 Faptul că un cântăreţ de-o anumită celebritate cum a fost şi doar puţin mai este Gabriel Codabiţă a suferit un accident cardiac după ce a venit de la sala de fitnes a unui hotel din Bucureşti, a stârnit o isterie întreagă la adresa celor care practică sportul pentru a nu le anchiloza oasele sau pentru a-şi menţine o stare fizică cât de cât specifică unei vieţi echilibrate.
Nimeni nu şi-a pus problema care a fost modul de viaţă a artistului Codabiţă. Este ştiut că astfel de artişti duc o viaţă dezordonată, uniri abuzează de consumul de alcool, au o viaţă sexuală suprasolicitrantă, mănâncă când apucă şi beau cafele peste cafele, unii chiar se şi droghează numai să facă faţă ritmului trepidant al spectacolelor aducătoare de bani frumoşi.
Codabiţă n-a dus o viaţă model, adică n-a făcut excepţie de la viaţa de artist, iar la vârsta la care se află este explicabil să ai derapaje de la starea de sănătate, practica demonstrând că la artişti primele organe care cedează sunt inima şi ficatul.
După ce ministrul Nicolae Bănicioiu a ieşit public imediat ce s-a aflat de accidentul lui Codabiţă şi a anunţat că va emite un ordin ca la fiecare sală de fitnes să fie şi un medic de specialitate, iată că atipicul medic ieşean şi parlamentar Tudor Ciuhodaru a l-a contrazis pe ministru şi a iniţiat un alt proiect de lege. Ciuhodaru spune că nu avem medici în sistem, de unde să nai fie pus câte unul la fiecare sală de fitnes cum vrea ministrul Bănicioiu? Corect!
Propune Ciuhodaru ca fiecare doritor de sport la sălile de fitnes să prezinte un aviz de la medic cum că are voie să facă sport şi ce fel de exerciţii fizice. Aici apare o problemă. Medicul de familie nu este specialist pe exerciţii fizice, deci trebuie ca avizul să-l dea un medic sportiv. Iar acesta nu este de găsit decât pe lângă marile cluburi sportive şi de va fi abilitat să dea avize o va face pe bani mulţi.
Legea lui Ciuhodaru, dacă va deveni proiectul iniţiat lege, va fi una şchioapă şi confuză. De ce ar trebui cel de la hotel, care are pusă la dispoziţia clientului o sală de fitnes, să-i ceară aviz medical? Va veni turistul străin cu avizul medical ca să se poată caza în România la un hotel de 5 stele şi să poată beneficia de piscină sau sala de fitnes sau va sta un medic la recepţia hotelului să-i elibereze un aviz? Ne facem de râs cum ne-am făcut şi cu impozitarea bacşişului.
Să-mi spună medicul Ciuhodaru cum îl va controla şi cine pe cetăţeanul care în zori de zi face jogging pe stadion sau pe aleile din parc? Face sport, deci i-ar trebui aviz de la medicul de specialitate.
Au murit cetăţeni jucând fotbal pe maidan, jucând tenis de câmp sau mergând pe bicicletă şi nici un ministru sau medic nu s-a revoltat aşa de agitat ca în cazul lui Codabiţă. Toate sălile de fitnes, fie de la hotel sau pentru amatorii de sport ce vor să-şi întreţină organismul într-o formă fizică au aviz medical de funcţionare şi fiecare aparat din dotarea sălii este omologat numai dacă nu este periculos pentru cel care face exerciţii la el. De ce vrem acum să-i fugărim din săli pe puţinii amatori de sport birocratizându-le plăcerea de a face mişcare? O facem din plăcerea noastră de a complica lucrurile simple, de a răpi micile plăceri ale celor din jur înlocuindu-le cu suplicii ca să ne simţim noii împliniţi sufleteşte.
O facem din răutate şi din frustrarea că nu putem fi şi noi ca ei. O facem din instinctul ancestral de a vedea moartă capra vecinului.
În astfel de situaţii dau ca exemplu modul de viaţă al americanului. Americanii se nasc cu rastelul în casă: pistoale, arme semiautomate şi automate, mitraliere şi mari cantităţi de muniţie de război. Când i se va năzări că cineva l-a jignit sau vrea să se răzbune că aşa i-a venit lui, pune mâna pe mitralieră şi trage în cei din jur: copii de grădiniţă, elevi de şcoală, studenţi sau cetăţeni de pe stradă. Dar niciunui american sau oficial american nu i-a trecut prin cap să interzică vânzarea de arme sau să le confişte pe cele aflate la cetăţeni. La noi, pentru „incidentul Codabiţă”, pedepsim pe toţi cei care au creat mijloace pentru practicarea sportului şi, ce-i mai grav, îi pedepsim chiar pe cei care vor să practice sportul ca mijloc cde menţinere a sănătăţii.
