May 26

Un grup de parlamentari au iniţiat un proiect de lege prin care contractantul de credit imobiliar care nu-şi mai poate plăti ratele să-şi stingă datoria către bancă prin cedarea către aceasta a imobilului construit cu banii din credit sau cu cel ipotecat. Ieri, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României a ieşit în public şi a declarat că voce-i lipsită de inflexiuni şi cu cuvinte bine alese pentru a-şi ascunde gândul viclean că o astfel de lege dacă va fi aprobată va produce o catastrofă bancară.
Isărescu susţine că băncile nu ar mai acorda credite ipotecare, că piaţa imobiliară ar avea grav de suferit şi că nimeni nu-şi va mai construi locuinţe. Nu l-am auzit niciodată pe acest Isărescu să iasă în public şi să acuze băncile de rapacitate financiară, că întocmesc contracte cu clauze ascunse şi înrobitoare, că îşi înşeală clienţii aplicându-le pe parcursul rambursării creditului fel de fel de noi tarife de operaţiuni, unele inventate pur şi simplu.
În schimb, de fiecare dată când se punea problema iniţierii unei legi care să-l apere şi pe client împotriva abuzurilor băncii, acest Isărescu ieşea repede şi ne anunţa că dacă se votează o astfel de lege se va prăbuşi sistemul bancar, vor pleca băncile străine, se va retrage capitalul şi multe alte droburi de sare pe care le anunţa că ne vor cădea în cap.
Anii au trecut, bancherii străini n-au plecat, dar în schimb şi-au bătut joc de noi practicând dobânzi cu mult peste cele practicate în Europa, inventând taxe peste taxe. Şi Legea insolvenţei persoanei fizice era anunţată de Isărescu ca o catastrofă pentru bănci. Legea s-a aprobat şi nimic din catastrofa anunţată de Isărescu nu dă semne că s-ar produce.
O lege prin care banca să preia în contul împrumutului imobilul ipotecat şi prin acest transfer de patrimoniu creditul să fie stins şi banca să nu mai poată urmări şi alte bunuri sau venituri ale debitorului ar fi echitabilă. N-are decât banca să nu mai acorde credite ipotecare în baza unor garanţii umflate prin evaluări şi nici să închidă ochii la veniturile reale ale solicitantului de credit, ofiţerii de credite învăţându-i pe clienţi cum să-şi ajusteze veniturile ca să se încadreze în condiţiile de creditare.
Nu vor dispărea creditele imobiliare cum susţine Isărescu, dimpotrivă, acestea vor deveni mai sigure pentru bănci iar dezvoltatorii (constructorii de locuinţe cu destinaţie de vânzare sau chirie) vor fi şi mai căutaţi pentru că mulţi români, nemaiputând a se încadra în cerinţele băncii, cerinţe care vor deveni reale şi nu cosmetizate, vor apela la dezvoltatori pentru a-şi face rost de-o casă.
Băncile nu vor înregistra pierderi de pe urma preluării imobilului ipotecat pentru că atunci când se va trece la o astfel de operaţiune, debitorul va avea deja rambursat o parte din credit. Banca va rămâne cu banii recuperaţi şi cu imobilul preluat spre valorificare, în pierdere rămânând clientul.
Nici piaţa imobiliară nu se va prăbuşi pentru că băncile vor fi mai atente în a-şi valorifica imobilele confiscate decât modul în care aceste ipoteci se confiscă şi valorifică în prezent prin executorii judecătoreşti care fac fel de fel de aranjamente cu licitaţiile organizate.
Ori de câte ori am avut prilejul, am spus că Mugur Isărescu este un avocat al băncilor, un avocat extrem de pervers, de abil şi care nu are niciun fel de milă pentru  clientul ajuns la ananghie şi nu mai poate rambursa băncii creditul.
O astfel de politică financiară promovau pe vremuri bancherii evrei, jecmănindu-i pur şi simpli pe români şi luând şi pielea de pe ri. Nu ştiu dacă Mugur Isărescu este evreu, aşa cum l-a declarat Vadim Tudor, dar politica sa de acum este uimitor de asemănătoare cu cea a evreilor din perioada ante şi interbelică.
Prin predarea ipotecii către bancă şi stingerea definitivă a creditului, clientul mai are o şansă să-şi refacă viaţa. În condiţiile actuale este rob al băncii pentru toată viaţa, în unele cazuri şi rudele sale.

