzat reciproc de faulturi politice. Iar ca cineva să fie ţap ispăşitor şi cei din conducere să se simtă cât de cât cineva, l-au sancţionat pe Gheorghe Pleşca, inginerul de la investiţii.
I s-a pus acestuia în cârcă faptul că ar fi trimis lista la minister fără ştiinţa celor din  onducere. Numai că lista a ajuns la minister trimisă fiind pe linie politică, considerându-se că nu-i de nasul Adei Macovei.să cunoască toate aranjamentele politice. Sancţionat nevinovat, ar trebui ca inginerul Pleşca să le ceară socoteală. Aşa ar fi corect!

Sep 16

Ieri, în Parlamentul României, prin discursul la asumarea răspunderii guvernamentale pe pachetul de legi privind Educaţia, premierul Emil Boc, pur şi simplu a umilit într-un mod extrem de jignitor învăţământul românesc de toate gradele.
Premierul a rezumat că învăţământul românesc de până acum este unul dezastruos, total distrugător pentru viitorul actualelor generaţii de elevi, iar dacă nu se aproba legile sale, ar fi rămas distrugător şi pentru generaţiile viitoare.
Începând de la învăţământul preşcolar şi terminând cu cel universitar, în viziunea premierului, toate formele actuale de învăţământ se bazează pe transmiterea informaţiei în stil tocilar şi nu-i pun pe elevi în situaţia de  „a învăţa învăţarea”. Concluzia premierului despre actualul sistem de învăţământ a fost că este lipsit de performanţă şi că din aceste motiv nu creăm valori umane şi nici nu se nasc genii universale. Faptul că liceenii şi studenţii români culeg la olimpiadele internaţionale mai toate premiile, a fost explicat de premier prin dotarea intelectuală a concurenţilor şi nu prin meritul profesorilor care-i educă şi îndrumă.
Ce n-a rostit Boc, lipsindu-i curajul, dar a rostit preşedintele Băsescu, este faptul că învăţământul românesc produce tâmpiţi, filozofi, în timp ce ţara are nevoie de tinichigii, ospătari, cizmari şi alte meserii „brăţară de aur”.
Firesc, mă întreb, Boc a cui produs este? El n-a beneficiat de învăţăturile dascălilor care susţin de peste un secol învăţământul românesc modern? Boc este profesor universitar. Deci, este membru de frunte al actualului sistem de învăţământ pe care l-a hulit în Parlament.
Ce vrea premierul, pardon!, preşedintele României prin vocea premierului, prin pachetul de legi trecut ieri prin Parlament precum gâsca prin apă? Vrea să reformeze sistemul de învăţământ din rărunchii săi. Educatoarele, învăţătorii, profesorii să nu mai transmită informaţii, ci metode de a învăţa singuri, de a crea interacţiuni între discipline, de a nu deţine informaţia în memoria curentă cu care lucrăm, ci să o culegem din calculator, atunci când vom avea nevoie de ea..
Altfel spus, viitoarele generaţii de elevi nu vor fi „tâmpite”, ci ignorante. Se va ajunge, precum acum la americani, să fii absolvent de facultate şi să nu ştii a găsi pe hartă România. Şi exemplele pot continua. Oare să nu poată Boc, la nivelul său intelectual de profesor universitar, să conştientizeze faptul că, odată cu informaţia, învăţătorul, profesorul, transmite şi o stare emoţională, pe care calculatorul n-o poate transmite. Cum poţi înţelege poezia lui Eminescu, citind-o pe calculator? Cum poţi pătrunde simţămintele de patriotism ale românilor în luptele lor de supravieţuire cu năvălitorii, citind cifre seci de ani pe Internet, fără explicaţiile suplimentare date de profesorul de istorie?
Cum poţi pătrunde universul gândirii antice, fără ca profesorul să nu-ţi transmită informaţiile într-un mod atractiv şi cu explicaţiile necesare înţelegerii unui context dispărut de două mii de ani?  Poate fi filozofia învăţată citind pe Internet nume de filozofi, fără a şti în ce curent se încadrează gândirea lor, cât este adevăr ştiinţific şi cât parte speculativă? Şi iar exemplele pot continua.
Învăţământul românesc a fost şi este unul performant. Românii, absolvenţi de facultate, sunt căutaţi în lume tocmai pentru nivelul lor de cunoştinţe profesionale şi de cultură generală.
Renunţând la miezul sistemului de învăţare, transmiterea de informaţie, vom produce acele generaţii de tâmpiţi despre care ne-a vorbit cu atâta patos preşedintele Băsescu.
Stau şi mă întreb dacă după discursul din Parlamentul României, acest Boc mai are curajul de a privi în faţă colegii săi universitari, profesorii, învăţătorii şi educatorii care-şi fac datoria de dascăli cu multă dăruire sufletească.
Sunt produsul şcolii româneşti de până acum, şi mă mândresc cu dascălii pe care i-am avut, începând cu clasa I-a şi până la nivelul universitar. Prefer să rămân acel tâmpit definit de preşedintele Băsescu, dar să pot dialoga în societate fără a da fuga la Internet pentru a afla cine a fost Eschil, Homer, Seneca ori Ştefan Odobleja.