Am scris săptămâna trecută un comentariu intitulat „Legi idioate”, arătând cum parlamentarii noştri fac legi pentru nevoile lor. Comentariul a fost citit de vreo 350 de curioşi din cei peste 10 mii care au accesat Jurnalul în acea zi.
Când am scris un comentariu despre nevasta şoferului, senatorul Dopina Federovici, intitulat „Tace coţofana, că-i vinovată!”, l-au accesat peste două mii de curioşi. Ăştia suntem noi: ne place can-canul şi mai puţin, sau deloc, să urmărim ce fac cei în mâinile cărora ne-am încredinţat viitorul.
written by Ioan Rotundu
Managerul Spitalului de boli infecţioase „Cuvioasa Parascheva” Iaşi a fost arestat. Soţul acesteia, profesor univ. arestat şi el. Cu ceva timp înainte, tot la Iaşi, au fost arestaţi nişte medici chirurgi care au desfăşurat o anumită temă de cercetare medicală. Au mai fost operate arestări de profesori univ. Medici la Constanţa, prin Bucureşti şi nu mai ştiu pe unde.
Aceşti medici au ajuns la apogeul carierei lor profesionale după zeci de ani de studii şi practică medicală. Numărul vieţilor salvate de ei rămâne mai totdeauna necunoscut. Dar prestigoiul lor profesional este cel care dă încredere pacientului ce simte că are zilele numărate să i se adreseze în speranţa că-i va salva viaţa. De cele mai multe ori aceşti medici îi salvează de la o moaret sigură.
Ca să ajungi un medic performant, un profesor universitar, să faci cercetare ştiinţifică, să descoperi noi metode de salvare a vieţii omeneşti, trebuie să ai şi aparatura de ultima oră. Ministerul Sănătăţii nu alocă bani pentru aşa ceva decât foarte rar. În schimb, majoritatea acestor medici ajunşi în vârful ierarhiei profesionale îşi cumpără aparatura de care are nevoie. Nu din leafa de bugetar, care este o mizerie, o jignire a muncii lor, ci din banii pe care-i primesc de la pacienţi. Unii doar acceptă să primească ce li se oferă, alţii mai curajoşi impun tarife.
Nu cunosc medici renumiţi care să aibă averi de milioane de euro, vile luxoase şi maşini ultimul răcnet, nici proprietăţi funciare sau industriale, au doar cabinete, eventual clinici private şi aparatura medicală de specialitate.
Când aceşti procurori reţin astfel de medici, când judecătorii aprobă arestarea lor, se gândesc ei oare şi pe câţi pacienţi îi condamnă la moarte pentru că sunt privaţi de un tratament venit din partea unui specialist de performanţă?
Nu, procurorii şi judecătorii nu gândesc în spiritul umanităţii, a salvării de vieţi omeneşti, ei gândesc în spiritul carierismului, gândesc prin prisma egoismului social.
Ca să fie arestat un parlamentar escroc trebuie avizul întregului Parlament, ca să fie arestat un procuror sau judecător corupt trebuei avizul CSM, ca să fie arestat un medic salvator de vieţi omeneşti nu trebuie aprobarea nimănui.
Desigur, medicul care încalcă legea trebuie să răspundă pentru fapta sa, profesia nesituâdu-l deasupra legii. Dar se pot institui pedepse diferite. Nu bagi după gratii un profesor universitar cercetător într-un anumit domeniu medical pentru că ai stopat poate descoperirea unei soluţii medicale ce poate vindeca o anumită boală sau poate ameliora durerile unor pacienţi bolnavi cronic. Prin trimiterea după gratii a unui medic performant nu s-a reparat un prejudiciu adus societăpţii ci s-a creat o pagubă uriaşă a cărei dimensiuni nu poate fi cuantificată niciodată când vine vorba de salvarea de vieţi omeneşti.
Eu cred că astfel de arestări ar trebuie să se facă numai cu avizul Colegiului medicilor. Numai acest organism este în măsură să stabilească dacă arestarea acelui medic nu pune în pericol vieţi omeneşti, nu pune în perioc viaţa pacienţilor pe care-i are în tratament medical.
Ne putem lipsi de un parlamentar escroc, de un procuror sau judecător corupt dar nu ne putem permite să trimitem după gratii un medic ce salvează vieţi omeneşti.
De vreme ce avocatul poate lua bani fără să fie consideraţi mită, de vreme ce executorul judecătoresc, expertul contabil şi alte profesii liberale pot primi sume de bani fără să fie considerate mită, de ce la medici trebuie neapărat a păstrată această infracţiune şi de ce este chiar atât de necesară arestarea înainte de judecarea dosarului şi pronunţarea sentineţi?
Legat de etica medicală sunt multe lucruri de spus. Marile descoperiri ale medicinii din întreaga lume nu s-au făcut respectându-se o anumită etică medicală. Pur şi simplu medicii au cercetat ceea ce au crezut că poate salva vieţi omeneşti, uneori sacrificând altele. Cei doi chirurgi de la Iaşi care au extras lichid encefalorahidian fără ştirea pacienţilor, au procedat aşa în interes de cercetare medicală. Pot procuroii să dovedească, ştiinţific, că dacă acei pacienţi ştiau nu-şi modificau comportamentul şi astfel schimbau rigurozitatea cercetărilor? Nu pot, nimeni nu poate dovedi aşa ceva pentru că reacţiile umane sunt atât de diferite la anumiţi stimuli verbali încât nimeni nu poate stabili efectele asupra metabolismului intern.
Eu cred că dacă mai există o brumă de respect pentru cercetarea ştiinţifică din domeniul medicinii ce duce întotdeauna la salvare de vieţi omeneşti, atunci să se modifice legislaţia privitoare la statutul medicilor şi să se stabilească alte pedepse decât arestarea şi încarcerarea. Să se gândească cei care-i arestează şi încarcerează că viaţa lor, a părinţilor lor, a rudelor se află în mâna acestor medici.
written by Ioan Rotundu
Drumul spre Secţia gastroenterologie a avut şi el farmecul lui. Condus de soţie şi un asistent cu corp atletic, care m-au încadrat strategic pentru că eu am preferat să merg pe propriile picioare şi nu sprijinit sau cu căruciorul, am ajuns la lift. Aici l-am cunoscut pe liftierul Lucian, om care face acelaşi lucru de peste 30 de ani; urcă şi coboară bolnavii de la etajele superioare,
La etajul doi, după ce am coborât din lift, m-am trezit derutat. Mă aflam printre mesele zidarilor, materiale de construcţie şi ce se mai poate găsi pe un şantier. Nu mai eram în spital, eram în mijlocul unei afaceri politico-financiară a unor băieţi deştepţi care au condus spitalul şi Consiliul judeţean.
De ani de zile interioarele Spitalului judeţean sunt în reparaţii, reparaţii care nu se mai termină dar care, după spusa unora, au umplut multe buzunare de băieţi deştepţi.
După ce am descoperit camera medicului de gradă şi am luat legătura cu acesta, am fost trimis la salonul 13. Când am deschis uşa, un aer închis, de dubală, m-a trăsnit. Nu mai eram în spital ci într-un grajd la care peste noapte s-a ţinut uşa închisă ca să ţină de cald la animale.
În salon lumină obscură şi multe umbre umblătoare Am întrebat de un pat liber. Mi s-a răspuns, luându-mă cineva peste picior că doar la hotel o fi. În salon stăteau câte doi în pat. M-am întors la medicul de gardă să-i prezint situaţia. Mi-a explicat că în toate saloanele pacienţii stau câte doi în pat. În situaţia în care mă aflam, cu piciorul stâng blocat şi o durere cruntă, nu puteam accepta să împart patul cu un alt pacient sau acel pacient cu mine.
Discuţia se desfăşura pe hol iar una dintre asistente mi-a recunoscut vocea de la televizor. Au mai venit două. Aşa a aflat şi medicul de gardă cine sunt şi a adoptat o altă tactică. Mi-a recomandat să refuz internarea şi să aştept un moment mai bun. Nu eu cerusem internarea, cei de la Urgenţe o considerase necesară pentru că mă suspectau de gastrită, cauza care a generat respingerea de către organism a medicaţiei prescrise.
Discutând despre internare sau refuz, am aflat de la medic că în fond eu nu aveam în acel moment statut de pacient. De la Urgenţe eram externat, la Secţia sa nu eram internat. Mai subtil spus, dacă fac mofturi sunt liber să plec. Ceea ce am şi făcut. Am plecat. Nu înainte ca medicul de gardă de la Urgente să-mi prescrie o medicaţie contra gastritei. Înarmat cu no nouă reţetă, pe la ora 23.00 din noapte am plecat acasă.
Desigur, asistentele au profitat de prezenţa mea şi au început să-mi explice că de atâta tăiat de paturi nu mai sunt locuri pe secţie şi s-a creat o aglomeraţie greu de făcut faţă.
După o săptămână de aventuri prin reţeaua de sănătate botoşăneană, luni, 12 mai, m-am prezentat la cabinetul medicului Constantin Tudorache pentru a-mi stabili paşii următori: tratament fizioterapeutic. Cât am aşteptat pe hol am descoperit o altă lume. Una mai apropiată de necazul meu. Dar din nou i-am întâlnit pe „pacienţii profesionişti”.
O pensionară başoaldă povestea vecinei că simte nişte înţepături în şold şi că a venit la Tudorache pentru că a auzit că-i bun şi vrea să afle ce-i spune. În zilele ulterioare n-aveam s-o mai văd pe la fizioterapie.
Pentru că am început şedinţele de fizioterapie şi au început să-şi facă simţite rostul, mă pregătesc să-mi reiau activitatea nu numai cu scrisul ci şi cu filmările. Eu vă mulţumesc că m-aţi acceptat să „chiulesc” fără să mă trageţi prea dur de urechi!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments