Biserica Ortodoxă Română acumulează bani din orice şi de pe urma oricărei implicaţie de ordin creştin. Taxele şi tarifele extrem de ridicate practicate la serviciile religioase prestate n-o mulţumeşte. Aşa că BOR este în continuă căutare de noi resurse financiare.
Cu ceva timp în urmă s-a promovat în Parlamentul României Legea parteneriatului Stat – Biserică, lege prin care statul român urma să finanţeze în proporţie de 80% orice activitate a Bisericii de ordin social. Mai exact este vorba de centrele sociale pentru bătrâni şi săraci.
Cum o astfel de prevedere ar fi discriminat toate ONG-urile cu acelaşi profil, ONG-uri spre care statul nu alocă fonduri, activitatea acestora bazându-se numai pe sponsorizări şi donaţii publice, scandalul a izbucnit.
Prins între ciocan şi nicovală, preşedintele Băsescu n-a promulgat Legea adoptată de Parlament şi a restituit-o pentru a se modifica şi elimina discriminările apărute între BOR şi ONG-uri.
Numai că Patriarhia Română, văzându-se cu afacerea bănoasă dusă pe copcă, a ieşit la atac public. Şi ce motivaţie credeţi că a invocat ca statul să-i dea bani pentru căminele sociale aflate în gestionarea sa? Cică aceşti bătrâni şi săraci neajutoraţi, dacă nu vor fi preluaţi şi îngrijiţi de Biserică vor ajunge pe mâna cultelor, puse pe prozelitism.
Poate că aşa este, dar cultele nu cer bani de la stat. Ele preiau persoanele neajutorate fără a cere ajutorul cuiva. Pur şi simplu adună bani de la membrii cultului şi asigură funcţionarea centrelor sociale. Că cei ajutoraţi astfel nu mai sunt dominaţi de BOR, este treaba acestei Biserici.
Scriu de vreo zece ani încoace că taxele şi tarifele BOR au ajuns de nesuportat pentru credincioşi şi că din această cauză oamenii se îndreaptă către diferite culte. În loc ca Biserica să devină mai tolerantă, mai puţin lacomă şi mai miloasă cu cei săraci, ea aspreşte birurile de la un an la latul.
De ce ar da statul român bani BOR pentru a-şi păstra aceasta credincioşii? Dacă s-ar menţine Legea în forma aprobată de Parlament s-ar crea o gravă discriminare religioasă, în sensul că stratul român i-ar plăti pe credincioşii ortodocşi ca să nu migreze spre culte, ceea ce ar stârni protestul cultelor şi al Uniunii Europene.
Libertatea credinţei este un drept fundamental al omului şi statul n-are ce căuta în a ţine cu o parte sau alta dintre culte. Mai ales când vine vorba de implicaţii financiare. Trăim în deplină sărăcie, iar BOR în loc să îndulcească viaţa credincioşilor o înăspreşte.
Când oamenii vor înţelege că poţi crede în Dumnezeu şi fără a te lăsa jumulit de Biserică, prin preoţii săi, atunci vom păşi şi noi în rând cu lumea civilizată. Deocamdată suntem dominaţi de ignoranţă, iar ignoranţa costă bani.
Gândul ascuns al Patriarhiei Române de a-şi menţine adepţii plătindu-i cu bani de la stat a ieşit la iveală. Câte alte gânduri ascunse mai are şi nu ştim noi?
Parlamentarii opoziţiei au depus 2400 de amendamente însumând peste 250 milioane euro pentru ca Guvernul Boc să aloce aceşti bani bisericilor din diferite Colegii parlamentare în scop de reparaţii, pictură sau finalizare de lucrări.
Când ţara suferă de foame, când românii sunt concediaţi pe capete, când zeci de mii de societăţi mici şi mijlocii continuă să-şi închidă porţile, când ne împrumutăm ca să plătim pensiile, când bătrânii mor cu zile pentru că nu-şi mai pot cumpăra medicamentele şi nu mai sunt primiţi în spitale a aloca o asemenea sumă pentru biserici nu mai este un gest creştinesc ci o crimă la adresa naţiunii române.
Dar parlamentarilor opoziţiei nu le pasă că cei care i-au ales crapă de foame, ei vor să pozeze în personaje pioase, adânc credincioase şi să-şi creeze condiţii pentru a mai obţine un mandat. Ei speră să-i convingă pe cei care acum mor de foame să-i voteze din nou numai pentru că au adus bani la biserică.
Avem şcoli care s-au închis din cauza frigului, avem elevi care au degerat mergând kilometri întregi pe ger şi viscol la şcoli aflate în alte localităţi, căci ale lor le-a desfiinţat politica lui Băsescu promovată prin ministrul Daniel Funeriu. Faţă de aceşti copii condamnaţi la frig şi foame parlamentarii opoziţiei n-au vociferat, n-au ieşit din sală, pentru că ei nu le aduc voturi.
