În urmă ce ceva timp izbucnise un întreg scandal cum că la Unitatea de Primirea Urgenţelor persoanele vârstnice sunt neglijate şi că medicii de aici le tratează în sictir. Totul pornise de la nişte pensionari, membri ai PSD, care s-au simţit ofensaţi că odată ce s-au prezentat la UPU n-au fost preluaţi imediat pentru consultare şi trataţi domneşte, aşa cum probabil erau ei obişnuiţi în tinereţile petrecute sub comunism.
Mai întâi a reacţionat public şi extrem de supărat prefectul Costică Macaleţi. Ca lider al PSD, prefectul s-o fi simţit deranjat de faptul că membrii partidului său aflat la putere nu sunt trataţi cu cinstea cuvenită. Ca inginer nu cred că Macaleţi a pus mâna pe Constituţia României dar ca prefect şi fost deputat sunt convins că a trebuit s-o facă. Iar în Constituţie scrie că toată lumea este egală în faţa legii, chiar dacă unii susţin puterea şi ceilalţi se află în opoziţie.
Ciudat, la reacţia de protest şi ameninţare a prefectului că va trimite control la UZPU, s-a raliat cu multă şi necuvenită umilinţă Gheorghe Sorescu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Botoşani şi totodată proprietarul Sdpitalului judeţean. Nici prefectul şi nici Ssorescu nu s-au informat mai întâi care este regimul de lucru într-o Unitate de Primire a Urgenţelor. Chiar şi directorul spitalului, liberalul Corneliu Mihai, s-a pripit să declare că va dispune o anchetă internă.
De atunci a trecut ceva timp şi prin presă n-au mai apărut declaraţii tăioase ale prefectului şi preşedintelui interimar CJ. N-au apărut pentru că verificările efectuate au dus la concluzia că la UPU consultările medicale se fac în raport de gradele de urgenţă medicală şi nu în raport de apartenenţa politică a pacientului.
Nici Macaleţi şi nici Sdorescu nu s-au dus la UPU să stea măcar două ore şi să vadă cum se lucrează într-o astfel de unitate şi să constate şi singuri cum pensionari care n-au ce face acasă inventează dureri prin diferite zone ale corpului ca să fie primite în ambulatoriu şi să stea câteva ore pe pat.
Ştiu pensionari care abia aşteaptă începutul de lună ca să se ducă la medicul de familie să ridice reţeta pentru medicamentele gratuite şi compensate. N-au nici pe dracul şi i-am întrebat de ce ridică medicamentele dacă nu sunt bolnavi. Răspunsul a fost năucitor. Cică este dreptul lor şi de ce să nu le ia dacă statul i le dă. Apoi, susţin ei, iau medicamentele preventiv. Alţii, de când cu cardul de sănătate, mi s-au plâns că farmaciştii nu le mai primesc medicamentele înapoi să le dea o parte din bani. Aceşti pensionari sunt şi cei care supraîncarcă activitatea la UPU.
Mi-a plăcut fermitatea cu care directorul medical al Spitalului judeţean, medicul Angela Ţurcanu, a declarat că la UPU tratamentul medical se aplică în raport de gravitatea stării de sănătate a pacientului, de urgenţele medicale ale momentului şi că nici un bătrân nu a fost respins de la consultaţii dar că a fost consultat numai când i-a venit rândul şi nu cum ar fi dorit cel în cauză.
Şi eu am fost revoltat de ce s-a întâmplat cu introducerea cardului de sănătate, de bâlbâielile care au avut loc, de pacienţii refuzaţi la consultare dar mi-am schimbat radical impresia. Toţi cei aflaţi la rând sau care au reclamat că li s-au refuzat consultaţiile sunt de fapt aceşti pensionari care s-au abonat la ridicat lunar sacoşa cu medicamente pentru că le dă statul gratuit. Cardul de sănătate pune oprelişte şi medicilor de familie şi bolnavilor închipuiţi de a mai risipi fondurile de sănătate pe medicamente şi consultaţii nejustificate.
Trebuie să curmăm odată hoţiile care se practică de ani de zile pe seama fondurilor din sănătate. În aceste zile, cei care ţipă sunt hoţii şi pacienţii părtaşi la astfel de hoţii.
written by Ioan Rotundu
De când a apărut pe pământ a omul mâncat mai întâi ce i-a oferit natura apoi, după ce a descoperit focul, a mâncat ce s-a priceput şi el să pârpâlească la flacără sau pe jar. De milioane, de sute de mii de ani, de zeci de mii de ani de când o fi apărut omul numit de antropologi homo sapiens, mâncând ce-a cules din pom, de pe jos, de sub pământ, ce-a prins vânând, mai proaspăt sau mai vechi, omul a rezistat şi n-a dispărut ca specie animală.