written by Ioan Rotundu

May 20

Un studiu efectuat la nivel european a pus în evidenţă faptul că românii sunt al doilea popor mare consumator de băuturi alcoolice după poporul rus. S-a mai constatat că în România sunt aproximativ 2 milioane de alcoolici iar în jurul a 900 mii de copii trăiesc într-o mizerie cruntă pentru că părinţii lor sunt alcoolici.
Acest studiu n-a trezit niciun interes parlamentarilor români de a încerca să elaboreze o lege prin care să se reducă consumul de alcool iar părinţii alcoolici şi care au copii să fie determinaţi, forţaţi prin mijloace legale să fie integraţi în câmpul muncii şi să nu mai fie alimentaţi cu ajutoare sociale pe care să le bea la barul din sat sau din colţ.
În schimb, ieri, parlamentarii au votat într-o veselie dublarea alocaţiei de stat pentru copii iar parlamentare ipocrite, cu nod în gât şi lacrimi în ochi de s-a răsucit Caţavencu în mormânt, au adus laude colegilor că şi-au dat votul pentru această majorare istorică..
Şi mai ipocrit, premierul Ponta a anunţat iniţial că nu este de acord cu majorarea pentru că ar însemna un efort financiar anual de 1,8 miliarde lei  şi guvernul său nu are aceşti bani. Nici ministrul Muncii, şi mai ipocrita Rovana Plumb, n-a fost iniţial de acord cu această majorare dar după votul din Parlament a aplaudat frenetic decizia.
Şi ca teatrul ieftin să se termine cu un alt rând de aplauze, premierul a anunţat că pentru semestrul II al acestui an are cele 900 milioane lei ca să acopere majorarea şi i-a transmis sarcină Rovanei Plumb ca în bugetul pentru anul 2016 să fie cuprinsă în plus suma de 1,8 miliarde lei.
Au fost şi nişte voci timide care au încercat să propună ca alocaţia să nu mai fie acordată la toţi copii ci numai la cei din familii cu un nivel de venituri scăzut şi care prag să fie se va stabili prin lege. De asemenea au încercat să propună varianta ca în loc de bani să se dea copiilor tichete de masă sau pentru cumpărat îmbrăcăminte. Frenezia populismului a acoperit aceste timide voci, aşa că cele două milioane de beţivani vor avea de acum posibilitatea de a-şi dubla porţia de alcool.
Practic, cea mai mare parte din această majorare de alocaţie se va duce ca şi până acum la patronii de baruri şi chioşcuri vânzătoare de băuturi alcoolice.
Iar ca panarama parlamentară să fie şi cu fondiţă roşie, adică pe placul PSD, liberala Alina Gorghiu a promis că în curând alocaţia de stat pentru copii va ajunge la nivelul celei europene. Să mai amintim că premierul Ponta a anunţat că din toamnă vrea să reducă acciza la băuturile alcoolice. Minunat, alocaţii majorate şi băuturi alcoolice ieftine, este tot ce-şi doreau românii asistaţi social. Cum să le mai pomeneşti ăstora de despre muncă? Rişti să te strângă de gât.
Ceauşescu a dat decretul cu interzicerea avortului şi s-a produs o explozie a creşterii numărului de copii. Ponta, cu sprijinul inconştient al liberalilor, a dublat alocaţiile pentru copii, ceea ce a făcut rentabilă înmulţirea numărului de plozi în familie. Fiind făcuţi la băutură, peste vreo 20 de ani vom avea o generaţie degenerată  dar pe atunci România va avea alt partid de guvernământ, cu alt premier, care va da vina pe trecutul nefericit.
Mă aşteptam ca ieri preşedintele Iohannis să aibă un punct de vedere echilibrat, să-i fi îndemnat pe parlamentarii liberali la chibzuinţă sau să ameninţe că nu promulgă legea. Nimic! Doar tăcere complice.
Mă întreb la ce mai muncesc cei peste 3 milioane de români în sistemul privat când ar putea şi ei să bea şi să facă plozi care să le aducă banii de băutură? Măcar să ajungem şi noi pe locul I la ceva, depăşindu-i pe ruşi.

written by Ioan Rotundu

May 18

În fiecare comunitate urbană există şi un număr de cetăţeni care au ajuns pe străzi pentru că în viaţa lor au apărut evenimente cărora nu le-au putut face faţă. Fie că şi-au pierdut casa la bancă, fie că le-a luat-o cămătarul sau i-a confiscat-o autorităţile statului în contul unor datorii neplătite sau fie din cauza unei vieţi dezorganizate, bărbaţi, femei şi copii ajung să trăiască pe stradă şi din mila publică.
Prin lege autoritatea statului care ar trebui să le asigure un mod de viaţă la limita cea mai de jos a civilizaţiei este primăria. Dar ce se întâmplă atunci când tocmai această autoritate îi aruncă în stradă pe nefericiţi ? Se produc drame umane greu de imaginat, greu de acceptat de către orice cetăţean care mai are în suflet o brumă de milă.
În Adăpostul de noapte tutelat de Primăria Botoşani sunt cazate persoanele care au rămas fără adăpost şi care nu au unde dormi peste noapte decât doar prin guri de canal, prin buncăre de gunoi, prin imobile părăsite sau prin subsoluri de bloc. Aceşti oameni trăiesc într-o mizerie cruntă iar viaţa lor se desfăşoară între băutură şi cerşit. Nimeni, niciun ONG nu s-a simţit atras de soarta acestor oameni pentru a le întinde o mână de ajutor. Unii dintre ei se roagă să moară mai repede, alţii mai speră într-o minune şi să revină la viaţa pe care a trăit-o cândva.
Ieri, în faţa Primăriei Botoşani au protestat câteva persoane fără adăpost şi care au fost cazate în Adăpostul de noapte dar aruncate din nou în stradă de către viceprimarul Cosmin Andrei pentru că, susţine el, le-a expirat termenul pentru care puteau fi adăpostite. Dar ce-a făcut viceprimarul, primarul şi consilierii locali ca aceşti oameni să primească un adăpost pentru întreg restul vieţii ? Nimic !
Cu o cruzime şi un sadism greu de crezut, vicele Cosmin Andrei s-a justificat la presă că aşa au hotărât consilierii municipali. În adăpost să stea prin rotaţie cât mai multe persoane fără adăpost. Nimeni dintre cei obligaţi de lege şi din spirit cetăţenesc nu şi-a pus însă şi problema ce se întâmplă cu ceşti oameni după ce li se expiră termenul fixat pentru adăpost
Statul român cheltuie anual sume impresionante pentru a întreţine în centrele de emigrare străinii care intră ilegal în ţară. Le dăm haine, hrană, le asigurăm condiţii de viaţă pe care nu le au mulţi români dar nu manifestăm niciun fel de interes pentru a uşura viaţa nefericiţilor români ajunşi la mare ananghie.
În ţările europene soarta acestor nefericiţi ai vieţii a fost rezolvată prin montarea de containere de locuit în locuri special amenajate iar locatarii sunt atent monitorizaţi asupra modului de viaţă. Costurile unor astfel de investiţii sunt mult mai mici decât cred unii iar eficienţa socială extrem de mare dar mai ales arată dovada umanităţii oficialilor şi a solidarităţii sociale din partea celorlalţi membri ai comunităţii urbane.
Ioana Brânză a ajuns fără adăpost. Ea are un copil de 7 ani ăe care-l întreţin rudele dar care pe perioada vacanţei va sta cu ea pe stradă pentru că viceprimarul Cosmin Andrei a aruncat-o pur si simplu afară din adăpost. Poate că mama are de ispăşit nişte păcate dar pe acel copil de 7 nani de ce-l pedepseşte Cosmin Andrei? În numele cui îşi permite acest tânăr plin de o cruzime umană demnă de teroriştii islamişti să procedeze aşa ? Îşi permite pentru că nimeni nu-i cere socoteală, pentru că avem consilieri municipali interesaţi să le pice ceva în buzunar dacă ridică mâna, ori de pe urma acestor năpăstuiţi ai vieţii nu câştigă nimic. Iar un ONG care să apere drepturile persoanelor fără adăpost nu există.
Aţi auzit vreun parlamentar botoşănean să fie intere4sat de soarta acestor oameni? Nu, pentru că ei nu merg la vot şi, apoi, sunt puţini la număr. Aţi auzit vreun preot că este preocupat de soarta lor ? Nu, pentru că însuşi protopopul Leonte îi fugăreşte de la uşa bisericii Sf. Ilie unde slujeşte.