Când Băsescu a catalogat clasa politică ca fiind una ticăloşită, n-a greşit cu nimic. Doar că el s-a situat în afarea ei, deşi locul său este în fruntea acestor ticăloşi.
Tot în această perioadă grea pentru români, conducerea Bisericii Ortodoxe Române a solicitat suma de 200 milioane lei noi pentru construcţia Catedralei Neamului. Stau şi mă întreb ce-o fi fost în capul acestor nprelaţi care văd cum aproape zilnic Guvernul anunţă noi împrumuturi de la FMI sau din alte surse ca să poată plăti pensiile şi salariile bugetarilor? Ţara arde şi baba se piaptănă ar spune orice hâtru de la sate.
În loc de solidaritate cu poporul, conducerea BOR dă dovadă de un înalt egoism creştinesc, ştergându-se la fund cu învăţăturile biblice cu care ne împuie capul la fiecare slujbă. Părintele Arsenie a anticipat astfel de vremuri, când oamenii Bisericii se vor întoarce cu spatele către credincioşi atunci când aceştia vor avea nevoie de un sfat, o povaţă sau chiar de un gest de milostenie.
Iată că şi prezicerile părintelui Arseie, ca şi cele ale lui Nostradamus, se împlinesc.
Când mori de foame în casă, în ţară şi prinzi un ban, nu cumperi o icoană spoită cu aur şi argint. Te închini la cea veche, afumată de la flacăra candelei, iar cu banii cumperi mâncare sau îi investeşti pentru a-ţi asigura şi traiul tău de mâine şi al copiilor de poimâine.
Parlamentarii fac parte din clasa politică ticăloşită şi nu ne putem aştepta de la ei la nimic bun. Dar slujitorii Bisericii ar trebui să fie primii care să declare că se solidarizează cu credincioşii şi amână pentru vremuri mai prospere investiţii precum pictura, cumpărarea de odoare scumpe, ridicarea de noi lăcaşuri ş.a.
Dacă n-o fac, mă întreb cu ce se deosebesc ei de politicienii noştri?
Nu-i eveniment religios închinat credinţei în Dumnezeu ca botoşănenii noştri, şi nu numai ei, să se înghesuie, să se calce pe picioare, să-şi dea ghionţi, să se jignească şi să-şi adreseze sudalme în casa Domnului.
Duminică a fost iar o zi închinată sfinţirii bisericii ridicată în curtea Spitalului de Pediatrie Botoşani. Ca şi la celelalte sfinţiri de biserică, botoşănenii s-au adunat grămadă şi s-au înghesuit, că jandarmii şi poliţiştii comunitari abia îi mai puteau stăpâni.
A fost nevoie de intervenţia trupelor de ordine pentru a izola intrarea în biserică de cei aflaţi afară, numai aşa putându-se controla mulţimea adunată şi opri busculada creată la intrarea în biserică. Nu-mi pot explica de ce mai vin aceşti oameni la biserică, dacă ei nu sunt în stare să-şi controleze comportamentul şi să-şi stăpânească izbucnirile violente.
Chipurile vin la biserică să-şi mai ispăşească din păcate, dar ei îşi sporesc această nefericită zestre care, potrivit credinţei, îi va conduce direct în Iad.
De partea cealaltă avem comportamentul oamenilor Bisericii. De mult aceştia nu mai sunt călăuziţi de credinţa sinceră şi pioasă în Dumnezeu, ci sunt robii unor apucători mercantile, menite să le sporească veniturile.
Aşa se face că fiecare eveniment religios mai de seamă este speculat financiar la maximum de către slujitorii Bisericii, care se adună ciopor pentru a impresiona. Numai că veşmintele lor strălucitoare nu emană chemare la credinţă ci la dezlegatul pungii pentru a lăsa cât mai mulţi bani Bisericii.
Pe de-o parte avem strălucirea veşmintelor preoţeşti, o falsă imagine a credinţei sincere, de partea cealaltă avem dezmăţul social al celor veniţi chipurile să-şi curăţi sufletul de păcate şi să-şi încarce organismul cu energii pozitive.
Ciudată simbioză de sentimente din care în câştig nu poate ieşi decât diavolul, căci numai el îi călăuzeşte pe un drum greşit pe preoţii fariseici în credinţă şi-i îndeamnă la păcate pe cei veniţi să se închine lui Dumnezeu.
Dacă aceasta este credinţa pe care ne-o oferă în momentul de faţă Biserica şi cei care-i calcă pragul, atunci avem şi explicaţia pentru care creştinii ortodocşi migrează masiv către celelalte culte. Măcar într-o casă der rugăciune penticostală, evanghelică sau adventistă participanţii se comportă civilizat şi extrem de politicoşi unii cu ceilalţi. Într-o astfel de casă îţi regăseşti liniştea sufletească şi nu nebunia omenească la care eşti, cu sau fără vrere, participant la evenimentele Bisericii Ortodoxe.