În tot acest timp a mâncat fără să beneficieze de sfaturile calificate ale nutriţioniştilor, aceşti mari specialişti care ne dau zilnic sfaturi ce să mâncăm, în ce cantităţi şi la ce să nu mai poftim. Ardeleanul mănâncă de pe vremea când erau dac slănină cu pită şi beau palincă şi n-a dispărut din teritoriul său. Ungurii care l-au găsit cu clisa în pod, cu pita învelită în ştergar şi plosca cu palincă alături au renunţat la carnea crudă, frezandată sub şaua calului şi sunt acum mai mâncători de slănină şi băutori de pălincă fără să dispară ca naţiune.
Oltenii mănâncă sărat şi piperat că dacă nu eşti de-al lor nu poţi consuma mâncărurile lor tradiţionale. N-au dispărut nici ei deşi fac exces de sare şi iuţeală că numai mexicanii îi mai întrec.
Dar de când a apărut această specie umană numită nutriţionişti, nu mai putem mânca aşa cum au mâncat strămoşii noştri. Carnea de miel dacă nu-i cumpărată de la magazin, pe bon fiscal, nu mai este bună de consum, este otrăvitoare. Ouăle de sub găină, dacă le vinde baba la piaţă, n-avem voie să le cumpărăm că sunt pline de salmonela şi dă pântecăraia peste noi.
Carnea de găină, de cocoş, de curcan obţinută de la păsările din curte nu este bună de consum pentru că nu are avizul medicului veterinar. Brânza închegată cu cheag natural nu este voie de folosit la pască pentru că nu respectă normele europene sanitar-veterinare iar laptele şi smântâna de la vaca din grajd conţin floră microbiană şi de le vom consuma ne va lua naiba.
Ce ne dau voie nutriţioniştii să consumăm? Toate alimentele din supermarketuri care sunt bine garnisite cu substanţe chimice. Smântâna este băloasă şi poate sta 10 zile fără să-şi schimbe gustul, brânza este cauciuc iar pe ambalaj scrie şi cât la sută sunt aditivi alimentari şi cât aromă de brânză, că brânza adevărată nu este voie s-o consumăm.
Carnea, fie de vită, porc, curcan sau altă gobaie are toată acelaşi gust, aşa că poţi face friptură din orice şi s-o numeşti oricum că numai prin formă se mai deosebeşte.
Produsele din carne, mai nou tradiţionale, când citeşti pe etichetă afli că au în compoziţie şi ceva carne, dar menţionată mai pe la coada listei. N-au trecut prin afumătoare dar sunt afumate cu esenţă de fum.
Apropo de produse tradiţionale. Toţi şmecherii care procesează carne sau lapte susţin că prepară numai produse tradiţionale iar medicii veterinari le confirmă falsul. Nu se poate numi salam tradiţional acea compoziţie din maţ obţinută din carne de la porc îngrăşat cu chimicale, fără slănină sau cu slănină aţoasă, cu esenţă de usturoi care nu miroase a usturoi iar condimentele sunt toate sintetice. Nu poate fi numită pastramă acea bucată de carne întunecată la culoare, fără nici un gust, fără vreun miros şi trecută prin esenţă de fum. Ce fel de unt tradiţional este acela care stă pe masă 30 de zile şi nu suferă nicio schimbare organoleptică, nu râncezeşte?
Din smântână nu poţi face frişcă. Iaurtul, sana, kefirul se întinde băloşit că ţi se face greaţă să le mai bei, iar caşcavalul are gust de spun.
Toată lumea vinde produse tradiţionale dar în realitate aceste produse n-au nimic din calitatea şi gustul produselor pe care le preparau şi mâncau bunicii şi străbunicii noştri. Cum de se legalizează de către medicii veterinari asemenea falsuri? Pe şpagă. Iar deştepţii aceştia de nutriţionişti ni ne recomandă să le consumăm.
Ce nu ştiu majoritatea dintre cei care îi ascultă este faptul că toţi aceşti nutriţionişti sunt în solda unor companii de produse alimentare şi de medicamente şi rostul şi rolul lor este acela de a le promova produsele.
Mâncăm ce ne recomandă nutriţioniştii şi apoi devenim dependenţi de medicamentele pe care ni le prescriu medicii, şi ei stimulaţi de companiile de specialitate. Să-i ia naiba pe toţi nutriţioniştii şi medicii aflaţi în solda companiilor de medicamente că eu voi continua să mănânc cumpărând de la babele şi moşnegii din piaţă şi de la ţărani. Cât despre produsele tradiţionale mi le prepar singur, aşa cum făcea taică-meu şi bunicul. După ce am scris aceste rânduri m-am dus şa ţară să caut pe la vreo casă de om gospodar mărar, pătrunjel şi leuştean pentru drob şi borş de miel, ouă proaspete, să cumpăr un cocoş crescut cu boabe de porumb pentru răcituri iar miel am să-mi cumpăr direct de la oier, că nu joc la Loteria fiscală a lui Ponta.
Am auzit pe un nutriţionist că dacă cumpăr produse alimentare pentru Paşti din locuri neautorizate sanitar-veterinar risc să mă pricopsesc cu vreo 200 de boli. Săracii nutriţionişti, chiar îi compătimesc! Bieţii oameni trebuie să ţină minte 200 de boli cu care să ne înspăimânte şi să ne determine să ne facem cumpărăturile de la supermarketuri altfel pierd comisionul de la firmă.
written by Ioan Rotundu
 Vasile Ciurchea (foto), preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin apariţia sa publică ne-a anunţat cu emfază că începând de la 1 aprilie medicii din spitale nu ne vor mai putea cere să ne cumpărăm materiale sanitare sau medicamente, această practică fiind stric interzisă prin modificările aduse legislaţiei în domeniu.