written by Ioan Rotundu

May 13

Senatorii consideră că au rezolvat din mapa de lucru principalele proiecte de legi necesare unei bune funcţionări a societăţii româneşti şi au trecut la dezbaterea unor legi de reglementare privind viaţa personală din gospodării individuale sau condominiu.
Spre exemplu, luni au dezbătut şi aprobat un proiect de lege prin care cetăţenii care aruncă gunoaie de la ferestrele apartamentelor sau din mersul maşinii vor putea fi amendaţi cu amenzi cuprinse între 1000 şi 2.500 lei. Amenzile sunt bine ascunse sub un titlu de lege care se referă la gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
De obicei, curăţenia şi menţinerea ordinii într-o localitate este reglementată prin hotărâri ale consiliului local respectiv. Iată că un grup de senatori au trecut peste competenţele locale acordate primăriei şi consiliului local şi au ţinut să ne dea ei o lege.
Despre modul în care se stabilesc cuantumurile amenzilor am mai comentat. Amenda trebuie să fie educativă şi nu demolatoare familiei din care face parte cel amendat. Parlamentarii cred că toţi românii au lefuri lunare de mii de lei aşa cum au ei şi cum vor să şi le mai mărească, başca şi o pensie specială că ei din momentul în care au devenit parlamentari nu se mai consideră egalii noştri în faţa legii.
Să trecem în revistă cam cine vor fi potenţialii amendaţi ai legii. Nu intelectualii, nu cei bogaţi aruncă zoile sau gunoaiele pe geamul apartamentului pentru că aceştia locuiesc la vile sau gospodării împrejmuite cu gard înalt..
Aruncă zoile sau gunoaiele cei cu educaţie precară, cei asistaţi social, cei ajunşi şomeri, cei care sunt obişnuiţi să trăiască la cort dar valurile vieţii i-au obligat să se mute într-un apartament la bloc, în general sărăcimea oraşelor. A-i da o amendă de 1000 de lei unui asemenea nenorocit al vieţii deja este o măsură aberantă. El n-are ce pune pe masă la copii dar dacă din lehamite mama va arunca ligheanul cu zoi pe geamul apartamentului pentru că aşa a făcut şi la ţară de unde a venit, va fi amendată cu 1000 lei. O amendă care nu va fi încasată niciodată.
Prin lege cei care vor trebui să aplice amenzile sunt poliţiştii comunitari. Probabil că aceşti poliţişti vor sta sub geamurile blocurilor să-i prindă pe cei care aruncă gunoaiele sau zoile pe geam şi să le bată la uşă pentru a-i amenda. Şi probarea infracţiunii va greu de realizat pentru că cel vinovat va nega şi-l va lua la plefturit pe poliţist că el nu are mâncare la copii, nu are serviciu iar poliţistul îi caută nod în papură. Nu sunt excluse scandaluri în urma cărora poliţiştii să se aleagă cu lighene de zoi în cap.
Şi până acum au fost astfel de reglementări locale pe care nu le-a aplicat nimeni dar nici nu s-au adunat în faţa blocurilor munţi de gunoaie cum şi-au justificat senatorii necesitatea adoptării legii.
Mai dramatic va fi la ţară. Obişnuit să-şi arunce gunoiul din curte peste poartă în drum, acum legea îl va amenda. Cine-l va amenda, că la ţară nu sunt poliţişti comunitari şi dacă sunt oamenii se cunosc şi îşi respectă obiceiurile.
Dar şi mai hazliu este amendarea şoferilor care aruncă chiştocul de ţigară pe geamul maşinii. Ce va face poliţistul comunitar, va alerga după maşină să-l amendeze pe şofer? Cum îi va dovedi că este chiştocul lui şi nu aruncat de altul? Iată cum senatorii fac legi absurde şi deschid cutii ale Pandorei numai de dragul de a se făli că ei au iniţiat o lege care să le poarte numele, fără a se gândi şi asupra consecinţelor ei.
Aş vrea s-o aud pe coţofana noastră, senatorul nevastă de şofer, social-democrata Doina Federovici, cea care plânge tot timpul de mila săracilor ce spune acum că a votat o lege prin care cei mai supuşi amendării sunt tocmai aceşti săraci pe care-i compătimeşte. Tace coţofana, că-i vinovată!
Ordinea şi curăţenia, igiena localităţii, fie ea urbană sau rurală, trebuie respectate. Dar nu cu amenzi în cuantumuri aberante. O amendă de 20 – 50 de lei încasată pe loc are mai mult efect decât o amendă care nu va fi încasată niciodată. Apoi, până la amendă trebuie folosit avertismentul şi numai dacă cel avertizat recidivează se trece la amendă. Totul se face cu educaţie. Iar la noi educaţia ar trebui să înceapă de la senatori, că sunt prea fuduli de câtă prostie şi ignoranţă au în cap.

written by Ioan Rotundu

Jun 23

Ieri, am filmat în Dorohoi un reportaj pentru emisiunea Dinamica economiei, în vizor fiind luate problemele de organizare şi funcţionare a activităţii din piaţa centrală a municipiului.
În primul rând am rămas surprins de câtă lume m-a înconjurat să stea de vorbă cu mine, spunându-mi că mă cunosc de la televizor şi le place cum pun problema. O doamnă mai îndrăzneaţă a ţinut să mă sărute pe obraji, bucuroasă că m-a întâlnit în carne şi oase.
Dacă cei cu statut de cumpărători nu s-au simţit lezaţi că sunt filmaţi cumpărând legume, fructe, ciuperci sau mărfuri industriale, unii vânzători de la tarabe s-au cam oţărât la noi că-i filmăm. N-au dorit să polemizez cu ei, ştiind din experienţă că aceştia sunt samsarii, adică cei care cumpără marfa de la producători pentru a o revinde la un preţ mai mare.
Chiar şi filmările de ieri au fost realizate pornind de la un conflict care s-a consumat în piaţa din Dorohoi în urmă cu o lună de zile când un tânăr a fost bătut crunt de alţi vânzători pentru că lăsase la căpşuni un preţ mai mic decât ceilalţi vânzători aflaţi la mesele vecine.
Discreţi, linguşitori şi dornici să mă tragă de limbă s-au dovedit a fi vânzătorii de articole industriale, ei ocupând un important segment al pieţei. Toţi mi s-au plâns că nu le merge vânzarea, că oamenii n-au locuri de muncă, fabricile s-au închis şi cei mai mulţi trăiesc din auitorul dat de „domnul primar”. Le-am explicat acestor negustori de mărunţişuri că locuri de muncă există dar că dorinţa de muncă s-a pierdut. M-au privit suspicioşi şi mi-au cerut să le spun unde se poate munci în Dorohoi.
Le-am explicat că jumătate din populaţie au casă pe pământ, au grădină pe care o pot cultiva cu zarzavaturi şi vinde la piaţă, scoţând un ban cinstit. Înainte de 1989 aceşti locuitori de la case munceau cu ziua la fostul IAS Dorohoi, acum pot munci la fermierii agricoli care au arendat mari suprafeţe de teren. Ştiţi care le-a fost replica?
- Păi, asta ar însemna să-i îmbogăţească pe alţii prin munca lor!
Oamenii aceştia nu-şi dau seama că astăzi nu mai poţi munci decât la un întreprinzător privat şi că muncind îţi asiguri existenţa ta şi a familiei tale. Tot ei mi-au motivat că majoritatea celor care nu au loc de muncă sunt bolnavi dar că medicii nu vor să-i pensioneze. În schimb, au adus laude peste laude primarului Dorin Alexandrescu că îi mai ajută pe cei săraci cu ajutoare băneşti de la Primărie.
M-am despărţit de ei spunându-le că atunci când vor munci, vor avea şi bani de cumpărături. Şi bunicii noştri erau bolnavi dar se sculau cu noaptea în cap, luau sapa şi se duceau la câmp, nici în vis negândindu-se la pensie pe caz de boală.
Dorohoienii care muncesc au şi spor în gospodărie, cei care pierd vremea prin piaţă, făcând politică şi aşteptând majorarea ajutorului social sunt cancerul societăţii. Faţă de ei trebuie să luăm noi atitudine şi să-i determinăm să redescopere munca.