Ionuţ Amarinei este botoşănean get-beget. S-a născut, a copilărit, a învăţat şi s-a realizat pentru viaţă în Botoşani. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat la Şcoala nr. 14 Botoşani, după care a urmat cursurile Seminarului Botoşani, fiind hirotonisit preot. Ca preot a primit parohia satului Cândeşti, numit şi Cândeştiul Bucovinesc sau Rusesc pentru că satul este locuit de ucraineni, unii bătrâni vorbind foarte greu româneşte.
N-a fost uşor pentru preotul Amarine să treacă de la viaţa civilizată a oraşului Botoşani la cea din mediul rural, mai ales într-o localitate unde limba română este vorbită rar şi stâlcit.. Să mai adaug faptul că satul Cândeşti este un sat cu locuitori îmbătrâniţi, cu foarte multe femei singure şi cu multe probleme familiale de ordin social.
De la preluarea parohiei, preotul s-a lovit de o serie de neînţelegeri şi chiar acte de duşmănie. Oamenii din sat au alt ritm de viaţă, alte obiceiuri, le cam trag la măsea, ţuica de sfeclă fiind un lichid care se găseşte mai în fiecare casă. Biserica satului, una veche şi declarată monument istoric este în prag de prăbuşire. Şi clopotniţa veche nu mai rezistă mult în picioare.
Aşa că preotul a început munca de la om la om, în primul rând să-i readucă pe localnici cu faţa către biserică.
A început să strângă bani, puţin câte puţin, şi a ridicat o casă praznicală, o clopotniţă nouă, a renovat casa parohială. În demersurile sale s-a bucurat şi de sprijinul moral şi financiar al fostei mari campioane mondiale şi olimpice la caiac-canoe Elisabeta Lipa, care încă vine frecvent în satul său natal la părinţi.
Preocupat şi de viaţa oamenilor, preotul a observat că doi fraţi oligofreni, fraţii Voloşeniuc, trăiesc într-o mizerie cumplită iar trupul lor este mâncat de viermi. I-a mobilizat pe oameni şi le-a curăţat casa, din care a scos multe faetoane de mizerie. I-a spălat, i-a dus la medic, le-a asigurat şi le asigură cu sprijinul sătenilor hrana zilnică. Deşi fraţii aveau dreptul la o pensie pe caz de boală, nimeni nu s-a interesat de soarta lor. Nici cei de la primărie, care aveau o astfel de obligaţie..
Când preotul i-a scos mizeria din casă şi pe ei din mizeria corporală, unii săteni au început a cârcoti asupra preotului pe motiv că urmăreşte ceva, că nu degeaba îi ajută pe oligofreni.
Chiar şi la Primăria Cândeşti, când am stat de vorbă cu primarul Ciornodolea, căruia ani la rând nu i-a păsat de cei doi fraţi şi nu le-a întins o mână de ajutor, mi-a spus mai pe ocolite că preotul nu-i îngrijeşte degeaba, că urmăreşte ceva.
Însă cel mai dureros a fost pentru preot să constate că şi cei din comisia de expertiză medicală, în faţa căreia i-a dus pe fraţii oligofreni, l-au întrebat ce-i iese din afacere.
Aşadar, în România, dacă faci acte de caritate eşti privit ca pe un paria. Nimeni nu mai crede că cineva poate face ceva pentru aproapele lui fără a fi răsplătit. Însă cel mai grav este că s-a ajuns în situaţia ca nici preoţii să nu mai fie crezuţi că întind o mână de ajutor unui neajutorat în mod dezinteresat.
Cu toate acestea preotul Ionuţ Amarinei continuă să se lupte cu mentalitatea localnicilor, să le schimbe proastele obiceiuri, să adune în jurul bisericii şi să se ajute reciproc. Chiar dacă oamenii îl privesc cu o anumită suspiciune, încep să-i urmeze poveţele.
Din păcate pentru lumea noastră de astăzi, preoţi ca Ionuţ Am,arinei sunt puţini, tot mai rari. Majoritatea preoţilor, mai ales tineri, sunt mânaţi de alte interese, ceea ce umbreşte şi umanismul preotului din Cândeşti.
Stă în firea noastră să-i criticăm pe cei care fac ceva pentru noi, timp în care noi stăm cu mâinile sub braţ şi privim pasiv, chiar cu milă dacă nu cumva cu dispreţ.
La materialul de ieri, de pe site-ul Jurnalului, intitulat „Codrii de Aramă” cu fost ciuntiţi de lăcomia feţelor bisericeşti” au fost postate şi o serie de comentarii pe care administratorul nu le-a validat, considerându-le ca fiind contrare regulamentului.
Multe dintre aceste comentarii, probabil postate de către oameni în sutană, au sunat a ameninţare, a blestem, mi s-a stabilit loc de veşnicie în Iad şi multe altele. Sunt obişnuit cu ameninţări mai dure, de gen că mi se va lua gâtul, voi fi bătut crunt sau că voi sfârşi sub roţile unei maşini etc. Chiar alaltăieri un personaj în uniformă militară mi-a trimis două mesaje de ameninţare cu moartea. Îi ştiu numele şi am să mă răfuiesc cu el separat. Mai ales că, deşi militar într-un serviciu special de informaţii, s-a demascat ca cel mai mare nătărău de pe Pământ.
Revenind la comentariile celor în sutană sau fără, un comentariu m-a frapat. Autorul pur şi simplu doreşte reînfiinţarea Inchiziţiei în sânul Bisericii, pentru ca păcătoşi ca mine „să fie pedepsiţi exemplar în pieţele publice”, adică arşi pe rug. Desigur, secolul întunecat al Evului Mediu în care Marele Inchizitor spaniol Torqemado hotăra arderea pe rug a tuturor celor care aprecia el că sunt duşmanii Bisericii nu mai este posibil să se repete în acelaşi mod primitiv şi sângeros.
Dar se poate repeta sub o altă formă, căci slujitorii Bisericii sunt cei care au inventat cele mai uimitoare, dureroase şi sângeroase unelte de schingiuit fiinţa umană.
Însăşi istoria Bisericii creştine este una extrem de sângeroasă. Să ne amintim de cruciadele organizate în numele creştinătăţii în care au murit zeci de mii de copii.
Perioada Inchiziţiei a fost una extrem de sângeroasă şi mulţi oameni de ştiinţă şi cultură au fost arşi pe rug.
În numele creştinătăţii au fost exterminate civilizaţii întregi, precum cea a aztecilor, toltecilor, olmecilor, au fost exterminate popoare precum cele indiene din America de Nord.
Biserica creştină a generat şi continuă să genereze războaie între credincioşi, acte de violenţă şi terorism internaţional. Moralitatea din interiorul Bisericii este iarăşi una îndoielnică şi plină de perversiuni sexuale. Biserica Catolică este plină de preoţi homosexuali ca şi mănăstirile Bisericii Ortodoxe Române. Oamenii Bisericii sunt călăuziţi de principii total contradictorii eticii şi moralei creştine, principii precum lăcomia, dorinţa de îmbogăţire, făţărnicia, viclenia etc.
După bănci, în lume şi în România Biserica este cea mai bogată instituţie. În România BOR are o avere colosală, practică activităţi comerciale şi de producţie, unele cu exclusivitate prin lege, fără ca veniturile sale să fie impozitate, aşa cum se întâmplă peste tot în lume cu organizaţiile religioase.
În nici o altă ţară europeană Biserica nu are voie să se imploice politic şi în structurile puterii statului sau în actul de educaţie şi învăţământ finanţat de stat. La noi da!
BOR deţine zeci de mii de hectare de păduri, terenuri arabile, păşune, livezi şi vii, controlează comerţul cu lumânări şi odoare bisericeşti, deţine monopolul turismului ecumenic, practică servicii religioase la tarife aberante. Nu ştiu să mai existe prin Europa vreo ţară care să aibă atâtea biserici, mănăstiri, schituri şi altele în construcţie aşa cum are România. N-avem şcoli şi grădiniţe, dar avem biserici şi case de rugăciune, unele sfidător de luxoase.
Guvernul Boc a produs românilor mai mult rău decât a produs toate guvernele postdecembriste luate la un loc, dar românii nu s-au solidarizat să iasă în stradă şi să măture de la putere acest guvern ticălos. În schimb, BOR susţine din toate puterile sale Guvernul Boc, iar preoţii, deşi să mănâncă între ei ca rău ca şi câinii vagabonzi, când sunt judecaţi din afară sunt deosebit de uniţi în a-şi apăra privilegiile şi nelegiuirile.
Nu sunt în societatea românească, în momentul de faţă, şarlatani mai mari ca preoţii. Ei vor să reînvie Inchiziţia, ca să-i elimine fizic, să-i extermine pe toţi cei ca mine, care le demască mârşăviile şi interesele oculte.
Eu îmi doresc un Vlad Ţepeş sau un Cuza. A sosit momentul istoric să chemăm Biserica la ordin, s-o supunem administrativ puterii statului şi celei sociale, altfel vom deveni noi robii ei, dacă nu cumva suntem! Să nu confundăm credinţa adevărată, care ne aparţine, cu oamenii Bisericii care nu mai au demult credinţă. Cu sau fără sutană, oamenii Bisericii tot nemernici rămân.