Iar dacă, totuşi, vreun medic sau alt cadru medical ne va pune la cheltuială, preşedintele s-a arătat extrem de sever şi ferm în faţa unor astfel de abateri, aşa că din momentul în care vom informa conducerea CAS de care aparţine unitatea spitalicească, acel spital va fi sancţionat, pentru început, cu diminuarea a 1% din valoarea contractului. Dacă medicii de la unitatea spitalicească respectivă vor recidiva, adică vor continua să-i pună pe pacienţi la cheltuială prin a-şi cumpăra materiale sanitare sau medicamente, atunci procentul de penalizare va creşte semnificativ.
Tot domnul preşedinte, pus în funcţie de PSD, ne-a mai informat că nu trebuie să dăm nici un bănuţ cu titlu de co-plată, pentru a face un RNM sau pentru cel care citeşte rezultatul imagistic.
După modul în care preşedintele Vasile Ciurchea ne-a prezentat noile reglementări din domeniul medical, mai că-ţi vine să laşi baltă viaţa de acasă şi să te faci pacient în vreun spital.
Modul abil în care preşedintele a prezentat noile modificări legislative, adică cu sforăituri de tip comunist înfăşurate social-democratic, ascunde de fapt marea dramă prin care trece sistemul medical românesc.
Să începem cu sancţiunea de penalizare a unităţii spitaliceşti cu diminuarea sumei contractate cu CAS. În fond, fiind sancţionat spitalul, acesta rămâne fără finanţare cu suma diminuată. Şi aşa spitalele sunt subfinanţate, a le mai şi diminua din suma contractată înseamnă să le determini să presteze acte medicale superficiale, să nu prescrie medicul şi să aplice tratamente performante, să fie externaţi pacienţii în stare firav ameliorată şi nu recuperaţi medical.
Sancţiunea cu diminuarea sumei contractate cu CAS nu este o inepţie. Dimpotrivă, este bine gândită. Cam 90% dintre spitale au trecut în subordinea consiliului judeţean sau a primăriei pe raza cărora funcţionează. Prin această sancţiune, în fapt o soluţie de diminuare a plăţilor CAS către spitale, se urmăreşte de fapt determinarea consiliului judeţean sau a primăriei să contribuie financiar la finanţarea spitalului.
Dealtfel, când s-a luat decizia trecerii spitalelor în subordinea administraţiei locale s-a urmărit de fapt un transfer parţial al finanţării acestora din fondurile bugetului local. Acest scop, nedezvăluit public de la bun început, este acum extrem de vizibil.
În ce priveşte anularea co-plăţii, a plăţii unui RMN ori citirea examenului imagistic, sunt măsuri în care nici preşedintele Ciurchea nu crede. Orice bolnav va căuta să-l stimuleze financiar pe medicul de care depinde recuperarea sănătăţii sale. Dai bani şi tot nu ai deplină încredere că medicul s-a străduit cu toastă capacitatea sa profesională să-ţi descopere beteşugul şi să-ţi prescrie cel mai eficient tratament, dar când nu le dai te înscrii deja pe drumul către cimitir.
Cine nu are de unde da bani la medic sau să-şi plătească un RMN, va muri cu zile. Aceasta-i situaţia în momentul de faţă în sistemul sanitar românesc. Nu dai bani, nu eşti tratat cum se cuvine. Te vor trimite de la un spital la altul până când vei ajunge la morga unuia dintre ele. Avem cazul recent al unei bătrâne de 73 de ani trimisă de la spitalul de specialitate din Iaşi la cel de Recuperare din Botoşani şi care a stat 4 ore în salvare pentru că nici un medic nu devenise interesat de soarta ei, bătrâna fiind săracă. Cazul a ajuns în media naţională iar judeţul nostru s-a făcut de râs, ajungând să ne concurăm cu judeţul Vaslui pe locul de cenuşăreasă a României.
Pe un preşedinte ca Vasile Ciurchea, pe un director de CAS Botoşani precum Costel Lupaşcu, ambii interesaţi să dea cât mai puţini bani la spitale şi nu de calitatea actului medical prestat de spitale eu îi consider mai răi ca gestapoviştii lui Hitler.
Putreziciunea morală şi profesională în spitale şi instituţiile medicale este atât de avansată că mă întreb dacă voi mai apuca vremurile când şi într-un spital din România vei fi primit şi tratat precum în Italia, Franţa, Germania, Anglia etc.
written by Ioan Rotundu
Există în Darabani un asistent medical, felcer cum i se spune în mod obişnuit pe la ţară, angajat al Spitalului orăşenesc din localitate. Omul, pe lângă activitatea din spital, mai scoate un ban prestând diverse servicii medicale pe la bolnavii din zonă. De obicei este chemat să facă o injecţie sau să pună o perfuzie dar o face şi pe medicul diagnostician în sensul că stabileşte cu de la sine cunoştinţe cam de ce boală ar suferi cel care l-a solicitat şi-i prescrie medicaţie.
Chiar dacă Ioan Bordeianu, zis Nelu, prestează aceste servicii medicale contra cost, nu ar fi singurul asistent medical din judeţul care procedează aşa. Numai că oamenii au observat că pacienţii trataţi de Bordeianu, în urma leacurilor farmaceutice prescrise, ajung pe mâna preoţilor din parohii.
La un moment dat oamenii chiar l-au sfătuit să se lase lecuiască de ceea ce am putea numi pseudomedicină, că s-ar putea să-şi găsească naşul de la vreo familie care s-a pricopsit de pe urma sa cu o rudă decedată. O perioadă de timp Bordeianu se liniştise şi nu mai practica tratamente medicale la domiciliu.
Din acest an omul a început din nou să revină la vechea îndeletnicire şi din nou preoţii au de câştigat de pe urma activităţii sale medicale. Bordeianu nici nu este un asistent medical de top. Mulţi pacienţi s-au ales de pe urma actului său medical cu câte o boalfă la mână pentru că i se montase greşit perfuzia, alţii au simţit cum inima le-o ia la galop pentru că debitul perfuziei era supradimensionat.
Cineva, cu ceva cultură generală la activ, care cunoaşte rolul jucat de medicul lui Hitler, Josef Mengele, i-a lipit lui Bordeianu eticheta de „doctorul Mengele”. Dacă este să asculţi cam ce-au pătimit unii dintre cei trataţi de Bordeianu ţi se face părul măciucă. Atenţionat din nou să se liniştească şi să-şi vadă de activitatea sa din spital, Bordeianu nu pare a fi dispus să asculte de sfatul binevoitorilor şi continuă să-şi trateze pacienţii după priceperea sa.
Să sperăm că se va găsi cineva să-l lecuiască de boala de a practica pseudomedicina, că ziua Sabatului, sărbătoarea vrăjitoarelor tocmai a trecut, trecută fiind şi epoca când se practica medicina după ureche.
written by Ioan Rotundu
Aventura mea cu sistemul de sănătate botoşănean nu s-a întrerupt cum credeam eu acum vreo 10 zile. Ajuns pentru a doua oară la Urgenţe, m-am pricopsit cu un diagnostic de gastrită şi cu decizia de a fi internat pe Secţia gastro – enteorologie. Am refuzat internarea pentru că erau câte doi în pat iar eu tocmai eram în plină criză lombosciatică şi aveam nevoie de mişcare pentru a-mi găsi o poziţie mai puţin dureroasă.
Ajuns acasă am urmat tratamentul pentru gastrită. De aici mi s-a tras. Noi dureri atroce s-au declanşat în abdomen. M-am dus noaptea la Urgenţe. Medicul de gardă, o femeie ţâfnoasă, nici n-a vrut să mă vadă cum arăt. I-a spus soţiei că am refuzat internarea aşa că să-mi fie de bine. Dimineaţa am revenit. Medicul de serviciu era domnişoara doctor Dana Babei, o tânără care se mişcă ca pe scripeţi.
M-a consultat şi a pus diagnosticul de „sindrom de ocluzie intestinală”. Imediat a chemat de la Chirurgie pe doamna doctor Maria Ţighiliu care m-a consultat şi a validat diagnosticul. Am fost internat şi s-a declanşat o luptă ca să mă salveze de la cuţit. Medicul Ţighiliu nu este numai un bun chirurg, numită „Dumnezeul pacienţilor”, dar şi credincioasă. Este interesantă legătura pe care dumneaei o face între profesia de chirurg şi credinţa în Dumnezeu.
Purtat de la un aparat la altul, pentru analize, am avut parte şi de întâmplări inedite. Mă aflam la rând la raze. Deşi pe uşă scria că urgenţele medicale au prioritate, urgenţele însăşi erau destul de multe. Aşteptam liniştit în cărucior ca infirmierul să se descurce şi să intru mai repede. Deodată o femeie m-a recunoscut şi a venit glonţ la mine:
- Vai, domnule Rotundu, dar ce aţi păţit?
- Doamnă, este treaba medicilor să stabilească ce am păţit, i-am răspuns curioasei nepoftită.
- Să n-aveţi încredere în ei. Spuneţi-mi mie, că sunt pricepută. Şi doamna doctor Cojocaru mă consultă.
M-am enervat şi am expediat-o cam brutal, ce-i drept, dar tămăduitoare de genul ei, poate şarlatană, îi plină lumea şi n-am vrut să mă număr printre fraierii ei.
Pe Secţia de chirurgie agitaţia este mare şi continuă. Numărul asistentelor este insuficient la numărul de paturi. Bietele fete fug de la un pat la altul iar tratamentul durează mult prea mult pentru că numărul pacienţilor în „gestiune” este mult prea mare. Sunt 9 saloane, toate cu paturile ocupate. De sus, de la Blocul operator vin alţi operaţi. Mai mulţi decât numărul celor externaţi. Aşa se ajunge să stea doi în pat. Imaginaţi-vă ce chin pe cei operaţi!
Cât am stat internat am cunoscut o îngrijitoare extrem de veselă şi tot timpul dispusă să cânte. Am întrebat-o ce pregătire are şi mi-a spus că este ingineră textilistă. A lucrat 17 ani la Uzinele Textile Moldova dar falimentarea acesteia a lăsat-o fără loc de muncă. În domeniul său n-a găsit unde să mai lucreze şi nici vreo altă oportunitate. A acceptat postul de îngrijitoare şi spală cu mopul cele 9 saloane. Mi-a spus că:
- Domnu’ Rotundu, de când munca este o ruşine?!
Câţi dintre noi gândesc ca dumneaiei sau ar fi acceptat această muncă nu tocmai nobilă. Dacă am fi mai mulţi care am gândi aşa, şi n-am umbla după pomeni sociale sau pensii pe caz de boală, ţara noastră ar fi fost departe acum.
Scăpat de cuţit, văzând aglomeraţia din saloane, i-am cerut doamnei doctor să mă externeze. Nu eram un caz atât de urgent ca să ocup un pat de care avea nevoie un altul mult mai grav ca mine. Mi s-a dat tratament la domiciliu şi constat cu plăcere că lucrurile evoluează spre bine.
Am reînceput şi şedinţele de fizioterapie pentru a scăpa de durerea provocată de nervul sciatic dar mai ales să-mi de-a drumul piciorului stâng să mă pot deplasa în teren. Îmi cer scuze tuturor care m-au sunat să-şi prezinte neczaul la Lumea lu’ Rotundu şi i-am refuzat. Dacă dracul nu-şi va băga din nou coada, de săptămâna viitoare încep filmările şi-i rog să mă contacteze din nou pentru a fi planificaţi.
S-auzim de bine!
written by Ioan Rotundu
Cât am stat câteva ore la Urgenţă am putut observa multe, inclusiv am putut observa persoane care au venit pentru un motiv medical care reclamau urgenţă şi cei care îşi făcuseră un obicei din a-şi petrece timpul pe la medici.
Un pacient, venit din nordul Italiei, prezenta cu adevărat o problemă medicală urgentă. Venise din zona Padova iar un asistent fusese şi el pe acolo. Dialogul s-a legat repede între el şi asistent, liantul fiind limba italiană. S-a mirat asistentul de starea în care venise bărbatul, dar acesta i-a explicat că în Italia a fost la muncă şi nu la tratamente medicale.
În contrast cu acest bărbat s-a comportat o femeie pensionară. Venise la Urgenţe cu sacoşa pregătită pentru internare. Spunea că o înţeapă inima. I s-a spus că nu-i cazul de internare, că înţepături la inimă avem mai toţi şi că tensiunea sa nu-i prea alarmantă la maxima 16 şi minima 9. Femeia ţinea morţiş la internare. I-a arătat medicului şi pijamaua. Din nou doctorul Apetroaie i-a explicat că la Cardiologie sunt câte doi în pat şi nu se mai pot face decât internări care cu adevărat necesită urgenţă.
- Dar la ochi nu se poate? Nu s-a lăsat femeia decisă să se interneze oriunde ar fi paturi libere, numai să fie internată.
- Păi, ai probleme cu inima şi nu cu ochii – nu s-a dat învins doctorul Apetroaie. A trebuit să-şi ia sacoşica şi să plece de unde a venit. Mi s-a mai spus că multe prezenţe la Urgenţe nu sunt cazuri medicale cu adevărat grave şi că mulţi pensionari şi-au făcut un obicei ca periodic să se interneze pentru a mai afla cum stă cu sănătatea şi nu prea am dat crezare. De această dată vedeam cu ochii mei că totul este o realitate.
De la Urgenţe a trebuit să mă prezint la doctorul Constantin Tudorache, pentru fizioterapie. Doctorul m-a chestionat din nou, mi-a verificat mişcările piciorului stâng şi a schimbat tratamentul prescris la Urgenţe. Perfuzii cu calmante şi injecţii în fesă. Am urmat tratamentul patru zile şi, ori la medicaţia prescrisă la Urgenţe, ori la cea prescrisă de doctorul Tudorache, am făcut o reacţie de respingere. Aşa că din nou am ajuns la Urgenţe.
De această dată am fost pe mâna doctoriţei Angela Ţurcanu. Iar s-a dus repede vestea că „Lumea lu’ Rotundu” este din nou la Urgenţe. Eu nu mai puteam de durere şi una dintre asistente îmi cerea să-i spun, ca să-şi noteze, orele când emisiunile mele se dau în reluare. La aşa un gest de curtoazie parcă mi-a mai trecut din durere. După ce am mai repetat odată situaţia mea medicală, doctorul Ţurcanu mi-a pus o perfuzie cu calmante. Între timp mi s-au făcut şi restul analizelor, inclusiv o electrocardiogramă.
Când analizele au fost terminate, mi s-a spus că în afară că am glicemia mărită, în rest totul este excelent, mai ales inima, tensiunea fiind doar 12 cu 7. Pentru că reacţia la medicaţie generase şi o durere abdominală, am fost suspectat şi de o gastrită. Medicul Angela Ţurcanu a convins-o pe soţie să mă lămurească pentru a fi internat în vederea tratării gastritei. De durerea ce-o sufeream am acceptat internarea.
Aşa se face că pe la ora 22 din noapte am ajuns la Secţia gastroenterologie, etajul II al clădirii. (Va urma)
written by Ioan Rotundu
În urma filmărilor din 29 aprilie am călcat greşit şi mi-am stârnit nervul sciatic. De aici s-a declanşat o întreagă epopee care m-a ajutat să înţeleg mai bine sistemul medical românesc şi în mod special cel botoşănean.
Pentru că de joi, 30 aprilie, n-am mai putut să mă sprijin pe piciorul stâng, nu am mai putut desfăşura nici un fel de activitate, nici măcar să scriu, pentru că nu puteam sta pe scaun. Acesta-i şi motivul pentru care n-am mai publicat nimic. Îi asigur pe cei care au postat comentarii să afle ce mi s-a întâmplat, dacă mi-am schimbat cumva orientările politice şi am devenit robul partidelor din această campanie că nu m-am schimbat cu nimic.
Contractele de publicitate se derulează după regulile lor, convingerile mele politice rămân aceleaşi, adică de dreapta. N-am făcut pact cu diavolul roşu, galben, portocaliu şi mai nou alb. Încerc, prin ce scriu, să deschid ochii botoşănenilor asupra realităţilor existente şi să înţeleagă mecanismul complicat şi fariseic pus la cale de politicieni să le fie lor bine şi tot mai rău nouă.
Dar să revin la aventura mea medicală. Nemaisuportând durerea din zona lombară cu extensie în piciorul stâng, m-am dus la Urgenţe. Aici m-a preluat medicul Gheorghe Apetroaie, m-a interogat medical şi, pentru a scăpa de durere m-a pus în perfuzie cu calmante. Am fost văzut pe hol şi am fost recunoscut de către mulţi dintre cei care se aflau cu urgenţe medicale ca şi mine sau pe post de însoţitori.
Câţiva chiar au venit la patul meu de la Urgenţe să se intereseze ce am, păţit şi dacă voi mai continua cu Lumea lu’ Rotundu. Le mulţumesc pentru grija manifestată faţă de mine, pentru simpatie şi îi asigur că emisiunile mele, rămase în reluare pe săptămâna trecută, vor fi continuate prin filmările din această săptămână.
Şi cadrele medicale de la Urgenţă m-au tratat ca pe un fel de vedetă de televiziune şi se arătau îngrijorate de starea mea, fără să ştim vreunul dintre noi că numai peste câteva zile voi ajunge din nou pe mâna lor.
Spuneam că acest necaz medical personal m-a ajutat să înţeleg mai bine atmosfera de spital din cadrul Spitalului judeţean Botoşani. Simpla trecere de-o zi pe la Urgenţele medicale nu s-a dovedit a-mi fi de leac la ceea ce păţisem şi cum n-am dorit internare, sperând că mă voi recupera cu ajutorul voinţei personale, aveam să revin. (Va urma)
written by Ioan Rotundu
Economistul Gheorghe Damian, considerat marele specialist al judeţului în manageriatul spitalelor, a ajuns în fruntea Spitalului judeţean „Mavromati” pe căile cunoscute ale politicii de partid.
Cât de competent este, ne-a convins cu datoriile pe care Spitalul le-a înregistrat de când el a preluat destinele financiare ale unităţii. Dar nu despre datoriile Spitalului vreau să comentez ci despre ultimele măsuri dispuse de acesta. Fără a fi medic şi fără a avea pusă vreo semnătură pe vreun jurământ profesional aşa cum au medicii, Damian şi-a permis să-i cheme la ordin pe şefii de secţie din spital şi să le impună reguli de internare şi tratament. Culmea., fără vreo intervenţie din partea directorului de îngrijiri medicale care este medic de profesie.
Cică pentru a se încadra în suma alocată de CAS, în baza unui contract de prestaţii medicale incompetent întocmit, Damian a cerut şefilor de secţie să facă internări de-o zi, că-i mai ieftin. Aşa este, îi mai ieftin, dar cu sănătatea bolnavului, cu îngrijirile medicale care se impun a fi acordate, dar timpul necesar unor analize complete în răspunderea cui rămân? Că Damian n-are nicio responsabilitate, el n-a transmis aceste indicaţii sub semnătură.
De vreme ce impune medicilor reguli absurde, care pot duce la moartea unor pacienţi trataţi cu superficialitate sau netrataţi pentru că s-au epuizat banii alocaţi secţiei de priceperea managerială a lui Damian trebuie căutată cu lumânarea lui Diogene.
Modul în care Damian a repartizat banii pe secţii n-are la bază nici un fundament medical. Pur şi simplu aşa i-a trecut lui prin minte şi pix să scrie în dreptul fiecărei secţii medicale o anumită sumă.