written by Ioan Rotundu

Feb 25

Ieri, premierul Ponta a anunţat că ministrul Muncii Mariana Câmpanu a suferit un atac cerebral dar că nu renunţă la funcţie. Povestea cu atacul cerebral poate fi tot atât de reală ca şi încercarea de sinucidere a lui Adrian Năstase. Dacă cu adevărat a suferit un atac cerebral, atunci trebuia să fie internată în spital, supusă unui tratament de recuperare şi nu să stea cu curul pe scaunul de ministru şi să comită noi şi noi abuzuri de putere.
Mai degrabă aveam de-a face cu o diversiune menită să trezească sentimente de milă, de compătimire, care să ducă la trecerea în planul doi a faptului că şi-a pensionat soţul cu un grad de invaliditate nemeritat.
Câmpanu are vârsta de 65 de ani şi de când a ajuns din nou ministrul Muncii, n-a făcut altceva decât să promită câte în lună şi-n stele, fără a realiza măcar una din promisiuni. Nu putem crede că prin PNL n-ar fi fost un alt politician mai tânăr bun de ministr al Muncii. Dar Câmpanu face parte din generaţia de neocomunişti care s-au dispersat inclusiv prin partidele istorice şi se bucură de susţinere transpartinică.
Ajunsă ministru, Câmpanu şi-a aranjat membrii familiei în posturi extrem de călduţe, plătite cu mii de dolari pe lună. Cum să se ducă baba acasă, că ar pune în pericol posturile copiilor!
O ţară întreagă a putut vedea cum soţul doamnei ministru se plimba cu maşina unei instituţii a statului precum ARR, pusă la dispoziţie de feciorul ajuns şeful acestei instituţii. Pensionarul cz grad I de invaliditate cu însoţitor arăta extrem de voi şi chiar a fost prezent şi la nunţile unde a fost invitat.
În octombrie anul trecut am realizat un reportaj în cătunul Stahova, comuna Şendriceni. Silvia Pavăl, femeie la n59 de ani, a suferit un accident vascular care a imobilizat-o la pat. Silvia nu poate merge, nu-şi poate folosi mâinile. nu poate sta în şezut, nu poate mânca, bea dor lichide, vorbeşte cu greu.
Un ordin al Ministerului Muncii, semnat chiar de Mariana Câmpanu, prin care s-a revizuit gradele de invaliditate, accidentul cerebral, fie şi  cu consecinţe grave a fost scos de pe lista gradelor de invaliditate. Silvia nu are dreptul pensie de grad de invaliditate, la însoţitor, pur şi simplu n-are dreptul la nimic. Doar la moarte! Dealtfel reportajul l-am intitulat „Condamnată la moarte”.
Câmpanu, pe când se afla în funcţia de şef al Casei de Pensii Ilfov, prin 2005, şi-a adus soţul din Bucureşti, de la Casa de Pensii de sector şi l-a pensionat cu gradul I de invaliditate şi cu drept de însoţitor, deşi legea îi obliga soţul, dacă era aşa bolnav, să-şi depună dosarul la Casa de Pensii de sector. Un abuz clar de putere din partea Marianei Câmpanu care avea să ajungă, de două ori, ministrul Muncii, ultima dată în „cel mai cinstit guvern”, cel al lui Ponta.
Dacă Câmpanu mai avea un dram de moralitate şi bun simţ, imediat de a fost descoperită de presă că a comis acest grosolan abuz, demisiona imediat. De când cazul său a devenit public au trecut săptămâni iar ea, nici după un accident cerebral suferit nu se dă dusă acasă. Baba are tupeu!. Are tupeu pentru că premierul Ponta a declarat că o susţine, de vreme ce este duşmanul lui Băsescu ca şi el.
În accepţiunea premierului Ponta, dacă te declari duşmanul lui Băsescu poţi comite orice fărădelege pentru că totul îţi este iertat.

written by Ioan Rotundu

Feb 11

Acum, că se apropie alegerile europarlamentare, cei din PSD au înmulţit pomenile publice menite să le aducă voturi. Ce nu spun cei din PSD şi nu pricep românii care muncesc pe brânci de dimineaţă până seara este că aceste pomeni botezate ajutoare sociale sunt din bugetul ţării. Cu aceşti bani aruncaţi fără vreo eficienţă socială s-ar putea crea numeroase locuri de muncă, ceea ce ar fi mult mai benefic pentru toată lumea.
Senatorul PSD Doina Federovici face parte din categoria celor care risipesc bugetul public pe fel de fel de ajutoare sociale menite să adune voturi pentru candidaţii partidului la europarlamentare. De când botoşănenii au trimis-o în Parlamentul României, social-democrata intoxică viaţa publică botoşăneană cu fel de fel de comunicate prin care îşi propagă iniţiativele sale politice.
Dacă aceste iniţiative ar avea şi finalitate poate că n-ar mai fi trebuit să fi scris comentariul de faţă sau poate că aş fi scris unul elogiator. Dar nimic din ce Federovici susţine că a promovat în plan legislativ sau guvernamental nu a fost dus la bun sfârşit, adică n-a avut finalitate.
La sfârşitul săptămânii trecute a mai trimis presei locale un comunicat prin care anunţa că ea a cerut ministrului Muncii Mariana Câmpeanu ca ajutoarele sociale pentru încălzire să se acorde şi pentru lunile octombrie şi aprilie, în momentul de faţă aceste ajutoare fiind acordate pentru o perioadă de cinci luni, adică din noiembrie până în martie.
În primul rând că lunile octombrie şi aprilie nu sunt luni cu temperaturi atât de scăzute încât să merite cheltuiala de a face focul în casă. Nici un român întreg la minte nu va risipi banii munciţi pe încălzirea locuinţei într-o perioadă când afară temperaturile au o medie între 15 şi 20 de grade C.
De când au fost stabilite alegerile europarlamentare pentru ziua de 25 mai, premierul Ponta anunţă fel de fel de facilităţi sociale, toate acoperite cu bani de la buget. În teritoriu, cei precum Doina Federovici fac la fel. Noroc că preşedinţia Consiliului judeţean nu este la PSD că bugetul pe acest an s-ar fi dus la puturoşii judeţului sub diferite motive.
Dacă pe Federovici o doare inima şi nu moare de mila persoanelor neajutorate, ar face bine să-i ceară şefului ei politic care este şi premierul României să creeze locuri de muncă. De exemplu, să acorde facilităţi patronilor care angajează forţă de muncă din rândul celor asistaţi social. Să-i ceară ministrului Muncii, nu bani pentru încălzire ci cadru legislativ avantajos pentru angajatori şi în acelaşi timp să înăsprească legislaţia cu pensionarea pe motive de boală. Am ajuns o naţiune de handicapaţi şi bolnavi închipuiţi. Guvernul Boc a încercat să facă ceva ordine în acest domeniu dar a renunţat tot din motive electorale.
Originară din comuna Coşul, o comună dominată de ţigani săraci, bugetul primăriei se duce pe ajutoare sociale. Probabil că Federovici crede că dacă provine dintr-o comună cu familiile asistate social, aşa trebuie să fie întreg judeţul, întreaga Românie.
Ce nu poate înţelege Federovici şi cei ca ea este faptul că prosperitatea unei ţări nu se asigură acordând ajutoare sociale şi încurajând nemunca ci determinându-i pe cetăţenii ei să muncească. Iar ca să muncească trebuie să le oferi locuri de muncă şi nu ajutoare sociale.
Mesajul meu, de cetăţean care munceşte, către senatorul PSD Doina Federovici este sub forma unei întrebări:  Cucoană, dar la muncă nu-i îndemni? Şi nu ne mai intoxica cu comunicate de presă menite să-i prostească pe botoşăneni, că nu toţi ne uităm la Antena 3 a turbătorului – infractor Dan Voiculescu.

written by Ioan Rotundu

Nov 28

Premierul Victor Ponta a anunţat că va da liber bugetarilor în zilele de 27 decembrie 2013 şi 3 ianuarie 2014, astfel că această categorie de salariaţi va avea liber intervalul 25 – 29 decembrie 2013 şi 1 – 5 ianuarie 2014.
Dacă se va întâmpla aşa, şi se va întâmpla, bugetarii se vor lăfăi acasă iar cele vreo 3 milioane de români care muncesc în sistemul privat şi le asigură banii de salarii vor trudi spre binele şi liniştea lor sufletească de bugetari.
De observat că de când Guvernul Ponta s-a instalat la cârma ţării, salariaţii bugetari au fost favorizaţi ori de câte ori Ponta a avut prilejul. De îndestularea financiară a bugetarilor au grijă sindicatele, Guvernul Ponta, politicienii iar de milioanele de români care muncesc pe bani foarte puţini nu mai aminteşte nimeni în ultima perioadă.
De unde această discriminare total nejustificată şi ne potrivită practicată de Guvernul Ponta şi liderii politici, în special cei ai PSD? Explicaţia trebuie căutată în modul în care s-a votat anul trecut în urma celor două campanii electorale. Se ştie că bugetarii au fost cei care s-au dus masiv la vot pentru a vota candidaţii USL, ca un mod de răzbunare pe Guvernul Boc care le-a tăiat din salarii. Iar Ponta ştie foarte bine acest lucru şi de aceea ţi avantajează ori de câtre ori i se oferă prilejul.
Şi pentru anul 2014 bugetarii sunt cei ocrotiţi de Guvernul Ponta. Creşterea salariului minim pe economie înseamnă pentru bugetari o creştere sigură de bani la leafă. Nu şi pentru cei din sistemul privat, a căror muncă este normată.
Într-adevăr, Guvernul Boc nu a diminuat nici un leuţ din lefurile celor care lucrau în sistemul privat. Criza a rezolvat-o pe seama salariilor bugetarilor şi a pensionarilor. Numai că anul trecut la vot au mers bugetarii, iar cei protejaţi de Guvernul Boc au stat acasă.
Iată că din nou guvernul socialist al lui Ponta le va crea bugetarilor condiţii să se distreze de sărbători, în timp ce creatorii de venituri la bugetul de stat vor munci ca Ponta să sibă de unde-şi răsplăti susţinătorii.
Câtă vreme cei care muncesc în sistemul privat vor sta deoparte atunci când sunt chemaţi la urna de vot, vor continua să fie bătaia de joc a guvernelor socialiste care vor ajunge la putere pe votul bugetarilor şi a pensionarilor.
Motivul celor care stau acasă şi nu merg la vot că n-au cu cine vota nu le poate fi o justificare. Trebuie să votăm orice altă formaţiune politică, numai pe social-democraţi nu. Doar aşa le vom bara calea la guvernare şi ne vom asigura că nu vom mai munci pe brânci spre folosul bugetarilor şi a pensionarilor. Numai un guvern socialist putea crea această discriminare între cei care muncesc la stat şi cei din sectorul privat. Este o manifestare de tip extremist şi îşi are rădăcinile în mentalitatea comunistă. Şi comuniştii i-au urât pe cei  care lucrau în sistem privat.

written by Ioan Rotundu

Oct 08

Cătunul Strahova, din comuna Şendriceni, este situat sub buza dealului Dorohoiului, cum ieşi din oraş spre Suceava. În acest cătun trăiesc sub 100 de famnilii. Cândva aveau locuri de muncă în Dorohoi. Acum trăiesc din ajutoarele sociale de la primărie sau din roadele pământului. Numai că zona nu prea este propice agriculturii, fiind mai mult una păduroasă.
În acest cătun îşi trăieşte ultimele zile din viaţă, în chinuri groaznice, Silvia Pavăl. Despre drama vieţii sale am scris un articol separat. Dar problema ei nu este una singulară ci reflectă atitudinea actualei puteri politice aflată la guvernare faţă de un segment de populaţie din care face parte şi Silvia.
De când Guvernul Ponta s-a instalat la putere, sistemul de sănătate românesc s-a deteriorat continuu. Lipsa banilor la fondul de sănătate completată cu reformarea sistemului concepută pe restricţii medicale şi nu pe protejarea sănătăţii publice a creat multe drame umane şi mulţi dintre bolnavi au ajuns la cimitir cu zile.
Dacă Guvernul Boc, la traversarea crizei economice, n-a îndrăznit să introducă restricţii în internarea bolnavilor sau blocarea accesului acestora la un act medical care să le garanteze starea de sănătate, Guvernul Ponta, prin ministrul Eugen Nicolaescu are cu totul altă orientare.
De la minister continuă să fie bombardate spitalele cu fel de fel de reglementări prin care se limitează menţinerea stării de internare a bolnavilor iar mai grav interzicerea internării acestora în cazul anumitor boli. S-au limitat şi analizele medicale gratuite, s-a revizuit lista medicamentelor compensate şi gratuite, chipurile pentru o aşezare mai corectă a ei, dar în realitate s-au scos de la subvenţionare multe medicamente strict necesare în tratarea unor boli de natură canceroasă sau avansate la stadiul cronic.
Cum majoritatea celor în vârstă au pensii mici sau n-au venituri, scoaterea medicamentelor de strictă necesitate de la subvenţionare i-a lăsat fără tratament, i-a trimis pus şi simplu pe năsălia popii.
Acum ministrul Nicolaescu a venit cu o nouă găselniţă. A revizuit lista cu diagnosticele care pot genera pensie de handicap şi a stabilit pachetul medical care se va acorda gratuit. Este un mod mişelesc, fariseic şi ipocrit de a opera noi reduceri de cheltuieli la nivelul spitalelor, medicilor de familie cu consecinţe directe asupra bolnavilor.
Dar ştiţi ce este interesant? Românii au ieşit în stradă să apere câinii dar n-au ieşit şi nu ies în stradă dă-şi apere propria sănătate. Ştiţi şi de ce? N-a avut cine să-.i plătească să iasă la proteste publice. Soroş şi alte canalii nu finanţează astfel de proteste, pentru că au de câştigat pe seama sistemului de sănătate din România.
La Strahova, Silvia Pavăl îşi trăieşte ultimele zile în chinuri de neimaginat. Să facă bine deputatul dorohoian Adrei Dolineaschi, fostă pupilă a lui Geoană şi acum a lui Ponta, să se ducă la patul acestei femei şi s-o privească. Nu-i cer mai mult. Va înţelege şi singur că este părtaş la drama acestei femei. Sper că lui Dolineaschi ambiţiile politice i-au mai lăsat şi ceva urme de umanitate şi responsabilitate socială!

written by Ioan Rotundu

Sep 22

Completul de judecată din cadrul Judecătoriei Botoşani desemnat să judece dosarul de eliberare condiţionată a lui Constantin Conţac au dispus eliberarea acestuia din Penitenciarul Botoşani, unde este încarcerat.
În susţinerea documentelor din dosare care au făcut dovada că deţinutul Conţac poate beneficia de dreptul de eliberare condiţionată prevăzut de art. 59 Cod penal a fost şi pledoaria procurorului, care a pus concluzie de eliberare.
Pe când Conţac îşi făcea bagajul pentru a ieşi în libertate, hodoronc-tronc, procurorii de la DNA Suceava au făcut recurs.
Nu cunosc motivele de recurs dar nici nu sunt curios. În cazul Conţac evidente sunt faptele sale. Conţac n-a mai fost condamnat, deci nu este recidivist. Comportamentul său social şi profesional până a fi condamnat n-a fost unul care să ridice probleme de ordin juridic civil sau penal.
În decursul vieţii sale Conţac a deţinut funcţii eligibile de natură publică şi politică bucurându-se de aprecierea a sute de mii de botoşăneni. În funcţiile deţinute şi-a făcut datoria iar condamnarea sa a venit într-un context politic când Justiţia română trebuia să arate celor de la Bruxelles că în România se condamnă marea corupţie. Conţac a fost şi rămâne o victimă a politicului iar acest lucru se va dovedi în timp.
Ca deţinut, conform actelor de la dosar, Conţac a avut un comportament exemplar, a muncit cot la cot cu ceilalţi deţinuţi şi a executat muncile care i s-au repartizat fără a avea vreo obiecţie.
Aşa stând lucrurile, de ce vor procurorii DNA Suceava ca deţinutul Conţac să nu beneficieze de un drept pe care şi l-a câştigat prin comportamentul său de cetăţean privat de libertate?  O justificare a procurorilor ar fi incapacitatea lor de a recunoaşte un drept cuvenit prin lege, ei suferind de o deformare profesională care îi determină să recureze, până la epuizarea tuturor căilor de atac, a oricăror decizii ale instanţelor de judecată. Există şi suspiciunea că au declarat recursul din servilism faţă de şefiilor de la Bucureşti dar şi din teama că vor fi întrebaţi de şefii lor de ce n-au făcut recurs. Şi o ultimă justificare ar fi cea de cretinism profesional de care suferă procurorii.
De acest cretinism profesional au suferit şi procurorii comunişti, suferă şi cei actuali. Ei n-au capacitatea socială de înţelegere a fenomenului juridic care poate costa nejustificat statul şi fenomenul care poate afecta grav psihicul persoanei condamnate şi care nu poate beneficia de un drept cuvenit datorită lipsei lor de interpretare corectă a faptelor.
Câtă vreme Conţac va sta după gratii, va sta pe banii noştri. Ieşit în libertate, el poate contribui, aşa cum a m ai făcut-o, a dezvoltarea economică a societăţii. În cazul lui Conţac nu se pune problema unui pericol social. Dacă putem vorbi de un pericol social, atunci acest pericol vine din partea procurorilor care n-au capacitatea de a discerne între eficienţa socială a unei persoane şi pericolul pe care-l poate prezenta ea pentru cei din jur.
Dacă, în recurs, dosarul lui Conţac nu va nimeri pe masa unor judecători şantajaţi de procurori pentru anumite fapte necurate din cariera lor profesională, atunci soluţia nu va fi decât una de eliberare condiţionată, aşa cum îi dă dreptul legea.

written by Ioan Rotundu