Dacă România ar fi Guvernată de puterea legii iar Justiţia ar fi cu adevărat independentă de politic, după cele spuse în şedinţa de ieri cu şefii de secţii medicale, managerul Gheorghe Damian ar fi trebuit arestat imediat. Omul este un pericol public pentru vieţile pacienţilor. El pune pe primul plan cifra alocată şi nu sănătatea omului venit la spital cu speranţa că se va face sănătos.
Noroc că la Spitalul judeţean şefii de secţie sunt medici cu experienţă şi n-au a lua seama la cifrele ieşite din pixul lui Damian, ei având grijă de pacienţi cu toată responsabilitatea profesională
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, să facă bine si să-i scape pe cei care bat la poarta spitalului de spectrul morţii ieşit la iveală din biroul managerului Damian. Suferinţele umane generate de boli cunoscute sau necunoscute nu se pot planifica. Ele se tratează atunci când apar şi nu când le planifică Damian în gaza hârţoagelor sale din birou.
Cred că şefii de secţie ar trebui să-i creară scris lui Damian şi directorului de îngrijiri medicale Ioan Asaftei ceea ce le-a transmis în şedinţă, pentru a putea fi tras la răspundere în caz de decesul unui pacient pentru că n-a putut fi internat că se depăşea plafonul alocat de Damian.
Să fie Damian exponentul politicii de sănătate promovată de Guvernul nUSL? Dacă avem în vedere declaraţiile trăsnite din ultima perioadă a marelui demagog ajuns ministru liberal, Eugen Nicoloaescu, Damian se încadrează perfect cu gândirea sa în tiparele reformei medicale elaborată de marele strateg specializat în programe de verificare a sănătăţii întregului popor care se deplasează în cortegii tot mai dese spre cimitire.
written by Ioan Rotundu
Ieri, aşa cum fa aproape în fiecare zi, am trecut pe la „Brutăriile nPanex” pentru a-mi cumpăra obişnuita pâine intermediară ce costă numai 1 leu. Am cumpărat pâine din diverse locuri, dar am devenit clientul casei, cum se spune, al Panex pentru că pâniţa intermediară are un miez pufos, care-mi aminteşte de pâinea de acasă, când copil fiind, păzeam cuptorul din curte pentru a mânca o felie de pâine caldă şi frumos mirositoare.
Iau pâinea care mi-o întinde vânzătoarea şi o duc în mână până acasă, fără s-o înfofolesc în vreo pungă de plastic sau s-o pitesc în vreo sacoşă, de parcă aş fi furat-o şi nu am plătit-o din banii mei.
Ieri, însă, vânzătoarea ţinea ca neapărat să-mi dea pâinea într-o pungă de plastic, pent6ru că, spunea ea, aşa o obligă inspectorii sanitari-veterinari. Am refuzat punga şi am luat pâinea în mână, aşa cum o fac zilnic. Am întrebat-o pe vânzătoare de ce trebuie să-mi dea pâinea în punga de plastic, care mai are şi un miros specific. Cică, pusă în pungă, pâinea este protejată de microbii de pe stradă. Aşa i-a explicat un inspector sanitar-veterinar şi că aşa cer normele europene.
Fac eu ceva pe normele europene şi pe idioţeniile impuse de Inspecţia Sanitar-Veterinară. Cum adică, merg pe stradă, inspir aerul plin de microbi, de gaze toxice, de fel de fel de bacterii expirate de către cei bolnavi de boli molipsitoare şi normele europene, inspectorii sanitari îmi dau voie să-mi intoxic organismul cu toată această mizerie a civilizaţiei umane pe care o conţine aerul din atmosferă. În schimb, aceleaşi norme europene, aceiaşi idioţi de inspectori sanitari care aplică astfel de norme în mod mecanic, nu-mi dau voie să merg pe stradă cu pâinea în mână.
În schimb, dacă am ajuns cu ea acasă şi o pun pe masa din bucătărie, muştele care vin de la subsolul mizerabil al blocului, iar la ţară de la WC-ul din spatele grădinii, au voie să se aşeze pe pâine înainte de a o mânca, în spaţiul din bucătărie normele europene şi autoritatea sanitar-veterinară fiind lovită de impotenţă profesională şi legislativă.
Desigur, fiecare dintre noi avem grijă ca alimentele pe care le consumăm să fie cât mai ferite de bacterii şi microbi în doze periculoase organismului şi care să ne îmbolnăvească. Organismul chiar are nevoie de o doză zilnică de microbi şi bacterii pentru a-şi stimula producţia de anticorpi şi a proteja organismul. Occidentul, care într-o perioadă consuma numai alimente aseptice, adică sterilizate, şi-a dat seama că n-a făcut decât să şubrezească organismul şi să-l expună îmbolnăvirii. A redus din pretenţia vânzării alimentelor sterilizate dar greşeala lor au preluat-o noi.
Inspectorii noştri sanitar-veterinari care nu gândesc, ci aplică mecanic orice normă europeană emisă de nişte idioţi şi mai calificaţi în domeniul idioţeniei sau din nevoia acestora de a proteja anumite interese de grup ale marilor companii de produse alimentare, acasă mănâncă în condiţii mult mai neigienice decât vinde pâinea cel de la brutărie. Dar el are plan de încasări la amenzi, are plan de venituri la stat, aşa că atunci când îl prinde pe vânzătorul de alimente că nu respectă idioţeniile celor de la Comisia Europeană, îşi freacă mâinile bucuros că poate aplica o amendă.
Normele europene nu cer ca eu, cetăţean care am ieşit cu pâinea din magazin, să n-o ţin în mână pe stradă. Este problema mea cum îmi protejez organismul, dar nu sunt la fel de idiot ca inspectorii veterinari sau comisarii Comisiei Europene ca să-mi fac singur rău. Avem suficientă educaţie alimentară de acasă şi luată din viaţă ca să ştim cum să ne ferim organismul folosindu-ne de o alimentaţie care să nu ne facă rău
Ţăranii, de mii de ani au mâncat la câmp din castronul de ciorbă peste care câte o pală de vânt aşeza un strat de praf adus de pe ogor şi n-au murit din această cauză. Au murit în războaie, de epuizare fizică dar nu de cancerul de care murim noi şi care este produs de aerul pe care-l inspirăm, un aer tot mai toxic şi tot mai dăunător întregii naturi, nu numai omului.
De când românii sunt obligaţi să consume alimente aseptice nu mai ajung banii de la Sănătate şi prosperă farmaciştii şi lanţurile de farmacii. Probabil că asta se urmăreşte de către comisarii europeni iar inspectorii noştri sanitari, în idioţenia lor profesională, nu înţeleg că şubrezesc sănătatea unui întreg popor şi-l transformă într-un mare consumator de medicamente.
Apropo, domnilor inspectori, dar alimentele cu E-uri avem voie să le consumăm?
Ele ne fac mai sănătoşi?
written by Ioan Rotundu
Marele demagog liberal, care s-a transferat din Parlamentul României în fruntea Ministerului Sănătăţii, odată revenit pe postul deţinut în Guvernul Tăriceanu, face ce ştie el că-i mai bine pentru teşchereaua sa şi visteria PNL.
Mă refer aici la fostul şi actualul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolasescu, singurul contabil din România care a ajuns în fruntea celui mai sensibil minister pentru a doua oară.
Recent, Nicolaescu a anunţat că va relua Programul de verificare a sănătăţii populaţiei. Acest Program l-a mai iniţiat şi în anul 2008, spre sfârşit de mandat, când a cheltuit peste 50 milioane de euro din banii Sănătăţii fără ca populaţia sau sistemul sanitar să simtă vreo îmbunătăţire.
În schimb, de pe urma acelui program au câştigat sume consistente patronii laboratoarelor private de analize medicale, importatorii de reactivi chimici pentru analize, medicii de familie şi patronii de farmacii. A mai câştigat şi Poşta Română, care a trebuit să transporte la destinaţie milioanele de plicuri cu cuponul de analize.
La nivelul judeţului Botoşani nu s-au prezentat la analize nici jumătate din populaţia judeţului. Cei care s-au prezentat au descoperit că suferă de anumite boli… şi atât. La nivel naţional nu s-a constatat o îmbunătăţire a măsurilor de tratament, nu s-au alocat bani mai mulţi la spitale pentru a-i trata pe cei descoperiţi bolnavi, nu s-au alocat mai multe fonduri pentru medicamentele gratuite şi compensate.
Singurul lucru care s-a realizat 100% a fost cheltuirea integrală a celor 50 milioane de euro alocate Programului, deşi la nivel naţional, la analize, s-a prezentat doar 60% din populaţie. Pe ce s-au cheltuit banii ştie doar fostul şi actualul ministru Nicolaescu.
Că ministrului i-a mers bine atunci, nu trebuie să ne mai întrebăm sau să punem la îndoială acest fapt. Dovada o avem că Nicolaescu vrea iarăşi să fitui din bugetul sărac al Sănătăţii alte 50 milioane de euro pentru un alt rând de analize. De vreme ce există nişte evidenţe cu cei descoperiţi ca bolnavi în urma aplicării programului anterior, ar fi mult mai util ca banii alocaţi unui nou Program să fie folosiţi pentru tratarea celor bolnavi deja. Dar dacă s-ar aloca banii pentru aceste tratamente, Nicolaescu şi clica lui n-ar mai putea fura sau ar fura foarte puţin, adică neîndestulător.
Câţi dintre noi conştientizează ce se ascunde de fapt în spatele vorbelor pompoase, frumos ambalate în promisiuni deşarte, ale demagogului Nicolaescu? Puţini, foarte puţini! Restul, adică majoritatea, s-au dus la vot şi au votat schimbarea. Au schimbat hoţii sătuli cu cei flămânzi. Iar flămânzii s-au aşezat la masa cu bucate şi chefuiesc, inclusiv pe seama sănătăţii noastre. Măcar de ne-ar fi de învăţătură de minte, dar nu cred!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments